Dacă…
31 martie, 2008“Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-I voi tămădui ţara.” ( 2 Cronici 7:14 )
“Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-I voi tămădui ţara.” ( 2 Cronici 7:14 )
Ieri am schimbat decorul un pic. Am făcut tineretul la Sibişel.
Iată ce am văzut în drum spre Sibişel.

Acolo, ne aştepta o bisericuţă în care focul trosnea în sobă. Cald şi bine.
Am lăudat pe Domnul prin câteva cântări şi ne-am rugat Lui. Am avut un timp de părtăşie în care am ascultat câteva mărturii din partea tinerilor care sunt implicaţi în grupurile mici.
Am servit câteva sandvişuri şi apoi am făcut o scurtă drumeţie pe dealurile din jurul bisericii.
Apoi am continuat serviciul divin împreună cu tinerii din Sibişel.

Slăvit să fie Domnul şi le mulţumim tinerilor din Sibişel pentru ospitalitatea lor.
Îi aşteptăm la Haţeg.

Nu cred că vom reuşi să facem gazul să trosnească prin ţevi…dar…. căldură va fi!
vă doresc o duminică plină de har!
1. Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.
2. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.
3. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţă, după cum El este curat.
4. Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.
5. Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat.
6. Oricine rămâne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.
7. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit.
8. Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
9. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
10. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.
11. Căci vestirea, pe care aţi auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii;
12. nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.
13. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea.
14. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte.
15. Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el.
16. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.
I Ioan 3:1-16
Într-o zi, când copiii vor creşte mari, lucrurile vor fi mai altfel decât sunt acum.
Garajul va fi ordonat şi nu mă voi împiedica de biciclete, unelte şi jucării aruncate peste tot. Voi putea parca maşina foarte uşor fără să o zgârâi de nu ştiu ce cutii. Bucătăria va fi incredibil de curată, fără bucăţi de pâine pe jos şi ciocolată pe mochetă. Capacul de la borcan nu se va mai pierde, iar apa va sta în sticlă. Soţia mea va avea timp să se pregătească de biserică şi nu va mai fi deranjată de strigătele disperate ale copiilor. Nu vom mai auzi aceeaşi întrebare pusă de o mie de ori iar prosopul cu care mă şterg pe faţă nu va mai şterge parchetul. Telefonul va sta liniştit la locul lui, tăcut şi disponibil şi nu va mai fi murdar de salivă sau de bucăţi de biscuit. Ecranul computerului va fi curat şi nu voi mai vedea urme de degete murdare. Bancheta din maşină va fi incredibil de curată, fără urme de noroi ale pantofilor. Voi putea să citesc o carte fără întreruperi iar o conversaţie cu soţia va dura mai mult de 10 secunde. Nu vom mai căuta după telecomndă prin toată casa şi prin coşul de gunoi şi nu mă voi mai gândi la fel de fel de strategii de a merge la culcare.
Când băieţii vor creşte…va fi altfel.
Unul după celălalt îşi vor lua zborul din cuib, iar cuibul va deveni curat, aranjat şi elegant.
Casa va fi curată, calmă şi tăcută. Casa va fi plină de amintiri……şi plină de……tăcere.
După ceva vreme nu o să ne mai placă. Şi vom începe să spunem nu “când va veni ziua…”, ci vom spune “îţi mai aminteşti ziua…”.
Atunci, voi spune soţiei: “nu am putea să mergem pe la copii să ne jucăm un pic cu nepoţii? Să mai trăim o dată vremurile când aveam copii mici!”
Eiii, iată de ce încerc să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu copiii!
M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. ![]()
1. Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.
2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie,
3 fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine,
4 vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu;
5 avînd doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
6 Sînt printre ei unii, cari se vîră prin case, şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frămîntate de felurite pofte,
7 cari învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.
8 După cum Iane şi Iambre s’au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii cari sînt stricaţi la minte şi osîndiţi în ce priveşte credinţa.
9 Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni.
10 Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărîrea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea,
11 prigonirile şi suferinţele cari au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuş Domnul m’a izbăvit din toate.
12 De altfel, toţi ceice voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.
13 Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.
14 Tu să rămîi în lucrurile, pe cari le-ai învăţat şi de cari eşti deplin încredinţat, căci ştii dela cine le-ai învăţat:
15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.
16 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17 pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
1 Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi ‘mpărăţia Sa:
2 propovăduieşte Cuvîntul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndeţea şi învăţătura.
3 Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.
4 ‘şi vor întoarce urechea dela adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.
5 Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba.
6 Căci eu sînt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.
7 M’am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
8 Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ,,ziua aceea“, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
9 Caută de vino curînd la mine.
10 Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m’a părăsit, şi a plecat la Tesalonic. Crescens s’a dus în Galatia, Tit în Dalmatia.
11 Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă.
12 Pe Tihic l-am trimes la Efes.
13 Cînd vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lăsat-o în Troa la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele.
14 Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui.
15 Păzeşte-te şi tu de el, pentrucă este cu totul împotriva cuvintelor noastre.
16 La întîiul meu răspuns de apărare, nimeni n’a fost cu mine, ci toţi m’au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta!
17 ‘nsă Domnul a stat lîngă mine, şi m’a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s’o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.
18 Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mîntui, ca să intru în ‘mpărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
19 Spune sănătate Priscilei şi lui Acuila, şi casei lui Onisifor.
20 Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.
21 Caută de vino înainte de iarnă. Eubul şi Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii îţi trimet sănătate.
22 Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin.
1 Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia,
2 în nădejdea vieţii vecinice, făgăduite mai înainte de vecinicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă,
3 ci Şi-a descoperit Cuvîntul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată, după porunca lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru; -
4 către Tit, adevăratul meu copil în credinţa noastră a amîndorora: Har şi pace dela Dumnezeu Tatăl, şi dela Isus Hristos, Mîntuitorul nostru!
5 Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rînduială ce mai rămîne de rînduit, şi să aşezi presbiteri (Sau: bătrîni) în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit:
Apostolul ne spune că în zilele de pe urmă vor fi vremuri grele. Vremurile grele sunt descrise de cuvîntul “chalepos” care înseamnă “cumplit”. Este acelaşi cuvînt pe care îl găsim în Matei 8:28 “Cînd a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întîmpinat doi îndrăciţi, cari ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela.”
Între Gadara şi Ierusalim era un drum drept, dar din cauza acestor oameni cumpliţi, se făcea un ocol.
Şi astăzi suntem în pericolul de a o lua pe ocolite…din cauza vremurilor. Cu greu ne mai ţinem de calea cea dreaptă şi îngustă.
Cum vor fi oamenii în zilele din urmă?
Bombastici, lăudăroşi, fără simţ, dispreţuitori, hulitori, fără principii morale.
Dar în ciuda acestui spirit de turmă, apostolul spune: “dar tu Timotei…” Ce contrast!
Pentru astfel de vremuri există o soluţie! Nu este nici adaptarea, nici izolarea. Este Cuvântul lui Dumnezeu.
Sunt cel puţin trei pericole în vremurile pe care le trăim:
Fraţilor, fiţi tari în credinţă!
![]()
Şi nu faceţi ocolişuri…Domnul nostru e cu noi!
Am aflat că datorită summit-ului NATO, în Timişoara este interzisă vănătoarea iar în Bucureşti sunt inchise grădiniţele.
Nu am înţeles de ce.
Poate cineva să-mi explice?

Robert Schuller.
Pastorul Catedralei de Cristal din California.
![]()
Una dintre mândriile capitalei californiene o constituie faimoasa “catedrala de cristal”. Altarul catedralei seamănă cu o estradă. Alături se află un mare ecran alb pe care se proiectează scene din Biblie. Nu lipsesc nici camerele video. Hală industrială, sală de teatru, studio de televiziune, orice poate fi această impunătoare catedrală slefuita din cristal opac, bătând în verde-albastrui, dar loc de rugăciune nu, spun cei obişnuiti cu lăcaşurile de rugăciune europene. Catedrala mai are marmură roz în exces, o orgă specială cu ţevi albe şi un imens parking afară, unde credincioşii pot asculta slujba fără să coboare din maşini. Această “modernizare a religiei” are ambiţia să arate că se poate conversa cu Dumnezeu stând răsturnat, comod, pe pernele unei limuzine.
Dar ceea ce mă dezgustă cel mai mult este mesajul predicat de pastorul Schuller.
Dacă Dr. Schuller nu predică şi nici nu învaţă Biblia de la amvon, atunci care este mesajul pe care îl proclamă? Ziarista de la Los Angeles Times, Bella Stumbo, după un interviu cu Dr. Schuller, a scris: „Pe scurt, Robert Schuller crede că Dumnezeu l-a aşezat pe pământ să predice gândirea pozitivă.”[3]
Cei care l-au auzit predicând ştiu că Dr. Schuller avertizează foarte des cu privire la consecinţele gândirii negative. El a oferit ascultătorilor „cuvântul cel mai murdar: Imposibil! Acest cuvânt are efect distrugător. Gândirea se opreşte. Progresul ia sfârşit.”[4]
Altădată el a afirmat: „Orice ai face, niciodată nu verbaliza vreo emoţie negativă.”[5] Evanghelia pe care o predică Robert Schuller este că orice îşi propune cel care gândeşte pozitiv este realizabil.
Nu există vreo situaţie sau problemă care nu poate fi rezolvată.[6]
…succesul aşteaptă pe cel care niciodată nu spune niciodată.[7]
…iată care cred eu că este slujirea noastră. Să-i ajutăm pe oameni să realizeze că pot deveni mai mult decât şi-au imaginat vreodată.[8]
Pentru a sublinia cât de importantă este această învăţătură, Dr. Schuller a scris: „Cred în gândirea pozitivă. Este la aproape la fel de importantă ca şi învierea Domnului Isus.”[9]
Strâns legat de învăţătura gândirii pozitive este învăţătura despre succes. Dr. Schuller crede că Dumnezeu vrea să avem succes în orice facem. „Voia lui Dumnezeu pentru tine este clară…Dumnezeu vrea ca tu să ai succes. El ţi-a promis că „îţi va netezi cărările.” (Prov.3:6)[10] Chiar dacă Dr. Schuller a devenit mai temperat în ultima perioadă, aceasta este o învăţătură foarte importantă în arsenalul lui.
![]()
voi continua…
mult har tuturor!
[6] Robert Schuller, It is possible ( New York: Fawcett Gold Medal, 1978), pag.28
[7] Robert Schuller, Move Ahead with possibility thinking, pag.189
[8] Stumbo, “Schuller: The Gospelof Success”
[9] Michael Nason and Donna Nason, Robert Schuller: The inside story ( Waco: Word Books, 1983), pag.152
[10] Robert Schuller, Daily Power Thoughts ( Irvine, CA: Harvest House Publishers, n.d.), p.May 29
Ex.32:1 “Poporul, văzînd că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s`a strîns în jurul lui Aaron, şi i -a zis: ,,Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne -a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s`a făcut.”
Ce se întâmpla în timp ce poporul îşi pierdea încrederea în Dumnezeu ?
Dumnezeu făcea planuri extraordinare pentru acest popor. În timp ce Dumnezeu aranja totul pentru popor, poporul striga: Unde este Dumnezeu? Unde este călăuzirea Lui ? Nu vedem nici o evidenţă a credincioşiei Lui faţă de noi. E doar tăcere. Destul am aşteptat. Haidem să facem ceva. Ne trebuie acţiune. Aşa că în mod deliberat au aruncat pe fereastră toate miracolele pe care Dumnezeu le-a făcut pentru ei: urgiile supranaturale, miracolul Mării Roşii, apele îndulcite de la Mara, mâncarea din cer, vocea de tunet de pe Sinai. Nu a mai contat nimic pentru ei. Nimic nu îi mai putea convinge că Dumnezeu era cu ei. Ei doreau acţiune. Să facă ceva. Aşa de mare era dorinţa asta încât ei şi-au scos cerceii, ca să poată să se facă idolul. v. 3
Astăzi se întâmplă la fel. Unii vor cu orice preţ acţiune. De ce să mai aştepte să vorbească Domnul? Dar numai Moise este capabil să ne aducă pe Dumnezeu? Se poate şi altfel!
Devenim corupţi atunci când refuzăm să ne odihnim pe promisiunile preţioase şi mari ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a făcut o glumă ieftină, nu Şi-a bătut joc de copiii Săi când a spus: “De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.” ( Rom.8:28 )
“Ochii Domnului sînt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Cînd strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi -i scapă din toate necazurile lor.” ( Ps.34:15,17 )
Un alt lucru interesant este în versetul 25: “Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmaşilor săi;”
Fără frâu ( para ) = descoperit, expus, gol.
În Biblie cuvântul “gol” are de-a face şi cu lipsa armurii, lipsa echipamentului de luptă. Evreii s-au dezbrăcat de haine şi de armură ca să danseze în faţa viţelului de aur. Poţi să-ţi imaginezi pe inamicii lor, amaleciţii, privind această scenă sălbatică de pe munţii din împrejurimi ?
Amaleciţi care tremurau numai la auzul lui Israel, îi văd acum pe evrei dezbrăcându-se şi dansând.
Ce spun amaleciţii ? - uită-te la evrei ! Sunt ca şi noi ! Au renunţat la pocăinţa lor, şi la legile lor stricte! Ei vor să poftească şi să petreacă ca şi noi! În acel act de goliciune, Israel a micşorat pe Dumnezeu în ochii celor fără de Dumnezeu. Au compromis onoarea, frumuseţea, credincioşia şi omnipotenţa lui Dumnezeu. Ei nu mai erau un exemplu faţă de lume.
Evreii ajung să spună: Noi nu mai vrem să luptăm. Am făcut destul sacrificiu. Vrem să trăim şi să ne bucurăm.
Şi astăzi sunt unii din poporul lui Dumnezeu care s-au săturat de luptă, de întârzieri lungi, dureri şi păreri de rău. S-au săturat de post şi rugăciune. Vor mâncare, pizza, agape şi chiar un pic de “mişcare” ca să nu spun dans. Apropos, poate introducem şi noi în biserică un fel de “Dansez pentru tine” ca să ajutăm pe fraţii în nevoi şi pe văduve. Ce ziceţi?
Aşa că au pus deoparte încrederea lor în Dumnezeu şi vor doar un pic de amuzament. Întorc spatele promisiunilor lui Dumnezeu, renunţă la cămăruţa secretă a rugăciunii, îşi pun Biliile deoparte, nu mai vin la biserică decât o dată pe săptămână şi încep să alunece într-o urmărire egoistă după fericire. Gata cu legalismul, vrem să fim liberi.
Ei s-au întors de la Duhul lui Dumnezeu la muzica lumească, la apucăturile din lume, la manierele ei, la dansul ei, la hainele ei şi la petrecerile ei. Şi-au aruncat armura spirituală.
Biserica ar trebui să cadă în genunchi. Şi să plângă…..
Dar, nu te descuraja! Pentru că în timp ce cei mai mulţi dansează în jurul idolului o RĂMĂŞIŢĂ SFÂNTĂ îşi pune armura.
Ex.32:25-28 “Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; - s`a aşezat la uşa taberii, şi a zis: ,,Cine este pentru Domnul, să vină la mine! Şi toţi copiii lui Levi s`au strîns la el. El le -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra dela o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.”
Ei au spus: noi nu vom face ca Numele lui Dumnezeu să fie defăimat. Noi vom sta pentru Domnul.
Domnul vrea să ştie un singur lucru: vei sta drept şi hotărât în neprihănire ? Vei lua această poziţie chiar în faţa familiei, a prietenilor şi între toţi cei ce stau goi şi plini de necredinţă ?
Taţilor: când copiii voştri vor deveni adolescenţi, ce vor gândi despre voi?
Mamelor: ce amintire au copiii voştri despre voi ?
Dumnezeu te cheamă chiar acum să stai în sfinţenie, să stai în picioare împotriva valurilor timpului de azi.

Ştiţi acum care este cea mai bună prăjitură?
Iat-o:

Baclavaua.
Făcută aşa nu foarte dulce…ca să poţi mânca până nu mai poţi
Un adevărat exerciţiu de “înfrânare a poftelor”.
Eiii, astăzi, schimbăm registrul şi vă dezvălui “cea mai” bună băutură a copilăriei mele.
Cico? Nu! Citronada? Nu! Pepsi? Nu! Sifonul? Nu!
BRAGA!
Era o vorbă în Constanţa: “ieftină ca braga”. Întotdeauna când ieşeam în oraş mâncam o plăcintă cu brânză şi un pahar de bragă rece. Este o bautura racoritoare, raspandita mai ales in zona de sud-est a tarii.
Iată cum arăta un bragagiu turc. Bragagiu = vânzător de bragă.

Cea mai ieftina bautura racoritoare, braga, este pe cale de disparitie in Romania, traditia fabricării ei pastrindu-se numai in câteva orase din sudul tarii unde inca mai traiesc mici comunitati de etnie turca. Braga este o bautura racoritoare naturala cu gust acrisor produsa din malai, faina intermediara, miere de albine si zahar, cunoscuta in tara noastra din perioada Imperiului Otoman.

Toate cofetăriile din Constanţa aveau bragă.
Pentru cei curioşi:
Tehnologia de obtinere: Braga se obtine prin fierberea cu apa a meiului macinat. Lichidul tulbure sau amestecul obtinut dupa racire, din care aproape nimic nu se indeparteaza reprezinta braga proaspata sau dulce. La scurt timp dupa preparare, braga trece in fermentatie lactica sau se inacreste, obtinandu-se braga acra. Braga este tulbure, mucilaginoasa, cu substante coloidale in suspensie, datorita continutului mare de extract cu substante hranitoare, si de produse de fermentatie acida. Daca este preparata corect, in conditii bune si depozitata corespunzator, braga poate fi considerata ca o bautura igienica.
Braga se prepara astfel: intr-un rezervor cilindric si vertical, fabricat din otel inox alimentar, prevazut cu serpentina interioara de incalzire si cu agitator mecanic, ambele fabricate tot din otel inox alimentar, se introduc : - 35 kg miei sfaramat; - circa 375 litri de apa potabila. Amestecul rezultat se fierbe timp de 3 ore, dupa care se lasa in repaos 1 ora. Se adauga apoi, o noua cantitate de apa potabila, pentru compensarea apei evaporate, se porneste amestecarea si se mai fierbe inca 10 ore. Dupa cea de a doua fierbere, amestecul se raceste complet. Pentru ca racirea sa se faca in timp cat mai scurt, masa vascoasa, ramasa in vasul de preparare, se scoate si se intinde la aer, pe scanduri curate si uscate. Masa racita se amesteca apoi cu apa si se lasa circa 8 ore, timp in care incepe fermentatia. Se mai adauga o cantitate de apa potabila, astfel calculata incat sa asigure realizarea parametrilor de calitate, se strecoara prin sita, pentru retinerea impuritatilor vegetale grosiere, provenite din miei. Filtratul reprezinta braga proaspata sau dulce.

Plătesc triplu pentru un pahar de bragă!!!!
Corupţie.
Atunci când rostim cuvântul corupţie, la ce ne gândim ?
Dar atunci când Dumnezeu rosteşte cuvântul corupţie, la ce se referă ?
Când noi ne gândim la oameni corupţi, ne gândim la cei mai răi. După părerea noastră corupţia spirituală implică alcool, droguri, adulter, preacurvie, înşelătorie, jocuri de noroc, homosexualitate, crimă, viol, incest, avort şi alte fapte ca şi acestea. În teologia noastră, reducem corupţia doar la aceste pofte sălbatice şi murdare care ne controlează viaţa.
Definiţia lui Dumnezeu pentru corupţie este mult mai precisă şi merge mult mai adânc decât poftele firii.
Cuvântul „corupţie” înseamnă „o schimbare de la ce este curat şi bun la ceva ce este putred şi stricat. Corupţia semnifică ceva ce o dată era întreg şi bun dar acum nu mai este pentru că stricăciunea şi putrefacţia sunt prezente.
Israel a fost acuzat de Dumnezeu că este corupt.
În timp ce Moise era pe munte cu Domnul, evreii au hotărât să zidească un altar în cinstea unui viţel de aur.
Ex.32:7 „Domnul a zis lui Moise: ,,Scoală şi pogoară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s`a stricat.“
Atât de tare l-au supărat pe Dumnezeu încât a vrut să-i nimicească pe toţi.
Ce l-a supărat aşa de tare ?