Poporul s-a stricat mai rău

By ambasadorul

Ex.32:1 “Poporul, văzînd că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s`a strîns în jurul lui Aaron, şi i -a zis: ,,Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne -a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s`a făcut.”

Ce se întâmpla în timp ce poporul îşi pierdea încrederea în Dumnezeu ?

Dumnezeu făcea planuri extraordinare pentru acest popor. În timp ce Dumnezeu aranja totul pentru popor, poporul striga: Unde este Dumnezeu? Unde este călăuzirea Lui ? Nu vedem nici o evidenţă a credincioşiei Lui faţă de noi. E doar tăcere. Destul am aşteptat. Haidem să facem ceva. Ne trebuie acţiune. Aşa că în mod deliberat au aruncat pe fereastră toate miracolele pe care Dumnezeu le-a făcut pentru ei: urgiile supranaturale, miracolul Mării Roşii, apele îndulcite de la Mara, mâncarea din cer, vocea de tunet de pe Sinai. Nu a mai contat nimic pentru ei. Nimic nu îi mai putea convinge că Dumnezeu era cu ei. Ei doreau acţiune. Să facă ceva. Aşa de mare era dorinţa asta încât ei şi-au scos cerceii, ca să poată să se facă idolul. v. 3

Astăzi se întâmplă la fel. Unii vor cu orice preţ acţiune. De ce să mai aştepte să vorbească Domnul? Dar numai Moise este capabil să ne aducă pe Dumnezeu? Se poate şi altfel!

Devenim corupţi atunci când refuzăm să ne odihnim pe promisiunile preţioase şi mari ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a făcut o glumă ieftină, nu Şi-a bătut joc de copiii Săi când a spus: “De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.” ( Rom.8:28 )

“Ochii Domnului sînt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Cînd strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi -i scapă din toate necazurile lor.” ( Ps.34:15,17 )

Un alt lucru interesant este în versetul 25: “Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmaşilor săi;”

Fără frâu ( para ) = descoperit, expus, gol.

În Biblie cuvântul “gol” are de-a face şi cu lipsa armurii, lipsa echipamentului de luptă. Evreii s-au dezbrăcat de haine şi de armură ca să danseze în faţa viţelului de aur. Poţi să-ţi imaginezi pe inamicii lor, amaleciţii, privind această scenă sălbatică de pe munţii din împrejurimi ?

Amaleciţi care tremurau numai la auzul lui Israel, îi văd acum pe evrei dezbrăcându-se şi dansând.

Ce spun amaleciţii ? – uită-te la evrei ! Sunt ca şi noi ! Au renunţat la pocăinţa lor, şi la legile lor stricte! Ei vor să poftească şi să petreacă ca şi noi! În acel act de goliciune, Israel a micşorat pe Dumnezeu în ochii celor fără de Dumnezeu. Au compromis onoarea, frumuseţea, credincioşia şi omnipotenţa lui Dumnezeu. Ei nu mai erau un exemplu faţă de lume.

Evreii ajung să spună: Noi nu mai vrem să luptăm. Am făcut destul sacrificiu. Vrem să trăim şi să ne bucurăm.

Şi astăzi sunt unii din poporul lui Dumnezeu care s-au săturat de luptă, de întârzieri lungi, dureri şi păreri de rău. S-au săturat de post şi rugăciune. Vor mâncare, pizza, agape şi chiar un pic de “mişcare” ca să nu spun dans. Apropos, poate introducem şi noi în biserică un fel de “Dansez pentru tine” ca să ajutăm pe fraţii în nevoi şi pe văduve. Ce ziceţi? :(

Aşa că au pus deoparte încrederea lor în Dumnezeu şi vor doar un pic de amuzament. Întorc spatele promisiunilor lui Dumnezeu, renunţă la cămăruţa secretă a rugăciunii, îşi pun Biliile deoparte, nu mai vin la biserică decât o dată pe săptămână şi încep să alunece într-o urmărire egoistă după fericire. Gata cu legalismul, vrem să fim liberi.

Ei s-au întors de la Duhul lui Dumnezeu la muzica lumească, la apucăturile din lume, la manierele ei, la dansul ei, la hainele ei şi la petrecerile ei. Şi-au aruncat armura spirituală.

Biserica ar trebui să cadă în genunchi. Şi să plângă…..

Dar, nu te descuraja! Pentru că în timp ce cei mai mulţi dansează în jurul idolului o RĂMĂŞIŢĂ SFÂNTĂ îşi pune armura.

Ex.32:25-28 “Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; – s`a aşezat la uşa taberii, şi a zis: ,,Cine este pentru Domnul, să vină la mine! Şi toţi copiii lui Levi s`au strîns la el. El le -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra dela o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.”

Ei au spus: noi nu vom face ca Numele lui Dumnezeu să fie defăimat. Noi vom sta pentru Domnul.

Domnul vrea să ştie un singur lucru: vei sta drept şi hotărât în neprihănire ? Vei lua această poziţie chiar în faţa familiei, a prietenilor şi între toţi cei ce stau goi şi plini de necredinţă ?

Taţilor: când copiii voştri vor deveni adolescenţi, ce vor gândi despre voi?

Mamelor: ce amintire au copiii voştri despre voi ?

Dumnezeu te cheamă chiar acum să stai în sfinţenie, să stai în picioare împotriva valurilor timpului de azi.

scut-ambasadorul.jpg

24 Răspunsuri la “Poporul s-a stricat mai rău”

  1. Vasile Danciu spune:

    Ambasadorule, aplicatia la prima parte (aia cu scosul bijuteriilor) n-ar fi introducerea lor ? La partea aia cu pizza si cafeaua ce parere ai de Biserica din Faptele Apostoloilor? Pe langa asta parerea mea ca mai bine la o agapa decat cate 3-4 la amvon si ceilalti in sala spectatori. Mai poti adaoga aici ca cei 3-4 se si sapa intre ei, iar spectatorii nici macar nu se cunosc unii pe altii si cand se-ntalnesc in afara adunarilor nu se saluta. NuMi se pare ca fortezi niste aplicatii doar de dragul convingerilor tale ,mai pe romaneste iti justifici parerile cu Scriptura , cand ar trebui sa ti le verifici cu Scriptura sau chiar acolo sa fie sursa lor.
    Copiii nostri isi vor aminti doar cum stateam cu ei seara la rugaciune si citirea Cuvantului.
    Ia-o doar ca parerea unui frustrat ca noi nu putem face (inca) agape cu pizza si cafea (poate chiar cu niste baclava si braga).

  2. ambasadorul spune:

    Vasile dragă,

    Nu contează părerea mea despre biserica din Fapte, ci contează ce spune Scriptura!

    Şi Biblia îmi spune că ucenicii s-au întors în Ierusalim şi când “au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei….Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus şi cu fraţii Lui. În zilele acelea, Petru s-a sculat în
    mijlocul fraţilor…” şi le-a predicat. Apoi, în capitolul 2 găsim că “cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi…Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică…”

    Nu am nici o problemă cu agapele şi cu pizza mâncată împreună. Mâncăm cu întreaga biserică o dată pe an. Mâncăm în fiecare lună cu câteva dintre familiile tinere în biserică.
    Nu am spus de cafea nimic :)
    Dar nu asta trebuie să fie procuparea majoră a bisericii.

    Da! Copii noştri trebuie să-şi amintească de rugăciunea şi cântarea împreună cu părinţii şi fraţii şi de predicarea a celor 3, 4 fraţi de la amvoanele noastre. Pizza şi divertismentul le vor găsi şi în altă parte.

    Suntem chemaţi să stăruim în învăţătura apostolilor, în rugăciuni, în dragostea frăţească. Să păstrăm credinţa şi un cuget curat. Să fim cu luare aminte la învăţătura pe care o dăm altora. Să ne luptăm lupta cea bună a credinţei. Să fugim de poftele tinereţii şi să urmărim neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.

    Şi când obosim făcând aceste lucruri, organizăm câte o agapă cu bragă şi baclavale pentru ca apoi să continuăm să stăruim asupra Cuvântului la timp şi ne la timp!

    Ţi se pare că şi apostolul Pavel forţează aplicaţiile?

    Domnul să-ţi dea har!

  3. Vasile Danciu spune:

    Eu nu prea as avea curajul sa-mi compar aplicatiile cu ale apostolului Pavel. Oricum nu vad ce are postul si rugaciunea cu agapele si pizza. In Bisericile noastre nu prea se fac astfel de agape si totusi nici nu excelam in post si rugaciune . Constat ca Bisericile care au avut curajul sa iasa din rutina programelor obijnuite (cam aceeasi forma de vreo 200 de ani) infloresc ,pe cand celelalte…. Ma refeream la acea partasie care o aveau cei din Biserica primara, partasie care trecea dincolo de 2-3 intalniri oficioase pe saptamana. Si orice ai zice eu nu prea am gasit amvon in toata Scriptura.
    Domnul cu mila.

  4. ambasadorul spune:

    Mă întreb cu cine ai vrea să-mi compar aplicaţiile?

    Repet: Nu am nici o problemă cu agapele şi cu pizza mâncată împreună. Mâncăm cu întreaga biserică o dată pe an. Mâncăm în fiecare lună cu câteva dintre familiile tinere în biserică. Tocmai ieri am mâncat împreună cu tinerii noştri şi cu alţi tineri dintr-o bisericuţă de sat.
    Dar nu asta trebuie să fie preocuparea majoră a bisericii.

    În bisericile noastre, punctul central este predicarea Cuvântului. De aceea, în faţa noastră este amvonul. De aceea avem în bisericile noastre pe amvon mesajul: “Noi predicăm pe Cristos cel răstignit”. Mesajul biblic este momentul culminant al serviciului divin.

    Că nu excelăm în post şi rugăciune este într-adevăr un mare bai. Trebuie să ne pocăim şi să ne recâştigăm aceste discipline în viaţa noastră şi a bisericilor noastre.

    Rutina fără sens şi semnificaţie este păguboasă. Dar că unele biserici înfloresc…atenţie că şi mucegaiul face flori. Trebuie să vedem ce anume aduce “creşterea”. Dacă este Cuvântul şi Duhul Sfânt atunci spunem: Slăvit să fie Domnul!

    Îţi dau un verset în care vei găsi amvonul în Biblie: Neemia 8:4
    Dar dacă te întâlneşti într-o căsuţă cu vreo 4,5 fraţi, nu îţi trebuie amvon. Doar de Scriptură ai nevoie!

    mult har!

  5. LENUTA spune:

    FRATE VASILE AI SPUS MULTE ADEVARURI CARE DOR!DIN PACATE TRAIM O VREME CAND NE PLACE SA FACEM DIN SCRIPTURA O “PIZZA” IN CARE PUNEM VERSETE DUPA GUST,VERSETE DUPA CUM NE PLAC; FACEM O “EVANGHELIE”PE GUSTUL NOSTRU GUST BAPTIST SAU PENTICOSTAL DIN CARE OMITEM PUTEREA LUI DUMNEZEU,LUCRAREA DUHULUI SFANT,UITAND CU DESAVARSIRE PORUNCILE DOMNULUI ISUS LASATE NOUA INAINTE DE PLECAREA DIN LUMEA ACEASTA!INVOCAM SCRIPTURA DAR O IGNORAM IN CEEA CE INSEAMNA SA FACEM CE NE CERE DOMNUL ISUS!SE PREDICA DOAR O EVANGHELIE SEACA DESPRE DUHUL SFANT DAR FARA DUH SFANT!!!!
    ASTEPT SA VAD O LACRIMA IN OCHII CELUI CE IMPARTE CUVANTUL LUI DUMNEZEU DE ZECE ANI DAR NIMIC PARCA E DE PIATRA!!TRAIM VREMEA CAND MESERIA DE PASTOR E O ARTA DAR NU MAI PACALESTE PE NIMENI!!
    SI INCA CEVA:SE APROPIE TREZIREA SI CINE SE VA OPUNE EI VA FII SPULBERAT DE EA!!HRISTOS DOMNUL ISI TREZESTE BISERICA LA VIATA DAR NU DUPA DORINTA PASTORULUI CI DUPA PLANUL SAU!
    ADU DOAMNE TREZIREA SI LA HATEG DUPA VOIA TA SI SPRE SLAVA TA! ALELUIA CELUI VIU IN VECII VECILOR!

  6. alexandru spune:

    Este si vremea in care apar tot mai des trezirile artificiale… acum se poate. Totusi, oricat de iscusiti ar fi oamenii, adevarul care este in cei nascuti din adevar nu ii lasa sa fie prinsi in mrejele celor care “s-au lepadat de Stapanul”…

    Nu stiu cine ce intelege despre trezire. Oricum, se vorbeste despre trezire de ani de zile. In tot acest timp, credinciosii adevarati vegheaza, lupta cu pacatul care vrea sa-i darame personal, in biserici sau in societate.

    Problema nu se pune daca Domnul va aduce trezire. El aduce trezire pentru fiecare generatie. Problema se pune, pentru noi, daca vom face diferenta dintre adevarata trezire si cele contrafacute.

    Va doresc mila si harul lui Dumnezeu.

  7. LENUTA spune:

    Alexandru imi pare rau pentru tine!Nu intelegi nimic din ceea ce se intampla in poporul lui Dumnezeu ti-ai format si tu o”religiune”a ta ingusta dar nicidecum Biblica ,grija mare s-ar putea sa treaca trezirea pe langa tine si tu sa continui sa spui ca e o trezire”artificiala”numai pentru ca nu vine asa cum iti place tie!EVREI 4:1. ADEVARATA TREZIRE NU VINE CUM VOR UNII SAU ALTII CI DUPA POCAINTA SI CAINTA INAINTEA DOMNULUI!Oricum se va intampla in vremurile din urma ptr ca Domnul a spus:IOEL 2;28-32.
    DOAMNE AI MILA DE POPORUL TAU!

  8. alexandru spune:

    Multumesc ca ai binevoit sa postezi o apreciere despre mine, Lenuta. Multumesc si pentru cuvintele prin care ma caracterizezi. Personal, imi pun nadejdea doar in mila si harul lui Dumnezeu pentru mine.

    Acum, sa ne intoarcem la chestiunile obiective, fiindca ai amintit de Biblie. Iata ce ne invata Scriptura:

    Ioel 2: 28 – 32, in context, se adreseaza poporului Israel. Implinirea lui o gasim explicitata in Faptele Apostolilor (eu citez doar 2: 16 – 22):

    “Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri! Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci. Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pămînt, sînge, foc şi un vîrtej de fum; soarele se va preface în întunerec, şi luna în sînge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe cari le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;”

    Putine profetii din Biblie sunt implinite asa de clar, dar incojurate cu o asa mare ceatza, provocata de cei care vor sa suceasca adevarul spre pierzarea lor. [Si aici nu ma refer la tine, Lenuta (sau cine esti in realitate), ca nu te cunosc. Vorbesc in general, e treaba fiecaruia sa se cerceteze singur daca este sau nu in credinta.]

    Pasajul citat din Faptele Apostolilor ne arata cine au fost cei care au vorbit in limbi atunci, de ce au vorbit in limbi si cui s-au adresat. Intelegem foarte clar ca vorbirea in limbi s-a adresat poporului Israel, respectiv in conformitate cu Scripturile de atunci (profetiile date deja). Lor li s-a vorbit in alta limba, spre rusinea lor (contextul si totul a fost exact mediul potrivit pentru aceasta, stiut de Dumnezeu mai dinainte), lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.

    De dragul discutiei, dincolo de acestea, visuri pot avea toti tinerii, unele impotriva altora. Cine decide care sunt cele reale? Majoritatea? In democratie ar merge. Unii? In comunism a functionat. Sau poate liderii de astazi? Se va intelege ca o astfel de acceptiune este cel putin relativa, daca nu aberanta. Dumnezeu nu lucreaza asa.

    In ce priveste Evrei 4:1, ramai consecventa – este din nou un verset scos din context:
    “Să luăm dar bine seama, ca, atîta vreme cît rămîne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu.”

    Scriptura acolo vorbeste despre trairea de zi cu zi, nu despre treziri bombastice, locale, punctate sau cum am vrea sa le numim. Adevarata traire cu Dumnezeu este una cotidiana, o traire evidenta intr-o Imparatie care nu vine in asa fel incat sa izbeasca privirea…!!! Este vorba aici de pilda rea a evreilor din VT; dintre cei ce au iesit din Egipt au intrat doar doi, Iosua si Caleb. Restul… s-au impotrivit Duhului Sfant care-i cerceta in fiecare zi. Ideea centrala din Evrei, acolo, este ca ziua de odihna este “astazi” si ramanem in odihna daca ramanem in Cristos (vezi restul Bibliei). Este vorba si de o intrare in odihna, in sensul final, deplin. Este, asadar, o atentionare pentru cei care l-au primit pe Domnul. Dar care e atentionarea? Sa nu piarda trezirea? NU! Ci, sa nu cumva sa se impotriveasca Duhului Sfant, “cata vreme se zice astazi”. Deci, in fiecare zi, noi avem o lupta de dus – intre indemnurile Duhului si indemnurile firii vechi. Ce vom alege? De cine vom asculta? Duhul IN FIECARE ZI NE CERCETEAZA si noi nu trebuie sa ne impietrim inimile! Ci, sa ne schimbam inimile, dupa indemnurile Duhului!

    In ce priveste trezirea, ea, cu adevarat, nu vine cand comanda oamenii. Ci, doar cand o aduce Domnul. Si Domnul nu o aduce decat dupa planul Sau, care NICIODATA nu contravine in vreun fel oarecare, oricare ar fi acesta, Scripturii!!!

    In ce priveste “vremurile din urma”, nu am loc aici sa arat multimea de versete care subliniaza NU ca va fi o trezire, ci ca va fi o MARE APOSTAZIE. Citeste 1, 2 Petru, Iuda, 1, 2, 3 Ioan, Fapte 20 s.a.m.d.

    Va doresc mila si harul lui Dumnezeu.

  9. ANONIM spune:

    ” Poporul s-a stricat…..” si noi cei chemati la sfintenie ne certam, ne jignim si aratam cum ca la “noi” este adevarata trezire…. oare nu ar privi Dumnezeu cu mai multa dragoste spre noi daca ne-am da mâna si ne-am uni macar in lucrurile la care am ajuns de aceiasi parere si anume în a duce Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor care trec pe lânga noi cu viteza mare înspre iad. Atentie la cuvintele Domnului Isus nu cumva sa se împlineasca cu noi ” nici voi nu intrati , nici pe alti nu lasati…” sa avem grija , pe mine ma cerceteaza un verset al unei cântari în ultimul timp tot mai mult Domnul sa aiba mila de noi.

  10. ANONIM spune:

    versetul era : OARE NU AU NICI O VINA CEI CHEMATI A FI LUMINA CA ATATEA SUFLETE AJUNG IN IAD?

  11. Vasile Danciu spune:

    Ambasadorule, imi pare rau de comentariul meu care a produs putina valva pe aici. Oricum nu cred ca-i vremea de a ne certa in “slova” ci sa fim intr-un duh ca sa putem smulge cat mai multi din imparatia dusmanului.
    Lenuta nu cred ca polemica va aduce multe roade ci disponibilitatea noastra la lucrarea Duhului va fi mult mai benefica.
    Alexandre stai linistit ca daca asta e parerea ta despre treziri nici nu vei avea parte de vreouna. Cred ca ar fi bine sa citesti relatari despre treziri de-a lungul istoriei si vei vedea ca evenimentele din Fapte 2 s-au repetat si deci (dupa logica ta) profetiile din Ioel s-au implinit si dupa cele relatate in Fapte 2. Oricum n-as fi asa de categoric in interpretarea unor pasaje pe care se bat mari teologi de sute de ani.
    Domnul sa aiba mila de noi de toti si sa ne dea har.

  12. ambasadorul spune:

    Vasile dragă,

    nu de vâlvă îmi este frică, ci de slova şi învăţătura falsă. Numai Adevărul ne sfinţeşte. Numai Cuvântul drept împărţit este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celui ce crede. Treziri au fost de-a lungul istoriei în care evenimentele din Fapte 2 s-au repetat? Ai grijă mare! Montanus a fost unul din cei care credea la fel.
    Dragul meu, Rusaliile este un eveniment unic. Nu se mai repetă. Pentru noi, normativ nu sunt evenimentele din Fapte, ci învăţătura apostolilor.

  13. MARIA spune:

    Obişnuiesc să intru în timpul liber pe blogurile creştine, am citit câteva dintre postări şi mi-a atras atenţia o postare cu un numar mai mare de comentări. Am fost motivată să văd că mai sunt oameni care mai cred şi mai aşteaptă o trezire spirituală în vremurile noastre, că mai sunt oameni interesaţi să dea o învăţătură sănătoasă şi după Cuvânt. Am regăsit şi o dorinţă a unora de conlucrare între culte, este şi o dorinţă mare a mea, să aducă Dumnezeu ziua când trezirea va începe cu pocăiţii, să iasă din starea de somnolenţă şi indiferent că suntem penticostali, baptisti, creştini dupa evanghelie sau, de ce nu? catolici sau alte culte creştine să dorim oraşele noastre la picioarele Domnului Isus. Mă rog pentru această zi şi încurajez la rândul meu pe toţi cei ce au pe inimă mântuirea celor păcătoşi să preţuim şi să folosim la maxim aceste vremuri de libertate, nu stim cât ne vor mai fi lasate şi să nu ezităm să cerem de la Dumnezeu lucruri mari pentru că “Şi orice vom cere, vom primi de la El, fiindcă păzim poruncile Lui si facem ce este plăcut înaintea Lui” …1 IOAN 3:21-24. Amin. Domnul să fie cu toţi cei cu inima îndreptată spre EL.

  14. ambasadorul spune:

    Maria,

    Domnul să fie cu noi şi să ne ajute să stăm lângă EL!

    mult har!

  15. Vasile Danciu spune:

    Ambasadorule, e doar un punct de vedere al tau si daca as fi in locul tau n-as fi asa de categoric. Sa-nteleg ca tu esti detinatorul adevarului absolut si doar parerea ta conteaza? Vrei exemple de treziri unde s-au petrecut fenomene comparabile cu Rusaliile? Mie nu trebuie sa-mi spui ce va invata pe voi pe la scoli pentruca am crescut cu invataturile astea si le stiu foarte bine. Daca vrei exemple contemporane hai cu mine pana in China si poate-ti mai schimbi si tu parerile. Daca nu se intampla la Hateg nu inseamna ca nu se intampla nicaieri in lume. Ti-as sugera cu tot dragul sa lasi Scriptura sa ne lumineze si nu parerile unor teologi dupa care merge o scoala sau alta. Eu personal astept ca Dumnezeu sa-si manifeste puterea ca si la Rusalii in Adunarea noastra pentru ca El este ACELASI IERI AZI SI IN VECI .

    PS Motanus nu-i relevant.

  16. ambasadorul spune:

    Vasile,

    eu nu am spus că nu se întâmplă ce spui tu. O, da se întâmplă, dar asta nu înseamnă că dacă se întâmplă în China este o lucrare biblică. Eu nu vreau exemple contemporane, ci Adevărul Cuvîntului.
    Cine ne este autoritatea? Experienţele contemporane din China sau Cuvântul?
    Vasile, dacă un înger îmi predică o altă Evanghelie, nu îl ascult!

    Evrei 13:8 este un verset adevărat.
    Da, Isus Domnul nostru este statornic. Dacă te referi la ESENŢA lui Cristos, atunci nu greşeşti.
    Dar ce înseamnă pentru tine “acelaşi ieri”? “Ieri” cât trebuie să cuprindă?

  17. alexandru spune:

    Domnule Vasile, multumesc si tie pt apreciere si ca m-ai luat in considerare.

    Revenind la subiect… este destul de interesant ce se petrece. Observ ca se fac eforturi destul de mari pentru a se introduce in bisericile noastre credinte care pana acum ne-au fost straine, de drept.

    Se foloseste mult ideea de “unitate”. Apoi, cum zicea cineva aici – in lucrurile in care “am ajuns de aceeasi parere”. Aud mai mereu acest argument, citat deseori din NT. Insa, acolo apostolul Pavel continua si spune ca in lucrurile in care nu am ajuns de aceeasi parere “Dumnezeu va va lumina”. Interesat, nu? Unitate nu inseamna sa ajungem de aceeasi parere, ci sa ajungem sa avem acelasi adevar UNIC REVELAT. Ori, aici este adevarata problema si aici se duce batalia unitatii. In conditiile de fatza eu vad aruncata la fileu o minge a unitatii false, frumoasa, umflata si de dimensiuni standard.

    In plus, treziri sunt peste tot, in toate bisericile, in fiecare generatie… inca. Problema nu este daca sunt sau nu treziri, ci, ce fel de treziri sunt? Cine se trezeste – un crestin sau un necrestin etc… Apoi, a nu se confunda trezirea spirituala cu intoarcerea la Dumnezeu. Una e trezirea si alta e primirea vietii. Un copil de Dumnezeu se poate trezi, un necrestin nu se poate trezi, ca el nici nu traieste. Cum sa se trezeasca cel care inca nu s-a nascut?

    Apoi, mai este si minciuna. O mie de minciuni, un singur adevar. Sa nu uitam ca adevarul e unul singur, pe cand minciuna… abunda, ca deaia e minciuna. In conextul nostru, ceea ce iese in evidenta este, desigur, minciuna. Frumoasa, umflata, care arata ca adevarul, la dimensiunile standard. Dar… este doar minciuna. Una aici, alta dincolo… oricum cei care sunt in adevar nu au probleme cu minciuna, ci cu cei care o aduc si o sustin.

    In ce priveste trezirea, are Costache Ioanid niste versuri:

    Să fii rob, dar să fii fiu.
    Să fii mort, dar să fii viu.
    Să fii prinţ, şi să nu fii.
    Să fii sfânt, şi să nu ştii…

    Sa incercam sa promovam o traire in sfintenie, o viata adevarata. Noi ne-am nascut din nou sa traim si sa veghem sa nu dormim ca ceilalti. Scriptura nu promoveaza trezirea, fiindca promoveaza vegherea (imperios necesara si vitala, chiar, deci, prin implicatie directa si fara echivoc, se impune evitarea trezirii). Oare de ce este asa de mult batut fierul astazi pe nicovala asa-ziselor “treziri spirituale”? Sa nu stim oare raspunsul?

  18. Vasile D spune:

    Ambasadorule, de ce zici tu oare ca ce se intampla in China nu este biblic.Dupa ce criterii judeci? Acolo nu este timp de teoretizare a Scripurii pentru ca acolo se moare pentru Hristos in schimb noi mai mult cu teoriile. Hai sa fim seriosi noi cu interpretarile noastre ne imputinam pe zi ce trece, pe cand altii…. Scriptura este adevarul absolut si nu o interpretare sau alta.

  19. Vasile D spune:

    Alexandre, nu prea inteleg ce vrei sa zici da mi se pare ca prea mult filozofam pe “trezire” in timp ce ea ar trebui experimentata.

  20. ambasadorul spune:

    Vasile,

    se pare că nu citeşti comentariile cu destulă atenţie. :(
    Am spus că doar pentru că se întâmplă ceva în China sau în altă parte nu înseamnă automat că este şi o lucrare a lui Dumnezeu. Nu ştiu la ce lucrări te-ai referit..dar, criteriul este şi rămâne Sfânta Scriptură.

    Nu uita că Diavolul este expert în deghizări şi falsificări. Întotdeauna a încercat să falsifice lucrarea autentică a Duhului.
    Citeşte încă o dată diferenţa dintre trezire şi naştere din nou ( comentariul lui Alexandru ).
    Trăieşte-ţi pocăinţa acolo unde eşti…şi lasă trezirea şi experienţele ei în mâna Domnului.

    Domnul cu tine!

  21. CORNELIA spune:

    Cateva cuvinte pentru fratele Vasile Danciu:
    Am remarcat dorinta prezentarii unui mare bagaj de cunostinte teoretice despre trezire. cu tenta de axioma, pe langa care ,orice alta parere capata valoare de erezie. Conchid , din cuvintele scrise ,ca si practic ,trezirea se manifesta cu putere in viata dumitale.
    M-ar ajuta mult ,sa inteleg mai bine si sa traiesc mai sus spiritual,daca mi-ati raspunde la cateva intrebari,cu semnificatie de reusita:
    1)cate minute(ore)te rogi zilnic,ce spectru acopera rugaciunile dumneatale?
    2)cate minute citesti(meditezi)zilnic la Cuvant?
    3)cum se manifesta roada Duhului in viata dumneatale,mai ales in privinta smereniei, evlaviei, blandetei,dragostei de frati ,ingaduintei?
    4)cum imbini postul cu rugaciunea?
    5)la cate suflete pe saptamana vestesti Cuvantul si cate ai reusit sa aduci la Hristos?
    6)cati bolnavi si intristati vizitezi lunar?
    7)cum stai cu darnicia?
    8)organizezi intruniri de rugaciune?

    Atunci cand Dumnezeu reprezinta foamea suprema a sufletului nostru ,El va fi suprem in orice lucru. Cand vom fi deplin satisfacuti in El,El va fi deplin glorificat in noi! …agapele cu pizza si cafea, nu vor mai fi o frustrare,ci le vom socoti ca pe niste ….din cauza bucuriei in El!

    Astept raspuns concret, altfel toate spusele isi vor pierde valabilitatea!

  22. LENUTA spune:

    Sora Cornelia, unde bucurie?Unde mai vezi in bisericile noastre bucurie pe fetele oamenilor?”Din prisosul inimii vorbeste gura” si de ce nu si fata?Nu cumva suntem ca niste muraturi care demult am uitat versetul “…da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale…”Ps 51:12.
    Domnul sa ne faca parte de adevarata bucurie in El!

  23. CORNELIA spune:

    Sora Lenuta,

    Bucuria este unul din darurile de esenta Divina, oferite prin viata Domnului Isus, celui mantuit.
    O cantare a copiilor rosteste un mare adevar:”Bucuria Domnului este taria mea!” Ea este saltul din moarte si din intunerec , pe care il experimenteaza si bebelusul nascut din nou, dar si sfantul matur, deprins cu hrana tare. Recunosc, calitatea ei este conditionata de felul cum ma raportez,ascult,traiesc in Voia Celui Preainalt,dar, avandu-si sursa in Dumnezeu, ea Este!
    Sotia fratelui Marcu Nichifor ,imi spunea o data:la suprafata, in suflet,pot fi furtuni,alunecari,suvoaie,dar,in adanc, in duh,daca te cobori , gasesti pace, bucurie. Acolo este ieslea sfanta in care locuieste Pruncul, Comoara din vasul de lut.
    Continuand aceasta idee, am in minte cutremuratoarea relatare a unei scumpe surori, despre felul cum a insotit-o Domnul prin “valea umbrei mortii” , cand si-a pierdut fiica de 27 de ani. Langa sicriul acesteia, i se turnau in inima tone de bucurie. Cu greu si-a controlat buzele, ca sa nu izbucneasca in laude ! “Sora Cornelia”, mi-a spus,”ma temeam,ca, daca ar sti cineva ce simt,ar crede ca mi-am pierdut mintile. Atunci Domnul mi-a grait:Aceasta este pacea Mea, care intrece orice pricepere!”
    Este minunata bucuria mantuirii, dar la fel de aleasa este bucuria slujirii!
    Este cupa turnata pe deasupra servului care face in Numele Domnului Isus un bine celui mai neinsemnat dintre fratii Lui, reaprinde mucul care mai arde inca,aduce la verticalitate trestia franta. Nu pot uita din ultimele cuvinte ale unei plapande surori de 85 de ani,aflata in pragul trecerii,referitor la cele care au ingrijit-o pana a inchis ochii,in cele mai intime detalii:”ele au fost Raiul pentru mine”; sau gestul tinerelor care coc impreuna si duc cozonaci acasa la suferinzi.
    “Ce placut si ce dulce este sa locuiasca fratii impreuna!”Versetele psalmului 133 aduc in lumina bucuria partasiei. Ori de cate ori sunt impreuna cu madularele Trupului Domnului Isus, simt cum curge untdelemnul sfant si ma inunda bucuria strangerii laolalta! O experimentez cand:
    -duhul de rugaciune aduce din tainele voii inimii lui Dumnezeu si trece printre randuri, zidindu-ne, unindu-ne!
    -cand sora nestiutoare de carte, sau cea adusa in bastoane,ori fratele recent si adanc operat, sau cel cu o proteza -picior se pleaca cu reverenta si evlavia celor plini de suc si verzi, molipsitoare.
    -cand de la amvon, Domnul, care cunoaste tainele inimii si nevoile in chip desavarsit, il inspira pe pastor spre mangaiere,mustrare, zidire, sfatuire.
    -cand sunt eu slujita si ridicata de cineva trimis de Dumnezeu.
    Sunt realitati de necontestat, care nu-mi pot permite sa neg existenta bucuriei sfinte! Chiar daca,uneori, sunt lucruri omenesti care ne mahnesc inima si fata, pot marturisi realitatea simtita si traita,ca ,Biserica fiind a Domnului, El Isi face lucrarea si o curateste. Nu-mi ramane decat sa ma pun la dispozitia Lui si sa doresc bucuria mai ampla si mai profunda in viata mea si a poporului Sfant!

    Dumnezeu sa va binecuvinteze!

  24. Vasile D spune:

    Cornelia ,

    Iarta-ma ca-ti raspund asa de tarziu da am fost foarte ocupat in ultimul timp si nu prea am mai intrat pe bloguri. Nu imi tin evidenta la toate chestiile de pe lista ta , dar cu ajutorul Celui Preainalt si prin Puterea Duhului incerc sa-mi traiesc pocainta in fiecare zi acolo unde m-a asezat EL. Cat despre liste, mi-e putin frica sa le tin ca toti acei care au auzit “plecati de la mine ca nu va cunosc” aveau lista completa dar s-au inselat amarnic. Aici doar comentam niste postari , iar viata o traim in Biserica unde ne-a asezat Dumnezeu pentru ca nu exista “biserica virtuala”. Probabil ca Ambasadorul este pastorul tau si de aia sari asa de repede sa-l aperi. Foarte bine asa traba.
    Domnul cu mila.

Lasă un Răspuns