Archive for februarie 11th, 2008

Un pastor perfect

11 februarie, 2008

01_inside1.jpg

Numele lui e Don Lawrence.

Sora Francesca Louie spune despre el: “Niciodată nu am fost atât de mulţumiţi şi fericiţi. În sfârşit, avem păstorul pe care l-am dorit”.

Staţi, staţi, nu vă grăbiţi să-i aflaţi mobilul? Nu are! Nu are nici adresă şi nici maşină!

Pastorul Lawrence nu este real. Este un pastor virtual. Creat. Apare doar pe ecranul din biserică.

De fapt, este un program conceput de o companie englezească care are din ce în ce mai mult succes.

Cumperi programul şi apoi culegi de la fiecare membru din biserică toate datele, informaţiile şi preferinţele despre păstorul pe care şi-l doresc. Introduci datele în program şi programul îţi amestecă aceste informaţii şi oferă pe ecranul bisericii un păstor care să conţină toate aceste “calităţi”. Toată lumea mulţumită.

Ce e interesant este că atunci când nu îţi mai plac ochii păstorului, îi schimbi. Nu trebuie să schimbi tot păstorul! Doar ochii. Când nu îţi mai place accentul lui, înălţimea, gesturile, buzele, degetele, intonaţia vocii, programul le poate schimba după preferinţa celor din biserică.

Programul ţine cont şi de subiectele de predică pe care biserica le doreşte.

“Pastorul Lawrence” poate să facă “delete” din orice “predică” pe care o rosteşte a cuvintelor supărătoare şi deranjante. Cuvinte precum: păcat, iad, curvie, pocăinţă, dărnicie, post şi multe altele.

Vă place vestea?

Mie nu. Nu pentru că îmi este frică de concurenţa “pastorului perfect”. Ooo, nicidecum! Pastorul Lawrence este unealta Mincinosului, a celui care imită, fasifică lucrările lui Dumnezeu pentru a-i deruta pe oameni.

Îmi este frică că a venit “vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” ( 2 Timotei 4:3,4 )

Dar am o veste bună totuşi. “Pastorul Lawrence” nu va ajunge prea repede în România.

De ce? Sunt destui predicatori cu număr de telefon şi adresă “setaţi” după preferinţele noastre. Cât ei mai sunt încă printre noi….pastorul Lawrence aşteaptă răbdător să fie “downloadat” şi în amvoanele noastre.

Îl slăvim pe Domnul pentru că încă mai avem destui predicatori reali şi autentici. Predicatori care să predice Cuvântul întreg şi neciuntit cu pasiune şi lepădare de sine. Predicatori care se lasă folosiţi de Duhul Domnului. De ei avem nevoie. Pe ei să-i căutăm şi pe ei să-i punem la amvoanele noastre.

Şi încă ceva….
mă aştept să se inventeze şi o nouă biblie. O biblie care să se potrivească cu starea noastră. O biblie care să nu mă supere şi să nu mă deranjeze. O biblie virtuală. Când nu mă duc la biserică şi îndrăznesc să o deschid să-mi spună ceva care să mă…liniştească şi să mă culc înapoi…. liniştit :(

Aştept cu nerăbdare să văd dacă compania asta englezească, va concepe şi o ………….biserică virtuală. O biserică perfectă. Fraţi şi surori perfecţi. Programaţi aşa cum îşi doresc păstorii. :)

Cum ar arăta o astfel de biserică?

Nu vă spun! :)