Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the month “aprilie, 2009”

Cristos e viu!


Cristos a Înviat!

Este ora 4.45 dimineaţa. Sunt în drum spre biserică. Biblia spune că „pe când era încă întuneric” femeile au plecat spre mormânt. Aşa facem şi noi la Haţeg. În fiecare an, în dimineaţa învierii avem un serviciu divin în biserică la ora 5.00. Sunt momente speciale. Cântarea „Cristos a înviat din morţi” sună splendid la 5 dimineaţa. Şi nu pentru că vocile sunt încălzite 🙂

Odată ce ai fost prezent la biserică la ora 5, vei veni în fiecare an!

Vă salut pe toţi cei care vizitaţi acest blog.

Vă mulţumesc pentru că treceţi pragul „ambasadei” şi sper să vă slujesc în continuare cu mai multă credincioşie.

CRISTOS A ÎNVIAT ŞI ESTE VEŞNIC!

Sâmbăta cea grea


Apostolul Pavel în 1 Corinteni 15 ne prezintă esenţa Evangheliei:

Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, …

Vineri a fost o zi grea. Multă tensiune, agonie şi durere. Cristos moare. Mama, femeile şi ucenicul sunt acolo, la cruce.

Dar Sâmbăta este o zi şi mai grea. Cristos este îngropat.

Aţi observat la înmormântări că plânsul de la cimitir este altfel decât cel de acasă?

Cristos îngropat. Orice urmă de speranţă din inima ucenicilor sau a femeilor a dispărut. Cristos nu numai că a murit, dar a fost şi îngropat. Dacă Vineri s-a plâns mult, Sâmbătă plânsul s-a oprit şi toată lumea s-a resemnat. Femeile se gândesc la piatra cea grea de la mormînt, ucenicii se frământă cu temeri şi confuzii. Petru îşi face planuri de a-şi începe din nou afacerile cu peşte. Cristos este îngropat! Totul s-a terminat! E gata!

Unii dintre noi rămânem blocaţi într-o… Sâmbătă. O sâmbătă a pesimismului. Nu reuşim să trecem de la Vinerea neagră la Duminica cea mare. Rămânem înglodaţi într-o sâmbătă plină de deznădejde. Trăim ca şi când Mântuitorul nostru este îngropat. Nici nu plângem, nici nu cântăm. Suntem indiferenţi!

Sâmbăta cea grea nu durează mult, dragilor. Mâine este Duminica Învierii!

Cristos va Învia!

Ca un miel…


Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

Ieri împreună cu băieţii mei am fost să vedem pe viu acest verset. Am văzut cu ochii noştri cum merge un miel la tăiere. 

Mai întâi, am ales un miel şi împreună cu băieţii mei, ne-am apropiat de el şi l-am îmbrăţişat.  Elisei l-a mângâiat şi mielul şi-a lipit  parcă capul de pieptul lui. Am stat câteva minute cu mieluşelul jucându-ne şi mângâindu-l, vorbind şi purtându-ne cât mai frumos cu el. Deja ne era tare drag. Eram prieteni!

Apoi, dintr-odată un cioban care se „omenise”  deja un pic de dimineaţă şi avea o ţigară în colţul gurii l-a luat în mâinile lui puternice şi aspre şi a plecat cu el. L-am urmat îndeaproape şi l-am mângâiat încă o dată pe cap. Ne-am uitat în ochii mielului iar ochii mei au şi început să se umezească. Mielul nu a deschis gura deloc. Ciobanul i-a întins gâtul şi mielul a fost înjunghiat.

Am plâns şi eu şi Elisei. Lucas a rămas supărat o vreme.

Am plecat de acolo înţelegând mai bine că Domnul Isus s-a oferit ca jertfă în locul nostru. Am înţeles un pic mai bine ce sentimente a avut Tatăl văzându-şi Fiul scuipat şi omorât de nişte…oameni păcătoşi.

Am stat la Cina Domnului aseară cu toată biserica. Momente speciale! Imaginea acelui mieluşel m-a ajutat să înţeleg mai clar că Isus este Mielul care a venit de bună voie să ridice vina păcatului meu.

Doamne îţi mulţumesc! Îţi mulţumesc! Îţi mulţumesc!

Se cade să plătim bir sau nu?


Fariseii i-au aruncat această întrebare Domnului. Este o întrebare care te bagă direct în politică. Şi hai să fim serioşi, taxele nu sunt iubite nici astăzi. Am putea trăi foarte bine şi fără ele, aşa-i? Poate nici chiar fără ele, da’ să fie mai mici şi mai puţine!

Iată care este răspunsul Domnului la această întrebare pretenţioasă:

Daţi Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu

Adică?

Adică, trebuie să ne ascultăm şi să ne cinstim conducătorii de pe pământ. Cezar există şi trăieşte. Şi trăieşte bine. Dar tot el trebuie să primească şi ce este al lui. Dacă Cezar cere bir, atunci trebuie dat!

Ce chip are bancnota de 1 leu din portofelul meu? Nicolae Iorga. Dar cea de 10 lei? Grigorescu.

Amândoi sunt morţi! Deci am scăpat de taxe? 

Nu! Am uitat să citesc slovele! Ce scrie pe bancnotă?

 „Banca Naţională a României, BNR”

Trăim în România şi trebuie să ne conformăm legilor din România.

Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe ceice fac bine. 1 Petru 2:13,14

Dar trebuie să-L cinstim şi să-L ascultăm şi pe Dumnezeu.  Cezar nu este Dumnezeu. Imaginea lui Iorga este pe ban. Imaginea lui Dumnezeu este pe om. Lui Cezar îi pot da banii mei, dar nu mă dau pe mine!  Eu sunt la Domnului! Autoritatea pământească nu trebuie să minimalizeze credinţa noastră. Ascultarea de Dumnezeu este prioritară ascultării de oameni atunci când cele două sunt în conflict.  Dumnezeu sau guvernul?

Iată un exemplu de alegere corectă: Daniel a refuzat să asculte porunca împăratului, ca nimeni să nu se roage timp de o lună, şi a fost aruncat în groapa cu lei.

Alte exemple?

Domnul are trebuinţă de el…


Atotputernicul. Creatorul, Împăratul are trebuinţă de un … măgăruş! Are nevoie de el nu pentru că a obosit, ci pentru că aşa a vrut El. Ar fi putut să îi scutească pe ucenici de toată această tevatură cu dezlegatul, negocierea, adusul, etc. El vrea să-l implice pe măgăruş. Domnul decide să se folosească de el. Nu este doar Dumnezeu atotputernic, ci este şi om. Un om semerit! Dumnezeu călare pe un măgăruş. donkey

Şi tu la fel ca şi mine, ai avut momente când ai crezut că nu eşti valoros, că eşti inutil, legat de nişte circumstanţe nu foarte plăcute. Ai crezut că nimănui nu-i pasă de tine şi nimeni nu ştie nici măcar unde eşti şi ce faci!

Domnul are trebuinţă de tine! Eşti valoros pentru EL!

 

Mult har îţi doresc!

HP-ul a ieşit din comă!


Vă spuneam cu ceva în urmă că HP-ul meu portabil a intrat într-o „comă” destul de urâtă! Am scris aici despre acest incident trist! L-am trimis de urgenţă prin tata la un specialist din Dorohoi care a „operat” câteva zile la el.

Acum câteva zile am primit vestea cea mare: operaţia a reuşit! HP merge foarte bine şi aşteaptă să vină acasă, la Haţeg!

Mulţumesc celor care v-aţi rugat!

Acum, am din nou nevoie de ajutorul vostru pentru a-mi recupera laptopul. Dacă ştiţi pe cineva care pleacă din Botoşani, Dorohoi, Suceava spre  Haţeg,  Simeria sau Deva, vă rog să-mi spune-ţi ca să pot lua legătura cu el/ea!

Mulţumesc mult de tot!

Felicitări, Dani! (Dani este cel care l-a reparat) .

Sper să ne auzim data viitoare de la tastatura HP-ului reînviat 🙂

Ortopedie în biserică – 8


Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, …. nici doritor de câştig mârşav,

Dacă veţi merge prin piaţă sau printr-un loc aglomerat şi veţi asculta cu atenţie ce se vorbeşte în jurul vostru, veţi observa că în topul subiectelor de discuţie este şi subiectul banilor!

Avem nevoie de bani pentru a cumpăra o pâine sau o carte! Nu putem fără ei! Şi păstorii au nevoie de bani! Şi pentru mine este o zi importantă când îmi intră salariul pe card 🙂

Dar păstorii nu trebuie să fie doritori de câştiguri mârşave!

Eiii, aici începe discuţia!

Ce înseamnă „câştig mârşav”?

Escrocherie!

Escrocul este cel îndrăgostit de arta de a înşela pe alţii. Este cel care profită cu multă dibăcie de încrederea celor din jurul său! Este un pişicher!

Nu i-am înţeles niciodată pe cei care au intat în pastorală şi au fost frustraţi de faptul că nu au bani mulţi! Păstorirea nu este o slujbă bănoasă! Sunt revoltat şi pe predicatorii care atunci când sunt invitaţi să predice Evanghelia harului, negociază preţul acestei slujiri! Mântuirea este gratuită, fraţilor! Benzina şi motorina costă! Dar predicarea Scripturii, nu!

De aceea, este esenţial să ne decidem ce vrem să facem: slujire sau bani! Nu cred că le poţi face pe amândouă! Şi ce este şi mai grav este încerci să faci bani din slujire! Când dorinţa de a face bani depăşeşte pe aceea de a sluji, ne putem pune întrebarea dacă suntem chemaţi la păstorire.

Vă propun să ne gândim la următoarele întrebări: în bisericile noastre se practică „câştiguri mârşave”? Dacă da, în ce forme? Ce credeţi despre „evanghelia sponsorului”?

Vorbeşti ceea ce eşti


Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Matei 12:34

Ne putem şlefui cu multă măiestrie o reputaţie. Putem să strălucim în ochii celorlalţi. Dar nu ne putem ascunde caracterul mult timp. Pentru că ce eşti cu adevărat, la un moment dat va ieşi în afară. Adunăm fel de fel de lucruri în visteria inimii noastre. Şi când vine timpul de scos afară, scoatem numai ce am pus acolo.

Momentele de criză şi conflict sunt adevărate ferestre către visteriile atât de bine ascunse şi camuflate.  Se ştie că aroma din pliculeţul de ceai iese doar când torni apă fiebinte. La nervi se spun lucruri pe care le scoatem din cele mai adânci straturi ale inimii noastre.

Dar şi momentele de relaxare şi distracţie pot deveni adevărate reflectoare ale comorilor adunate în inimă. Când omul se relaxează şi nu-şi mai impune o anume înfrânare, nu de puţine ori încep glumele nesărate, înjurături, aluziile indecente, vorbirea de rău sau nemulţumirea. Lucruri adunate în visterie. Nu vi s-a întâmplat să vedeţi o persoană care se roagă „îngereşte” în biserică, dar odată ajunsă în tabără sau la picnic, vorbeşte „fireşte”?

Bătrâneţea este o altă perioadă în care uşile de la visteria inimii, care odată erau bine ferecate şi etanşate, acum încep să se cam bălăngăne şi lucrurile adunate acolo,  scapă fără control în afară. Bătrâni care în acele momente când mintea le „joacă feste” şi nu-i mai cunosc nici pe cei din casă, încep să  spună psalmi, să predice şi cânte cântarile Evangheliei. Ies din visterie fără control, lucrurile adunate. Alţii,  atunci când încep să scoată din visterie cei din cameră ies afară unul câte unul ruşinaţi şi jenaţi! Gura vorbeşte din prisosul inimii. Am auzit de  un frate care a fost în comă profundă. După o perioadă şi-a revenit dar nu mai avea nici un filtru al minţii care să îi trieze vorbele. Doctorii au fost uimiţi de cântările şi predicile care ieşeau din omul acesta. Am auzit însă şi de un bărbat care o viaţă a mers la biserică dar când a ajuns bătrân şi în spital, fugea dezbrăcat prin spital după asistente să le îmbrăţişeze.

Fiecare scoate afară numai ce a pus în visteria inimii!

Atenţie, deci, ce punem în visteria inimii!

Pentru că ce este acolo, aceea va ieşi pe gură!

…căci pomul se cunoaşte după rodul lui.

Matei 12:33b

Psalm


Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea!

Te voi lăuda printre popoare, Doamne, Te voi cânta printre neamuri. Căci mare este bunătatea Ta şi se înalţă mai presus de ceruri, iar credincioşia Ta, până la nori.

Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi fie slava Ta peste tot pământul!

 

 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: