Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the month “februarie, 2009”

Fratele Tiron continuă să trăiască


p2260007Astăzi am văzut crucea cu cea mai mare cifră.

100 de ani. Se apropia de 101 (în luna mai).

A fost fratele Tiron Enăşesc.

Astăzi am fost la înmormântarea lui. Cu o zi înainte de a muri cineva l-a întrebat „ce faci?”, iar fratele Tiron a răspuns: „Mă rog”.

Frumos mod de a aştepta sfârşitul alergării.

Trebuie să plec spre biserică, aşa că închei cu Psalmul 84:4-7

Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să te laude. Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia Valea PLângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.

Când pun acest post, observ că am ajuns la 100.101 de hits….

Cât mai rezistăm?


Noi, oamenii am fost creaţi să rezistăm unor incredibile presiuni. Dumnezeu ne-a creat nişte fiinţe destul de rezistente. Putem rezista unor călduri tropicale sau crivăţului nemilos, putem trece prin perioade de boală, crize financiare, dezamăgiri incredibile în căsnicie, şomaj sau moartea celei mai dragi persoane.

Putem trece prin toate acestea…cu o singură condiţie!

Să nu ne pierdem SPERANŢA!

Îndoielile se năpustesc în viaţa noastră precum gândacii de colorado într-o cultură de cartofi. Îndoielile sunt ca nişte omizi hidoase şi greţoase care umblă peste sufletul nostru şi ne mănâncă speranţa. De obicei, ne descurcăm bine la atacurile lor, dar ocazional ne dăm seama că nu mai putem face faţă. Corabia vieţii noastre începe să se descompună chiar sub ochii noştri. În acele momente de întuneric şi ceaţă rece, simţim din plin efectul distrugător al îndoielilor.

Sunt cam trei momente când intensitatea îndoielii atinge cote maxime.

Primul moment este atunci când se întâmplă ceva, ce nu am crezut că se va întâmpla vreodată. Dumnezeu mă şochează spunând Da la ceva ce eu tot timpul am crezut că va spune Nu. Este acel moment când lucruri rele se întâmplă oamenilor buni şi credincioşi. Este acel moment când o mare minciună este prezentată ca şi un mare şi strălucitor adevăr şi toată lumea o crede.

Al doilea moment este atunci când nu se întâmplă ce ar trebui să se întâmple. Este acel moment când Dumnezeu spune Nu şi nu înţeleg de ce a spus asta. Eu m-aş fi aşteptat la un Da din toată fiinţa Lui.

Al treilea moment este atunci când lucrurile pe care le aştept acum, vin mult mai târziu.

Trebuie să mărturisesc că sunt momente când mă îndoiesc de scopul lui Dumnezeu şi de promisiunile Lui. O spun spre ruşinea mea. Când lucrurile nu merg cum am crezut eu şi când primesc în loc de Da un Nu din partea Domnului, inima mea spune: Nu-i drept şi cinstit ce mi se întâmplă!

Scriitorul epistolei către Evrei se pune parcă în genunchi rugându-ne ca în loc să gândim logic, să începem să gândim teologic!

Când logica omenească nu mai are soluţii să începem să gândim teologic.

De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei netrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte ( Evrei 6:17-18 )

Adevărurile teologice sunt acestea:

  • Există o hotărâre nestrămutată a lui Dumnezeu.
  • Acest scop al Lui este garantat prin jurământ.

Adică, nu încercaţi să explicaţi totul. Când încerci să înţelegi totul, rişti să te îmbolnăveşti de pesimism.

Dumnezeu este în control. În controlul vremurilor bune …. şi a celor grele.

Domnul cu voi!

Ce ai în mână?


Toiagul lui Moise are o semnificaţie specială:

Domnul i-a zis: ce ai în mână? El a răspuns: Un toiag.

Din acel moment, ori de câte ori Moise ridica toiagul, era o readucere aminte a faptului că Dumnezeu este prezent acolo. Acest toiag nu este unul magic aşa cum citeşti prin cărţile cu Harry Potter. Acest toiag reprezintă mâna sfântă şi atotputernică a lui Dumnezeu. Este braţul plin de forţă divină a lui Iehov. Era felul lui Dumnezeu de a le arăta că EL este cu ei.

Poporul lui Dumnezeu se află în faţa unei dileme. În timp ce la Refidim, evreii încearcă să-şi aline setea şi foamea, amaleciţii îi atacă.

Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi, şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu TOIAGUL LUI DUMNEZEU în mână”.

Iată că Dumnezeu schimbă regulile biruinţei. Până acum, Dumnezeu lupta pentru ei. Rezultatul? Poporul a devenit leneş şi nemulţumit. Acum, Dumnezeu le cere să lupte cu duşmanul. Dar PUTEREA lor este la Dumnezeu.

Ciudată pregătire pentru luptă, nu? De ce se duc Moise, Aron şi Hur pe munte? Amalec nu era pe munte, ci în vale!

Moise ştie că biruinţa din vale se câştigă pe munte. Cu toiagul lui Dumnezeu în mână, Moise demonstra în mod vizibil că numai puterea şi prezenţa lui Dumnezeu făcea ca ei să fie mai tari decât Amalec. Toiagul era punctul la care orice ochi din armata lui Iosua privea. Era locul în care se hotăra cine va câştiga.

Iehova Nisi. Dumnezeu este steagul meu.

Păcătoşii se vor întoarce


Aseară ne-am rugat la biserică pentru întoarcerea păcătoşilor la Dumnezeu. Vom continua să ne rugăm în fiecare seară în săptămâna aceasta. Duminică seară vom începe o săptămână de evanghelizare şi ne dorim ca mulţi păcătoşi să se întoarcă la Domnul.

Când se vor întoarce păcătoşii la Domnul?

Iată ce spune David:

Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.

Atunci, când?

Când….

  • am curajul să strig la Domnul „Ai milă de mine, Dumnezeule”.
  • ajung să-mi cunosc bine fărădelegile şi să mă supun judecăţii lui Dumnezeu.
  • mă umilesc în aşa fel încât să nu-mi fie ruşine să spun: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit”.
  • înţelepciunea lui Dumnezeu pătrunde în cele mai adânci cotloane ale fiinţei mele.
  • inima mea este curată şi duhul nou şi statornic.

Atunci, vom putea evangheliza, învăţa pe oameni Cuvântul şi

„păcătoşii se vor întoarce la Tine”.

Doamne ajută-ne!

Chiuieşti


Aseară am avut bucuria să fiu din nou alături de colegul şi prietenul meu, Aurel, la o seară de evanghelizare. Domnul ne-a dat har şi ne-am bucurat că oamenii încă mai caută să asculte Evanghelia.

Când Evanghelia este primită de păcătoşi ai toate motivele să „chiuieşti” de bucurie. Şi cerul face la fel. Interesant a fost să văd, ce nu am observat anul trecut, că înainte de Chiuieşti treci prin Rugăşeşti.

p2190037

Nu poţi să „Chiuieşti” fără să nu te „Ru-găseşti” mai întâi. Mare adevăr!

Mulţumesc Domnului pentru slujirea lui Aurel şi a familiei lui dar şi pentru ospitalitatea cu care m-au primit!

pict43921

P.S. Plăcitele „creţe” pot concura oricând cu virşli noştri.  O adevărată bunătate 🙂

p2190041

Acum trebuie să îmi strâng catrafusele şi să purced la drum…spre Haţeg!

Mă rog pentru voi şi voi pentru mine!

mult har!

Fratele Cristi are nevoie de rugăciune


Colegul şi prietenul meu Cristi Adavidoaiei, păstor la Brad (Hunedoara) aştepta zilele acestea să devină pentru prima dată tătic. Împreună cu soţia sa, Izabela, au plecat la Timişoara unde urma să aibe loc naşterea copilului.

Am vorbit cu el acum 10 minute şi am aflat cu tristeţe şi durere că inima copilaşului a încetat să mai bată din motive necunoscute iar Izabela este la terapie intesivă.

Cristi şi Izabaela ştiu că Dumnezeu este Suveran dar ne rugăm ca harul Domnului să le fie suficient pentru această grea încercare.

Să ne rugăm pentru ei!

Sunt dezamăgit…dar nu de Dumnezeu


Viaţa pare incorectă. Oamenii răi par să experimenteze mai multe binecuvântări decât cei buni. Oameni mincinoşi se bucură de împlinirea planurilor lor. Cei care caută să stea în voia Domnului sunt cei care sunt blamaţi iar cei care trăiesc în minciună sunt cei care sunt aplaudaţi de semenii lor.

Am ajuns la un moment dat ca şi Asaf când a vrut să renunţe la tot şi să plece acasă!  A fost gata să renunţe la credinţa lui în Dumnezeu din cauza a ceea ce vedea în jurul său.

O întrebare sinceră şi onestă care m-a izbit recent:

De ce au succes cei răi?

Asaf începe cu o premiză universală pentru orice credincios: DUMNEZEU ESTE BUN! Mi s-a spus uneori că ar trebui să cobor cu picioarele pe pământ. Eii bine, nu-mi permit să cobor pe pământ. Ca să pot rezista aici pe pământ trebuie să-mi ţin mintea acolo sus! Deci, indiferent ce se întâmplă în jurul meu, continui să declar că Dumnezeu este bun! Da, Dumnezeu este bun!

Ştiu! Tocmai acest adevăr crează probleme. Dacă Dumnezeu este bun nu ar trebui să primim mai mult bine pe pământ? Nu ar trebui să avem cel puţin cu o binecuvântare în plus pe lângă toţi mincinoşii, curvarii şi hoţii acestei lumi?

Asaf are două perechi de ochelari prin care priveşte realitatea. O pereche este marca: L.U.M.E.

Iată ce vedem când ne punem aceşti ochelari:

  • Prosperitatea celor răi. Aroganţii o duc bine. Mincinoşii sunt crezuţi. Curvarii sunt morali. Hoţii sunt negustori cinstiţi. Nu suntem geloşi şi invidioşi pe ei, ci pe fericirea lor, pe pacea lor, pe siguranţa lor. Nu este corect. Nu-i cinstit din partea lui Dumnezeu.
  • Pacea celor răi. Cei răi nu sunt tulburaţi. Au poftă de mîncare, dorm bine noaptea şi râd cu gura până la urechi.
  • Mândria celor răi. Au o părere foarte bună despre ei. Sunt chiar în stare să ţină prelegeri şi predicuţe. Nu au nici o remuşcare şi pot participa la orice întâlnire sunt invitaţi. Se pot uita în ochii oricui ( chiar în ochii celor cărora le-au greşit ) şi nici nu clipesc, nici nu roşesc.

În faţa acestor „realităţi” suntem la fel de copleşiţi ca şi Asaf. Confuzia, tristeţea şi dezamăgirea sunt atât de grele încât suntem gata să îngenunchem sub povara lor.

Dar, Asaf îşi dă seama că nu-i singur acolo şi că în jurul său mai sunt şi alţii care sunt cu urechile ciulite să audă ce spune „pocăitu” la necaz. De aceea, e important ce verbalizează. Nu ne permitem uneori să vorbim cu alţii despre îndoielile noastre pentru că asta ar face mai mult rău decât bine. Asaf, se abţine de a-şi expune dezamăgirea. Asta e de admirat, dar problema lui rămâne. Tăcerea nu a rezolvat dilema.

Dacă cu tăcerea nu i-a fost mai bine, Asaf încearcă să-şi pună raţiunea la bătaie. Finalul?

Zădarnică mi-a fost truda.

Asaf  îşi schimbă ochelarii. Bună decizie! Ne punem şi noi ochelari marca C.E.R.

Atunci când ne uităm doar la ce se întâmplă în jurul nostru, şi când îl judecăm pe Dumnezeuşi judecăm pocăinţa după experienţele personale nu vom pricepe mare lucru din imaginea reală. Dar perspectiva se schimbă atunci când intri în prezenţa lui Dumnezeu. Părerea lui Dumnezeu o afli atunci când te întâlneşti cu El. Când îţi aduci aminte de Puterea Lui, de Sfinţenia Lui, de Mila Lui, de Caracterul Lui.

Când ne uităm la viaţă prin ochelarii cerului, vedem:

  • Ruinarea celor răi. Asaf avea impresia că el alunecă. Dar acum îşi dă seama că a fost doar o iluzie. Realitatea este că cei răi alunecă. În loc să mă uit la fericirea celor răi, mai bine aş fi înspăimântat de destinul lor final.
  • Pocăinţa celui neprihănit. Trebuie să recunoaştem că atunci când ne uităm prea mult la cei răi, imaginea asta ne distruge pe interior. Când ne uităm doar la pământ şi niciodată nu ne uităm spre viitor ne comportăm ca nişte animale. Animalul este cel care se uită mereu la iarba pe care o mănâncă acum. Nu se gândeşte la viitor. Unul din lucrurile care ne diferenţiază de animale este că noi ne putem gândi la viitor.
  • Răsplata celui neprihănit. Ce aş vrea mai mult decât prezenţa, protecţia, călăuzirea şi gloria lui Dumnezeu. Nu-mi doresc nimic decât să ştiu că Dumnezeu îşi găseşte plăcere în viaţa şi slujirea mea. Este Dumnezeu tot ce-ţi doreşti? Indiferent de ce vezi în jurul tău, eşti împlinit cu Dumnezeu?

Uneori sunt dezamăgit…..dar în nici un caz de Dumnezeu!

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăres, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare

Dragostea este …


  1. Dragostea este posesivă.  Atunci când îţi iubeşti soţia, nu-i nimeni mai important decât ea. Nu-i carierea, nu-i maşina, nu-s copiii. Eşti doar al ei. Îi aparţii. Familiile noastre sunt sub un asediu extem de periculos: adulterul emoţional. Trăiesc împreună dar nu mai au emoţii unul faţă de altul.
  2. Dragostea este permanentă. Biblia spune că „dragostea este tare ca moartea”. Când ai murit, ai murit. Când ai spus că o iubeşti, continui să iubeşti. Dragostea este tare ca şi iadul. Odată ajuns acolo ( Doamne fereşte), gata! Nu-i drum înapoi. Odată ce ai spus marele  „Da”, este gata!
  3. Dragostea este perseverentă. Dragostea adevărată este „încăpăţânată”. Nu renunţă indiferent de vremea de afară şi indiferent de data din calendar.
  4. Dragostea este preţioasă. Spune-mi te rog, cât costă 1 kg de dragoste? Din aia de tipul agape. Cât? Dacă ti se ofera 5 milioane de euro să divorţezi, îi primeşti? Eu cred că nu există etichetă de preţ pentru dragostea adevărată.
  5. p90801281p21400211p2140021

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.  Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte, şi prorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

1 Cor.13

Zăpadă mare în Arad


Iată cum este peisajul în Arad. A nins azi noapte și încă mai ninge și acum.

Sperăm să ajungem cu bine la Bonțești pentru evanghelizarea de la ora 19.00 și apoi după serviciul divin ne vom întoarce acasă.

Rugați-vă să avem drum deschis.

La voi cum este?

Ortopedie în biserică – 7


Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; … nici bătăuş,

Îmi este tare greu să-mi imaginez un pastor care loveşte pe alţii. Păstorul nu este un cioban care loveşte cu bâta sau cu pumnul oiţa din turmă. Am mai auzit uneori cum unii păstori povesteau despre credincioşi dificili care ar avea nevoie de  „o mamă de bătaie” ca să le vină mintea la cap. Păstorul conduce turma cu Cuvântul şi Rugăciunea.  Păstorul nu oferă niciodată pumni şi palme. Păstorul „are voie” să primească pumni şi palme. Şi dacă are harul să primească ceva pumni, atunci este chemat să sufere şi să accepte cu mulţumire.

Iată un fragment dintr-un articol din ziarul „Adevărul” sub titlul Meseria de cioban pe cale de dispariţie

Dupa zece ani petrecuti la carma primariei din Bran, Miron Zecheru s-a intors la dragostea dintai: oile. Acum are numai 90 de mioare, dar le iubeste si le ingrijeste „asa cum faceau pe vremuri batranii”. intre timp, preda si la scoala din localitate unde este profesor de biologie-agricultura. Pentru fostul primar, ciobania e o arta, mostenita din cele mai vechi timpuri. Nu oricine poate comunica cu oaia, care, in opinia lui, este unul dintre cele mai inteligente animale.  Ciobanul adevarat nu sade la crasma cu oile lasate afara, in ploaie, si nu da cu bata in ele niciodata. Cu oaia trebuie sa vorbesti bland, sa o mangai, sa-i castigi increderea. Daca o mulgi violent si o tragi de tate, pe ea o doare. A doua oara te apropii greu, te tine minte, nu te uita, iar laptele pe care ti-l va da nu va fi de calitate. …. Supraveghetorii din ziua de azi le bruscheaza si multe dintre ele raman fara lapte”.

Baciul Zecheru povesteste ca a cunoscut odata un cioban batran care avea 800 de oi. Pe toate le cunostea dupa figura. Fiecare dintre ele avea un nume si o anume pozitie in turma, mereu aceeasi: unele mergeau pe marginea din stanga ori in urma, altele pe dreapta sau in frunte. Cand ciobanul striga o oaie ea ridica fruntea din turma si venea fuga-fuga la el si-i lingea palma. Într-o zi cineva i-a furat una. A plans mosul dupa ea, dar n-a mai gasit-o. Peste un timp, insa, s-a dus la targ sa-si cumpere alta. S-a oprit la o oaie care semana leit cu cea pierduta. A ingenuncheat in fata ei si a apucat-o de uger: „Aista-i mielusea din oaia me!” Asa era. Cel care vindea oaia a recunoscut in final ca o furase pe maica-sa de la batranul cioban.

Iată un „păstor” veritabil!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: