Dragă, facem cum zici tu!
Iată o combinaţie perfectă pentru un conflict de toată frumuseţea în familie.
Presiunea anturajului + un soţ pasiv = conflict.
Iată şi un exemplu: Avram şi nevasta, Sarai. În textul din Geneza 16:1-6 aflăm că Sarai încearcă să-L ajute pe Dumnezeu, apelând la metodele anturajului. Mare greşeală. Dar parcă şi mai catastrofală ni se pare pasivitatea, indiferenţa soţului. Sarai îi oferă lui Avram o soluţie greşită la problema lor. O rezolvare din afara Cuvântului lui Dumnezeu. Avram acceptă. De ce ? Păi, vine de la soţioara lui dragă. Cum să o refuze??
Nu vreau să spun că noi bărbaţii nu trebuie să ascultăm de soţiile noastre niciodată. Oooo, nu! Cred că uneori, a asculta de soţie este cel mai înţelept lucru pe care poţi să-l faci. Sper ca soţia mea să citească aceste rânduri. De aia le-am scris îngroşate, ca să le vadă
. Dar cu nici un chip nu abdica de la rolul de conducător spiritual.
Şi dacă totuşi te laşi convins de soţie să faci ceva ce nu este pe placul lui Dumnezeu, crezi că soţia va fi împlinită? Mai gândeşte-te! Şi mai citeşte Geneza 16:5. Nevasta tot pe soţ se răzbună şi se enervează. Păi, de ce?
Sarai îi trânteşte în faţă problema pe care o au amândoi. Care este soluţia lui Avram? Avram răspunde: “Fă-i ce-ţi place”.
Păi, Avram ce avea de făcut? De ce nu a căutat o soluţie? Poate era ocupat? Poate tocmai începea meci în direct? Sodoma contra Gomora ( cred că s-a încheiat la egalitate
)
“Dragă, facem cum zici tu”.
Nu întotdeauna este politicos şi sănătos să spunem soţiei: “dragă, facem cum zici tu”!
Uneori trebuie să spunem soţiei: “Dragă, facem cu zice EL”!