Ne-am întors din Serbia
Azi noapte la ora 1 am ajuns acasă după o călătorie de 19 ore.
700 km cu maşina.
Îi mulţumim Domnului pentru protecţie şi călăuzire.
Am trecut vama la Stamora Moraviţa. Uşor şi fără nici o problemă. Este nevoie doar de paşaport.
Apoi a urmat un drum de 170 km până în Kovin acolo unde am întâlnit familia Milovanoviç.
Zoran şi soţia Lili. Zoran este sârb, Lili este româncă. Au patru copii şi o inimă mare pentru românii şi sârbii din ţara lor.
Biserica este în construcţie şi nădăjduim ca fraţii noştri să se mute în ea în timp de o lună.
Am petrecut câteva ore cu ei. Ne-am rugat, ne-am împărtăşit experienţa întoarcerii noastre la Domnul, am cântat, am citit Scripturile şi am plecat spre Vršac, acolo unde fraţii ne aşteptau pentru serviciul divin de seară.
Fratele pastor Avraam Dega ne-a primit cu mare căldură. Doi dintre cei prezenţi erau sârbi. Fraţii lor români le traduceau predicarea Cuvântului. După terminarea serviciului divin, un frate sârb a venit la mine şi mi-a spus că pocăinţa adevărată este acolo unde genunchii se pleacă în lacrimi. L-am îmbrăţişat! Aşa este!
Fratele Dega seniorul ( lucrător din Serbia ), eu, fr. păstor Maleş Dan ( TM ), fr. Avraam Dega ( păstorul din Vršac ), fr. Gheorghe ( TM ), fr. Sandu Terlea ( Haţeg ).
Un motiv urgent de rugăciune îl reprezintă alegerile care vor avea loc Duminică în Serbia. Fraţii ne-au spus că va conta enorm rezultatul alegerilor şi pentru situaţia creştinilor din Serbia. Ne rugăm Domnului pentru împlinirea planului Său.
Continuăm să ne rugăm Domnului pentru călăuzire şi înţelepciunea de a înţelege voia Sa şi în această lucrare de misiune. La despărţire, fraţii sârbi au cântat o cântare în româneşte: “treceţi graniţi, treceţi poduri…” pentru a veni în ajutorul lor în lucrarea Împăratului nostru.
Iată-ne, Doamne, trimite-ne!




8 mai, 2008 la 9:13 pm
Good job, brothers !
Trebuie continuat !
8 mai, 2008 la 10:31 pm
frate Mihai şi sora Any,
fraţii nostri din Serbia au nevoie de ajutor. Ajutor spiritual în primul rând.
Nu au lucrători pregătiţi şi în stare să ducă poverile şi provocările slujirii.
Iar cei care sunt singuri şi au nevoie de încurajare.
Ne rugăm să putem continua această lucrare frumoasă.
14 mai, 2008 la 11:29 am
Domnul sa va intareasca pe voi, si pe ei acolo.
Noi am inceput o lucrare mai in Nord, langa Zrenjanin,
si avem nevoie de ajutor in rugaciune.
Asteptam intelepciune si putere, prin Duhul Domnului.
14 mai, 2008 la 4:19 pm
Alegerile au trecut. Se pare ca au castigat pro-europenii. Aceasta ne va favoriza accesul mai liber, dar va aduce si delasarea bunastarii materiale. Poate. Poate va fi diferit decat la noi…
Oricum, ma bucur ca putem sa mergem si sa vestim Evanghelia. Imi doresc foarte mult asta.
14 mai, 2008 la 8:07 pm
Mihai,
mă bucur să aud despre lucrarea voastră. Poate colaborăm în această misiune.
Aş vrea să vorbim mai mult despre lucrarea de misiune şi să fim o încurajare unii pentru alţii!
14 mai, 2008 la 8:10 pm
Alexandru,
Da, au trecut alegerile să pro-europenii au câştigat. Să vedem ce alianţe se vor face??
Cred că această misiune trebuie pregătită în primul rând cu post şi rugăciune! O astfel de lucrare aduce iritare în tabăra lui Satan.
Ne rugăm Domnului!