Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the month “ianuarie, 2009”

Un coleg şi prieten: Bodi Caius


Am fost colegi la Seminar. Am stat în aceeaşi cameră mai mult de trei ani! Am mâncat şi călătorit împreună. Am fost şi am rămas buni prieteni. Deşi timpul, slujirea  şi distanţa  ne-au mai despărţit, am avut bucuria ca împreună cu fratele Marinică ( pe post de şofer ), Sandu, Iulia şi Lidia,  să răspundem invitaţiei lui Caius de-a sluji în bisericuţa din Ciupercenii Noi din judeţul Dolj.

Caius împreună cu soţia şi cei trei copii au lăsat Timişoara şi s-au mutat acolo. Ne rugăm ca Domnul să le dea tot ce au nevoie să poată face slujirea Domnului nu suspinând ci cu bucurie! Dacă ne ajută Domnul vom vrea să mai facem o călătorie misionară acolo cu mai mulţi tineri şi pentru mai multe zile!

Astăzi am primit de la Caius câteva poezii compuse de el. Ştiindu-i sensibilitatea şi sinceritatea abia am aşteptat plicul cu poeziile lui. Şi nu am fost dezamăgit!

Voi posta cu permisiunea lui Caius câteva poezii şi sunt convins că vor fi folosite de Domnul la cercetarea şi încurajarea noastră. Voi posta prima poezie pe care am citit-o din plic, „Grăbitul”.

1. E veac de foarte mare grabă

În orice lucru pe pământ

Şi viaţa, pe toţi ne grăbeşte

Cu lucruri care ne frământ.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

2. Şi, oamenii-s grăbiţi într-una

Acas, la şcoală, la servici

Grăbiţi sunt tinerii, bătrânii

Grăbiţi sunt cei mari şi cei mici.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

3. Dar, graba poartă-n ea microbul

Neobservatelor căderi

Într-un instinct de neatenţie

Ce pune foarte mari poveri.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

4. Grăbitul, n-are vreo odihnă

El, fuge-ntruna spre-a-mplini

Mereu, a sale interese

Şi, negândind spre veşnicii.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

5. Grăbitul, stă şi în Biserici

Cu ochii, tot mereu la ceas

La ce să facă azi sau mâine

Şi ce se mai ntâmplă-acas.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

6. El, n-are timp să stea de vorbă

La adunări de comitet

Dar, pentru-a sale interese

El, are timp, chiar berechet.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

7. El n-are timp nici de familie

Sau educaţia de copii

Nu are timp nici de soţie

Dar, are timp a se grăbi.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

8. Nu are timp pentru Scriptură,

Sau rugăciune pe genunchi,

Iuţimea-n orice hotărâre,

Se-aruncă înspre el mănunchi.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

9. Grăbitul n-are timp să meargă

Pe la bolnavi, pe la spital

Pe la săraci sau în misiune

Căci graba-i focul infernal.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

10. Ne-a spus la toţi Scriptura sfântă

Că graba-n veacul de sfârşit

E pierzăcioasa stricăciune

A sufletului nesfinţit.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

11. Grăbitul nu stă-n părtăşie

Cu fraţii săi ce sunt căzuţi

El, n-are timp să ducă Biblia

La cei din jur, la cei pierduţi.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

12. Dar, are timp pentru câştiguri

Ce-aduc progresul material

Aceasta-i graba vinovată

Acesta-i omul cel carnal.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

13. Grăbitul nu mai stă de vorbă,

În duhul tainic şi supus,

În rugăciune adâncită

Cu Domnul cel mai sfânt, Isus.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

14. Să ne întoarcem de la grabă

La ritmul sfânt şi credincios.

La pacea-n duh şi părtăşie

Cu veşnicul iubit, Isus.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤ Amin ¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Va doresc o zi fara graba si cu multa pace si partasie cu Domnul Isus!

Faceti-va timp pentru EL!

La Mulţi Ani, Chris!


p53101122Daria, Chris şi Lucas.

Trei verişori!

Astăzi este ziua lui Chris!

La mulţi ani Chris

şi

Domnul să fie cu tine!

PS:

Cora mi-a amintit că astăzi a fost şi ziua sorei Ani, soţia fratelui Mihai Sârbu. Ştiu cât este de important pentru un pastor şi un evanghelist o soţie credincioasă care să-i fie alături în post şi rugăciune.

Îi dorim sorei Ani multă sănătate şi har în slujirea la care Domnul a chemat-o alături de fratele Mihai!

Mult har şi vă aşteptăm acasă!

Ortopedie în biserică – 6


Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mînios, nici dedat la vin

Cred în abstinenţa de la alcool. Practic abstinenţa de la orice băutură alcoolică. Nu vreau să mai revin la acest subiect pentru că am scris aici de ce practic abstinenţa de la băuturile alcoolice.

no-drinking-signRedau aici însă o experienţă personală. Eram păstor venit de curând în biserica pe care şi acum o slujesc. Aveam probleme din ce în ce mai serioase de sănătate. Am ajuns şi la urgenţă într-o seară din cauza unei probleme cardiace. Eu am crezut în seara aceea că am făcut un infarct. Am fost aproape sigur că este ultima seară din viaţa mea. S-a dovedit a fi „doar” o lipsă de calciu şi multă anemie! Astea pe un puternic fond de oboseală!

Un colaborator apropiat m-a sfătuit să iau din când în când câte un păhărel de vin roşu. Că face bine la anemie! Şi atunci credeam în abstinenţă. Tatăl meu mi-a transmis această convingere. Dar persoana respectivă a reuşit să mă convingă că nu fac nimic rău dacă mă duc să cumpăr o sticlă de vin roşu şi acasă acolo unde nu mă vede nimeni, să beau în fiecare seară câte un mic păhărel de vin. După ceva frământare m-am hotărât că voi apela la licoarea „miraculoasă”. Am ajuns într-o zi la Arad invitat fiind la o seară de evanghelizare, unde după biserică am rugat un bun prieten să mă „ajute” să cumpăr o sticlă de vin. M-am gândit să o cumpăr în Arad, că acolo nu mă cunoaşte nimeni.

Prietenul meu a intrat în magazin, mi-a cumpărat sticla şi am pus-o repede în portbagaj. Nu vă puteţi imagina ce lung şi ce greu şi cu ce nelinişti am condus tot drumul de la Arad la Haţeg în acea noapte. În acele momente s-a dat una din cele mai grele şi cumplite lupte din inima mea. Niciodată nu avusesem o sticlă de vin atât de aproape de mine. Mă gândeam la posibilitatea unui accident şi sticla să se spargă peste mine şi bagaje şi să vină cineva din Haţeg sau un cunoscut şi să miroase a alcool peste tot în jurul meu. Ce voi spune? Că îmi dreg bolile cu vin?

Am ajuns într-un sfârşit acasă. Era noapte. Târziu de tot! Am pus sticla de vin în frigider şi am spus că voi începe „tratamentul” de mâine dimineaţă. M-am dus la culcare. Dar nu am putut să adorm! Era ca şi când aveam o bombă cu ceas în casă. M-am ridicat din pat, m-am dus la frigider, am luat sticla şi am golit-o în WC. Am spart sticla şi am aruncat-o la coşul de gunoi. M-am pus pe genunchi în lacrimi şi am rugat pe Domnul să-mi dea puterea să-L slujesc cu buze curate şi cu o inimă dedicată Lui. L-am rugat să-mi dea har suficient pentru a-L putea sluji chiar şi cu anemie şi lipsă de calciu dacă asta este voia Lui. Dar eu, alcool nu vreau să pun pe buzele mele.no-drinking-sign-2

M-am ridicat de pe genunchi şi am fost cuprins de o bucurie de nedescris. Furtuna din inimă dispăruse. Diavolul fusese învins! În noaptea aceea am adormit instantaneu!

Diavolul este foarte viclean. O simplă anemie care cerea de fapt o viaţă mult mai disciplinată din partea mea, diavolul în viclenia lui a vrut să mă convingă că soluţia este alcoolul.  El îmi rezolva poate anemia dar eu îmi pierdeam libertatea, curajul şi mărturia în slujirea de păstor.

Proverbe 31:4-5:

Nu se cade împăraţilor, Lemuele, nu se cade împăraţilor să bea vin, nici voievozilor să umble după băuturi tari; ca nu cumva bând, să uite legea şi să calce drepturile tututor celor nenorociţi.

Cred că este esenţial pentru un lider, prezbiter sau păstor să practice abstinenţa de la orice băutută alcoolică. Noi trebuie să fim pildă şi exemplu pentru cei din “turma” pe care o avem de păstorit.

Îl slăvesc pe Domnul pentru această biruinţă! E doar meritul Lui!



Gânduri de dimineaţă


Mă culc, adorm şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu. Ps.3:5

Bună dimineaţa!

Dacă ne-am trezit este pentru că Domnul a fost cu noi. Am adormit aseară şi ne-am odihnit toată noaptea. Ne-am trezit din nou! Şi nu trebuie să uităm că asta este o minune! Domnul ne-a sprijinit! Fără sprijinul Lui, am fi rămas …. la orizontală! Dar El  a fost şi este sprijinul nostru!

Mă gândesc dacă aseară aş fi ştiut că mâine dimineaţă voi muri, cum aş fi dormit? Sau aş fi putut dormi?

Îmi amintesc de Petru care era în închisoare şi a doua zi trebuia să fie decapitat de către Irod!

Ce face Petru toată noaptea? Doarme! Doarme buştean! Atât de de adânc încât îngerul cu ceva efort reuşeşte să-l trezească! Petru ştia că moartea nu poate să-i facă nimic! Nu-i fură nimic! Nu-l afectează cu nimic! Moartea doar îl conduce la odihna veşnică!

Ce bine este să dormi în pace şi în siguranţă. Să pui capul pe umărul Domnului şi să adormi la umbra „aripilor Lui”. Şi când te trezeşti, fie în glorie sau în dormitorul tău alături de cei dragi, să poţi să spui:

M-am culcat, am adormit, şi m-am trezit iarăşi……căci DOMNUL este sprijinul meu!

Bună dimineaţa,

tuturor ( celor care s-au trezit într-un dormitor 🙂

Când este mânia justificată?


Avem voie să ne mâniem?

Eu cred că da!

Cu două condiţii însă: să nu apună soarele peste mânie şi să nu dăm prilej diavolului.

Mânia este justificată atunci când Cuvântul lui Dumnezeu şi voia Lui sunt în mod deliberat şi repetat călcate în picioare. Când vezi pe fratele sau sora că păcătuieşte deschis, în mod voit, în văzul lumii, refuzând să asculte voia lui Dumnezeu, ce faci?

„Păi, nu e problema mea!”

„E treaba lui”.

„Nu mă bag, mântuirea e personală”.

„Nu vreau să am probleme”.

Eu cred că într-o astfel de situaţie, e loc de mânie! O mânie care să ne împingă să acţionăm şi nu doar să judecăm. O mânie care să se concretizeze în decizii şi fapte care să-i comunice celui în cauză cât de gravă este situaţia. Cât de ofensat este Tatăl nostru. Câtă bagubă face mărturie Cuvântului.

Cred că suntem prea pasivi în faţa păcatului.Nu ne mai pasă!

Cineva care nu mai vine la biserică de mult, şi pe care l-am tot aşteptat şi l-am tot vizitat încurajându-l şi sfătuindu-l să caute din nou părtăşia cu Domnul şi cu fraţii mi-a spus zilele trecute că a tot aşteptat să fie exclus şi se miră că noi încă nu am făcut nimic cu el.

Moise se întoarce de pe munte cu cele două table ale legii.

Şi pe când se apropia de tabară, a văzut viţelul şi jocurile.

Care ar fi fost reacţia noastră? De înţelegere poate că doar şi Moise a întârziat.

Iată reacţia lui Moise:

Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat la piciorul muntelui. A luat viţelul, pe care-l făcuseră ei, şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei şi a dat-o copiilor lui Israel să o bea.

Mă gândesc, nu putem oare aplica şi noi prin bisericile noastre băutul cenuşei 🙂 poate ajută la ceva!

Moise nu a stat pasiv! Atunci când poporul a pervertit harul lui Dumnezeu, Moise reacţionează!

Nu vreau să spun că trebuie să aruncăm cu Biblia după toţi care nu trăiesc după voia lui Dumnezeu şi să ţipăm şi să spargem mobila de pe lângă noi la auzul că cineva a căzut în vreun păcat. Doamne fereşte! E foarte uşor ca să ne camuflăm firea şi clocotirile egoiste sub haina „mâniei sfinte”. Este o linie foarte fină pe care rareori o percepem. Încă nu am ajuns acolo! Şi nu trebuie să uităm ce spune apostolul Pavel:

Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul nostru. ( Efes.4:31 )

Vă invit însă să învăţăm împreună să ne mâniem în aşa fel încât să nu-l mâniem pe Domnul. De unde începem?

Cu păstorul? 🙂 NU!

Cu comitetul? : 🙂 No!

Cu TINE şi cu MINE!

Hai să începem să ne mâniem pe noi înşine! Să ne enervem pe noi! Să urâm păcatul nostru! Şi să ne fie groază de ce am făcut noi!

Şi dragilor, când am reuşit să fiu mânios pe mine, să-mi fie greaţă şi groază de păcatul din viaţa mea, să mă dezguste lipsa mea de credincioşie şi de pocăinţă…..numai atunci am câştigat dreptul să fiu mânios şi pe păcatul altuia!

Până atunci,

vă doresc spor la mânie!

babetica-ambasadorul

Ortopedie în biserică – 5


Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios,

Chicago Herald Examiner din 1993 relata despre un bărbat care s-a dus la culcare şi a stat în pat 7 ani legat la ochi pentru că s-a supărat pe nevăsta-sa care l-a criticat în legătură cu… nu mai ştiu ce problemă.  De ce legat le ochi? Pentru că nu mai dorea să o vadă pe soţie şi nici pe altcineva. Supărare, nu glumă!!!!

preacher-small-756593Mânia este o reacţie emoţională. Este o reacţie de ostilitate care aduce de cele mai multe ori un mare disconfort persoanei care este cuprinsă de mânie. Mânia răneşte. Atunci când ne mâniem, ne rănim pe noi înşine, rănim pe cei mai dragi nouă şi rănim şi pe alţii.

Psihologii spun că sunt mai multe trepte de mânie:

  • prima treaptă este iritaţia. Atunci când sunt un pic deranjat, dar nu mă exprim. Mă gândesc, cred că nu este bine, dar merg mai departe fără să fac sau să spun nimic. Iritaţia trece de cele mai multe ori nedepistată.
  • a doua treaptă este indignarea. Nici acum nu mă exprim. Văd ceva care nu este la locul lui, dar nu spun, nu fac nimic.
  • a treia treaptă, este mânia. De cum în colo nimic nu trece neobservat.
  • a patra treaptă este furia. Din momentul acesta, se pierde controlul emoţional şi imediat se ajunge la
  • a patra treaptă, cea mai de jos şi cea mai teribilă stare: turbarea. Omul devine „turbat de mînie” sau „orbit” de mânie. Se întâmplă lucruri greu de imaginat când omul este turbat!

Înţelegem din textul nostru din Tit că un păstor nu trebuie să fie cunoscut ca un om caruia „îi sare ţandăra” imediat. Conduita lui zilnică nu trebuie să fie caracterizată de mânie, nervi şi îmbufnare.

Dar întreb eu:

are voie un păstor/prezbiter să fie iritat?

Dar indignat?

Să se mânie are dreptul? Mai departe nu mai merg că este clar!

Eu cred că mânia este o emoţie dată de Dumnezeu. Este ceva inuman să nu te „enervezi” niciodată. Omul este creat cu emoţii: dragoste, milă, compasiune şi chiar mânie.

Iată ce mai spune Biblia în Efeseni 4 versetele 26 şi 27:

Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi. Să nu apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului.

Iată că mânia nu este întotdeauna păcat. Nu orice expresie a mâniei este păcătoasă. Avem în Vechiul Testament  multe referiri la „mânia lui Dumnezeu”. În Matei 23, Domnul Isus este vizibil iritat şi mânios pe farisei.

Eu cred că suntem încă departe de starea în care să ne putem lăuda cu „mânia sfântă” a Domnului Isus. Dar, mai cred că sunt situaţii când prezbiterul/păstorul ar trebui să dea dovadă de mai multă „mânie”. Mă refer la mânia justificată. Mânia care este exprimată în parametri corecţi şi pentru motive corecte.

voi continua….

Un bloger nou: fratele Paul Negruţ


Via fratele Marius Cruceru am aflat că avem un nou blog.  E blogul fratelui Paul Negruţ.

Fratele Paul nu numai că este un teolog şi un pastor de excepţie, dar ochiul lui profetic este extrem de vigilent şi precis atunci când priveşte la ce se întâmplă în jurul şi în interiorul nostru.

Îi doresc cât mai multe postări şi cât mai mulţi cititori!

Mult har tuturor!

La ora de religie


Vinerea merg la liceu să mă întâlnesc cu tinerii pentru ora de religie. Ieri a fost ultima oră înainte de vacanţă. Şi bineînţeles, am dat un mic test 🙂

Iată cerinţa:

Descrieţi două situaţii în care Duhul lui Dumnezeu a lucrat în viaţa voastră.

Răspunsurile…au fost de nota 10.

Iată un răspuns al unei eleve din clasa a 9-a:

În data de – – – trebuia să plec la Şiştarovăţ. Seara mama a spus că nu mai putem merge în tabără; aşa că ne-am supărat şi am început să plângem. Nu mai era nici o speranţă, credeam eu, deoarece era miezul nopţii şi mama s-a pus la culcare iar noi nu aveam pregătite hainele. Motivul rămânerii acasă era că nu am ascultat-o. Trebuia să fac curat în bucătărie şi să spăl faianţa în baie. Eu nu am făcut lucrul acesta şi mama s-a supărat pe mine.

M-am rugat şi i-am cerut lui Dumnezeu să facă în aşa fel să mergem chiar dacă în mintea mea ştiam că nu se putea. M-am ridicat din pat şi până la ora 2.00 noaptea am făcut ceea ce trebuia să fac. La 2.00 mama s-a sculat şi m-a întrebat ce fac. Cu lacrimi în ochi i-am spus să îl scoale la 5 pe – ( fratele meu ) ca să meargă el. Nu mi-a spus nimic. A plecat la culcare şi dimineaţa la 5 ne-a trezit pe amândoi, ne-am făcut bagajele şi am plecat.

Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea şi cred că l-a trimis pe Duhul Sfânt să mă cerceteze ca să fac curat.

Minunată mărturie!

Cercetarea Duhului Sfânt în momentele „banale” ale vieţii e ceea ce mă încântă atât de mult.

De câte ori nu a vrut Duhul să ne „îndemne” dar nici nu L-am băgat în seamă?

Şi mâine….să fim atenţi la şoapta Duhului!

Noapte bună tuturor!

E gratuit şi costă 1 leu


Am fost să cumpăr un bec pentru o veioză.

Iată cutia

bec-gratuit

Dar a costat 1 leu 🙂

Aproape…. gratuit!

Poţi să găseşti ceva gratuit în lumea asta?

Ortopedie în biserică – 4


Căci episcopul ca econom a lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat,…

Am văzut că moralitatea şi familia prezbiterului trebuie să fie fără pată.

Dar acum apostolul Pavel continuă cu câteva caracteristici ale conduitei prezbiterului. Care ar trebui să fie atitudinea păstorului/prezbiterului?

În primul rând, nu trebuie să fie încăpăţânat. Ai întâlnit vreodată un păstor/prezbiter încăpăţânat şi arogant? Serios? Eu niciodată! 🙂

Cred că pentru păstori şi pentru toţi cei care sunt mereu în faţa oamenilor, aroganţa este o mare ispită! Să crezi că tu ai întotdeauna dreptate. Că ţi se cuvine totul. Să te porţi ca şi când toată lumea e acolo ca să te mulţumească pe tine.

Prezbiterul să nu fie arogant. Adică, încăpăţânat!

Nici cu soţia! Este posibil ca să te abţi de la aroganţă în faţa „enoriaşilor”. Să joci doar un rol de „slujitor” dar când ajungi acasă, toată familia ştie că a ajuns „şeful”. Adică, cum eu, marele păstor, marele prezbiter să duc gunoiul? Adică, eu marele predicator să schimb scutecul? Pentru unii este un şoc greu de trecut! De la uşa bisericii unde a primit numai laude şi mulţumiri să ajungă acasă, acolo unde soţia îi aminteşte că de două luni ţeava de la bucătărie stă nereparată. Eşte un şoc! Nu pot să înţeleagă cum acum câteva minute era la amvon şi doar la un semn din mână toată lumea se ridica în picioare, iar acum el este un simplu slujitor. EXACT! Asta e!

Un slujitor!

Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. ( Matei 20:26,27 )

Prezbiterul să nu fie arogant!

Nici cu colegii de slujire. Nimeni dintre noi nu este superior altuia. Pentru fiecare dintre noi, Cristos a murit la fel. Nu a murit Domnul mai mult pentru păstorul coordonator decât pentru seminaristul venit în practică. Nu este păstorul senior superior păstorului mai tânăr. Nu este păstorul de oraş superior păstorului de ţară.  Rolurile pot fi diferite. Responsabilităţile pot diferi. Slujirile pot fi altele. Dar nu avem voie să fim aroganţi faţă de ceilalţi slujitori ai Domnului.

Chiar şi atunci când păstorul este chemat să mustre pe cineva, el trebuie să o facă fără aroganţă. Dacă este bătrân, el trebuie mustrat ca „pe un tată”; dacă este tânăr, „ca pe un frate”.

Prezbiterul să nu fie arogant!

Nici faţă de autorităţi. Un prezbiter este un exemplul în atitudinea pe care o are şi faţă de autorităţile pământeşti.

Cum ar trebui să se poarte un păstor care este oprit de poliţie pentru depăşirea liniei continue în localitate şi căruia poliţistul se pregăteşte să-i suspende carnetul de şofer pentru trei luni?

Prezbiterul are două variante. Prima, să joace dur. Să intre în rolul îndrăzneţului, a celui care nu este deloc intimidat de uniforma poliţiei. Este rolul arogantului cu relaţii importante, „sus-puse”. Este rolul celui care este pregătit cu celularul în mână să „sune un prieten”.

A doua variantă, este varianta corectă şi biblică! Să-şi recunoască greşeala şi să accepte consecinţele. Făcând aşa, el este o mărturie pentru poliţist. Cu atât mai mult cu cât poliţistul este obişnuit cu „şoferul arogant”.

…mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nici o judecată batjocoritoare împotriva lor.

Prezbiterul să nu fie arogant. El nu este stăpânul turmei. El este doar un holoangăr. Păstorul cel mare este Stăpânul turmei. Iar prezbiterul păstoreşte turma „cu lepădare de sine”.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: