Dialog purtat între doi credincioşi:
- Câţi copii ar trebui să am?
- Câţi vrea Domnul!
- Păi, eu nu am nimic de spus aici?
- Nu! Că El a poruncit să ne înmulţim şi să umplem pământul!
- Da, dar nu mi-a poruncit numai mie asta!!!!! 
Opreşte Biblia planificarea familială?
Psalmul 127:3-4 “Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.“
Cum se împacă planificarea copiilor cu faptul că Biblia spune că ai noştri copii sunt un cadou, un dar de la El?
Copiii sunt o binecuvântare dată de Dumnezeu! Înseamnă asta că nu pot să-mi planific câţi copii să am?
Putem spune că şi soţia este un dar de la Dumnezeu ( Prov.18:22 ) , dar asta nu înseamnă că e păcat să rămân necăsătorit ( 1 Corinteni 7:8 ).
Faptul că ceva este un cadou nu înseamnă să nu fiu un bun ispravnic al acelui dar şi să nu înţeleg timpul şi cantitatea în care îl voi obţine. Faptul că ceva este un cadou nu înseamnă că trebuie să mă străduiesc să primesc din el cât mai mult posibil.
Geneza 1:28 spune: “Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.“
Întrebare: Cât pământ să cultiv?
Răspuns corect: Atâta cât pot să lucrez.
Aş vrea să observăm că porunca şi chemarea principală nu este să ne înmulţim, ci să creştem!!!!
Deci, voi avea atâţia copii cât pot să-i cresc în maniera în care Dumnezeu va fi onorat prin viaţa lor.
O altă întrebare: Nu ar trebui Dumnezeu să decidă mărimea familiei?
Cu alte cuvinte, unii cred că dacă laşi lucrurile să meargă natural, Dumnezeu lucrează mai bine decât atunci când eşti un bun ispravnic şi planifici lucrurile.
Dumnezeu lucrează la fel. El nu este intimidat de nici un artificiul de-al nostru. Am întâlnit cazuri când oamenii au planificat riguros şi totuşi “s-a întâmplat”! Alteori, nici o planificare şi “nimic”. Un cuplu va avea copii când vrea Dumnezeu. Asta indiferent ce vor face ei. Ipoteza că tot ce este “natural”, “firesc” reflectă tot ce are Dumnezeu mai bun este greşită.
Aş putea continua argumentaţia întrebând: de ce nu lăsăm pământul în voia naturii lui? De ce nu lăsăm buruienile de pe câmp să crească în mod natural? Pentru că ştim că nu cade mâncare din cer şi că este esenţială ispravnicia şi înţelepciunea noastră.
Observaţi că în Geneza 1:28, omul este lăsat să ia decizii. Să supună pământul hotărârilor lui. Acesta este un privilegiu lăsat de Dumnezeu.
Este asta o lipsă a credinţei?
Unii, atunci când vine vorba despre copii, spun cam aşa: “lasă frate, că Domnul va purta de grijă. Se îngrijeşte Dumnezeu!” Interesant că nu la fel vorbesc şi când e vorba de dărnicia financiară. Nu dăruiesc dublu pentru misiune, că şi-au făcut nişte “calcule” şi mai au şi alte “cheltuieli”. Acolo, nu mai poartă Dumnezeu de grijă?
Iată în ce context apare necredinţa: 1 Timotei 5:8.
“Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios.”
Nu cred că Biblia opreşte planificarea. Dar mai cred, că este o binecuvântare să avem copii. Nu este uşor să-i creşti pentru Domnul într-o atât de păgânizată societate. Dar cred că avem la dispoziţie toate resursele divine să putem duce la bun sfârşit misiunea încredinţată de Domnul. Misiunea noastră: ispravnici credincioşi! Atenţie: copiii nu sunt ai noştri, ci ai Domnului! Noi i-am primit în administrare. Cred că este nevoie de multă disciplină din partea noastră a părinţilor ca să fim buni ispravnici în creşterea şi educarea lor.
Uneori vin acasă şi când văd cum arată biroul şi sufrageria, am impresia foarte fermă că aş avea vreo 12 copii. Dar soţia îmi aminteşte repede că avem doar 2 cu o energie cât pentru 12. Este minunat şi slăvesc pe Domnul! Nu ştiu cum este să ai fete. Dar cred că în economia Domnului, unde observ că o zi în Curţile Domnului face mai mult decât o mie în altă parte, tind să cred că 2 băieţi fac mai mult decât….multe fete…
Iată o tolbă plină cu săgeţi! Este familia Green.
Domnul să fie cu ei şi să-i ţină tot aşa de “green” ca în poză
