Ieri am schimbat decorul un pic. Am făcut tineretul la Sibişel.
Iată ce am văzut în drum spre Sibişel.

Acolo, ne aştepta o bisericuţă în care focul trosnea în sobă. Cald şi bine.
Am lăudat pe Domnul prin câteva cântări şi ne-am rugat Lui. Am avut un timp de părtăşie în care am ascultat câteva mărturii din partea tinerilor care sunt implicaţi în grupurile mici.
Am servit câteva sandvişuri şi apoi am făcut o scurtă drumeţie pe dealurile din jurul bisericii.
Apoi am continuat serviciul divin împreună cu tinerii din Sibişel.

Slăvit să fie Domnul şi le mulţumim tinerilor din Sibişel pentru ospitalitatea lor.
Îi aşteptăm la Haţeg.

Nu cred că vom reuşi să facem gazul să trosnească prin ţevi…dar…. căldură va fi!
vă doresc o duminică plină de har!
30 martie, 2008 la 7:43 am
Fotografia cu Retezatul e super ! Poate vrei sa mi-o trimiti si mie pe e-mail . Vreau s-o pun la revista !. Mult HAR !
30 martie, 2008 la 1:46 pm
Wes,
sper că au ajuns fotografiile cu bine???
5 aprilie, 2008 la 12:28 am
POCAITULE,
Felicitari !
Altadata noi ieseam pe dealul de la Biserica din Suseni.
Am nevoie de poza cu muntii. Mai sus de ei e CERUL. Poti aprecia mai mult CERUL, privind la munti.
Thanks & Love,
Fr. Mihai