„Biblia” lor
Biblia unora este foarte subțirică. Este un fel de dosărel în care s-au adunat doar câteva file și fragmente din Biblia cea mare, cunoscută ca fiiind “biblioteca cu 66 de cărți” . Ea este purtată deseori în minte fiind foarte ușor de memorat.
M-am “uitat” peste o astfel de “Biblie” și am rămas surprins să observ că ea începe cu
Geneza 2:25
“ Omul și nevasta lui erau amândoi goi și nu le era rușine.”
Parcă și aud: “Vezi frate, noi ne îmbrăcăm ca în rai. Mai mult goi decât îmbrăcați și nici măcar nu ne este rușine! Păi, nu scrie așa în Biblie?”
Mda…scrie și asta!
Apoi, când dai pagina în “Biblia” lor ajungi direct la
Geneza 13:2
“Avraam era foarte bogat în vite, în argint și în aur.”
Altcineva se găsește să-mi spună mai șoptit: “No, vezi frate că Biblia nu-i împotriva bogățiilor?” Da, nu este, dar nici împotriva sacrificiului de sine și a facerii de bine.
Mai dai o pagină și te trezești tocmai în
2 Samuel 6.
Dar caut să găsesc textele care vorbesc despre mila lui David față de Mefiboșet, mustrarea lui David prin Natan, numărarea poporului de către David, dar nu le găsesc. Nu le găsesc pentru că în “Biblia” lor 2 Samuel înseamnă doar capitolul 6 versetul 14
“ David juca din răsputeri înaintea Domnului și era încins cu efodul de in subțire.”
Vreau să încep să fac un mic studiu biblic cu ei dar nu mai pot pentru că s-au și încins deja la o horă închinată Domnului.
Mai dau o foaie și mă aflu in mijlocul Psalmilor. Dar nu găsesc decât versete de genul
“Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc și să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta? Da, îi urăsc cu o ură desăvârșită; îi privesc ca pe vrăjmași ai mei. “
Doream să citesc mai departe, pentru că știam că urma versetul
“ Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima…”
dar…..pauză. Cartea Psalmilor deja se terminase.
Am mers mai departe și deja mă apropiam de finalul “Bibliei” când am observat că umătorul text este Ioan 2.
Unde este Matei 5 mă întrebam? Dar Matei 18? Unde s-a evaporat Marcu 10? Am căutat Luca 11 dar în zadar. Din evanghelii rămăsese doar Isus și vinul din Cana.
M-am apucat totuși să citesc și spre surprinderea mea textul s-a terminat la versetul 10:
“Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; și, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puțin bun; dar tu ai ținut vinul cel bun până acum.”
Nimic despre “Casa Tatălui” care trebuie să fie o casă de rugăciune? Păi, nimic! După un vin așa de bun ce poftă mai este de biserică sau rugăciune?
Am ajuns în Faptele Apostolilor. Și cartea asta era surprinzător de subțire. Singurele texte erau cele despre semnele și minunile săvârșite de Domnul prin apostoli. Dar unde este învățătura lor?
Nerăbdător am deschis la epistolele pastorale. Preferatele mele! Versetul de aur al epistolelor pastorale era cel din 1 Timotei 5:23
“ Să nu bei numai apă, ci să iei și puțin vin, din pricina stomacului tău, și din pricina deselor tale îmbolnăviri.”
Cum? Asta e tot din pastorala apostolului Pavel? Nu Efeseni? Nu este Romani? Dar Tit? Am devenit dintr-odată trist și tulburat. Ca să-mi revin am vrut să deschid la Apocalipsa și să mă mângâi măcar cu ultimul capitol.
Surpriză!
Apocalipsa se pare că nu a mai avut loc pentru că “era prea plictisitoare și îi speria pe copiii fraților”. Mi-au spus că nu-i bine să-i speriem ci mai de grabă ar trebui să le creștem “selful estim”.
Cam asta a fost tot. Mai erau câteva pagini la sfârșit în care am găsit citate din predicile predicatorilor preferați. Dar nu era nici Spurgeon, nici Moody și nici fratele Marcu Nichifor sau Cenușe Teodor.
Și deodată m-am trezit din visare. Am visat cu ochii deschiși? Cred că da!
Mă ridic repede din fotoliu și alerg la masa de lucru unde se află BIBLIA. Am deschis-o repede și am început să râd de bucurie când am văzut că era ÎNTREAGĂ!
Așa vreau să o păstrez și să o predic!
Doamne ajută!