Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “ianuarie 8, 2008”

Fr. Dugulescu predicând în Haţeg


p8130014.jpg

13 august 2006.

Sărbătoare la Haţeg.

Împlinim 75 de ani de existenţă baptistă în Haţeg.

Serviciul divin de dimineaţă îl mutăm în centrul oraşului.

Predică fratele Dugulescu. Alături de el sunt câţiva dintre foştii păstori ai bisericii „Betleem” Haţeg: Mihai Sârbu, Stancu Dragomir şi Ştefan Ghinescu, precum şi păstorii actuali ai bisericii: Samuiel Bojin, Adrian Condrea şi Florin Popa. A mai fost prezent şi pastorul penticostal Mircea Demian.

Iată câteva fotografii:

p8130033.jpg

p8130010.jpg

Culegem doar ce am semănat


„Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera”.

Viaţa noastră este o continuitate a uneia dinaintea noastră. Este o prelungire a muncii şi efortului celor din faţa noastră. Ceea ce noi culegem acum, a fost semănat în mod planificat sau natural.

Acest principiu are un aspect pozitiv dar şi unul negativ.

Partea pozitivă este că noi culegem rodul muncii altora. Nu am făcut nimic pentru a ajunge la acel rod, dar ajungem să ne bucurăm de el. Alţii au trudit şi au semănat, iar noi doar culegem rodul. Ne bucurăm de ceea ce părinţii şi bunicii noştri au semănat. Ne bucurăm de ceea ce păstorii dinaintea noastră au semănat. Dascălii. Politicienii. Cu toţii semănăm şi alţii de după noi vor culege.

Partea negativă este că noi culegem şi răul semănat de alţii de dinaintea noastră şi de lângă noi. Culegem o parte de rău moştenit de la părinţii noştri. Culegem şi răul semănat de liderii corupţi şi fără frică de Dumnezeu. Am cules, culegem şi vom continua să culegem ceea ce liderii şi dascălii noştri astăzi seamănă. Să avem grijă ce semănăm astăzi! Se va culege doar ce am semănat. Nu putem semăna minciună şi să culegem adevăr. Nu putem semăna ipocrizie şi să culegem integritate. Dacă punem sămânţă rea ( chiar dacă o facem cu motivaţii bune ) vom culege rodul a ceea ce am semănat.

Unii spun că nu trebuie să ne intereseze ce fac politicienii noştri. Oare?

Edward Gibbon, după 20 de ani de studiu, în 1878 a terminat cartea „Declinul şi prăbuşirea Imperiului Roman”. El atribuie căderea acestui mare şi straşnic imperiu următoarelor cauze:

  • creşterea rapidă a divorţului, subestimarea demnităţii şi a importanţei căsniciei, care este baza societăţii.
  • taxe din ce în ce mai mari şi cheltuirea banilor publici pentru pâine gratuită şi circuri pentru distracţie.
  • nebunia după plăcere. Sportul devine din an în an mai excitant şi mai brutal.
  • construirea unor armamente gigantice în timp ce duşmanul era în interior.
  • decadenţa populaţiei.
  • corupţia religiei. Credinţa s-a transformat într-o formă fără efect asupra vieţii de zi cu zi, devenind impotentă de a-i conduce pe oameni.

Nu vi se pare şocantă asemănarea?

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: