Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the month “mai, 2009”

O năpârcă la botez


Mâine vom avea un serviciu divin special de botez. Ca de obicei la astfel de ocazii mă aștept ca biserica să fie neîncăpătoare. Mulți oameni vor auzi încă o dată mesajul Evangheliei și al pocăinței. Dar știu că și mâine vor fi două categorii de ascultători; la fel a fost și la botezul oficiat de marele botezător, Ioan. Mă gândesc la textul din Luca 7:29-30:

Și tot norodul care l-a auzit, și chiar vameșii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; dar fariseii și învățătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprmind botezul lui Ioan.

Când ajungem în fața unui astfel de text biblic, este foarte ușor să ne simțim ofensați de maniera în care textul biblic dezvăluie ipocrizia și mândria din viața noastră. Dacă te superi, vei sfârși ca și fariseii care au plecat și au rămas în confortul religiei lor dar nu au fost pregătiți să stea în fața mâniei lui Dumnezeu. Textul acesta se primește la fel cum primești mesajul doctorului care îți spune că ai cancer ( Doamne ferește! ), dar dacă te supui tratamentului, cancerul va fi vindecat. Nu ai nevoie de prieteni care să-ți spună că arăți bine așa cum ești. Că dacă iei în fiecare zi niște vitamina C, te vei simți mai bine.
Dacă ai cancer, ai nevoie să ți se spună adevărul! Mesajul Evangheliei este mesajul Adevărului. Datorită mâniei viitoare a lui Dumnezeu, trebuie să ne asigurăm că pocăința noastră este adevărată și nu falsă.

Cum este pocăința falsă? Mulțumesc că ai întrebat!
Pocăința falsă este doar de suprafață.

Luca 3:7-8

Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Faceți, dar, roade vrednice de pocăința voastră și nu vă apucați să ziceți în voi înșivă: „Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

Chiar dacă ei făceau un ritual corect al botezului, inima lor era neexaminată. Era la modă să mergi să te botezi la Ioan în Iordan. Era trendy.
Imaginea folosită de Ioan este cea de „pui de năpîrci”. Năpârcile, un soi de vipere, erau mici însă foarte otrăvitoare. Ele erau și mai periculoase din cauza faptului că atunci când nu se deplasau dădeau impresia că sunt niște ramuri sau niște lemne subțiri uscate tocmai bune pentru făcut focul. Aceasta i s-a întâmplat apostolului Pavel pe insula Malta când a strâns lemne pentru foc ( Fapte 28:1-6 ). La fel cum năpârcile erau periculoase din cauza impresiei false pe care o dădeau, tot așa și cei care au o pocăință falsă sunt periculoși prin masca pe care o poartă.

Cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?

În vremea aceea, din cauza căldurilor foarte mari, păioasele, vegetația care creștea pe lângă râul Iordan se aprindea adesea și lua foc. Năpârcile, care trăiau în acea zonă, pentru a scăpa de mânia focului fugeau repede în râul Iordan. Când focul trecea, se reîntorceau pe uscat. Ce ieșeau din apă? Pește? Tot năpârcă! Natura nu i se schimba deloc.

Falsa pocăință nu schimbă inima. Te poți boteza de 10 ori dacă vrei, și să rămâi la fel de mincinos, la fel de curvar sau bârfitor. Botezul este doar de suprafață, de ochii lumii. Falsa pocăință trăiește o frică de moment față de judecata lui Dumnezeu. Dar nu se confruntă înaintea lui Dumnezeu cu păcătoșenia din inimă! Falsa pocăință nu strigă după mila și îndurarea lui Dumnezeu.

Deci,

Atenție mare la năpârci!

Frate Marcu, ce ne mai spui din partea Domnului?


Am întrebat pe un tânăr predicator dacă știe care e cauza principală în pierderea căldurii din viața lui.
– N-am adus nici un suflet la Domnul Isus, s-a plâns el, cu toate că am predicat zilnic.
– Ce sloiuri de gheață mai sunt asupra ta! i-am răspuns eu. Îți merge numele că trăiești, așa-i? Te conservi bine, dar ești înghețat!
Dacă focul sfânt arde în inima ta, cei din jur nu pot decât să ia foc. De aceea e bine să nu dăm vina pe alții ci să ne cercetăm pe noi înșine.

Așa să mă ajute Domnul!

FHM ne tamponează copiii


Bâlciul a ajuns și la Hațeg. Câteva camioane cu număr de Dâmbovița și Dolj au parcat pe locul viran de lângă blocurile în care locuim și noi.

Câțiva bărbați murdari de unsoare neagră au început să monteze și să ansambleze câteva panouri și fierătanii.

„Au veniiiiiit mașinuțele de tamponat” a strigat bucuros Lucas. Cunosc sentimentul de când eram și eu copil. Recunosc că încă îmi mai place să mă „dau” cu mașinuța de tamponat 🙂
Ne-am dat de trei ori până acum. O dată pe zi. 3 minute costă 4 lei. Cam mult și apoi cele 3 minute sunt vreo 2. Bănuiesc că e din cauza binecunoscutei crize!

Sunt hotărât însă să nu le mai dau banii și nici băiatul. Am fost revoltat ( asta ca să folosesc un termen dulce ) de imaginile pe care un individ le-a pictat pe rulota care ține loc de casă de bilete.

Mă gândeam că va picta pe Tom cum îl fugărește pe Jerry, sau pe Little Stuart. Pe Nemo sau pe Cenușăreasa înconjurată de pitici 🙂
Sau poate îl desenează pe Mr. Potato Head din Toy Story 3 sau pe Chicken Little sau familia Robinsons?!?

Nicidecum. Ținând o revistă în mână și o țigară în colțul gurii, picta de zor pe cașcarabeta de tablă albă.
Din ce revistă se inspira „artistul” nostru?

FHM!

Din câte știu este o revistă pentru adulți. Dar nu orice fel de adulți. Ci pentru cei frustrați și iubitori de ispite și de plăceri murdare.

Mă întreb acum: ce caută acele imagini cu femei în bikini și sutiene în jurul băieților noștri de 4 și 5 ani.
P5270032P5270033

Ce legătură este între joaca copiilor de 5 ani și imagini deocheate cu femei care-și arată sânii și fundul? Chiar nu mai sunt limite și hotare pentru obsesia sexuală? Să mă aștept să văd pe biberoane și scutece de bebeluș poze din Playboy?

Ce era de făcut?
Să le șterg nu puteam!
Să îi rog să desene altceva, ar fi crezut că sunt eu cel obsedat!

Ce am făcut?
I-am oferit băiatului meu o variantă mult mai „apetisantă”.

Am plecat și am organizat un concurs cu bicletele. Doar noi doi! Am jucat volei cu o minge mare gonflabilă. Lucas a câștigat! Am jucat baschet și am exersat pe puncte aruncarea la coș. Inițiativa mea a fost răsplătită cu câteva porții de râs până la lacrimi! A meritat! Și am avut un bun dialog despre acele imagini și despre poarta ochilor prin care trebuie să avem grijă ce lăsăm să treacă.

Dragi părinți, pentru moment suntem gardienii acelei porți. Mai târziu va fi un pic cam prea târziu. Păziți-vă copiii!

mult har!

Înălțarea Domnului


Cele mai grele despărțiri sunt cele finale. Când știi că nu te vei mai vedea cu acea persoană, te umpli de durere și tristețe. De aceea, ni se pare un pic ciudat că ucenicii sunt plini de bucurie atunci când Domnul lor se desparte de ei.

El i-a dus afară până spre Betania. Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și a fost înălțat la cer. După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. Și tot timpul stăteau în Templu și lăudau și binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.

Domnul Isus nu a părăsit pământul pentru că a fost neînțeles de oameni. El nu s-a înălțat la cer din cauza frustrărilor și a regretelor. El a plecat pentru că a terminat lucrarea pe care Tatăl i-a dat-o. Înălțarea Domnului semnifică completarea lucrării Lui pe acest pământ.

Te-ai gândit vreodată cum a fost primit Domnul Isus în cer? Ca un general care se întoarce victorios. S-a așezat la „dreapta lui Dumnezeu”. Acolo este locul puterii și autorității.

Ce face Domnul Isus în cer acum?

Ne reprezintă în fața lui Dumnezeu.

1 Ioan 2:1,2

Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

Isus se roagă pentru noi.

Romani 8:34

Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socotește neprihăniți! Cine-i va osândi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, și mijlocește pentru noi!

Ne pregătește un loc.

Ioan 14:1,2

Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dar dacă nu ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc.

Avem și noi motive de bucurie, nu numai astăzi, ci în fiecare zi!

Cristos s-a înălțat!
Adevărat că e-nălțat!

„Biblia” lor


Biblia unora este foarte subțirică. Este un fel de dosărel în care s-au adunat doar câteva file și fragmente din Biblia cea mare, cunoscută ca fiiind “biblioteca cu 66 de cărți” . Ea este purtată deseori în minte fiind foarte ușor de memorat.

M-am “uitat” peste o astfel de “Biblie” și am rămas surprins să observ că ea începe cu

Geneza 2:25

“ Omul și nevasta lui erau amândoi goi și nu le era rușine.”

Parcă și aud: “Vezi frate, noi ne îmbrăcăm ca în rai. Mai mult goi decât îmbrăcați și nici măcar nu ne este rușine! Păi, nu scrie așa în Biblie?”

Mda…scrie și asta!

Apoi, când dai pagina în “Biblia” lor ajungi direct la

Geneza 13:2

“Avraam era foarte bogat în vite, în argint și în aur.”

Altcineva se găsește să-mi spună mai șoptit: “No, vezi frate că Biblia nu-i împotriva bogățiilor?” Da, nu este, dar nici împotriva sacrificiului de sine și a facerii de bine.

Mai dai o pagină și te trezești tocmai în

2 Samuel 6.

Dar caut să găsesc textele care vorbesc despre mila lui David față de Mefiboșet, mustrarea lui David prin Natan, numărarea poporului de către David, dar nu le găsesc. Nu le găsesc pentru că în “Biblia” lor 2 Samuel înseamnă doar capitolul 6 versetul 14

“ David juca din răsputeri înaintea Domnului și era încins cu efodul de in subțire.”

Vreau să încep să fac un mic studiu biblic cu ei dar nu mai pot pentru că s-au și încins deja la o horă închinată Domnului.

Mai dau o foaie și mă aflu in mijlocul Psalmilor. Dar nu găsesc decât versete de genul

“Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc și să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta? Da, îi urăsc cu o ură desăvârșită; îi privesc ca pe vrăjmași ai mei. “

Doream să citesc mai departe, pentru că știam că urma versetul

“ Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima…”

dar…..pauză. Cartea Psalmilor deja se terminase.

Am mers mai departe și deja mă apropiam de finalul “Bibliei” când am observat că umătorul text este Ioan 2.
Unde este Matei 5 mă întrebam? Dar Matei 18? Unde s-a evaporat Marcu 10? Am căutat Luca 11 dar în zadar. Din evanghelii rămăsese doar Isus și vinul din Cana.
M-am apucat totuși să citesc și spre surprinderea mea textul s-a terminat la versetul 10:

“Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; și, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puțin bun; dar tu ai ținut vinul cel bun până acum.”

Nimic despre “Casa Tatălui” care trebuie să fie o casă de rugăciune? Păi, nimic! După un vin așa de bun ce poftă mai este de biserică sau rugăciune?

Am ajuns în Faptele Apostolilor. Și cartea asta era surprinzător de subțire. Singurele texte erau cele despre semnele și minunile săvârșite de Domnul prin apostoli. Dar unde este învățătura lor?
Nerăbdător am deschis la epistolele pastorale. Preferatele mele! Versetul de aur al epistolelor pastorale era cel din 1 Timotei 5:23

“ Să nu bei numai apă, ci să iei și puțin vin, din pricina stomacului tău, și din pricina deselor tale îmbolnăviri.”

Cum? Asta e tot din pastorala apostolului Pavel? Nu Efeseni? Nu este Romani? Dar Tit? Am devenit dintr-odată trist și tulburat. Ca să-mi revin am vrut să deschid la Apocalipsa și să mă mângâi măcar cu ultimul capitol.

Surpriză!

Apocalipsa se pare că nu a mai avut loc pentru că “era prea plictisitoare și îi speria pe copiii fraților”. Mi-au spus că nu-i bine să-i speriem ci mai de grabă ar trebui să le creștem “selful estim”.

Cam asta a fost tot. Mai erau câteva pagini la sfârșit în care am găsit citate din predicile predicatorilor preferați. Dar nu era nici Spurgeon, nici Moody și nici fratele Marcu Nichifor sau Cenușe Teodor.

Și deodată m-am trezit din visare. Am visat cu ochii deschiși? Cred că da!

Mă ridic repede din fotoliu și alerg la masa de lucru unde se află BIBLIA. Am deschis-o repede și am început să râd de bucurie când am văzut că era ÎNTREAGĂ!

Așa vreau să o păstrez și să o predic!
Doamne ajută!

Bătălia de la Kruger


Am urmărit acest filmuleț în mai multe rânduri. Un pui de bivol african este prins de lei dar și de un crocodil în același timp.

După părerea mea nu are nici o șansă de a ieși viu din această încrâncenare. Dar totuși, strigătul lui după ajutor este auzit.

Iată înregistrarea video:

Se întâmplă uneori ca cineva din turma Domnului să cadă pradă dușmanului. Leul ce dă târcoale a prins în colți pe unul din frații noștri. Un crocodil s-a năpustit peste el și fălcile lui s-au încleștat în jurul sufletului aproapelui.
Ce-i de făcut?
Să-l lăsăm acolo să-și învețe lecția?
Să ne urmăm de drumul nostru, știind că nu este el nici primul și nici ultimul?

Ce lecție superbă ne este predată de turma de bivoli.

Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Cristos. ( Galateni 6:1,2 )

Noi, biserica Domnului, turma lui Dumnezeu, suntem chemați să ne adunăm în jurul celor căzuți, să stăm umăr lângă umăr, rugăciune lângă rugăciune, în fața leilor și crocodililor care ne adulmecă la fiecare pas.

Și dacă tu ești cel căzut, te rog, nu tăcea! Nu spune, „mi-e rușine ca turma să mă vadă aici cu leii și crocodilii.” Strigă după ajutor!
Cel ce este în noi este mai tare decât cel ce este în lume.

Așadar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință.

Harul Domnului să fie cu duhul vostru!

Moartea nu înseamnă a muri


Aici găsiți mărturia lui Rachel. O soție și o mamă care are cancer în faza terminală.

Ce înseamnă poza din header?


Ce vedeți în header este casa bunicii mele din Moldova. Satul Tătărășeni. Comuna Havârna. Județul Botoșani.

Bunicii mei au oferit o bucată din curte și din casă pentru a se deschide „adunare” în sat. Îmi amintesc și acum copil fiind în vacanță, cum mă trezeam duminica dimineață cu cântările de la orga cu pedale din biserică. Între sala bisericii și camera unde doream nu era decât un zid subțire.

Ușa deschisă din poză era pentru mine o „invitație” pe care cu greu o puteam refuza. Imediat după ușă, într-un cui mare bătut în zidul de chirpici era agățată de o sfoară lată o cheie veche și neagră. Era cheia de la „adunare”. O ținea mamarea pentru că ea făcea curat în biserică în timpul săptămânii. Ori de câte ori aveam ocazia, luam cheia pe furiș și deschideam biserica, o închideam la loc și mă duceam direact la amvon. Îmi imaginam biserica plină. Deschideam Biblia cea mare de pe amvon și începeam să predic. Mă mai opream din când în când pentru câte o cântare comună sau vreo poezie din biserică. Apoi continuam cu predica. De cele mai multe ori predica era întreruptă de strigătul cam disperat al bunicii care nu mă găsea nici unde.

” Aici, erai Adișor? Ce faci tu aici” – mă întreba zâmbind mamarea.

„Ce să fac, mă joc și eu!” – îi răspundeam un pic rușinat de faptul că apucase mamarea să audă un pic din „predica” mea.
Și uite așa, jocul meu de altădată a devenit o slujbă serioasă astăzi. Cred că sunt privilegiat. Îl laud pe Domnul pentru asta!

Câte din jocurile copilăriei noastre au devenit lucrurile serioase de astăzi?

Focul lui Todd Bentley


Todd Bentley este unul din VIP-urile contemporane ale mișcării „Al treilea val”. Mișcarea mai este numită și „Mișcarea semnelor și a minunilor”.

Primul val a fost valul penticostal. Începutul propriu-zis al Mişcării penticostale mondiale datează din aprilie 1960, când a „căzut foc din cer” în strada Azusa 312 din Los Angeles.

Al doilea val a fost cel carismatic. Valul a cunoscut apogeul când Dennis Bennett a îmbrățișat învățăturile acestei mișcări.

Valul al treilea a început să se ridice prin anul 1980 și are de-a face cu influența asupra celorlalte biserici evanghelice. Figurile proeminente ale acestei mișcări sunt Peter Wagner, John Wimber și cei din biserica Vineyard.

Todd Bentley pretinde că are putere de a vindeca și de a face minuni. Nici o dovadă clară și serioasă până acum! Dar asta-i altă poveste.

Marele șoc îl trăiesc când aflu că acest făcător de minuni, a divorțat de soția sa pentru a se recăsători cu femeia cu care a întreținut o relație „sentimentală” ( a se citi, sexuală ). Deci, poți trăi în adulter și în același timp să fi mâna dreaptă a lui Dumnezeu?

Ce este și mai înspăimântător este că Todd Bentley vrea să se întoarcă „pe scenă”. Îl loc să se căiască, să tacă și să se îmbrace în sac și cenușă, Todd dă sfaturi, ne mustră și vrea să predice mai ceva ca înainte. Apropo, el va începe o nouă lucrare: „Fresh Fire USA”. Lui Bentley se pare că îi place să se joace cu focul!

Cel care îl consilieaza și conduce operațiunea de „restaurare” este prietenul lui, Rick Joyner.

Cred din toată inima că Todd are MARE, MARE nevoie de consiliere și de mentorare. Dar și aici, grijă mare când îți alegi sfătuitorii!

Dar cum poate cineva să fie restaurat și repus în slujba de predicator fără să existe o recunoaștere a vinovăției, o pocăință reală și o reparare a pagubelor ( acolo unde se mai poate )?
De ce nu s-a întors în Canada la adevărata lui soție? De ce nu a recunoscut toate minciunile spuse și predicate public?

Poate orice predicator să zică ce vrea, să facă ce vrea, să trăiască cum vrea și apoi să fie „restaurat”?

Frate Marcu, ce ne mai spui din partea Domnului?


Cravata albastră.
Îmi place mult o astfel de cravată, mai ales când are și linii albe pe ea. Aceasta e slăbiciunea mea. Și, cum cravata mea era veche și rea, mi-am zis: „Merg să-mi cumpăr cravata dorită.” Am căutat cravata albastră în mai multe magazine, dar n-am găsit-o. În timp ce mă-ndreptam spre un al magazin, deodată am simțit că Domnul mi Se împotrivea. Am rămas foarte suprins. Așa ceva nu mi se mai întâmplase niciodată până atunci. Liniștit, m-am întors acasă și m-am gândit: „Voi afla eu altădată de ce Domnul mi S-a împotrivit în cumpărarea cravatei albastre.”
Și așa s-a și întâmplat. După câteva zile m-am întâlnit cu un frate profesor de seminar – un om adânc spiritual și bogat în experiențe cu Domnul. Printre altele l-am întrebat:
– Nu-i așa că cineva poate să trăiască spre gloria lui Dumnezeu cu tot sufletul lui, iar hainele să-i servească spre gloria lui personală?
– Da, desigur că se poate, mi-a răspuns el. Acesta este păcatul multor creștini de azi care cu sufletul servesc lui Dumnezeu, iar cu hainele servesc lui Mamona, lumii și societății lor.
Simplitatea, modestia, buna-cuviință în îmbrăcăminte vorbesc sus și tare că sufletul e sănătos și că nu are nevoie de podoabe pământești.
Domnul este călăuza desăvârșită chiar și în cumpărarea unei cravate. Lăudat să fie El!

( din cartea, Perle și Comori, scrisă de fratele Marcu Nichifor )

Amin și amin, frate Marcu.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: