Biserica noastră este implicată în acest eveniment. Cum? Ne-am rugat Domnului cu întreaga biserică şi în grupe de rugăciune. Corul nostru a muncit şi a reperat din greu pentru această ocazie. Am prezentat în cadrul serviciului divin din biserică clipul-video. Am încurajat credincioşii să meargă să audă predicarea Evangheliei şi să-şi invite prietenii împreună cu ei. Am închiriat autocare pentru cei care doresc să meargă la Timişoara.
Îmi doresc ca acest eveniment să fie o ocazie specială în care românii să audă vestea bună a Evangheliei. Să vadă şi să înţeleagă ce înseamnă pocăinţa.
Dar, de ceva timp sunt mâhnit şi un pic îngrijorat de nuanţele noi ale acestei evanghelizări. La ultima Conferinţă Naţională a Cultului Baptist, au fost fraţi păstori care au tras un semnal de alarmă faţă de unele decizii luate fără a se consulta toţi cei responsabili de acestă evanghelizare din Timişoara.
Mai mult decât atât, am fost uluit când am primit noua invitaţie pentru “Festivalul Speranţei” de la Timişoara. Iat-o:
Coperta:
interior:
interior:
spate:
Mai ştiţi acum unde sunteţi invitat? Eu am crezut că la o evanghelizare unde se va predica Evanghelia?
Frankling Graham şi prietenii în concert? Da, am mai văzut acest afiş: “Pavarotti şi prietenii” dar nu ştiam că băiatul lui Billy Graham vine la Timişoara să cânte cu prietenii? De asta vine Frankling Graham la noi?
Apoi îmi este teamă ce vor zice prietenii noştri români nepocăiţi de pe sate când vor veni la Timişoara, poate prima dată în viaţa lor la o întâlnire de pocăiţi, şi vor asculta muzică din Jamaica şi Africa de Sud.
Dar poate mă va întreba un nepocăit: de ce să vin cu voi acolo la Timişoara? Răspunsul îl va găsi în invitaţie: ” dacă eşti cool, dă bine la imagine!”
Ce înseamnă COOL? Cine este interesat de IMAGINE? Imaginea cui? Nu am înţeles deloc această formulare! Şi tocmai asta mă sperie!
Nu am găsit nimic despre Dumnezeu pe această invitaţie. Nimic despre Mântuitorul Isus Cristos care este Speranţa noastră, a României! Nimic despre Bibliei, care este Cuvântul lui Dumnezeu viu şi lucrător!
Nu înţeleg de ce ne este teamă şi ruşine să le spunem oamenilor de la început la ce îi invităm. De ce simţim nevoia să-i “păcălim”. Le spunem că-i invităm la concert, la festival şi la cântec, ca apoi, aşa în treacăt să le vorbim despre Dumnezeu. Săracul Noe dacă ar fi fost şi el un pic mai “creativ” probabil ar fi umplut corabia cu mai mulţi oameni! Însă Noe, acest propovăduitor al neprihănirii a continuat să le spună oamenilor despre judecata lui Dumnezeu şi soluţia Lui.
Impresia mea este că există o teamă în rândul organizatorilor că nu se va umple stadionul. Eu nici nu mă aşteptam să se umple. Nu la predicarea Evangheliei. Nu mă înţelegeţi greşit. Îmi doresc să fie arhiplin stadionul din Timişoara la Festival, mă rog pentru asta, dar ştiu că Biblia spune că “propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării…”
Dragilor, vă chem la rugăciune şi post pentru acest eveniment. Să ne rugăm pentru organizatori şi cei implicaţi direct. Să le dea Domnul înţelepciune şi călăuzire în decizii. Pentru credincioşii noştri care vor merge şi pentru prietenii lor nepocăiţi. Pentru fratele Graham să predice o Evanghelie curată şi plină de puterea Duhului.
Da… sunt supărat de aceste “artificii” lumeşti şi chiar şmechereşti.
Dar, sper să mă liniştesc zilele astea.
Am citit în invitaţie că şi pentru noi cei supăraţi este loc pe stadion….o să ne treacă!




12 mai, 2008 la 10:37 pm
Parca e o invitatie la un concert oarecare din lume. Decizia pentru aceasta invitatie este finala???
12 mai, 2008 la 11:18 pm
Bogdi,
ai observat foarte bine.
Este un comitet de referinţă care se va întâlni.Vom vedea dacă se mai poate face ceva???
12 mai, 2008 la 11:21 pm
In opinia mea, noi nu trebuie sa vindem altora bilete la evanghelizare, ci sa ne cumparam noua.
Fiecare metoda gandita de om are lipsurile ei si se adreseaza doar unui segment de oameni, preferat de suma acceptiunilor si circumstantelor celor ce o gandesc. Singura sansa pentru poporul roman in ce priveste mantuirea este o intoarcere la Cuvantul lui Dumnezeu.
In loc sa mergem noi cu Cuvantul in Jamaica, vin cei din Jamaica cu muzica la noi. Ca acest Cuvant este din cer, nu e popular pe pamant, dar muzica de acolo e rustica pentru noi si suna bine.
Si cand te gandesti ca Domnul da intelepciunea cu mana larga si fara mustrare doar daca recunosti ca nu o ai si o ceri… Doamne, da-mi mie intelepciune si ai mila de mine.
12 mai, 2008 la 11:27 pm
Alexandru,
Biblia spune că “nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.”
De ce nu se citesc pe stadion câteva pasaje semnificative din Scriptură în limba africană, italiană şi jamaicană?
Pentru că fanii lui Poli nu’s obişnuiţi cu aşa ceva.
13 mai, 2008 la 10:37 am
In cele mai multe biserici evanghelice, a devenit acum o practica obisnuita sa se ofere oamenilor, in special tinerilor, cat mai mult divertisment si cat mai putina invatatura serioasa. In cele mai multe locuri e aproape imposibil sa determini pe cineva sa vina la o strangere unde singura atractie este Dumnezeu. De aici nu se poate trage alta concluzie decat aceea ca cei care marturisesc a fi copiii lui Dumnezeu s-au plictisit de El, din moment ce trebuie sa fie ademeniti cu “acadele” ca sa vina la strangeri – “acadele” sub forma de filme religioase, jocuri si bauturi racoritoare…
Asa am ajuns la o anomalie ciudata: invatatura scripturala si practica nescripturala. Tehnica”acadelei” s-a integrat asa de mult in gandirea religioasa actuala, incat e considerata ceva normal. Victimele ei nici nu viseaza ca aceasta nu face parte din invatatura lui Christos si a apostolilor.
Orice obiectie la nebuniile crestinismului actual, este intampinata cu replica triumfatoare; “Dar ii castigam pe oameni!” Ii castigam pentru ce? Pentru a fi ucenici adevarati? Pentru a purta crucea? Pentru lepadare de sine? Pentru a se separa de lume? Pentru rastignirea carnii? Pentru o traire sfanta? Pentru un caracter nobil? Pentru a dispretui comorile lumii? Pentru o severa auto-disciplina? Pentru a-L iubi pe Dumnezeu? Pentru o predare totala lui Christos? Desigur, raspunsul la toate aceste intrebari este NU!
A. W. Tozer
14 mai, 2008 la 4:22 pm
O, Doamne ai mila de biserica Ta!!! Sa ne pocaim, noi “pocaitii” ca nu mai suntem dependenti de Tine!!! Deschide-ne ochii sa Te vedem… Sa ne bucuram in harul Tau!!! Si sa nu incercam sa cladim o biserica fara Tine; Adevarul, Calea, si Viata…
14 mai, 2008 la 8:11 pm
Atunci când Domnul Isus este înălţat, doar atunci oamenii vor fi atraşi la El.
Amin şi iarăşi Amin!
Deschide-le ochii Doamne!
14 mai, 2008 la 11:53 pm
John F.Mac Arthur – “Cand sarea isi pierde gustul”
15 mai, 2008 la 4:00 pm
Cea mai mare nevoie pe care o avem acum este de lucratori care sa ramana fermi intr-o lume instabila , si care isi cunosc prioritatile. Noi avem nevoie de lucratori cu un spirit lucid , fara sa se lase influentati de invataturi gresite si de idei neortodoxe. Avem nevoie de predicatori care sa vesteasca cu curaj intregul plan al lui Dumnezeu… Predicatorul bun e echilibrat , consecvent, solid, serios. El nu se lasa influentat de strigatele acelora care il implora sa le gadile urechile…Spurgeon a predicat un mesaj intitulat “Sa ne tinem fermi de credinta”, in care a zis: “Nu avem voie niciodata sa ne ascundem steagul. Sunt vremuri cand trebuie sa ne grabim spre front si sa fim gata de lupta atunci cand vedem ca onoarea mandantului nostru o cere. Sa nu ne fie niciodata rusine sau teama. Domnul Isus merita sa ne sacrificam de buna voie pentru apararea credintei. Trebuie sa renuntam la comoditate , la reputatie, ba chiar si la viata pentru Numele si credinta lui Isus. Daca in focul luptei trebuie sa ne riscam numele nostru bun sau viata pentru ca sa castigam victoria, atunci sa spunem:”In aceasta batalie , unii dintre noi trebuie sa cada; de ce sa nu fiu eu acela? Imi voi lua partea si mostenirea cu Stapanul meu, si voi purta rusinea de dragul Lui. Numai soldatii curajosi sunt vrednici de Marele nostru Domn. Cei care se furiseaza spre spatele frontului ca sa le fie mai comod nu sunt vrednici de Regat…Fratilor, noi trebuie sa vrem a fi gata sa suportam batjocura…Trebuie sa fim de acord sa fim socotiti nebuni de dragul lui Isus. Astazi este ca pe vremea Reformatorilor. Este nevoie de hotarare. Iata ziua pentru barbati, unde sunt barbatii pentru o asemenea zi ? Noi , care am primit Evanghelia din mainile martirilor, nu avem voie sa ne purtam usuratic cu ea…Fratii mei , dupa noi lumea merge mai departe. Daca Domnul nu revine curand, va urma o alta generatie , apoi alta si toate aceste generatii vor fi infectate si prejudiciate daca astazi noi nu suntem fideli Lui Dumnezeu si Adevarului Sau. Am ajuns la o intersectie a drumului. Daca o luam la dreapta, poate ca copiii nostri si copiii copiilor nostri ne vor urma calea.; dar daca o luam la stanga, generatii inca nenascute ne vor blestema numele pentru ca nu am ramas fideli lui Dumnezeu si Cuvantului Sau…Cum ar putea fi salvata lumea daca Biserica este nestatornica fata de Domnul ei ? Daca Evanghelia noastra este ceva nesigur , ce ramane decat mizerie si disperare crescanda? Stati tari ,iubitii mei , in Numele lui Dumnezeu! Singura noastra misiune pe pamant este sa strigam:”Iata Mielul!” Este vreunul dintre voi trimis de Dumnezeu cu vreun alt mesaj? ”
Noi cei care iubim pe Domnul si Biserica Lui, nu avem voie sa stam linistiti in timp ce Biserica ia viteza alunecand pe panta asemanarii cu lumea si a compromisului. Barbati si femei inainte de noi au platit pret de sange ca sa ne poata transmite intacta credinta. Acum este randul nostru sa pazim Adevarul. Este o misiune care necesita curaj , nu compromis. Si este o responsabilitate de care ne putem achita numai cand ne consacram neabatut acestei tinte.>
John MacArthur Cand sarea isi pierde gustul
15 mai, 2008 la 7:20 pm
Ma intreb cati prieteni care nu-l cunosc pe Christos va reusi fiecare dintre noi sa aduca la festival. Va fi ca si la alt festival din Timisoara de acum un an-doi, doar o audienta exclusivista de sfinti?
Ce metoda ati propune?
Va invit la realism, relevanta si dragoste crestina. Doamne-ajuta!
16 mai, 2008 la 12:31 pm
Ambasadorule, esti un pic rautacios.
Mie mi se pare o invitatie “cool”.
Gresala (in opinia mea, desigur) ai mentionat-o chiar tu.
Evanghelizatea nu trebuie sa fie “intalnirea pocaitilpr” si de cand in invitatii trebuie sa spui de Mantuitorul? (uite si la mine putina rautate…)
Ma opresc aici.
16 mai, 2008 la 8:32 pm
mie sincer mi-ar fi jena sa dau o astfel de invitatie… colegilor mei de exemplu. stiti a ce suna acest pliant? …a reclama pentru promovarea unui chici. chiar daca nu va fi poate un chici, dar asa suna, a ceva ieftin si fara valoare (cel putin parte cu “De ce sa vii?” e jalnica, sa nu mai spun de “fanii poli timisoara au bilet gratuit”. pai atunci fanii UTA sau ai altor echipe nu mai au ce cauta? sau cum?) Ori cu astfel de lucruri sa vin in fata lor(a colegilor) , nu tine. ei nu au nevoie de vorbe goale, au nevoie sa vada DIFERENTA!
sa nu credeti ca sunt rautacioasa, nu deloc! am asteptat bucuroasa acest festival, dar ma deceptioneaza prezentarea…
16 mai, 2008 la 8:41 pm
Pentru Cllod
Nu uita c-ai fost smuls din pierzare,
De Isus cand viata si-a dat;
Nu uita ce-a costat, ce pret mare,
Mantuirea din negrul pacat.
Nu uita ca tu porti Sfantul Nume ,
Al vietii si-al Harului Sfant,
Randuit esti sa fii pentru lume,
Marturie prin trai si cuvant.
Nu uita, nu uita niciodata,
Ca tu esti pe pamant un strain,
Nu uita ca viata ti-e data,
C-a sa-nalti Adevarul Divin.
Nu uita de chemarea cereasca
Si de-alegera ta pentru har,
Prin veghere s-o faci sa luceasca,
Dovedind ca nu lupti in zadar.
Sa-ti aduci totdeauna aminte
De Isus si Cuvantu-i nespus,
Propasire si viata fierbinte
Vei avea cand nu uiti ce ti-a spus.
N.Moldoveanu
16 mai, 2008 la 9:48 pm
Draga Cllod, opinia ta, chiar daca e voit “putin rautacioasa”, cum ai autointitulat-o, iti tradeaza gandirea si necesita o corectie.
Domnul Isus (in Matei 11.28-30) spune: “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna…” Prin urmare, noi nu chemam oamenii la “ceva”, ci la “Cineva” si Acesta este Isus – Mantuitorul. (vezi Matei1.23). Nimeni nu are dreptul si nu-si poate permite, daca se crede un slujitor inspirat si chemat al Marelui Imparat, sa faca altceva decat ceea ce i-a poruncit Stapanul lui.
Isus nu i-a dus pe oameni “cu zaharelul”, ci le-a spus: “Pocaiti-va si credeti in Evanghelie…”(Marcu1.14,15).
Un rob al Domnului nu va fi “mai mare ca Stapanul Lui” si nu va schimba hotararea (dispozitia) Stapanului.
Nu trebuie sa le daruim oamenilor: alinturi, fursecuri si muzica dupa gustul lor, ca apoi, in pauza dintre reprezentatii sa le furisam si ceva din Biblie.
Dumnezeu nu vrea ca noi “sa-i pacalim” pe oameni ademenindu-i cu tot ce stim, putem si avem, ca sa le castigam bunavointa, amabilitatea si rabdarea ca sa ne asculte putin si cand le povestim despre “cele sfinte”.
Cine este “flamand si insetat” cauta, asculta si primeste Evanghelia. De fapt Domnul Isus spune: “Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal” (Ioan6.44), si “Tot ce-Mi da Tatal, va ajunge la Mine; si pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara” (Ioan6.37). Sa nu ne fie teama ca daca procedam asa o sa fuga oamenii de noi sau de Evanghelie. Este garantia Cuvantului (vezi citatul de mai sus).
Domnul sa ne ajute sa-L iubim si sa-L slujim cu credinciosie.
Cu dragoste in Domnul, Florin.
17 mai, 2008 la 11:34 am
Mariana
prieteni putem să aducem..dar la ce îi aducem şi cum îi aducem este la fel de important! Pocăinţa este o chemare foarte clară şi personală. Nu este un fel de negociere, ca să fie mulţumită toată lumea.
Citeşte Matei 16:24; Marcu 10:28; Luca 14:26, 33; Luca 18:22.
Metoda propusă?
Andrei care l-a găsit pe Simon şi i-a zis: “Noi l-am găsit pe MESIA ( CRISTOSUL ). Şi l-a adus la Isus.” Andrei nu l-a chemat la pîine şi peşte. Nu l-a chemat la un festival, la un concert…ci l-a chemat la Cristos!
Realitatea este că lumea zace în păcat.
Relevant este faptul că Domnul Isus este singura Soluţie.
Dragoste creştină înseamnă să le spunem oamenilor aceste lucruri.
17 mai, 2008 la 12:00 pm
Cllod,
Invitaţie “cool”? Nici nu ştiu ce înseamnă asta şi am senzaţia că nici cei care folosesc termenul nu au habar. Ce înseamnă să-l inviţi “cool” pe cineva la evanghelizare?
Dar altceva cred că este mai grav: că evanghelizarea nu este o “întâlnire a pocăiţilor”. Dar cine să facă evanghelizarea atunci? Cine are mandatul acesta? Nu cei născuţi din nou? Cine pe cine evanghelizează aici?
Claudiu,
Domnul Isus nu a murit ca să repare imaginea cuiva.
Domnul Isus nu a murit ca să ne scape de timiditate.
Domnul Isus nu a murit ca să ne treacă supărarea.
Dacă la Timişoara va avea loc doar un concert al anului..invitaţia este bună! Dacă este o Evanghelizare ( Vestea Bună a lui Dumnezeu pentru noi ) atunci Dumnezeu este Cel care ne invită şi trebuie să fie pus pe invitaţie. E foarte simplul!
Nu la ce scrie pe invitaţie vreau să-i chem pe oameni la Timişoara.
Domnul Isus nu S-a jertfit ca noi să ne distrăm la un concert.
Îţi aminteşti de fiul risipitor?
Întâi pocăinţa veritabilă, şi apoi haina curată.
Întâi implorarea după mila Tatălui şi apoi mâncăm viţelul îngrăşat.
Mai întâi ruşine pentru păcat şi umilinţă şi abia apoi ne veselim cu prietenii.
Îmi este teamă că la masa Tatălui vor da buzna fii risipitori doar pentru că au auzit că e rost de viţel îngraşat, cântece şi joc.
Unde este Tata?
Unde este îmbrăţişarea?
Unde sunt lacrimile?
Unde este căinţa adâncă?
Nu sunt!
Fără astea…nu rămânem decât cu mirosul de cocină!
Meditează, te rog şi la răspunsul lui Florin!
Domnul cu noi!
17 mai, 2008 la 1:49 pm
Iată un link de la Festivalul Speranţei 2008 cu Franklin Graham din Belfast.
http://www.youtube.com/watch?v=6RfN3sjFGhU&feature=related
Şi încă unul din Hong Kong
18 mai, 2008 la 8:01 pm
@ cornelia, Multumesc
)
@ florin, aceasta problema o vedem diferit. Nu e nevoie sa scoti aresnalul de versete. Imi displac oamenii care cred ca Isus a gandit (numai) ca ei si incearcasa impuna acaesta altora.
@ ambasadorul, asa cum i-am spus si lui Florin: aceasta problema o vedem diferit. Nu cred ca e nevoie de argumente, asa cum ai spus si tu “e foarte simplul!” nu stiu de ce am complica noi lucrurile.
Totusi, am sa dau raspunsuri la intrebarile tale (si probabil nu voi mai intra in discutii contradictorii pe acest post).
1 “Invitaţie “cool”?”
- Asa cum stii, trebuie sa ne adaptam cuvintelor folosite, in general de tineri, chiar daca nu ne reprezinta.
2 “Dar altceva cred că este mai grav: că evanghelizarea nu este o “întâlnire a pocăiţilor”. Dar cine să facă evanghelizarea atunci? Cine are mandatul acesta? Nu cei născuţi din nou? Cine pe cine evanghelizează aici?”
- Eu “traduc” “intalnirea pocaitilor” prin PARTASIE si nicidecum evanghelizare. Pot fi 2 persoane crestine si alte 5000 de pers necrestine si se poate face evanghelizare (parca am citit asta undeva
3 “Dacă este o Evanghelizare ( Vestea Bună a lui Dumnezeu pentru noi ) atunci Dumnezeu este Cel care ne invită şi trebuie să fie pus pe invitaţie.”
- Eu cred (vezi diferenta?) ca Dumnezeu ne -a dat noua sarcina de a Organiza, a de a invita, de a predica, de a-i invata pe oaneni Calea. Toata “recolta” si slava sunt a le lui Dumnezeu. Dar NOI tb. sa lucram. Si apoi nu crezi ca daca Dumnezeu ar fi vrut ca numele lui sa fie scris pe invitatie ar fi fost scris????
4 “ţi aminteşti de fiul risipitor?
Întâi pocăinţa veritabilă, şi apoi haina curată.
Întâi implorarea după mila Tatălui şi apoi mâncăm viţelul îngrăşat.
Mai întâi ruşine pentru păcat şi umilinţă şi abia apoi ne veselim cu prietenii.”
- Vezi diferenta dintre noi? in interpretare. Pilda a fost spusa unor evrei care aveu acelasi Tata; Neamurile nici macar nu stiau ca au un Tata. Si cum sa te pocaiesti daca nu sti caesti pacatos?, cum sa implori mila Tatalui cand nici nu sti ca ai un Tata?
5 “Îmi este teamă că la masa Tatălui vor da buzna fii risipitori doar pentru că au auzit că e rost de viţel îngraşat, cântece şi joc.”
- Oare nu a fost Mielul jertjit?; Lasa-i sa dea buzna Ambasadorule, oare nu va avea Tatal mancare pentru toti? atata timp cat sunt curatiti prin sangele Mielului lasa-i sa cante si sa joace. “Bucurati-va!”
Si eu am nemultumiri cu privire la acest evaniment (si nu numai). Dar nemultumirile sunt insignifiante in comparatie cu bucuria ca aceste evenimente au loc.
Daca suntem noi (eu, tu, florin, cornelia si altii) mai “spirituali” de ce nu organizam noi astfel de evanimente ?; Asa ca sa le-o spunem necrestinilor “verde in fata”!
Domnul sa ne calauzeasca!
19 mai, 2008 la 8:50 am
Citeam comentariile si as vrea sa va incurajez la sens in exprimare si la o argumentare care sa faca cinste adevarului. Prin urmare, continuati sa aduceti versete in argumentare – este cel mai intelept lucru. Daca intelegem ce inseamna “adevar revelat” si daca-l identificam cu Scriptura, atunci intelegem de ce avem nevoie sa ne raportam la Scriptura. Daca nu, atunci sa ne rugam Domnului sa ne de-a intelepciune, sa intelegem si sa fie astfel bine de noi, de fiecare.
Citeam mai sus ca o anumita problema “o vedem diferit”. Prin urmare, sa nu mai aducem argumente cu versete din Biblie. Logica aceasta nu doar ca nu are sens, dar chiar deranjeaza. Nu inseamna ca daca vedem lucrurile diferit nu avem voie sa ne exprimam. Apoi, nu inseamna ca daca vedem lucrurile diferit unul dintre noi nu ar putea avea dreptate. Ca o paranteza, lucrurile nu sunt vazute diferit doar datorita citirii Bibliei si dupa rugaciunea sincera de a intelege Biblia, ci si prin “bunavointa” unor lideri, care ne “ajuta” cu conferintele sau cartile lor. Sa nu avem impresia ca Duhul lui Dumnezeu aduce doua puncte de vedere asupra aceleiasi realitati. In plus, chiar invatatorii mincinosi vad lucrurile diferit decat cei adevarati, realitate care, dupa argumentarea de mai sus, ne-ar conduce spre dormitor, unde sa dormim linistiti fiindca suntem toti intr-o oala. Trebuie sa fim atenti la ceea ce spunem si, daca tot alegem sa ne exprimam in public, sa o facem cu sens, ca sa fim intelesi. Altfel si dincolo de aceasta, un crestin are tot dreptul sa apere credinta adevarata, iar aceasta prin autoritatea lui Dumnezeu.
Ma bucur ca exista argumentare si efort de a intelege si discerne lucrurile. Altfel, nu ar exista Evanghelia.
Apoi, problema “ce ar face Isus daca ar fi venit in zilele noastre?” este foarte greu de inteles in lumina Scripturii. In primul rand, Domnul Isus a venit la “vremea potrivita” (stabilita clar, cu sens si exceptional in “sfatul lui Dumnezeu”). Apoi, intrebarea e pusa tendentios, oferindu-se un raspuns cu totul relativ; daca ar fi venit in zilele noastre, ceea ce este totusi o chestiune fara sens, Domnul Isus ar fi facut acelasi lucru – ar fi spus “Cuvintele Tatalui” si ar fi facut “lucrarile Tatalui”. O astfel de problema este pusa gresit astazi, pentru ca unii sa-si apere opinia incercand sa-L faca pe “Isus cel bun la toate” sa fie ca ei si sa gandeasca asa cum gandesc ei. In realitate, noi trebuie sa gandim ca Domnul Isus si sa se vada asta clar.
Am vazut o definitie a cuvantului “partasie” pe care nu o inteleg. As sugera studierea 1 Ioan pentru intelegerea corecta a definitiei acestui cuvant, daca vrem sa-l folosim din perspectiva biblica, iar daca nu, sa se mentioneze aceasta, pentru eliminarea confuziei.
E foarte nevoie de argumente, te incurajez Ambasadorule sa continui sa le aduci. Ele sunt pentru cine vrea sa le primeasca si pentru cine poate si trebuie spuse cu multa dragoste, dar clar. Scriptura este foarte clara, directa si transparenta. Mult har sa aveti toti!
20 mai, 2008 la 1:18 pm
Am harul (si-I multumesc lui Dumnezeu pentru asta) sa fac parte dintr-o biserica baptista de la sat unde fratii si surorile duc inca sapa in spate, poarta sandale de “guma” si tin ora de rugaciune pe genunchi. Suntem putini si neinsemnati, dar intotdeauna Dumnezeu si-a arata puterea, planul si gloria prin slabiciunile noastre. Aici de cand se stie de Festivalul Sperantei fiecare si-a facut lista, se roaga pentru 10 persoane si cer Domnlui mila, indurare si biruinta peste aceasta lucrare.
Doream sa le fac supriza de a-i duce la Timisoara cu alti prieteni ca sa se bucure poate pentru ultima data pe acest pamant (media de varsta este de 65 de ani) de dragostea si puterea lui Dumnezeu. Dar… DEZAMAGIRE; ei nu sunt “cool” si nu stiu ce este Poli Timisoara, ei stiu de Isus Cristos cel viu si lucrator, care le-a schimbat viata, iar Numele Lui nu-L gasesc scris nicaieri pe invitatie.
Suntem tristi si plangem ca si Domnul pentru cetate, traind cu senzatia ca se incearca sa ni se atraga copii si nepotii la ce? La un numar cat mai mare de participanti sau la mantuire? Anticipam ca se va spune ceva si de Domnul Isus, dar ma intreb cand se vor intoarce fiecare la problemele si greutatii vietii acesteia atat de degradate ce vor face? Dorim multi chemati sau putini alesi?
Am fost intrebata: daca Domnul Isus nu ar fi venit acum 2000 de ani pentru prima data si ar veni in zilele noastre, cum ar intra in Ierusalim tot pe un magarus sau in Mercedes?
Cu siguranta, calare pe un magarus, simplu in smerenie, ascultator ca un Fiu de Dumnezeu ca sa implineasca tot ce s-a proorocit in vechime cu privire la El.
De ce incercam sa pocim sfintenia Sa, jertfa si dragostea Sa.
Ma intreb ce atitudine au luat frati ca si Cristi Tepes de la TVR, Tudor Petan de la Alfa si Omega, teologi si pastori la ale caror reportaje si dezbateri am plans de atatea ori si am laudat pe Domnul pentru ei ca-i tine curati si langa Adevar si intr-o lume ca si aceasta, au curajul sa-L prezinte pe Isus Cristos cel Inviat.
Nu vom participa la festival, dar promitem ca vom fi pe genunchi si ne vom ruga pentru oraganizatori, lucratori si participanti ca Dumnezeu sa aiba mila de toti.
20 mai, 2008 la 2:35 pm
Bun…Cllod…nu stiu ce vrei tu sa spui de fapt…dar daca vrei…..potzi organiza o intalnire(nu evanghelizare)(un party)la care potzi sa faci invitatzii de genul:Daca esti bazat…vino…ca la noi ii cel mai tare…si cum numesti inatlanirea dintre 2 credinciosi si 5000 de necredinciosi(asa ai zis) partasie???eu as numio evanghelizare…mai gandeste-te…
21 mai, 2008 la 1:37 pm
Draga Cllod, adevarul este absolut; cand apar pareri diferite, cautatorul sincer, cinstit si temator de Dumnezeu, il cauta si-l gaseste.
Sunt multe de spus la ultima ta interventie, ma rezum doar la ceea ce cred ca e necesar si spre bine:
“Si apoi nu crezi ca daca Dumnezeu ar fi vrut ca numele lui sa fie scris pe invitatie ar fi fost scris????” Cllod, in modul tau de gandire inseamna ca putem zice: “Daca Dumnezeu ar fi vrut sa nu fie ridicat vitelul de aur de catre Aron, nu ar fi fost ridicat.” Deci, cu alte cuvinte, Dumnezeu a vrut sa fie ridicat vitelul…in acest mod de a judeca faptele. Cllod, te rog nu te supara, tu faci erori spirituale, confunzi voia sfanta a lui Dumnezeu cu pacatul oamenilor prin care e necinstit El, pacat pe care El, in suveranitatea Lui l-a INGADUIT, dar cu CONSECINTELE de rigoare!
…”atata timp cat sunt curatiti prin sangele Mielului lasa-i sa cante si sa joace. “Bucurati-va!” Cllod, in festivalurile din Hong Kong, Belfast si altele, stadionul danseaza inainte de a fi fost vestit faptul ca Mielul a fost jertfit, danseaza inainte de a fi chemati la pocainta…Danseaza pentru ca ii provoaca muzica si n-are nici o legatura cu bucuria mantuirii, cum motivezi tu.
Astazi se confunda, sau se justifica, bucuria si jocul inaintea Domnului, din psalmi, cu satisfacerea firii omului in privinta placerii lui dupa muzica, dans, distractie. Confuzia e condamnabila, pentru ca denatureaza adevarul si se pretinde adevar.
“Placerea Lui va fi frica de Domnul”, spune Isaia. Domnul sa ne convinga inimile si mintile, sa cautam profund, prioritar, aceasta placere sfanta! Atunci celelalte manifestari ale noastre vor fi sfinte.
22 mai, 2008 la 12:10 pm
“suntem putini si neinsemnati” Domnul este cu voi, ma bucur nespus de mult pentru voi.
Ambasador, ce se mai stie de invitatie, ramane asa? Exista vreo atitudine a Comitetului de referinta? Ce pozitie are Uniunea baptista?
27 mai, 2008 la 10:33 pm
Alexandru,
Comitetul de referinţă s-a întâlnit şi nu s-a hotărât nici o schimbare majoră a direcţiei în care s-a pornit cu acest concert. Invitaţiile rămân. Nici o formaţie nu este “trimisă acasă” ci dimpotrivă, salata va fi mai diversă. O să fie chemat şi Marius Livanu. Va cânta şi Dennis Agajanian. Mirela Zafiri. Ruben Mureşan. Cor de fete. Muzică clasică. O salată din care fiecare ciuguleşte ce-i place.
Circulă vorba că la Concert vor fi prezenţi şi cei din “Tree63″. Uită-te aici şi minunează-te:
http://www.youtube.com/watch?v=1sBdEfklEsQ
Domnul să fie cu noi!
11 iunie, 2008 la 11:04 am
Asociatia “Billy Graham” a fost gata fara rezerve sa scoata din program formatia Tree63. În curand, programul final va fi făcut public.
Domnul sa fie slavit!