Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “ianuarie 21, 2009”

Rugăciunea pastorului Rick Warren pentru Obama Hussein


Iată acum rugăciunea pastorului Billy Graham pentru George Bush senior, rostită în anul 1989:

Our Father and our God, Thou hast said, ‘Blessed is the nation whose God is the Lord.’ We recognize on this historic occasion that we are a nation under God. This faith in God is our foundation and our heritage. Thou hast warned us in the Holy Scriptures, ‘If the foundations be destroyed, what can the righteous do?’ We confess that we are in danger of destroying some of those foundations, for at times our faith in Thee has faltered and we chosen to go our own way rather than the way that Thou wouldst have us go, both as individuals and as a nation. Forgive us, we pray, as we turn to Thee in repentance and faith. Restore us to Thyself and create within us a desire to follow Thy will for all our lives. As George Washington reminded us in his farewell address, morality and faith are the pillars of our society. May we never forget that….

And now we come to a new era in our history. In Thy sovereignty Thou hast permitted George Bush to lead us at this momentous hour of our history for the next four years. As he today places his hand upon the Bible and solemnly swears before Thee to preserve, protect and defend the Constitution, give him the wisdom, integrity and courage to help this become a nation that is gentle and kind. Protect him from physical danger, and in the lonely moments of decision grant him Thy wisdom to know what is morally right and an uncompromising courage to do it. Give him a cool head and a warm heart. Give him a compassion for those in physical, moral and spiritual need. 0 God, we consecrate today George Herbert Walker Bush to the presidency of these United States.

Cum vedeţi comparaţia?

Ortopedie în biserică – 3


…având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.

Acest verset ridică câteva întrebări grele. Iată câteva:

  • Să nu mai poată predica fratele prezbiter sau pastor doar pentru că băiatul sau fata lui nu mai sunt în biserică?
  • Dacă copilul s-a dus în lume, înseamnă că fratele păstor ar trebui să-şi dea demisia?
  • Este păstorul/prezbiterul responsabil de decizia copiilor?
  • La ce fel de copii se referă Biblia aici?
  • Dacă un bărbat nu are copii înseamnă că nu se califică pentru prezbiter?

Acum, dacă chiar vrem să aflăm cum este pastorul/prezbiterul în realitate, dacă vrem să ştim că trăieşte o viaţă consecventă şi dacă este într-adevăr capabil de a fi un model de sfinţenie, ascultare şi slujire, trebuie să ne uităm la cele mai intime relaţii ale lui. La familia lui. Familia este poligonul de încercare al unui prezbiter. Este mai uşor să exersezi slujba de prezbiter de la amvonul unei biserici pline decât în casa plină de copii care pot „mirosi” imediat ipocrizia şi cu o soţie care te cunoaşte prea bine!

Copiii unui prezbiter trebuie să fie credincioşi. Stabiliţi în credinţă. Nu numai să declare că sunt credinioşi dar să o şi trăiască. Să nu fie destrăbălaţi. Aici se descrie un stil de viaţă asemănător fiului risipitor. Nu trebuie ca acel copil să plece în Spania sau Italia ca să trăiască o astfel de viaţă. El poate sta în casa lui tata şi a lui mama şi toţi colegii de la liceu să ştie ce fel de flăcău are pastorul pocăiţilor.

Înseamnă că păstorii sau prezbiterii nu au probleme cu copiii?  Nicidecum! Dar este esenţial cum se rezolvă aceste probleme. Dacă copilul este diagnosticat ca şi „neascultător” atunci avem o problemă. Acest cuvânt „neascultător” descrie atitudinea calului nărăvaş care nu vrea să fie încălecat. Nu vrea să se supună. Nu vrea să fie sub nici o autoritate. Este băiatul sau fata care spune: lasaţi-mă în pace cu biserica, cu pocăinţa şi cu toate astea…. Fac ce vreau şi vin la biserică când vreau.

Ce ar trebui să facă un prezbiter sau păstor care se confruntă cu o situaţie atât de tristă şi tulburătoate?

Nu pot să vorbesc în numele altora. Copiii mei sunt încă mici şi „destul” de ascultători. Atunci când scapă la jucării devin un pic cam „destrăbălaţi” 🙂

Dar dacă băiatul meu, Doamne fereşte, ar pleca în lume şi ar decide să trăiască o viaţă firească? Ce aşteaptă Domnul de la mine? Unde am greşit? Cum pot să repar aceste greşeli?

Cred că greşelile nu se mai pot repara într-o astfel de situaţie. E prea târziu! Depind doar de harul, îndurarea şi mila lui Dumnezeu pentru mine şi casa mea! De aceea, este esenţial acum când încă avem copii mici să investim în ei şi să-i creştem în frica şi mustrarea Domnului. Şansele vor creşte enorm ca ei să fie scutiţi de astfel de pofte lumeşti. Cred că aici este un pericol care paşte slujirea fiecărui prezbiter: ne ocupăm de creşterea spirituală a fiecărui membru din biserică, facem studii biblice pentru copii, tinerii căsătoriţi, bătrâni, misionari, cupluri, familii tinere, mame, bărbaţi, adolescenţi, etc, …..numai cu ai noştri nu facem nimic! Nici măcar nu citim Biblia împreună! Mare pericol! Să sacrifici soţie şi copii pe altarul slujirii!

Taţilor, bărbaţilor, prezbiterilor şi păstorilor….faceţi slujbe divine şi acasă! Vă rog…., predicaţi, cântaţi, consiliaţi, slujiţi, faceţi ucenici şi ….ACASĂ!  Acolo aveţi cei mai scumpi şi importanţi membri ai bisericilor voastre. Sunt cei care vă iubesc cel mai mult! Întotdeauna vă votează 🙂  Întotdeauna se roagă pentru voi! Nu-i neglijaţi!

Dar ce aş face dacă totuşi s-ar lăsa băiatul meu de pocăinţă? Aş înţelege şi accepta , deşi nu-mi pot imagina durerea sufletească, două lucruri:

1. Nu sunt responsabil de decizia lui. Mântuirea sufletului sau moartea sufletului este o decizie personală! Copilul meu personal va trebui să-şi asume această decizie! Este în joc viaţa lui şi veşnicia lui! Eu pot să-l cresc, dar nu pot să-l mântuiesc. Aceasta este lucrarea Duhului în viaţa lui.

2. Eu, în acel moment, sunt descalificat pentru slujba de prezbiter! Nu mai pot urca la amvon şi să-i chem pe alţii la mântuire şi la sfinţenie când propriul meu copil trăieşte în destrăbălare.

Fratele Cornel Peleaşă de la Piteşti, care a predicat Duminica trecută la noi la Haţeg ne dădea exemplul unui frate păstor a cărui băiat a „plecat într-o ţară îndepărtată”. Fratele păstor s-a închis în biroul său hotărât să postească şi să se roage! S-a hotărât să nu iasă de acolo până când fiul lui nu se întoarce cu pocăinţă! De ce o astfel de atitudine? Era inima de tată şi păstor! După două zile de post şi rugăciune băiatul s-a întors la tata cu pocăinţă!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: