Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “februarie 25, 2009”

Cât mai rezistăm?


Noi, oamenii am fost creaţi să rezistăm unor incredibile presiuni. Dumnezeu ne-a creat nişte fiinţe destul de rezistente. Putem rezista unor călduri tropicale sau crivăţului nemilos, putem trece prin perioade de boală, crize financiare, dezamăgiri incredibile în căsnicie, şomaj sau moartea celei mai dragi persoane.

Putem trece prin toate acestea…cu o singură condiţie!

Să nu ne pierdem SPERANŢA!

Îndoielile se năpustesc în viaţa noastră precum gândacii de colorado într-o cultură de cartofi. Îndoielile sunt ca nişte omizi hidoase şi greţoase care umblă peste sufletul nostru şi ne mănâncă speranţa. De obicei, ne descurcăm bine la atacurile lor, dar ocazional ne dăm seama că nu mai putem face faţă. Corabia vieţii noastre începe să se descompună chiar sub ochii noştri. În acele momente de întuneric şi ceaţă rece, simţim din plin efectul distrugător al îndoielilor.

Sunt cam trei momente când intensitatea îndoielii atinge cote maxime.

Primul moment este atunci când se întâmplă ceva, ce nu am crezut că se va întâmpla vreodată. Dumnezeu mă şochează spunând Da la ceva ce eu tot timpul am crezut că va spune Nu. Este acel moment când lucruri rele se întâmplă oamenilor buni şi credincioşi. Este acel moment când o mare minciună este prezentată ca şi un mare şi strălucitor adevăr şi toată lumea o crede.

Al doilea moment este atunci când nu se întâmplă ce ar trebui să se întâmple. Este acel moment când Dumnezeu spune Nu şi nu înţeleg de ce a spus asta. Eu m-aş fi aşteptat la un Da din toată fiinţa Lui.

Al treilea moment este atunci când lucrurile pe care le aştept acum, vin mult mai târziu.

Trebuie să mărturisesc că sunt momente când mă îndoiesc de scopul lui Dumnezeu şi de promisiunile Lui. O spun spre ruşinea mea. Când lucrurile nu merg cum am crezut eu şi când primesc în loc de Da un Nu din partea Domnului, inima mea spune: Nu-i drept şi cinstit ce mi se întâmplă!

Scriitorul epistolei către Evrei se pune parcă în genunchi rugându-ne ca în loc să gândim logic, să începem să gândim teologic!

Când logica omenească nu mai are soluţii să începem să gândim teologic.

De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei netrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte ( Evrei 6:17-18 )

Adevărurile teologice sunt acestea:

  • Există o hotărâre nestrămutată a lui Dumnezeu.
  • Acest scop al Lui este garantat prin jurământ.

Adică, nu încercaţi să explicaţi totul. Când încerci să înţelegi totul, rişti să te îmbolnăveşti de pesimism.

Dumnezeu este în control. În controlul vremurilor bune …. şi a celor grele.

Domnul cu voi!

Ce ai în mână?


Toiagul lui Moise are o semnificaţie specială:

Domnul i-a zis: ce ai în mână? El a răspuns: Un toiag.

Din acel moment, ori de câte ori Moise ridica toiagul, era o readucere aminte a faptului că Dumnezeu este prezent acolo. Acest toiag nu este unul magic aşa cum citeşti prin cărţile cu Harry Potter. Acest toiag reprezintă mâna sfântă şi atotputernică a lui Dumnezeu. Este braţul plin de forţă divină a lui Iehov. Era felul lui Dumnezeu de a le arăta că EL este cu ei.

Poporul lui Dumnezeu se află în faţa unei dileme. În timp ce la Refidim, evreii încearcă să-şi aline setea şi foamea, amaleciţii îi atacă.

Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi, şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu TOIAGUL LUI DUMNEZEU în mână”.

Iată că Dumnezeu schimbă regulile biruinţei. Până acum, Dumnezeu lupta pentru ei. Rezultatul? Poporul a devenit leneş şi nemulţumit. Acum, Dumnezeu le cere să lupte cu duşmanul. Dar PUTEREA lor este la Dumnezeu.

Ciudată pregătire pentru luptă, nu? De ce se duc Moise, Aron şi Hur pe munte? Amalec nu era pe munte, ci în vale!

Moise ştie că biruinţa din vale se câştigă pe munte. Cu toiagul lui Dumnezeu în mână, Moise demonstra în mod vizibil că numai puterea şi prezenţa lui Dumnezeu făcea ca ei să fie mai tari decât Amalec. Toiagul era punctul la care orice ochi din armata lui Iosua privea. Era locul în care se hotăra cine va câştiga.

Iehova Nisi. Dumnezeu este steagul meu.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: