Lansarea peliculei “Busola de aur” reprezintă cu siguranţă o nouă provocare pentru creştini. O provocare serioasă. Mai ales pentru părinţi.
Iată un articol excelent despre acest film scris de Al Mohler.
Eram la birou când un frate din biserică a venit să vorbească cu mine.
L-am invitat să stea pe scaun, ne-am rugat şi apoi l-am întrebat ce vrea să îmi spună. Şi a început fratele să îmi povestească toate nemulţumirile lui din biserică. Le-a luat una câte una şi mi le spunea împreună cu sugestiile, sfaturile, criticile şi supărările lui. Am încercat în mod finuţ să intervin din când în când pentru a corecta anumite “detalii” care ar fi putut explica subiectele respective. Nu am avut nici o şansă. Fratele vorbea foarte cursiv, apăsat şi cu multă convingere şi peste toate acestea cu mult patos. Am tot încercat să intervin în discursul lui dar nu am găsit nici o breşă. Începuse să fabuleze destul de tare şi lucrurile pe care le spunea nu erau plăcute. Am încercat să explic. M-a oprit supărat. A continuat să îmi spună ce nu merge bine. Am vrut să îi spun că tocmai ce cerea el exista deja, dar nu am reuşit.
La un moment dat….m-am enervat! Da. Enervat 
Îmi pare rău, dar firea a biruit! Recunosc! M-am ridicat şi i-am spus fratelui. “Frate dragă, dar lasă-mă şi pe mine să vorbesc”.
Fratele s-a uitat la mine surprins, şi după câteva secunde de gândire, mi-a răspuns cu un calm englezesc: “Frate pastor, d-voastră nu aveţi voie să vă enervaţi, lăsaţi-mă pe mine să mă enervez!” Şi şi-a continuat discursul.
Mi-am dat seama atunci că fratele nu era în căutare de soluţii, ci doar de audiţii! 
Aşa că l-am ascultat cu mare atenţie fără a încerca să mai intervin. După vreo 30 de minute a terminat, s-a ridicat, m-a salutat şi a plecat bucuros şi fericit! Nu mai avea nici o problemă.
De ce ?
Păi, le lăsase la mine în birou!
