Interviu cu Dumnezeu

L-am admirat oarecum pe Octavian Paler pentru comentariile făcute la adresa societăţii noastre.

În anii din urmă, fiecare apariţie a sa echivala cu o reflectare a clasei politice. Îmi plăceau ochii săi lucizi şi sceptici, iscoditori şi înţelepţi deopotrivă. Avea o privire inconfundabilă. Am aflat că într-un dialog, nu de mult, se arăta convins că dispariţia sa nu va produce suferinţă decât câtorva: „Voi fi uitat uşor, după un Dumnezeu să-l ierte!”. Apoi, la fel de caustic cu sine însuşi, cum a fost cu lumea întreagă, se întreba: „Dar, la urma urmei, nu e stupid să avem vanităţi inclusiv legate de moarte?”. Dincolo de această seninătate finală, se afla, însă, spaima în faţa trecerii timpului, împotriva căreia nu a avut drept arme decât cărţile şi maşina de scris.

Iată un “interviu” luat de Octavian Paler lui Dumnezeu.

Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc că şi cum nu ar muri niciodată şi mor că şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mână şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Că părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inimă celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru că acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uită la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori că oamenii să ştie? Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Oare a priceput Octavian Paler cu cine a stat de vorbă?