Două mame mari

Postarea aceasta este de pe blogul meu vechi.

Am reluat subiectul pentru că mamarea de la Oradea este aproape de întâlnirea cu Domnul. Este ultima bunică în viaţă.

De câteva zile „a căzut” într-un somn adânc. Are 83 de ani. Ne bucurăm că nu geme, nu suferă, nu este nici o zbatere.

Este în aşteptare.

La fel şi noi ….!

Aici este bunica (mamarea) din Năvodari. Dobrogea. Acum este în Oradea şi abia aşteaptă întâlnirea cu Domnul în veşnicie. Îmi amintesc şi acum cum mă ţinea de mână pe drumul destul de lung pe care îl făceam Duminica spre biserica din Năvodari. Rămasă văduvă de tânără a crescut 7 copii şi câţiva nepoţi. Şi-a înmormântat 3 copii. Nu şi-a permis să-şi ducă copii la doctor aşa că ea era cea care le dregea bolile. I-a tăiat sub limbă atunci când aveau hepatită, le spărgea amigdalele cu degetul atunci când făceau roşu în gât. Pe lângă metodele astea era şi rugăciunea fierbinte. Avea un simţ al umorului foarte dezvoltat ( stilul oltenesc combinat cu dobrogean ).

Aici este bunica (mamarea) de la Tătărăşeni. Moldova. Acum este cu Domnul în veşnicie. A rămas văduvă de tânără. Soţul ei s-a înbolnăvit de leucemie la vestea că mezinul familie, Jean, de 6 ani s-a înecat în iazul din spatele grădinii. Ceilalţi doi băieţi au plecat să lucreze în ţară. Nu a suportat ideea că nu poate să citească scrisorile trimise de băieţi şi aşa s-a apucat singură să înveţe să citească şi să scrie. Manualul ei a fost ziarul şi Biblia. Şi a reuşit. Şi ea avea un umor moldovenesc foarte bine dezvoltat. Ea este cea care mi-a scris pe o Biblie, două cuvinte: „La revedere”. În casa ei s-a făcut biserică. La acel amvon am predicat pentru prima oară ( biserica era goală ).

„Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta…”

( 2 Timotei 1:5a )