Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Unde ajung copiii avortaţi?


Operaţia de întrerupere de sarcină a fetiţei de 11 ani s-a încheiat vineri. Familia de români se va întoarce în ţară săptămâna asta. Doctorii se vor spăla pe mâini iar noi vom ofta încă o dată şi ne vom întoarce la ale noastre.

Dar unde este copilaşul de 18 săptămâni care a fost avortat?

Era o fiinţă umană! Era un copil. Dar a fost ucis! Nu vreau acum să discutăm motivaţiile acestui act. Ele sunt pragmatice şi uneori extrem de delicate.

Dar totuşi, gestul oricât de logic şi pragmatic ar suna se numeşte: crimă!

Vă mai amintiţi de Samuel Armus? Avea 21 de săptămâni. Era încă în burtica mamei şi a fost depistat cu o boală numită spină bifidă. Avortul a fost prima opţiune a „specialiştilor”. Dar mama a refuzat. La operaţie, fotograful Michael Clancy a văzut cum mânuţa bebeluşului iese din uter şi apucă degetul doctorului care-l opera. După ce doctorul i-a dat degetul, mânuţa l-a strâns.

Cred că viaţa începe în momentul când cei 23 de cromozomi se întâlnesc cu ceilalţi 23 iar Dumnezeu pune duh de viaţă acolo. Se formează astfel o viaţă. O viaţă de om. O viaţă care începe acolo în pântecul mamei dar unde se termină? Şi cine decide sfârşitul acelei vieţi? Iată întrebări la care trebuie să răspundem!

Oare părinţii fetiţei de 11 ani au avut parte de vreo consiliere? Ce fel de consiliere au avut?

Dar acum decizia a fost luată! S-a scăpat de copil!

Şi ce mă sperie este cât de uşor s-a scăpat de el!

Am scăpat de copil, dar nu de consecinţe!

Eu cred că numele acelui micuţ este scris în Cartea Vieţii!

Oricine nu a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc. Apocalipsa 20:15

Toţi care am venit la viaţă avem numele scris în acea carte. Dar numele rămâne acolo în funcţie de atitudinea faţă de Dumnezeu şi de salvarea oferită. Tot în Apocalipsa găsim următorul verset

Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui. Apoc. 3:5

Micuţul nostru nu a apucat să facă, nici să decidă absolut nimic ca să poată să fie cumva şters de acolo!

Mă gândesc la Scriptura din 1 Sam.1:8-2:21 şi la Ieremia 1:5 care ne spune că Dumnezeu ne alege încă din pântec. Mă gândesc la Iacov 4:17 la Luca 18:15-17 la băieţelul lui David şi al lui Batşeba în 2 Samuel 12 şi cred că mă pot baza pe harul, bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să spun că am convingerea că aceşti micuţi sunt în cerul lui Dumnezeu.

Mă gândesc acum la ce urmează. Care este următoarea mutare a Nimicitorului?

Dacă am început să scăpăm tot mai uşor de copii noştri, ştiţi ce cred eu că urmează? „Avortul” bunicilor noştri? Şi argumente, nici o problemă, vom găsi cu grămada! 😦

Domne, fie mila Ta peste noi!

Anunțuri

Single Post Navigation

68 thoughts on “Unde ajung copiii avortaţi?

  1. Asa e, prin avort si eutanasie, valoarea vietii e diluata din ce in ce mai mult. Devenind ceva firesc, ne amorteste simturile ca sa nu ni se mai para o uriciune.

  2. Alecsandra on said:

    Din pacate tot mai multe mame iau aceasta hotarare de a-si ucide copilul inca nenascut,,,fara nici o mustrare de constiinta,fara a le pasa de acel mic suflet pe care il ucid,,, Domnul isus sa lucreze in inimile tuturora,atat a mamelor cat si a celor din jur,care trec cu vederea prea usor aceasta crima,,,,
    SLAVIT SA FIE NUMELE DOMNULUI

  3. Vremuri grele ne asteapta insa Scriptura ne instiinteaza de acest lucru. Ma bucur ca venirea Domnului este aproape, dar ma intristez sa vad cum lumea de azi se denatureaza pe zi ce trece.
    Daca am ajuns sa introducem ura in familie, cum am ajuns sa ne purtam cu ceilalti din jurul nostru?
    Ma rog ca bunul Dumnezeu sa aibe mila si indurare de noi si ma mai rog ca daca o sarcina este formata, femeile sa poata sa fie ferme in decizia de-a pastra sarcina respectiva indiferent de cauzele producerii.
    Dumnezeu a dat viata, nimeni nu o poate lua; fiindca nimeni nu e stapan pe nimic, dar nimic din lumea aceasta, mai ales pe fiinta lui.
    Dumnezeu sa ne intareasca in credinta!

  4. urdumheit on said:

    well….io nu cred absolut nimic din toata povestea asta. ba un pic mai mult> de ce trebuie tu sa te erijezi in psiholog si psihoterapeut si in general de ce tre BOR.ul sa faca astfel de presupozitii?

    …ca o mica corijaaaaare> manuta bebeloiului nu avea cum sa iasa din uterul mamei si sa.l apuce de deget pe musiu doctorul. Stii de ce? Te las sa te gandesti….

    ba nu. iti spun acu, ca m/ai distrat un peu today: pentru ca manutele bebelusilor au cativa centimetri, asa ca bebelusul in cauza tre sa fi avut o malformatie serioasa a membrelor superioare ca sa poata ajunge tocmai din uter afara la lumina divina.
    Revezi vrun manual de anatomie. De obstetrica pot sa te.mprumut io.
    bau!

  5. urdumheit on said:

    ma bucur nespus de nelinistea cu care asteapta comentariul meu sa fie aprobat!

  6. ambasadorul on said:

    Urdumheit,

    mulţumesc pentru că ai trecut prim „ambasada” mea.
    nu sunt nici psiholog şi nici psihoterapeut, dar sunt fiu, tată şi soţ. Sunt pastor şi-L iubesc pe Dumnezeu. Şi admir creaţia Lui.

    Ştiu că fotografia este controversată. Controversa este dacă mânuţa a putut prinde mâna doctorului. Asta pentru că copilul şi mama erau sub anestezie. O variantă este că înainte de închide uterul, mânuţa să fi căzut iar doctorul ar fi ridicat uşor mânuţa cu degetul său şi chiar atunci a fost luată fotografia.
    Dar nu asta e important aici.

    Ce este important este că acolo în acel uter era un om. Nu doar o bucată de carne, nu doar un „bebeloi” pe care îl ciopârţim când şi cum vrem noi, ci era un Samuel.
    Întreabă-l te rog pe acest Samuel dacă e fericit că mama lui nu a mers pe scurtătura „avortului”.
    Sunt convins că e foarte fericit şi el şi mama lui.
    Dumnezeu să te binecuvânte!

  7. urdumheit on said:

    well….motivul pentru care potest questionare ză petit Samuel ieste pentru că deoarece este in viaţă. Dacă ar fi mort, nu l.am posibilita chestiona. Si il mai putem chestiona pentru ca el, micul Samuel, ie constient de el insusi si ne poate intelege intrebarea. O bucata de carne, inafara credintei tale in humanitatea iei, reprezinta doar o posibilitate plauzibila. Si inconstienta.

    Inafara de optiunea ta christiana, ce argumente poti aduce impotriva avortului?

  8. ambasadorul on said:

    Ce argumente am în afară de cele creştine?
    Îţi voi oferi glasul şiinţei şi a medicinei:

    După ce in numai doi ani, a savarsit 60.000 de avorturi, medicul american obstetrician- ginecolog Barnard Nathanson, fost director al unei clinici speciale de avorturi din SUA, a studiat cu cele mai avansate mijloace tehnice starea unui zigot avortat la douasprezece saptamani (trei luni). Filmarea cu ultrasunete s-a facut pe o videocaseta, pe care el a intitulat-o semnificativ: The silent scream (Strigatul mut). Am vazut aceasta inregistrare. El a definit perceperea de catre fat a instrumentului ucigas al avortului prin urmatoarele actiuni:

    1. se misca intr-un mod violent si agitat;
    2. cresc bataile inimii de la 140 la 200;
    3. deschide gura larg, ca intr-un strigat: strigatul mut.
    Concluzia este ca fatul, la 12 saptamani (trei luni) este o fiinta omeneasca separata, cu toate caracteristicile personale specifice.

    Pe de alta parte, medicina nucleara contemporana, constata comportamentul zigotului la diferite varste.

    1. La 18 zile incepe sa se simta bataia inimii fatului si se pune in functie sistemul circulator.
    2. La cinci saptamani se vad clar: nasul, obrazul si degetele fatului.
    3. La sase saptamani incepe sa functioneze sistemul nervos, se distinge clar scheletul
    si incep sa functioneze rinichii, stomacul si ficatul fatului.
    4. La sapte saptamani (50 de zile) se fac simtite undele encefalice, ceea ce dovedeste ca se afla in viata.
    5. La zece saptamani (70 de zile), are toate caracteristicile pe care le vedem clar la un copil dupa nasterea sa (9 luni).
    6. La 12 saptamani (92 de zile, trei luni), are toate organele sale definitiv conturate, chiar si amprentele degetelor. Poate sa-si intoarca capul, sa se miste, sa stranga pumnul, sa gaseasca gura si sa-si suga degetul.

    Aceste observatii au fost autentificate si de cercetarile sotilor medici obstetricieni Wilke. Ei dovedesc cu argumente pur medicale ca avortul este o crima cu premeditare, infirmandu-se conceptia ca fatul, inainte de a fi om, este o bucata de carne.

    Medicul Paul Rockwell din New York, dupa ce a examinat un embrion de opt saptamani (doua luni), constata: „In urma cu 14 ani, am dat anestezic unei sarcini extrauterine. Fatul avea doua luni. Am luat in mainile mele placenta. Era cea mai mica plasma omeneasca, pe care a putut sa o atinga vreodata un om. In interiorul placentei inota, deosebit de vioi, o fiinta omeneasca, microscopica, de gen masculin, 1˝ inch (1 inch = 2,54 cm) inaltime. Acest om microscopic era complet format. Pielea lui, aproape diafana, la extremitatile degetelor, era stravezie, arterele si venele fine si delicate. Bebelusul arata foarte activ si inota cu viteza, un tur pe secunda, ritmul inotatorului normal. Cand sacul placental s-a deschis, omul microscopic si-a pierdut viata si a luat infatisarea unui embrion la aceasta varsta. Am avut senzatia ca vedeam mort un om adult”.

    Renumitul profesor de genetica Jerome Lejeune, de la Universitatea din Paris scria: „asemenea tuturor cercetatorilor care urmaresc fara partinire fenomenele biologice, sunt si eu convins ca fiinta omeneasca incepe sa existe din momentul fecundarii ei. Aceasta inseamna ca eliminarea unui fat, de orice varsta ar fi, echivaleaza cu uciderea unei fiinte omenesti”. In prelegerea tinuta la Academia de Studii Etice si Politice din Franta, la 1 octombrie 1973, acelasi profesor Lejeune a spus: „Inceputul fiintei omenesti se urca la momentul conceptiei. Fiinta omeneasca este de atunci desavarsita si unica. Este una, pentru ca este absolut intotdeauna aceeasi, in toate partile ei si unica, pentru ca nu se poate inlocui sub nici o forma cu nimic altceva. Acest fat microscopic in a 6-a sau a 7-a zi a vietii sale, care are abia ˝ mm inaltime, este deja capabil sa se ingrijeasca de destinul sau. Acesta produce intreruperea ciclului periodic al mamei sale, determinand astfel pe mama sa-l protejeze”.

    Intr-un studiu etic, sociologic si biologic, medicul Ernest Haunt declara: „Ovulul fecundat nu este o simpla masa celulara fara caractere specifice. Nu este in acest stadiu nici o farama de viata botanica si nici macar embrionul vreunui sir biologic de viata. Este pe deplin si absolut viata unei existente umane. Si are atata viata cat are nou nascutul, copilul de gradinita,adolescentul si adultul. Prin urmare, prin avort se omoara viata omeneasca, existenta omeneasca, chiar daca se afla in stadiul cel mai de inceput”. Ca urmare, gasim pe deplin justificata declaratia Societatii Medicale Panelene de la Congresul Medical din 1985 ca „Inceperea vietii omului coincide cu momentul fecundarii”. (M. Kalamaras, o.c.p. 9.13) Acest fapt este confirmat si de cercetarile facute recent de celebrul medic Albert Liley de la Universitatea Spitalului Medical din Aukland – Noua Zeelanda. El declara ca viata umana incepe in momentul conceptiei, cand celula masculina si cea feminina se contopesc. Copilul este viu inca din momentul fecundatiei; aceasta se constata prin cresterea, dezvoltarea, metabolismul, diviziunea celulelor, etc. Inca de la prima celula, este stabilit daca el este fata sau baiat, care va fi culoarea ochilor sau a parului sau, ce temperament va avea, cum vor functiona organele. Copilul deja conceput este cea mai valoroasa creatura a intregului univers in cea mai mica cantitate de materie. Nici unul dintre noi nu am fost niciodata nici spermatozoid si nici ovul, dar fiecare am avut la origine corpul format dintr-o singura celula numita zigot. Conceptia are loc la aproximativ doua saptamani inainte de data ciclului lunar asteptat, care nu a avut loc, de obicei, in trompele uterine. De aici, copilul se deplaseaza in uter si, dupa 7.10 zile el se implanteaza daca totul este in ordine. In cazurile mai rare, fatul se implanteaza in afara uterului.

    In a 18-a zi de la fecundatie si aceasta este dupa mai putin de o saptamana de la lipsa ciclului lunar, inima este asa de dezvoltata, incat incepe sa bata, iar in a 21-a zi de la conceptie pompeaza sangele in vase. La trei saptamani, pe creier se observa scoarta cerebrala. Primele miscari ale copilului sunt prezente inca in prima celula, deoarece si in aceasta exista miscare. Dar la cinci saptamani si jumatate el isi misca capul, iar dupa sase saptamani isi va misca mainile si picioarele, la fel ca un copil nou nascut. Femeia va simti insa aceste miscari mult mai tarziu, in saptamanile 16.21. Reflexele copilului apar in saptamana a 6-a. Daca i se atinge buza si nasul fatului de sase saptamani cu un instrument fin, se poate vedea cum el isi intoarce capul.

    La sase saptamani a putut fi inregistrata si activitatea electrica a creierului (EEG). Este cunoscut faptul ca activitatea electrica este prezenta in orice fiinta vie, deci si in prima celula numita zigot. Desi inima isi incepe activitatea mult mai devreme, EKG a fost inregistrat in a 45-a zi sau chiar si mai devreme. La opt saptamani, copilul isi strange pumnul, sughite, doarme si se trezeste din somn. Atingerea palmei deschise determina strangerea ei in pumn. Inca in a 10-a saptamana copilul prezinta pe varful degetelor amprentele care ii vor ramane toata viata. In saptamana a 11-a, copilul are marimea degetului mare al unui adult, dar miniaturizat la dimensiunea respectiva. Copilul poate pune in acest timp degetul la gura si sa-l suga. Totodata, reactioneaza la zgomote, astfel incat galagia din exterior ii provoaca trezirea din somn. Daca este intepat cu un ac, se zbate de durere. Daca inainte de intepare, se emit de cateva ori semnale sonore si asocierea acestor semnale cu intepatura acului se repeta, dupa un timp copilul se va zbate doar in prezenta semnalelor sonore care semnalizeaza intepatura.

    Aceste fapte ale stiintei dovedesc ca avortul este omucidere.
    Dar ce spui de juramantul lui Hippocrate in care se spune: „nu voi da femeii substante avortive”. Se pare ca acest juramant pe care il repeta si azi generatiile de medici, a ramas extrem de relativ si chiar nebagat in seama.

  9. urdumheit on said:

    nu m-ai inteles. io, mangalozaurul perplex, sunt perfect de acord cu cele spuse de tine mai susu. doar ca aceste fapte nu prezinta decat o fiinta VIE. O fiinta vie sunt si cainele si balena albastra. Din ceea ce spui tu rezulta ca esti impotriva uciderii fiintelor vii. In mare, sunt la randul meu de acord cu aceasta propozitie. Insa nu vad cum din simpla prezenţă a vieţii deduci şi CONŞTIINŢA de sine. Recunosc că mă raliez părerii ce spune că omul ca humanitas este viaţă plus gandire. Cand una din aceste 2 trasaturi lipseste, acel obiect nu mai poate fi subsumat multimii umane.

    Iarasi, sunt perfect de acord ca nici la 3 zile copilul nu poseda constiinta de sine. Dar este separat de corpul matern. Este o fiinta independenta. Nu sunt medic si nu stiu exact cum o fost stabilita limita de 12 saptamani. Insa daca nu ar pune in pericol viata mamei , as fi de acord cu avortul pana in luna a 9a.

    Deci revenim: in situatia in care esti de acord cu mine asupra faptului ca fetusul humanoid nu poseda constiinta, ce te impiedica sa.l ucizi? Bineinteles, pentru motive intemeiate.

  10. pentru ca e o viata umana si este o crima sa omori asa ceva.

    Sint multi oameni bolnavi mintali care nu au „constiinata”, totusi nu cred ca vrei sa zici ca ei nu apartin „multimii umane”

  11. (am scris ceva nepotrivit?)

  12. @urdumheit – spui ca, la 3 zile, copilul este separat de corpul matern. Mai mult decat atat, este o fiinta independenta. Iarasi, amandoi afirmati ca „fetusul humanoid nu poseda constiinta”.

    Trebuie sa va spun ca ideea de constiinta a fost indelung disputata de marii psihologi care au incercat sa o defineasca. Voi cum ati defini-o?

    Indiferent de definitiile pe care le-au dat unul si altul, TOTI au fost de acord cu ideea ca psihologia nu este o stiinta exacta, ca matematica, unde 1+1=2 (in majoritatea cazurilor… pentru ca se poate demonstra matematic si ca 1+1 nu fac doi… dar asta e o alta poveste). Avem de-a face cu un domeniu extrem de delicat, in care cunoasterea se face pas cu pas si se speculeaza destul de mult, se emit multe ipoteze in lipsa unor certitudini evidente. Asta inseamna ca oricand exista posibilitatea de a gresi.

    Spui ca „fetusul humanoid” (sintagma cu care dezagreez profund) nu poseda constiinta. Ca psiholog, te intreb, urdumheit… Cum poti fi absolut sigur de asta? Cum poti fi absolut sigur ca nu exista o forma incipienta a acestei componente a psihicului uman, asa cum fatul poseda picioare, desi inca nu a exersat mersul si, implicit, nu poate INCA merge?

    Iar daca nu poti fi ABSOLUT sigur (sau, ma rog, poate ca tu ai putea afirma… dar nici un cercetator serios nu poate sa sustina asta cu certitudine absoluta!), cum iti poti aroga libertatea de a intrerupe ciclul unei vieti umane chiar pana in luna a noua?

    Piciul meu s-a nascut la 7 luni. Tin sa iti spun ca la 7 luni el i-a recunoscut glasul mamei lui si pe al meu. Acesti „fetusi humanoizi”, cum iti permiti sa ii numesti, recunosc sunete, voci, melodii… Asta ar trebui sa te impiedice sa ii ucizi!

    Iar genetica ofera si ea dovezi suficiente, incepand cu cei 46 de cromozomi care ne caracterizeaza inca din momentul conceptiei si pana in cel al mortii… Vorbim de oameni aici, nu de „fetusi humanoizi”!

    Apropo, gretoasa sintagma ma duce cu gandul la evolutionismul lui Darwin…

    Inca ceva… Chiar crezi ca se poate vorbi despre o independenta a copilului fata de mama, la trei zile? Sa fim seriosi… Chiar daca are dezvoltate toate cele, el va reusi sa isi capete independenta dupa o perioada de timp muuuuuult mai mare decat cea pe care o sustii…

  13. Am să scriu şi eu un articol despre acest caz. Multora nu o să le placă.

  14. ambasadorul on said:

    Darius,

    o idee bună. Aştept articolul.

  15. urdumheit on said:

    @addsalu
    mdaaaa….debateul ăsta durează din vremuri demult apuse, ştii, nu?
    ..in 1821 common law.ul făcea un prim pas in a statua abortionul ca intreruperea sarcinii după „quickening” adică după ce femela a simtit prima mişcare a fetusului. Îmi imaginez că filiera e lungă. Mă duce gândul la Aristotel, cu ale sale idei ale ”însufleţirii mediate”…bla bla…progresul fetusului de la starea de ţesut la cea de carne plus suflet. Mă duce gândul gânditoriu la Sf. Augustin cu “embryo animatus” şi “embryo inamimatus”. Prin 1860, Pius al 9ooolea rejects this part of canon law. Ne putem intreba de ce o făcutără iel aşa lucru mare…dar nu aici. Cert ie că tătă lumea se zborşeşte una la alta pre tema asta.
    As vrea totusi sa incep prin a spune ca aceasta este o problema sociala which means no Gods allowed.(almost). De asemenea as vrea sa precizez ca nu sunt SIGUR de nimic, ABSOLUT, aşa cum ai mentionat tu. Dar că faptele cu o nuanţă ridicată de credibilitate primează asupra celor mult mai puţin credibile.
    1. Precizarea celor 3 zile a fost o exagerare in scopul de a pune in evidenta faptul ca NICI in stadele incipiente ale dezvoltarii, organismul uman nu poseda constiinta. Iar cand am spus ”independenţă faţă de mamă” mă refeream la aspectul separabilităţii, al neapartenenţei la corpul matern mai degrabă decât la auto susţinerea prin mijloace proprii.
    Referitor la problema stiintelor exacte. Nu ne băgăm aici. E prea lungă discutia.Dacă considerăm idea ta, cum că artele liberale precum psihologia, filosofia, pictura sunt ne-sigure, adică nu putem emite concluzii adevărate in orice lume posibila, atunci nici medicina nu este o stiinta exactă. Pentru mine, o stiinta este sigura si adevarata atunci cand, operand cu termenii proprii, reuseste sa rezolve o buna parte din cazurile aplicate respectivei teorii. Dupa stiinta mea, psihologia si psihiatria reuseste sa explice coerent lumea inconjuratoare utilizand concepte precum constiinta, psihic, devianta psihica, cognitie. Logic, atunci cand limbajul lor va fi devenit desuet, adica atunci cand numele de CONSTIINTA nu va mai putea explica o majoritate de fenomene, atunci teoriile psihologiei vor fi revizuite. Este cazul clasic descris de Kuhn referitor la revolutiile stiintifice.

    Cred că există un frame al problemei asupra căruia ne putem pune de acord:
    Avortul Madonei, Cleopatrei, a lu Johanna d.Arc si al Mărioarei, nevasta lu Gheorghe depind de intrebarile astea:
    1. Este fetusul o persoana? Si daca da, cand?
    2. Care sunt circumstantele ce justifica avortul?
    3. Cine decide? Cine decide aceste lucruri adică. Societatea sau persoana?

    1. Ma intrebi ce este constiinta. Pt subiectul nostru nici nu prea conteaza acest lucru. Dar for the record, io, mangaloidul voios, cred que conştiinţul iaşte capacitatea de a face distincţii. De a separa şi uni lucruri, in gând sau prin intermediul limbajului. Mai exact, de a spune Eu sunt eu, ceea ce este in jurul meu nu fac parte din ceea ce eu simt a fi Eu. Secvential, din asta rezulta capacitatea de a discerne adevaratul si falsul (de a spune, aristotelic, că obiectului X ii apartine proprietatea Y atunci cand îi aparţine si de a spune ca nu-i aparţine atunci când nu-i aparţine–-adequatio rei ut intellectus. Tot din asta rezulta si discriminarea responsabila a binelui de rau–)

    Dar vad ca nu asta e problema. Daca tu imi spui ca nimeni nu stie ce este constiinta Exact inseamna ca eu nu am nicio baza pentru a ma decide pro sau contra avortului, nestiind daca embrionul poseda constiinta pana in luna a 9a. Daca tu spui: Asta inseamna ca oricand exista posibilitatea de a gresi…..inseamna ca gestul de a ucide sau nu embrionul este unul arbitrar, decis de considerente exterioare.

    PS. asta e o lacuna logică a textului tau. sunt convins ca recunosti totusi faptul ca marea majoritate a oamenilor de pe aceasta planeta are o idee generala despre ceea ce reprezinta constiinta şi operează cu succes cu această idee, oricât de sigură sau nesigură ar fi ea.

    In questa ordine, parca a intrebat cineva mai sus ce facem cu bolnavii psihici sau cu persoanele ce nu apartin ideii noastre de posesor de constiinta. Una din ideile (putine) la care mai ader este ca principala valoare a humanoidului este lipsa, non proliferarea cruzimii. Consider ca evenimentele tragice din istoria omenirii, au fost acte crude si inumane (chiar daca nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e strain…hihihiiii). Totusi, pe ce bază recunosc, laolalta cu alte milioane de oameni, ca au fost astfel, adica inumade si CRUDE? Pe baza faptului că persoanele ce au fost subiectul actelor de cruzime, au mărturisit acest lucru, au fost conştiente de faptul că un lucru crud le.au fost inflicted upon ‘em. Nu v[d care este motivul pentru care cineva ar fi impiedicat (moral, nu legal) sa ucida toti bolnavii sa zicem….suferinzi de maladii degenerative serioase ale creierului….

    2. Dar sa presupunem ca am cayut de acord asupra constiintei si sa presupunem ca stim cu siguranta ca fetusul este o persoana umana incepand cu 12 saptamani. In cazul in care viata mamei este periclitata, ce facem, dam cu banul?

  16. Răspunsul e simplu: într-o pungă pe care scrie „deşeuri medicale”, ce urmează a fi incinerată.

  17. ambasadorul on said:

    Darius,

    punga ar trebui dată la păstrare obligatoriu părinţilor…sau măcar o fotografie cu „copilul” lor.

  18. urdumheit on said:

    mdaaaa…adsalu,ma bucur nespus de dialogul constructiv la care ai binevoit sa participi
    paaaaaa.

  19. @urdumheit – e addsalu… nu adsalu 😉

    Bucuria nespusa iti este impartasita. Cine decide daca sarcina pericliteaza viata mamei? Pentru ca, in cazul de fata, comisia de medici a recomandat pastrarea sarcinii, nu avortul. Dar poate ca nu sunt ei in masura sa detina aceste informatii…

    In privinta constiintei, te contrazic. Pentru subiectul nostru conteaza modul in care o definesti, din moment ce unul din argumentele renuntarii la „fetusul umanoid” pe care le aduci este tocmai lipsa ei. Vorbesti despre lacune logice. Se pare insa ca ti-a scapat esentialul. Nu-i nimic, voi incerca sa fiu mai explicit. Teza pe care am inaintat-o era aceea ca, asa cum fatul are picioare, dar nu poate merge, are corzi vocale, dar nu poate vorbi, are stomac si intestine, are anus si organe genitale, desi nu le-a folosit pana in momentul nasterii sale si inca o buna bucata de vreme, de la caz la caz, este foarte posibil ca el sa aiba si acea „capacitate de a face distincţii, de a separa si uni lucruri, in gând sau prin intermediul limbajului, de a spune Eu sunt eu, de a discerne adevaratul si falsul”.

    Altfel spus, urdumheit, mangaloidule, cum iti place sa te auto-denumesti, da, sunt de acord ca marea majoritate a oamenilor de pe aceasta planeta manifesta o anumita intelegere vizavi de conceptul in discutie. Dar asta nu exclude varianta unei faze incipiente, a unei constiinte inca nemanifestate din motive obiective, asa cum se intampla si in cazul mersului, al utilizarii corzilor vocale, al stomacului, al intestinelor ori al organelor genitale.

    Prin urmare, da, mi se pare extrem de arbitrara decizia de a pune capat unei vieti in a cincea luna de sarcina.

    I rest my case. Paaaaaaaaa

  20. Dumnezeu a dat viata si Dumnezeu o poate lua. Omul nu este animal si nu poate fi judecat la gramada cu animalele. Avortul este o crima. Toate aceste afirmatii sunt bazate pe Scripturile revelate, pe Cuvantul lui Dumnezeu.

    Daca opinia absolut relativa si flegmatica a unora spune altceva, sa spuna. Fiecare isi arata prostia sau intelepciunea dupa cum o face. Cei care traiesc in adevar si recunosc adevarul sunt din adevar. Cei care discuta la infinit realitatile din jur, fara adevar, nu sunt din adevar.

    Tocmai din acest motiv trebuie sa stiti ca Dumnezeu Si-a trimis Singurul Fiu pentru tine. A trait pe pamant dupa ce s-a nascut in mod natural (nu ma refer la conceptie). A trait fara pacat, dar a binevoit sa ia asupra Lui pacatele noastre. Iar mania lui Dumnezeu s-a dezvaluit asupra Lui. Asa a murit pentru noi, fiindca ne-a iubit.

    Dar, prin puterea Lui, Dumnezeu L-a inviat din morti a treia zi, fiindca mormantul nu-L putea tine! Acum este la dreapta Tatalui, ca Dumnezeu atotputernic si pregateste un loc fratilor Sai.

    Daca nu cunosti adevarul TREBUIE SA TE POCAIESTI!

  21. urdummheit on said:

    Ma bucur din nou că am ajuns la o concluzie comună:

    „Prin urmare, da, mi se pare extrem de arbitrara decizia de a pune capat unei vieti in a cincea luna de sarcina.”

    Sunt perfect de acord. Si mie mi se pare la fel de arbitrară decizia asta.Indiferent de lună.

  22. bine ca toata lumea da in biata fata ca huoo ce pacatoasa e. dar NIMENI nu spune nimic despre barbatul care a violat-o!!
    preferati ca un copil de 11 ani sa renunte la papusi si la scoala ca sa cresca (atentie, la 11 ani!! sa creasca un copil!) si nu orice copil ci copilul UNCHIULUI!!! in loc sa il avorteze? stiu ca e o metoda gresita in majoritatea cazurilor, dar aici nu se mai pune problema. toate regulile au o limita si o situatie in care trebuie incalcate.
    si tot revin ca nu inteleg de ce toti dau in bietul copil care a trebuit sa indure sa fie violat apoi sa treaca printr-un avort SI ASTA LA 11 ANI!, si NIMENI NU ZICE NIMIC DE UNCHIUL CARE A VIOLT-O!

  23. ASTA PENTRU CA BAIETII SUNT MAI BUNI DECAT FETELE? ADAUGATI ASTA PE LISTA. „BAIETII POT VIOLA FETELE SI APOI SA LE SCUIPE CA IS SPURCATE” „FETELE TREBUIE SA CREASCA ABSOLUT TOTI COPIII REZULTATI DIN VIOLURI, ALTFEL SE CONSIDERA PACATOASE”

  24. cum sa aiba un copil manutele de cativa centimetri? cand e in primele luni da, dar daca ai citi articolul despre operatia respectiva… fotografia e celebra si nu e trucata. se facea o operatie intrauterina pentru ca fatul nu avea sanse sa traiasca daca astepta interventia pana dupa nastere. parca avea ceva la coloana. oricum era destul de mare si daca mana unui bebe nou nascut nu are 3 cm, atunci nici un fat aproape de 9 luni nu o are atata. daca te uiti mai bine in poze compara degetul doctorului cu manuta aceea. si cauta articolul. nu toate fotografiile marcante sunt trucate. 🙂

  25. ambasadorul on said:

    Ana,
    nu vreau să facem greşeala fariseilor care au adus-o înaintea Domnului doar pe femeia prinsă în păcat. Violatorii sunt vinovaţi şi sper că pedepsele sunt pe măsură. Dar în cazul nostru, din câte îmi dau seama şi am citit în presă despre caz, cred că amândoi sunt vinovaţi.
    Dacă Florina s-ar fi jucat la vârsta ei doar cu păpuşi poate nu rămânea cu burta mare. Dar se pare că s-a jucat şi cu unchiu….
    Ai exagerat cu al doilea comment şi nu mi-a plăcut 😦

  26. am zis aia pentru ca alt motiv nu vad de ce nu ati adus vorba de violator si ati aruncat cu pietre doar in copila.
    la varsta aceea nu cred ca se manifesta atractia fata de sexul opus. inca un pic si spuneti ca ea l-a violat pe unchi?

  27. ambasadorul on said:

    Ana,

    nici despre ea nu am scris nimic. Postarea este despre copilulul din pântec.

  28. DAniela on said:

    PArerea mea este ca nu e deloc corect ca toata lumea sa o invinovateasca pe fata,,DAca fiecaruia dintre noi i sar fi intamplat asta,,,fiica ta de 11 ani sa fie violata de propriul unchi,,ce ati fi caut?ati fi batut fata sau ati fi denuntat unchiul???????Nimeni nu stie are a fost adevarata situatie,,ziarele si televiziunea nu au facut altceva decat sa publice variantele unora,,despre caz,,,Doar Domnul isus stie ce sa intamplat,,cine a fost mai vinovat decat celalalt,,Dar stiu ca acel sufletel a carui viata a fost curmata,,e la Tatal,,,,,Slavit sa ii fie numele pe veci,,,,,Imi cer scuze daca commentul meu va ofensa pe cineva,,,
    Multa pace si har tuturor,,,..

  29. ambasadorul on said:

    DAniela,

    nu este corect nici ca o fetiţă de 11 ani să fie abuzată sexual de unchiul ei.
    Când se întâmplă un astfel de lucru, cred că este tragic!

    Dar cum s-a ajuns aici?

    Părinţii? Părinţii unde erau? Şi-au trăit rolul de protectori?
    Ce apucături are unchiul? Care îi sunt preocupările şi tovărăşiile? Cum merge fetiţa cu şcoala? Care este atmosfera din familie? Care este relaţia cu Dumnezeu?

    Iată câteva întrebări esenţiale!

  30. Daniela on said:

    Normal k daca parintii ar fi fost poate mai atenti in ceea ce o priveste pe fiica lor,,poate k nu sar fi intamplat asta,,.,,dar eu ,cel putin nu sunt in masura sa pot sa ii judec,,ceea ce sa intamplat a fost o tragedie,,viata unui copil inca nenascut a fost curmata,si o fata de 11 ani a fost violata,si viata ei nu va fi la fel,,,dar Domnul isus este drept si el ii va judeca pe fiecare dupa fapta lor,,,
    MA rog Domnului k el sa o mangaie pe fata,,sa ii cerceteze pe parintii si sa i indrume,,
    Pace

  31. cred ca, toti acesti COPII avortati ii vor condamna pe parinti la judecata de apoi.

  32. vai de mamele avortoare !!!!ca durere mai mare decat a iadului nu exista!!!

  33. Daaa, ionuţ. Ele nu mai au nicio şansă, aşa-i? Pe când tu, cel corect, eşti neprihănit!

  34. Dragii mei,

    Viate este un mare bun pe care mama fiecaruia il ofera . Este frumos ca orice cuplu tanar sa aiba urmasi . Sau daca din nesansa copilul din uterul concubinei a fost deja zamislit , atunci ar fi frumos macar sa il dea dupa nastere spre adoptie ori la leagan , in tara ori in strainatate . Adaug ca e un fapt de viata a face si aceasta pomana acum in prag de Craciun . Poate si numele nounascutului ori al nounascutei sa fie pus de parinti drept Cristian sau Cristiana . Mosul poate fi mai generos , intrucat fiecare micut se naste cu o soarta purtata de noroc , iar mamele pot fi platite si rasplatite cu multe bucurii din partea bebelusilor . Si ei au dreprtul la viata ! Corina

  35. Buna seara tuturor ,

    As dori sa va scriu cate ceva despre relatia mama versus copil micut si salvat de la faptul de a fi fost avortat . In toata lumea femeile incearca sa se chiureteze . Insa multe sunt convinse de medici , ori surori medicale sa nasca viitorul bebelus . Amintesc si ca multi medici sunt crestin ortodocsi ori catolici ori sectanti iar multi numai macar din respect fata de ei nasc si chiar cresc copiii pe care din mare sansa nu pier prin avortare . Desigur femeile care au facut deja chiuretaje pot avea incredere in ele si pot fi sigur ca nu sunt chiar asa singure si lovite de destin , incat sa apeleze la acest act nedrept fata de propriul corp ori chiar fata de copilasul lor . Am citit in facultate ca femeile victime ale avorturilor sufera si psihic , foarte multe dintre ele , Ideea in sine este ca orice femee gravida poate oferi o sansa viitorului sau micut , iar aceate este norocul lui . Si in incheiere rog sa va ganditi 5 minute la o chestiune : daca nu ar fi conceput inca bebelusul voi ca doamne si femei ati concepe numai ca sa va si chiuretati ? Ori ati evita sa faceti dragoste ? Astept raspunsul vostru si asta ca si completare si raspuns la acest articol . Va multumesc anticipat ! Cu prietenie , Corina

  36. Sunt teolog catolic specializat in asistenta sociala . Am studiat 4 ani in facultate si doi ani la cursurile masteratului Paulus 2004 , unde am invatat ca o intrerupere voluntara de sarcina poate degenera la cancer la san si la fibrom uterin sau chiar cancer uterin . De aceea consider de bun augur sa adaug faptul ca propun doamnelor , duduilor si tinerelor insarcinate sa se gandreasca 3 zile daca vor sa nasca bineinteles cu cezariana copilul sau sa curmeze viata micutului ori a micutei . Apoi daca le – a fost mila de bebelus sau de bebelusa sa il faca ori sa il dea spre adoptie in strainatate sau la un leagan in Spania si chiar sa nasca acolo pentru cetatenie , iar daca mama e foarte saraca sa il infieze sau sa il dea acolo la un leagan de copii . Sau Ungaria poate fi totodata o alta posibilitate . Fiti oportunisti si incercati acesta ! Multe mame dupa ce nasc , nici nu concep sa lase din brate copilul , dapoi sa ii faca formele de orfelinat . Insa altele sarace fiind si constiente de importanta educatiei si a alimentatiei adecvate oferite copilului le fac formele de orfelinat sau ii infiaza . Dumnezeu sa binecuvanteze toate mamele din lume mai ales pe acelea care nasc din mila pe micutii care le fac mute bucurii si le aduc si le vor aduce satisfactia de a fi mamici . Cu drag , Corina Alexandra Cociu

  37. Ma numesc Corina Alexandra Cociu si vreau sa va transmit mii de multumiri mamelor care au nascut si nu au facut intrerupere voluntara de sarcina din cauze de tot felul . Sa va traiasca copiii si sa va aduca multe bucurii si sa ii vedeti la casa lor ! Si sa va de Dumnezeu sanatate !

    Mult noroc !

    Corina

  38. Eu cred… Buna tuturor! …ca toate vorbele sunt cam de prisos in conditiile in care toate aceste avorturi au loc si nu facem nimeni nimic sa le impiedicam … vorbim… ne contrazicem , facem pe desteptii cu polemici de doi lei… ( ma refer general, nu doar la cei care au opinat aici… si eu fac parte din aceste persoane in anumite momente din viata mea si nu sunt mandra de asta) . Unde ajung copiii avortati de fapt? Stie cineva pana la urma? Eu cred cu fermitate ca D-zeu are grija de bietele suflete nenascute intr-un fel sau altul pe care noi nu avem capacitatea sa le intelegem, de vreme ce ei nu au nici o vina… E mai degraba vorba de acel liber arbitru al fiintei umane adulte, ” il pastrez sau nu?” unde D-zeu nu mai poate interveni decat cu un sfat , un suflu divin, un prieten care ne poate spune ” nu face asta, te ajut si eu cumva, dar fii responsabil de viata lui” ; daca nu avem mintea si inima destul de deschise sa acceptam aceste „soapte” la ureche, nu facem decat sa ne condamnam singuri! Cel mai mare judecator este propria constiinta, si am invatat-o pe pielea mea, pentru orice fel de greseala as fi facut. E vie, lucreaza, te macina pana la ultima suflare daca nu inveti sa „asculti cu adevarat” si sa incerci si sa reusesti finalmente sa pui lucrurile in ordine, atat cat se poate.
    Ai credinta in Dumnezeu? Cu siguranta rugaciunea e „de vorba cu Dumnezeu”. Cu cine mai bine decat cu El te poti sfatui?
    Si pentru asta exista preoti, prieteni adevarati, dar ADEVARATI, nu unii care-ti lauda nebuniile cum citeam undeva… o indrumare in astfel de situatii, o incurajare, un ajutor, de orice natura, daca suntem in stare sa-l facem conteaza mai mult decat toate cuvintele care s-au scris aici, si mai mult.
    Sunt sigura ca se poate face mai mult decat doar sa vorbim, pentru cine e posibil, pentru cine doreste asta cu adevarat. Fiecare avem o cruce de dus, dar nu ne impiedica asta cu nimic sa punem umarul acolo unde o cruce atarna mai greu si unde unii dintre noi avem un umar liber…

    Si just for the record, musiu Urdumheit … wow! Ce trist trebuie sa fii!
    Ma intreb de ce?…

    O seara buna tuturor!

  39. In rai..ajung

  40. carmen on said:

    Am citit cu mult inters comentariile……Eu am nascut primul copil la 7 luni. Cand am ajuns la spital asistenta m-a intrebat daca vrem sa-l pastram, caci eu pierdusem lichidul si burta parea ca e mult mai mica. Si eu si sotul meu cu lacrimi in ochi disperati am spus da. A fost un moment de spaima , in care gandul ca am putea pierde copilul a fost ca o intepatura in inima. Dar Domnul a avut mila si desi nascut la 7 luni a avut zile si, noi am „udat”, ingrijit dar Dumnezeu a facut sa creasca…..
    Am gasit recent un articol tare interesant pe care multe tinere si tineri daca l-ar parcurge ar fi miscati . As mai adauga faptul ca pe timpul sarcini se intampla ceva miraculos, te simti atat de legata de mica faptura dinautrul tau incat cand vine pe lume aduce o fericire ce cu greu o poti descrie si aceasta legatura e foarte puternica si dragostea atat de mare si tine o viata.
    Articolul ce merita citit:
    „Nu-mi puteti ucide copilul!”
    Nu destui ani în urmă am parcurs cartea lui Hans Killian „In spatele nostru stă Dumnezeu” (Editura „Kadmos”, Atena, 1960). Ultimul capitol, intitulat „Mostenire”, m-a cutremurat. Acum câteva zile am relatat întâmplarea descrisă în carte într-o nouă discutie despre avorturi (spun nouă discutie, deoarece a existat o continuare a ei prezentată de „Presa ortodoxă”; vezi nr. 692/4.4.1986). Nu gasesc cuvinte să descriu impresiile ce le-a pricinuit. Deoarece o mare parte a cititorilor „Presei ortodoxe” n-au băgat-o în seamă, consider oportun să o repet:

    Pe scriitorul cărtii, renumitul medic chirurg, l-a vizitat o tânără doamnă ca să-i solicite ajutorul medical. Era sotie de medic, avea doi copii, de cinci si trei ani, si era însărcinată în luna a patra. Sotul ei fusese mobilizat si se afla pe Frontul de Răsărit. Doamna avea dureri la sânul stâng si sub bratul stâng depistase o mică umflătură tare. Medicul, după ce a ascultat-o, a început s-o examineze. Dar este mai bine să lăsăm cartea să continue:

    „…Am palpat si am simtit un ganglion foarte tare, dar degenerat; de altfel putea simti oricine un întreg lant de astfel de ganglioni. Fără să arăt nici o expresie de surpriză, am palpat întreg sânul stâng, ce era înconjurat de o retea venoasă subtire de culoare neagră… M-a cuprins teama. După ce am examinat, ca să compar si să controlez, precum fac totdeauna – si sânul ei cel drept, am depistat îngrozit că si la acesta se puteau simti umflături tari. La un anume loc pielea se vedea primejdios de trasă. Si sub bratul drept se puteau simti, sub piele/ ganglioni mici si tari, si două umflături mai mari lângă vasele de sânge ce duc la mână. Era îngrozitor! Un cancer în crestere rapidă la amândoi sânii…

    In timp ce bolnava se îmbrăca, cugetam în sinea mea, cum oare as putea să-i spun crudul adevăr în modul cel mai potrivit…

    După ce bolnava s-a îmbrăcat si s-a asezat pe scaun, i-am spus imediat:

    -Doamnă, faptul că lucrurile sunt foarte serioase îl cunoasteti si dumneavoastră. Că ne aflăm în fata unor hotărâri dificile, nu pot si nici nu trebuie să vă ascund.

    Nu s-a pierdut, nici n-a început să plângă:

    -Trebuie să vorbesc imediat cu sotul dumneavoastră. Trebuie să-l chemăm imediat de pe front. De această dată însă ochii ei au lăcrimat.

    – Nu stiu unde este bărbatul meu. De câteva luni nu avem nici o veste de la el.

    Faptul acesta a îngreunat si mai mult situatia, pentru că acum săraca femeie trebuia să ia singură hotărârea, o hotărâre ce va însemna moartea sau viata copilului ce-l purta sub inima sa. Trebuia să-i explic că este nevoie să ia o hotărâre si de aceea am continuat pe un ton aspru:

    -Sunteti grav bolnavă, doamnă, si vă aflati fără îndo ială în mare pericol. Schimbările apărute la pieptul dum neavoastră depind în mod sigur de sarcină. Ganglionii dumneavoastră se află în neregularitate si au degenerat prin influenta unor hormoni produsi din cauza sarcinii. Trebuie să întelegeti vă rog, că din pricina aceasta tre buie să vă propun întreruperea sarcinii. Asa cum se prezintă situatia dumneavoastră, nu vă pot lăsa copilul. Tre buie să încercăm să depistăm cauzele acestor umflături de la sâni si, pe cât ne stă în putintă, să oprim cresterea lor. Dar asta nu se poate face atunci când în corpul dumneavoastră circulă cantităti mari de hormoni datorită stării de graviditate, care, desigur, sunt folositori pentru copil, însă pentru dumneavoastră constituie un pericol aproape mortal. De aceea trebuie să se întrerupă sarcina. După părerea mea, nu avem altă alternativă?

    M-a privit înspăimântată si, după ce si-a miscat capul în semn de dezaprobare, mi-a explicat cu o voce calmă:

    -Nu! niciodată! Copilul nu-mi apaitine numai mie, ci si bărbatului meu niciodată nu-mi voi da consintământul ca să-mi fie luat. Imi este cu desăvârsire indiferent ceea ce s-ar putea întâmpla cu mine. Este o mostenire pentru bărbatul meu; de la lucrul acesta nu pot da înapoi. Stiu că viata mea se primejduieste. Si, ca s-o spunem deschis: Stiu că sunt pierdută. Asta o simt si numai pentru asta vă rog: tineti-mă în viată până ce va veni copilul. Vă implor pentru asta.

    Am tăcut mult timp, biruit de cuvintele ei.

    După aceea am mai încercat o dată s-o fac să-si schimbe părerea. Accentuându-mi cuvintele, i-am spus:

    -Nu trebuie să vorbiti asa. Vă aflati în mare pericol asta este sigur, dar încă nu sunteti pierdută. Nimeni nu ar putea argumenta un astfel de lucru. Avem chiar o posibilitate. Poate as putea s-o formulez astfel: Ar fi cu putintă să vă salvăm, dacă am micsora lucrarea hormonilor sarcinii printr-o întrerupere urgentă a ei, sau prin oprirea lor, după care să operăm. Insă este sigur că mergeti spre catastrofă dacă nu se face lucrul acesta, chiar dacă v-as scoate din rădăcină amândoi sânii…

    Când am terminat m-a privit direct în fată si mi-a răspuns aproape cu dusmănie:

    -Lucrul acesta nu-l vreau. Nu-mi puteti lua copilul. NU MI-L PUTETI OMORÎ!

    Niciodată, în numerosii mei ani de chirurgie, n-am întâlnit ceva asemănător. Miscat, am luat-o de mână.

    -Bine, ati biruit! Se va împlini dorinta dvs. Vă rog să vă aranjati toate acasă, pe cât de repede puteti, si imediat după aceea veniti la clinică. Nu putem pierde timp.

    Două zile mai târziu se afla în clinica noastră într-un salon linistit. La prima mea vizită am aflat-o linistită, manifestând o pasivitate aproape veselă. Din păcate era de datoria mea să-i fac noi comunicări triste. I-am spus că nu îmi puteam asuma riscul să îi scot amândoi sânii deodată. A doua zi, la ora 7, trebuia să operăm o parte si dacă mergea bine, după 2-5 săptămâni trebuia să operăm, cât se poate de adânc, si cealaltă parte…

    Organismul tinerei femei era, pentru moment, încă în stare bună. Umflăturile, ce se măreau asa de repede, cu toate că pricinuiseră o vlăguire, nu influentaseră încă în mod dramatic starea ei generală.

    Am discutat amănuntit despre operatie cu seful meu si mi-am ales ajutorii cei mai buni… Toate aceste măsuri, spre a ajuta cât mai mult la protejarea mamei si a embrionului… Când am intrat sterilizat în sala de operatie, toate erau gata. Locul care trebuia operat era descoperit. L-am examinat încă o dată, mi-am luat mănusile de cauciuc, le-am tras pe mâini si am început. Am tăiat direct, cu atentie, dejurîmprejur întreg sânul stâng, împreună cu pielea ce ne trebuia mai târziu. Am prins imediat cu pensete ve nele, din care curgea sânge. Am mers mai adânc, am lă sat neatinsă întreaga glandă a sânului lipită de muschii cei mari ai pieptului si le-am desprins pe toate împreună de pe peretele toracic…

    După aceea a început partea a doua: Curătirea totală a ganglionilor de la subsuori si încheieturi. A fost o mun că obositoare, deoarece întreaga zonă se umpluse cu mici umflături canceroase. Toate tesuturile atacate s-au separat si mi-am întregit treaba mea ajungând până la buzele muschilor ce închid înspre înapoi adâncitura subsuorii. Aici există totdeauna ganglioni periculosi si acestia trebuiau negresit indepărtati…

    Toată ziua dintâi am tinut-o sub observatie continuă pe tânăra femeie. Eu însumi mergeam foarte des la patul ei ca să mă conving că nu i s-a întâmplat nimic copilului. Din fericire, primele patru zile au trecut si copilul era în stare bună. Astfel, pentru moment, acest pericol fusese limitat…

    In salon simteam că plutea o întrebare nepusă. Si într-adevăr, într-o zi, zâmbind nevinovat femeia mi-a pus următoarea întrebare:

    -Domnule profesor, cam cât voi mai trăi oare?

    Am înteles imediat. Voia să afle dacă i-a rămas încă destulă vreme să aducă copilul pe lume. N-am putut si n-am vrut s-o mângâi într-un mod ieftin. De aceea i-am spus numai atât:

    -Nu mă mai întrebati despre asta, iubită doamnă.

    O dată cu trecerea timpului am observat cu teamă că slăbea continuu…

    Subiectul discutiei noastre era aproape întotdeauna în jurul copilului ce îl astepta si, când încercam să schimb vorba spre altele, ea îl readucea din nou cu insistentă la acelasi punct, în jurul căruia, precum se vede, se învârteau mereu toate gândurile ei. Cu o vie emotie, observam continuu că era atasată de ideea ca, pe acest copil ca mărturie a dragostei ei, să-l lase bărbatului ei spre a-l afla atunci când acela se va întoarce de pe front.

    Nu puteam s-o las să îsi dea seama că nu eram în stare să iau parte la nădejdea ei. In taină, căutasem să aflu unde se afla bărbatul ei si, de la Cartierul General, am aflat confidential că întreaga grupare în care se afla si el se pierduse pe Frontul din Răsărit.

    Intr-o zi i-am spus că în ziua următoare voiam să-i fac a doua operatie. A dat numai din cap.

    Această a doua operatie a fost mult mai pretentioasă si mai periculoasă decât prima, deoarece starea generală i se inrăutătise…

    Am lucrat repede si cu atentie, pe cât am putut mai bine. Cu cea mai mare grijă am oprit hemoragiile, ca să protejez circulatia sângelui. Ne aflam în luna a sasea si, prin urmare, copilul n-ar fi putut trăi dacă s-ar fi pricinuit o nastere prematură. Dar, în ciuda marii noastre concentrări, de data aceasta a trebuit mult mai mult timp ca să elimin sânul si să curăt subsuoara si ganglionii de la încheietură. Tesuturile deveniseră un cocolos si mereu atingeam în adânc noi mase canceroase.

    Am terminat, am cusut rana mare si am aranjat instalatia de drenare. Am terminat fără a se ivi complicatii, dar mă îndoiam că vom avea o vindecare completă, deoarece numărul de globule albe din sânge era scăzut, în pofida tuturor efortunlor noastre. Am ramas asadar cu prins de o mâhnire profundă atunci când au scos-o pe bolnavă din sala de operatie. Faptul era înfricosător si simtământul că, în cele din urmă, toate vor fi zadarnice, ne îngreuia pe toti.

    Pe mine mă chinuia încă o grijă cu desăvârsire dife rită, pe care o ascundeam cu precautie de femeie: că făptura aceea mică ar putea muri în ea. De aceea, ime diat după operatie, am mers sus, în camera ei, si am ascultat inima copilului. Bătăile erau slabe, dar totusi se simteau. Si au rămas asa si în următoarele zile. Intr-o dimineată m-a înstiintat, radiind de bucurie: copilul se miscase în pântecele ei. Simtise clar loviturile pricinuite de micile lui picioruse…

    Ne apropiam de luna a saptea. Incepuse ultima luptă cu timpul. I-am propus să facă niste iradieri, ca să neu tralizăm niste celule maligne ce rămăseseră. Deoarece am prevăzut că s-ar putea teme să nu vatăme copilul am încredintat-o, fără ca ea să mă întrebe, că am putea izola copilul de influenta razelor. Dar nu a fost de acord si mi-a spus:

    -Pentru care motiv să le facem? Stiu unde mă aflu.

    Din zi în zi se vedea mai obosită… Rana nu se închidea. Locul care rămăsese deschis nu se vindeca. Puterile renăscute ale organismului ei ajunseseră la sfârsit…

    A trecut si luna a saptea. Astfel că într-o zi am mers la ea si i-am spus:

    -Dacă copilul vine acum, va putea rămâne în viată!

    Niciodată nu voi uita manifestările care au urmat acestei vesti. Lacrimi de bucurie au strălucit în ochii ei si fata-i palidă si slăbită se vedea a se lumina dinlăuntru cu o strălucire de fericire. Pentru putine zile s-a îmbunătătit si starea ei. A prins putină culoare, dar după aceea, extenuarea trupească a progresat în mod nemilos.

    In luna a opta i-am propus să i se provoace o nastere prematură. Ar fi mers la clinica ginecologică si ar fi adus copilul pe lume. Insă a refuzat. Voia să meargă acasă. Astfel a venit ziua când a părăsit clinica noastră. Sora ei s-a prezentat ca să o ia…

    Le-am însotit pe amândouă până la masină. Pentru o clipă am mai rămas singur cu bolnava mea si am simtit că se lupta cu ea însăsi dar la sfârsit i-a scăpat de pe buze întrebarea de care mă temeam:

    -Cât mai am încă de trăit?

    Am evitat să răspund, miscând tăcut din cap. Nu voiam ca în ultima clipă să-i spun minciuni.

    -Instiintează-mă când se va naste copilul, am rugat-o.

    Iar ea mi-a făgăduit.

    Am asteptat să-mi trimită vre-o carte postală, dar am rămas uimit când, într-o zi, am primit o scrisoare scrisă de ea însăsi:

    „Iubite domnule profesor, – îmi scria – deoarece ati luat parte cu atâta căldură la lupta mea, veti fi si singurul care veti afla de la mine însumi vestea cea mare. Sunt foarte slăbită si trebuie să-mi economisesc puterile ce mi-au rămas. Deci: Acum zece zile a venit copilul pe lume. Un băietel. Un copilas mititel…

    Inima îmi este atât de plină de recunostintă, încât îmi este cu neputintă să exprim prin cuvinte simtămintele mele. Recunostintă fată de Dumnezeu si recunostintă fată de dvs., iubite domnule profesor.

    Ultimele săptămâni au fost destul de grele si uneori mă gândeam că nu voi putea rezista până în sfârsit. Mă rugam într-un mod cu desăvârsire copilăresc care, poate, pe un teolog l-ar fi putut face să râdă dispretuitor: „Dacă Tu esti acolo sus, si dacă Tu esti Dragoste, atunci dăru ieste-mi acest copil! Asa îi spuneam si El, în nemărginita Sa milostivire, a auzit rugăciunea mea, care era ca o silire.

    Faptul acesta pentru mine înseamnă nespus de mult. Este cea mai mare mângâiere a mea pe ultima parte a drumului care se mai află înaintea mea. Moartea vine… Sfârsitul se apropie… Nu vreau să par mai bună decât sunt: si eu simt adeseori frică de moarte. Acea frică adân că pe care făptura o simte înainte de a pleca din această viată, si aceasta o pătimesc mai ales în timpul noptilor, când stau singură cu ochii deschisi în întuneric. Dar atunci mă mângâi cu gândul la copil care pentru mine consti tuie dovada vie a dragostei lui Dumnezeu…

    Ieri am fost nevoită să-mi întrerup aici scrisoarea mea. A venit sora mea si m-a certat de-a binelea. Voia să mă facă să înteleg că de dragul copilului am datoria să rămân în viată. Acum, afară de faptul că nu stă deloc în propriile mele puteri să-mi prelungesc viata, consider ca o usurare acest punct de vedere: că la urma urmelor, chiar si cei mai iubitori dintre părinti nu pot face decât putine lucruri pentru copiii lor. Soarta lor, precum si a noastră, se află în mâinile lui Dumnezeu. In aceste puternice mâini părintesti încredintez acum cu desăvârsire pe toti cei pe care îi las în urma mea…

    M-am trudit să fiu o mamă bună pentru copiii mei, care au fost pentru mine darul cel mai de pret. Vreme de zece ani întregi am fost legată de bărbatul meu cu o dragoste care n-a cunoscut niciodată nici cea mai mică umbră. Ca să le lasi pe toate acestea nu este usor. As vrea însă, ca si altă dată, să vă asigur -deoarece m-ati sprijinit în cele mai grele ceasuri ale mele – că merg înainte cu siguranta că le voi regăsi acolo pe toate învăluite în strălucire si eliberate de nimicnicia pământească. Adio pentru totdeauna!

    P.S. Când vreodată se va întoarce bărbatul meu, dati-i vă rog, scrisoarea aceasta”.

    După 14 zile am primit o hârtie care îmi vestea moartea ei. Scrisoarea n-am putut-o da, deoarece bărbatul ei nu s-a mai întors niciodată de pe Frontul de Răsărit”.

    PRESA ORTODOXĂ, 18.04.1986 (GRECIA).

  41. ambasadorul on said:

    Mulțumim mult. Merită citit.

  42. ambasadorul on said:

    Mulțumim mult. Merită citit.

  43. Andrei on said:

    In ziua de azi multi asa zis crestini fac avorturi pentru a scapa de copiii nedoriti. Apoi zic: ”Ma voi ruga Domnului si El ma iarta”. Apoi apare o noua sarcina si iar un avort si ciclul se repeta. Parerea mea este ca intr-o asemenea situatie Cel Atotputernic nu-I mai iarta pt. ca ei nu se pocaiesc cu adevarat si nu renunta la pacat.
    V-am dat mai jos un link cu un articol interesant despre avort ce merita citit. Celalat link arata unde se duc copiii avortati.
    http://www.avort.net/46/ce-nu-se-spune-despre-metodele-contraceptive/

    http://spiritlessons.com/Documents/7_Jovenes/Romanian_7_Youths_Heaven.htm

  44. Darosa on said:

    Foarte interesanta dezbatere! Am sa spun ca, din pacate, in Suedia se poate face avort pana in saptamana 24. Este cumplit si nu pot decat sa condamn actul avortului! Am insa anumita intelegere pentru femeile din ziua de azi caci societatea le preseaza din toate partile. Trebuie sa arate bine, sa fie antrenate si cu corp de manechine, sa fie inteligente si realizate pe plan profesional, sa fie puternice si independente si sa nu le fie teama de a se implini si sexual indiferent de consecinte. Se numeste „e corpul tau, faci ce vrei cu el”! Deci a face avort este din pacate doar inca o metoda de contraceptie.
    Cineva spunea mai devreme ca, conceptul de viata este devalorizat tot mai mult si mai mult si este adevarat. Daca te gandesti ca „ajutorul de moarte” pentru cei foarte bolnavi (incurabil din punct de vedere omenesc) este justificat prin a spune ca o viata fara „calitate” nu se merita sa o traiesti atunci nu e de mirare ca o viata „ascunsa/nu la vedere” nu are mai mare valoare. Sunt politicieni in Uniunea Europeana (si desigur si in alte parti ale lumii) care vor sa adauge „dreptul la avort” pe lista drepturilor omului. Nu mai conteaza ca medicina poate contrazice argumentele care dau libertate de constiinta celor care aleg avortul, ci tot ce conteaza e dreptul femeii de a „face ce vrea cu corpul sau”. Barbatul care a participat la concepere nu are nici o importanta, este doar un statist.
    In cazul acelei copile de 11 ani care a ramas gravida si a facut avort trebuie sa nu uitam ca nu era decat un copil. Un copil la varsta aceea nu are discernamant ca sa poata concepe consecintele faptelor, de aceea au copiii parinti care sa aiba grija de ei si sa-i indrume. De aceea nu as spune ca fetita are vreo vina decat aceea de a fi copil. Adultii sunt capabili sa manipuleze copiii sa creada ca totul e in regula si sa faca ce vor cu ei. Intr-un studiu facut aici in Suedia si in care s-au intervievat adolescenti ce au fost violati spun multi din ei ca de multe ori nu au fost fortati fizic ci au fost manipulati sa accepte si sa creada ca totul era OK. Nu sunt expert dar am intelegere pentru acei copii care trec prin astfel de situatii. Cel mai groaznic, cred eu, e ca marea majoritate sunt victime pentru proprii parinti sau rude apropiate!!! That’s sick!
    Datorita faptului ca sunt crestina cred ca copiii avortati si „pierduti” prin avort spontan au un loc special in cer. Cred ca ii vom intalni in ziua de apoi. Eu am pierdut un copil si mi-am pus de multe ori intrebarea asta dar chiar daca raspunsul nu-l primesc aici stiu ca-l voi primi intr-o buna zi!
    Apropo, nu a scris media din Romania despre cazul acela din Italia cand un preot s-a dus la morga unui spital sa se roage pentru copiii avortati (facea asta cu regularitate) si in timp ce se ruga a auzit scancet de copil si a descoperit ca unul din copiii avortati traia? A alarmat medicii care au venit si au incercat sa salveze copilul dar nu au reusit. Copilul fusese lasat la morga cu 9 ore in urma. 9 ore a incercat sa supravietuiasca… si noi vorbim de „constiinta”? Oare ce-a gandit fiinta aceea umana in timp ce se zbatea sa supravietuiasca? Un copil avortat, care nici daca s-ar fi nascut prematur in mediu protejat nu i s-ar fi dat sanse mari de supravietuire… Cuvintele sunt de prisos!

    Oricum, e bine ca se dezbate si astfel de chestiuni, caci oamenii de multe ori nici macar nu rezoneaza ci doar accepta ca lucruri se intampla.

    Salutari la ai tai!

  45. ambasadorul on said:

    Dana,
    avortul în orice circumstanță este groaznic.
    Sandu Terlea a pus pe blogul personal un clip cu Gianna Jessen care merită văzut.

    http://ascultareacredintei.wordpress.com/2010/07/07/gianna-jessen/

    Domnul cu tine.
    Cora te salută!

  46. si se vorbeste despre asta si se dezbate si…si…dar oare stie cineva ce o fi si in sufletul acelei femei care a recurs la un astfel de gest? stiu si concep ca este un pacat fata de viata insasi dar oare stiti voi ce simte si persoana care face acest lucru…din diverse motive!? un barbat nu va putea NICIODATA sa stie oricat de mult ar iubi sau ar tine la persoana cu care e si ca de fapt in mare parte e si vina unui barbat pe cat e a unei femei, nu? oare de ce numai femeia e de vina in aceasta decizie?? stau si ma intreb. doar pentru ca ea se duce la doctor? sau ca ea sufera interventia? adica ok…privit dintr-un punct de vedere avortul este strigator la cer dar oare se stie ce lasa in urma asa ceva? o suferinta eterna pe care nu ti-o poate sterge NICIODATA nimeni…vorbesc pentru acelea care au constiinta normal…si poate cateodata e mai bine sa nu te mai gandesti caci…o iei pe aratura. si oare aceste femei nu mai cred in Dumnezeu? ERONAT. si oare aceste femei nu mai sunt ajutate de Dumnezeu? ERONAT. oare Dumnezeu isi intoarce fata de la ele? ERONAT!
    tot ce pot spune e ca imi pare tare rau pentru cele care au recurs la aceasta metoda si vor mai recurge si imi pare tare bine pentru cele care nu sunt nevoite sa faca vreodata acest lucru sau pentru cele care iau decizia de a pastra eventualele sarcini…si mila mi-e de cele care nu o pot face…sau nu au putut-o face.

    si da…ati inteles bine…sunt una dintre…nu o spun din mandrie ci din tristete chiar…si va mai spun ca doar Dumnezeu m-a mai facut bine…pe urma. pentru ca mult timp nu am mai simtit nimic. doar „strigatul mut” din capul si din sufletul meu.

    trebuie sa auziti toate versiunile. ca teorii si tratate…si etc. etc. sunt..au fost si vor fi mereu dar sufletul unui om nu poate fi cantarit si catalogat exclusiv pe chestia asta. si DA…DUMNEZEU ne iubeste pe toti chiar daca si ucidem. urat.

    va doresc sa nici nu stiti macar vreodata ce se intampla in alea 5 min. pe masa de operatie in care ai impresia ca ai ajuns in infern si fiecare secunda parca e o eternitate si langa tine-ti sta propriul sufletul si plage de durere si nici dupa ce iesi de acolo cand mintea pur si simplu nu te mai asculta si retraiesti over and over again the same shit.

    multa sanatate!
    atat am avut de spus.

  47. nico ,

    uciderea unui copil nenascut indiferent de virsta pe care o are in pantece , este cea mai bestiala crima care exista pe pamant . Uciderea unui copil nenascut nu are nici o scuza . Orice scuza adusa este nula . Cine face asa ceva ar trebui sa stea la inchisoare pe viata cit traieste pe pamant , incepind de la mama, doctor , asistenta si impreuna cu cei care dau dezlegare prin lege la asa ceva .

  48. sunt niste fiinte nu niste gunoaie . oprivi avortul

  49. Daca avortul este o crima in toata regula , inseamna ca femeia care avort este o criminala , nu ? Si daca ai o sora de corp sau o cumnata care a facut avort si in acest fel a devenit o criminala protejata de lege , eu pun o intrebare : cum trebuie sa se raporteze relatia cu o astfel de femeie ? Este bine sau normal pentru un crestin sa primeasca o asemenea femeie in casa lui , indiferent de gradul de rudenie ?

  50. Sanda Ionita on said:

    Ce usor, dati cu pietre….Sunt una dintre persoanele care au facut intrerupere de sarcina….Desi au trecut 15 ani de atunci, nici acum nu am puterea sa privesc bebelusii….Este groaznic……Nu am nici o scuza pt ceea ce am facut atunci, si nu o sa va spun motivele pt ca ele nu au nici un fel de importanta, in fata actului comis….Dar nici voi cei care o dati intruna cu cat de crestini sunteti, cat de tare va oripileaza gestul avortului….incercati sa va puneti in situatia celuilalt….intelegeti voi oare ZBUCIUMUL de inainte si de dupa?!
    „Este bine sau normal pentru un crestin sa primeasca o asemenea femeie in casa lui , indiferent de gradul de rudenie ?”……intreaba Remus, ca fata mare proaspat calugarita…..
    O sa-ti raspund eu….tot printr-o intrebare…OARE ISUS MANTUITORUL, CE ar fi facut????

    P.S. pt. Ionela: Draga mea, nu stiu ce varsta ai…..Nici o persoana, INDIFERENT de ceea ce face…..nu e gunoi. Si ca sa pastram nota spirituala……PT CA ISUS S-A JERTFIT SI PT EI…..D-aia….

  51. Sanda Ionita ,

    nu da nimeni cu piatra . Intrebarea mea era in contextul unei femei care a facut avort si nu s-a pocait , adica o femeie care macar ca , a facut acest lucru inca nu a devenit crestina . Si bineinteles ca asta se refera la relatii de prietenie , vizite , etc . Un criminal care omoara un adult cu premeditare sau o femeie care omoara unul sau mai multi prunci nenascuti este unul si acelasi lucru .
    Deci , daca nu este permis unui crestin sa faca tovarasii cu un criminal care a ucis un adult si nu s-a pocait de pacatul lui intorcandu-se la Dumnezeu , de ce ar fi permis sa ai tovarasii cu o femeie care si-a ucis propiul copil din pantece nenascut si care nu s-a pocait de pacatul ei , intorcandu-se la Dumnezeu ? Crima din urma fiind mai odioasa decit prima de 100 de ori . Ori poate de fapt nici nu se poate descrie in cuvinte o asemenea crima .
    Priviti sa vedeti de ce sint in stare oamenii sa faca pe pamant . Mai ales poza cu nr. 5 .

    http://www.provitacraiova.ro/copii%20avortati/index.html

  52. Radu Iluia on said:

    eu am facut 12 avorturi ce dracu vreati sa fac cu niste plozi amrati

  53. Sanda Ionita on said:

    Ce spui tu Remus? Că nu îi este permis unui creştin să facă tovăraşii cu un păcătos? Maicuţă ce departe eşti de tot ceea ce înseamnă pocăinţă! Păi şi cum rămâne atunci cu iubeşteţi aproapele? Că acest aproape nu înseamnă doar rude, prieteni, vecin, cunoscuţi….Se referă dragule fix şi la NEPOCAIŢI, la DUŞMANII noştrii. Dacă tu ca şi creştin te fereşti de aceşti oameni, menirea ta ca şi creştin care mai e? Dacă la biserica aia a ta vi s-a spus să nu faceţi tovarăşii cu cei nepocăiţi referinţa era cu totul alta….adică SĂ NU ADOPŢI ÎN COMPORTAMENTUL TĂU, UZANŢE ALE CELUI NEPOCĂIT…Oare ISus nu a mers la vameş în vizită? Nu a stat Isus la masa lui?
    Şi apropo de femeia care a făcut avort şi nu s-a pocăit…
    Ştii că atunci cand femeia acuzată de prostituţie era lovită cu pietre, Isus le spune acuzatorilor Cine nu are nici un păcat, să dea primul cu piatra.
    Şi acum întrebare: OARE ACEEA FEMEIE ERA POCĂITĂ ÎN MOMENTUL ĂLA? Sau pocăinţa ei a venit ulterior DUPA CE ISUS II SPUNE „DU-TE ŞI NU MAI PACĂTUI!”…..:şi atunci dragule, dacă Isus s+a aplecat asupra păcătoşilor, TU ca un creştin ce te pretinzi a fi, de ce ACUZI pt ca mai apoi să te SCUZI: „Noi creştinii nu ne putem apropia de ei…..păcătoşii până nu se pocăiesc!!!!”
    Mă întristezi….

    P.S. EU SUNT UNA NEPOCĂITĂ cum zici tu, dar pt mine credinţa şi iubirea aproapelui înseamnă mult mai mult. Nu te judec pt că sunt prea murdară….Doar că m-ai întristat peste măsură….

  54. Pingback: Topul postărilor în ultima lună | Ambasadorul

  55. Unde ajung copiii avortati?
    Hmmm! greu de spus; daca nu provin din parinti credinciosi, copiii care se nasc nu au parte de mintuire; dar ei sunt sfintiti prin parintii lor ( nu retin textul)
    dar copiii avortati, nu mai au parinti credinciosi, chiar daca au avut; pentruca,
    cind au facut avortul, de comun acord; au devenit niste criminali neiertati, fiindca deja erau in Casa lui Dumnezeu.
    Deci , amaritii acestia mici, care nu au nicio vina, ma tem ca nu se duc la Domnul; cum credeam cindva;
    ca-s mici, nevinovati, nu au avut cind sa faca vreun rau.
    Nu stiu ce sa zic, pentruca imi pare tare rau de ei.

    Cunosc citeva cazuri, in care doctorii au recomandat avortul, pentru sanatatea copiilor, sau a mamei; fiind risc major;
    mamicile s-au opus din cauza ca erau credincioase si ferm convinse ca e pacat;
    erau gata sa ia din mina Domnului consecintele;
    unele erau ortodoxe.
    Domnul le-a dat copii intregi, sanatosi , la fel mamicile care erau expuse riscului, au ramas in viata, desi doctorul afirma cu tarie ca riscul e enorm.

  56. Sanda,
    Remus are dreptate;
    Domnul ne avretizeaza ca priteniile rele strica obiceiurile bune(tu esti credincios, prietenul tau nu; el bea o bere, fumeaza…de aceea nu e bine sa te insotesti cu cineva cre nu este pe acelas drum cu tine)
    trebuie sa aratam dragostea lui Hristos, nu prin legaturi de prietenie ci aratindu-ne dragostea.
    Pilda cu femeia pacatoasa nu era in contextul unei adunari de oameni credinciosi;
    aceia erau cu totii pacatosi nemintuiti.

  57. Nici metodele contraceptive nu sunt „nevinovate”;
    e de la sine inteles; premeditat faci acelas pacat, intrerupind viata.

  58. simpaticutzza on said:

    multe mame spun”as vrea sa am un copil”insa cand descopera ca acel copil are o anumita boala prefera sa il omoare decat sa cheltuiasca bani cu tratamentul…etc.de exemplu in luna ianuarie a anului 2012 o sa fiu sora mai mare nu prea miam dorit acest copil nici eu nici parinti mei dar mama mia spun ca e o ocazie unica sa am pe cineva langa mine cand parinti nu vor mai fi si eu voi avea nevoie de ajutor chiar daca nici unul nu ni lam dorit asta nu inseamna ca trebuie sa omoram un suflet nevinovat

  59. simpaticutzza on said:

    pot sa spun sicer tote mamele care avorteaza nu se gandesc decat la ele nu se gandesc nici macar o clipa la copil pe care il omoara viitori parinti va rog nu faceti greseala asta nu va traumatizati pe dumneavoastra si pe iubitul sau parinti dumneavoastra stati o secunda pe loc si ganditiva”oare acest copil merita sa moara?”si apoi sa va decideti ce faceti si credetima am doar 11 ani si sunt foarte creativa si foarte iubitoare

  60. simpaticutzza on said:

    Dragi mei eu stiu unde ajung copii avortati ajung in rai langa dumnezeu acolo ei plang dupa parinti lor si il roaga pe dumnezeu sa nu ii pedepseasca.Acest lucru insa este imposibil dupa ce mamele avorteaza ele raman cu sechele toata viata la fel si dumnezeu el le vede pe aceste femei si le pedepseste.Un lucru singur trebuie sa intelegeti voi mamele copii apar din mi si mi de motive ba din viol sau dintro joaca ei nu au nici o vina ve rog tineti cont opriti avorturile

  61. de ar da Bunul Dumnezeu sa se interzica avorturile..nu avem nici un drept sa luam viata cuiva,fie ca este vorba de un batran sau de un copil,fie el si nenascut…sa nu uitam ca exista cineva acolo sus care ne va cere socoteala,in viata totul se plateste….STOP AVORTURILOR

  62. eu sunt de acord avortul matusa mea a facut avortul e ceva normal in viata unei femeii avortul.

  63. Oare ce parinti avea fata,de au ajuns la cocluzia ca trebuie sa faca asa crima?E strasnic ce se intimpla in aceasta lume.Fetita e mica si nu cred ca a decis ea viitorul ei si lipsa viitorului copilului ei.CRIMA adevarata.

  64. Eu recent am pierdut o sarcina,care era oprita in evolultie la 15 saptamini.A fost o tragedie mare,aveam impresia ca pina aici a continuat viata mea.Mi-am dorit foarte mult copilul,dar Dumnezeu a hotarit ca nu il merit si mi l-a luat.Acum citind diferite situatii de avort,stau si ma gindesc oare ce inima poate avea o mama ca sa isi omoar sufletul care creste linga sufletul ei?

  65. Imi pare rau pentru cei care cred ca copiii nenascuti nu pleaca la Dumnezeu.Eu cred ca Dumnezeu ii trimite in burtica mamei lor si El stie exact de la inceput daca se va naste copilul sau nu.Eu cred ca copilul meu acum e cu Dumnezeu si ca este un ingeras,care este alaturi de mine mereu,deoarece mi l-am dorit foarte mult.

  66. Omor???Nu cred ca e ceva normal.Oare de ce gindim asa?

  67. Pravila lui Matei Basarab, în capitolul 153, spune despre copiii nebotezati: „lar câţi coconi ai creştinilor mor nebotezaţi, aşijderea şi ai păgânilor, aceia nu merg nici în Împărăţia cerurilor, nici în muncă, ci numai la un loc luminos.”

  68. anca on said:

    Domnule Adrian Condrea am doar un sfat sa ca dau :de doua mii de ani ,an de an se petrece un miracol in fata a mii de Oameni:De Sfintele Sarbatori ale Pastelui Lumina vine de la Dumnezeu la oameni la Ierusalim…numai la ortodocsi…nu e tarziu sa va botezati ortodox ,Bunul Dumnezeu sa va lumineze mintea sa puteti intelege acest mesaj de salvare a sufletului

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: