Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Bucuraţi-vă în Domnul


Am ajuns cu bine la Pâncota. Mulţumim celor care s-au rugat pentru noi.

Biserica a fost plină şi m-am bucurat să văd mulţi tineri prezenţi la biserică.

Acum sunt cu bunul meu prieten Emi Moisa şi ne bucurăm că avem un pic de timp să mai povestim.

Ce este bucuria?

O definiţie frumoasă a bucurie pe care am găsit-o este aceasta:

Bucuria este steagul arborat pe castelul inimii atunci când Regele este prezent acolo.

Omul defineşte fericirea ca o atitudine de satisfacere bazată pe circumstanţele prezente. Fericirea este circumstanţială. Bucuria este interioară şi nu depinde de circumstanţele exterioare.

Pot să fiu trist şi bucuros în acelaşi timp?

Sigur că da!

Iată ce spune Biblia:

2 Corinteni 6:9,10

„ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.

Suntem uneori întristaţi şi mâhniţi pentru că circumstanţele nu sunt uşoare, dar suntem veseli pentru că relaţia noastră cu Domnul este una specială. Nimic nu poate lovi în această relaţie.

Bucuria este doar ÎN Domnul! Aici este perimetrul în care această floare creşte. Este bucuria unei RELAŢII! În Domnul!

Aşa că vă salut din Arad cu acest verset:

„Bucuraţi-vă în Domnul”

caine

Anunțuri

Single Post Navigation

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: