De ce vorbirea în limbi este menţionată numai în primele cărţi ale Noului Testament?
De ce 1 Corinteni este singura epistolă în care vorbirea în limbi este menţionată?
Apostolul Pavel a mai scris încă douăsprezece epistole, fără a mai menţiona vreodată vorbirea în limbi.
De ce?
A existat şi un grup de anabaptişti extremişti care credeau că darurile din biserica primară au fost reactivate ca şi un semn pentru vremurile din urmă. Felix Mantz a avut în închisoare câteva vise şi viziuni cu epistolele pauline.
Chiar dacă alţi anabaptişti, precum Grebel sau Blaurock nu au pretins astfel de viziuni, ei nu au exclus posibilitatea de a primi astfel de manifestări.
Sattler avertizează asupra pericolului folosiri acestor revelaţii subiective şi a pericolului mândriei ca rezultat al acestor manifestări. Dar nici el, nu le condamnă total. Aceşti anabaptişti, considerau că aceste minuni nu fac decât să confirme Cuvântul.
În anul 1531, Pilgram Marpeck scria că el nu poate „exclude minunile divine şi semnele, pentru că nici Scriptura nu conține această concluzie. Dumnezeu are mână liberă chiar şi în aceste zile de pe urmă.” Același Marpeck spunea că Dumnezeu încă mai face minuni şi „astăzi” şi unii chiar sunt martorii unor învieri din morţi. Profeţii însă nu trebuiesc recunoscuţi după „semnele miraculoase, ci după roade” iar „cineva ar trebui să creadă Scriptura cu sau fără semne.”
Unii din cei mai de seamă lideri anabaptişti din acest grup extremist au fost Thomas Muntzer, Melchior Hofmann şi chiar Hans Hut.
Părerile extremiste a acestor lideri au dus gruparea la poligamie, execuţii şi masacrul de la Munster.
Melchior Hofmann a făcut unele predicţii şi a afirmat mai multe „viziuni şi revelaţii” avute.
Realitatea faptului că unele din previziunile lui s-au împlinit, a dus la creşterea numărului celor care îl urmau şi la continuarea convingerii că el va conduce o armată de predicatori cu „puteri, semne şi minuni şi cu toată puterea Duhului căruia nu-i poate nimeni sta împotrivă.”
Iată ce spune unul din contemporanii lui Hofmann:
Una din profetese a profeţit – printr-o viziune – că Melchior este Ilie. Ea a văzut o lebădă albă înotând într-un râu frumos, iar lebăda cânta extraordinar de frumos. Asta a interpretat ea că se aplică lui Melchior ca fiind adevăratul Ilie. A avut de asemenea o altă viziune a multor capete moarte aşezate pe zidurile cetăţii Strassburg. Când s-a întrebat dacă capul lui Mechior se află printre ele şi s-a uitat cu mai multă atenţie, a observat că este şi capul lui Melchior. În timp ce se uita, capul lui Melchior a început să râdă şi după el au început să râdă toate capetele de pe zid. Astfel de viziuni şi altele asemănătoare au fost aduse la lumină numai fraţilor. Ce folos sau profit au toate acestea, eu nu ştiu.
Acelaşi autor notează unele din ciudatele viziuni ale lui Ursula Joosten. Hofmann a editat revelaţiile şi viziunile profetice ale acestei femei cât şi a soţului ei, Leinhard. Hofmann a atribuit acestor viziuni valoarea şi autoritatea celor scrise de Isaia sau Ieremia.
Astăzi la biserică i-am avut pe Marius și Adriana.
Au plecat din Alba Iulia în decembrie 2006 spre Buryatia. Este o regiune în Siberia, parte din Federația Rusă.
Sunt peste 600.000 de buryați, aproape 90% dintre ei sunt budiști tibetani, iar 10% sunt șamaniști.
Sunt aproape 400 de creștini, majoritatea lor convertiți în ultimii ani.
Din România până în Siberia sunt aprox.8.000 km.
Mult ocultism și jertfe aduse diferitelor spirite. Unii aduc țigări și vodcă acestor duhuri. Întrebați de ce fac asta, au răspuns: ” dacă nouă ne place vodca, credem că și duhurilor le aduce plăcere”.
S-au adaptat destul de repede la clima foarte rece. Iarna se ajunge la temperaturi de -40*C. Dar în Siberia este și vară. În luna iulie sunt temperaturi de +30*C.
Motive de rugăciune:
– pentru obținerea vizei pe termen lung sau reședință temporară.
– pentru a-și perfecționa limba rusă și a învăța limba buryată.
– pentru cosntrucția noii biserici.
– pentru biserici și credincioșii din România care să devină parteneri cu ei.
Mulțumim Domnului pentru ei și ne rugăm ca Domnul să scoate mai mulți lucrători la secerișul LUI.
Pentru mulți dintre noi, „locul de adunare” înseamnă biserica.
Știați că și la magazinul PLUS este un „loc de adunare”? 🙂
Iată semnul care atestă acest lucru:
„Casa Mea se va chema o casă de rugăciune” … acolo nu se face shopping.
A existat în rândul quakerilor, un personaj carismatic, James Nylor.
El este promotorul „marşurilor de laudă” prin oraşe. În anul 1656 el a chemat oamenii să se alăture „războiului mieilor”. A mărşăluit pe un măgar prin oraşul Bristol, în timp ce alţii fluturau ramuri de finic pe marginea drumului. Evenimentul era menit să ilustreze „venirea spirituală a lui Cristos în inimă.” Simbolismul lui Naylor a fost neînţeles de către populaţia oraşului Bristol, care a considerat gestul lui o blasfemie. L-au biciuit, au scris pe fruntea lui litera „B”, iau găurit limba şi l-au aruncat în temniţă.
În încercarea de a demonstra că „semnele şi minunile” nu sunt un fenomen nou, promotorii mişcării carismatice fac adesea referire la un grup din istorie numit „shakers”.
Grupul a fost iniţiat prin anul 1758 de o femeie, Ann Lee. Secta era caracterizată de practicarea căderilor în stări de transă şi extaz din timpul închinării şi de un stil de viaţă extrem de pietist.
Este interesant că shakerii aveau o legătură spirituală strânsă cu montaniştii, considerându-i ca fiind „înaintaşii unei noi dispensaţii.”
Iată o descriere a modului lor de închinare:
În întâlnirile lor, shakerii nu erau implicaţi în predicare, rugăciune sau alte forme cunoscute de închinare. Ci, fiecare făcea ce dorea, adeseori neţinându-se seama de ceilalţi: unul stătea cu mâinile ridicate, altul stătea în poziţii ciudate, pe care ei le numeau semne, altul dansa, iar câteodată săreau de pe un picior pe celălalt. Alţii se învârteau pe loc atât de tare încât dacă era femeie hainele erau ridicate de curentul de aer. Altul stătea întins pe podea, alţii gemeau; alţii tremurau puternic: alţii se purtau ca şi când toţi nervii au intrat în colvulsii, alţii îşi învârteau mâinile atât de tare încât ai fi crezut că îşi iau zborul, etc.
(Edward Deming Andrews, The people called shakers, (Oxford University Press, 1953 ), pag.28
Întâlnirile lor nu erau caracterizate doar de cântare şi dans, dar şi de tremurături şi strigături. Ei pretindeau că vorbesc şi în limbi, profeţesc şi folosesc toate darurile folosite în Biserica primară.
Întâlnirile au devenit atât de intense încât Anee Lee a fost încarcerată pentru profanarea zilei de Sabat. În timp ce era în închisoare, ea a avut o serie de viziuni în care pretindea că a avut câteva conversaţii cu Isus.
Ca urmare a acestor „conversaţii” cu Cristos, ea a aflat că ea „reprezintă aspectul feminin al naturii duale al lui Dumnezeu. Ea este a doua încarnare a lui Cristos.”
Datorită persecuţiei din Anglia, Ann Lee şi un mic grup de shakeri au emigrat în America în 1774. S-au aşezat într-un sat izolat, „departe de răutăţile lumii” şi au stabilit „Legile Mileniului” care cerea o separare extremă a sexelor. Bărbaţii, femeile şi copiii locuiau separat iar bărbaţii şi femeile ieşeau din clădiri prin uşi diferite.
O aşa numită „trezire” în anul 1780 a făcut ca această comunitate de shakeri să crească. Populaţia sectei a ajuns să numere cel mai mult în timpul celei de a “Doua mare trezire sprituală”, când existau 18-21 de sate de shakeri şi între 4.000 şi 6.000 de membrii. Secta s-a dizolvat ca şi rezultat al practicării celibatului. În final au mai rămas doar nouă shakeri în două micuţe sate din Noua Anglie.
Auzisem de multe ori despre obiceiul americanilor care merg în tabere de vară sau la picnicuri și mănâncă printre grătare și porumb și marshmallow la grătar. 
De ceva vreme au apărut și pe la noi aceste fondante numite „marshmallow”.
Sunt gustoase și se topesc în gură. Dar sunt pline de E-uri și coloranți chimici. Jurnalul Național a scris despre asta.
Ieri am avut ocazia să încerc de curiozitate marshmallow la foc. Singura diferență este că se prinde o glazură de zahăr ars care este delicioasă.
Din câte am auzit, sunt multe rețete care includ și „marshmallow”. Se pare că în loc de frișcă în cafeaua fierbine se pot pune vreo câteva „marshmallows”.
Dar, vă mărturisesc, fără să îi supăr pe prietenii noștri americani, că prefer ca în vârful bățului să am o bucată de …. slănină.
Slănina nu are E-uri, așa-i?
🙂
Apropos de modestie! Chinezii au găsit răspuns și la întrebarea: cu ce să mă îmbrac?
„Poliția modei” se ocupă de asta.
Iată câteva „sugestii obligatorii” 🙂
Unele din ele cred că ar prinde bine și pe la noi.
1. Coafura trebuie să fie “în acord cu vârsta, ocupaţia şi situaţia”.
2. Chinezii nu au voie să poarte şosete albe cu pantofi negri, fuste din piele şi părul prea lung. ( asta cu șosetele albe la pantofi negri e bună sigur și pentru noi )
3. Nici vorbă ca o ţinută să conţină mai mult de trei culori, şi în nici un caz “ţipătoare”.
4. Bărbaţii – cu gura curată şi părul scurt. ( bravo! degeaba ai jeans noi, dacă nici nu mai ști cum arată o periuță de dinți )
Comisia Capitaliei pentru Construcţia Civilizaţiei Spirituale s-a aplecat şi asupra vestimentaţiei bărbăteşti.
5. Părul bărbaţilor nu trebuie să le acopere sprâncenele, urechile sau să le atingă gulerul cămăşii.
6. Bărbaţii trebuie să se bărbiereacă zilnic. ( aici și eu aș primi câteva amenzi! )
7. Sub nici un motiv, bărbaţii nu trebuie să-şi suflece pantalonii sau să îşi dezgolească pieptul – nici măcar dacă afară este foarte cald.
8. Graşii trebuie să se ferească de dungile orizontale şi să nu poarte haine prea strâmte. ( corect și logic )
🙂
Sursa: ziarul Gândul
Dragostea va face adevărul agreabil, în timp ce adevărul va face dragostea practică.
Adevărul fără dragoste poate distruge o persoană prin brutalitatea lui în timp ce dragostea fără adevăr poate distruge o persoană prin nesinceritatea ei.Dragostea fără adevăr este sentimentalitate, simțământ fără responsabilitate. Adevărul fără dragoste este neputincios în schimbarea vieților în timp ce dragostea fără adevăr le pot schimba în direcție greșită.
Nu este suficient pentru un predicator să iubească adevărul; trebuie de asemenea să iubească și oamenii cărora le slujește.
„Predicarea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, predicarea nu invidiază, predicarea nu se laudă, nu se umflă de mândrie…”
Warren Wiersbe & David Wiersbe
Michael Jackson a murit. Ni se spune că lumea este în stare de șoc și îl jelește. Eu nu am fost șocat și nici nu-l plâng prea tare.
Las morții să-și îngroape morții.
Despre un alt american vreau să scriu. Unul viu și care nu a putut tăcea. A fost considerat un bun contracandidat pentru Obama la alegerile din 2012.
Dar cu lacrimi în ochi și-a cerut iertare pentru aventura amoroasă cu o femeie din Argentina. A mărturisit în fața familiei și a colegilor minciuna în care a trăit vreme de un an.
Pentru o săptămână toată lumea a crezut că s-a pierdut prin Apalași, dar Miercurea trecută a dezvăluit unde a fost de fapt. La Maria în Argentina.
Concluzia este că am fost necredincios soţiei mele. Îi cer scuze lui Jenny şi celor patru băieţi pe care îi avem, pentru că i-am dezamăgit. Totul a început foarte inocent, cum bănuiesc că se întâmplă în astfel de cazuri, de la câteva schimburi amicale de e-mailuri. Dar în ultimul an a devenit mai mult decât o joacă. Drept consecinţă, v-am rănit pe toţi. Mi-am rănit soţia. Mi-am rănit băieţii. Mi-am rănit prietenii… o grămadă de oameni. Am greşit. Punct. Final de poveste.
Dar nu despre Sanford vreau să vorbesc, ci despre mine, despre noi.
1. Cea mai mare problemă a noastră nu este cultura postmodernă, internetul prin cablu sau circumstanțele dificile. Marea noastră problemă este ÎN noi. Fiecare din noi suntem niște potențiali păcătoși de zile mari. Samson nici nu și-a imaginat vreodată că va ajunge de râsul filistenilor. Și a ajuns!
Atenție la firea care se luptă ÎN noi.
Do not feed it! Răstignește-o!
2. Atenție la prieteniile care se pot lega foarte ușor și repede. Atenție, păstorilor pe cine consiliați și despre ce subiecte vorbiți.
Fiți gata să dați socoteală oricând de aceste discuții (private sau pe internet).
Facebook-ul este o unealtă utilă pentru a vedea prieteni sau rude pe care nu i-ai văzut de ani de zile. Dar fiți atenți la inima care este nespus de rea și ÎNȘELĂTOARE.
Păcatul îl distruge și pe republican cât și pe democrat. Păcatul nu ține seama că ești păstor sau student.
3. Păcatul are consecințe. Îți poți alege cum să păcătuiești, dar nu poți să-ți alegi și consecințele.
Păcatul nu este o chestiune privată. Rănește și pe alții. Întrebați-o pe soția lui Stanford. Pe băieții lui.
Sanford a făcut un lucru curajos și apreciabil: a recunoscut că a greșit.
În politică, asta nu se face. Onestitatea se plătește scump. Ca să reziști în politică trebuie să spui onestități false.
Când vom vedea și în România noastră, astfel de „mărturisiri” și lacrimi?
Când vom vedea un politican care se retrage din viața publică pentru că și-a înșelat nevasta și și-a rănit copiii?
Dar un păstor care se retrage din pastorală pentru că nu mai este „bărbatul unei singure neveste”?
Michael Jackson cânta odată că „cerul poate să aștepte”
Tell the angels no,
I dont wanna leave my baby alone
I dont want nobody else to hold you
Thats a chance Ill take
Baby Ill stay, heaven can wait
No, if the angels took me from this earth
I would tell them bring me back to her
Its a chance Ill take, maybe Ill stay
Heaven can wait
Youre beautiful.
Eu cred că e prea „beautiful” cerul ca să-l pierzi din cauza drăguței de „baby”.
Dacă cerul așteaptă acum, așteaptă pocăință, pentru că odată ajuns acolo…..This is it!
PS.
Iată câteva articole interesante despre pericolul și consecințele imoralității. Aici, aici, aici.
Noi suntem tare grăbiți în fapte și în gândire. Așteptăm ca Dumnezeu să lucreze după graba noastră și nu după planurile Lui veșnice. Dar, vedem surprinși că morile lui Dumnezeu merg încet, apele Lui curg lin, și vântul Lui nu este un uragan, ci o adiere liniștită. Vocea Lui nu esta tare și puternică când se adresează omului, ci e atât de fină încât un copil mic ca Samuel o găsește dulce și plăcută.
De aceea, e bine să ne luăm încet și liniștiți după Dumnezeu și să nu ne grăbim prea tare, ca nu cumva să mergem singuri, grăbiți spre nimicire.
Perle și Comori de Marcu Nichifor.
 | AdiCondrea la După 5 ani, „ambasada… |
 | Ioan Alexandru G la Evanghelia predicată de Robert… |
| Ioan Alexandru G la După 5 ani, „ambasada… |
 | ady la Evanghelia predicată de Robert… |
 | munteanu vasile la Adevărul supără |
 | remus talpos la De ce cred că și eu am darul… |
 | Mircea Mitrofan la Amintiri depănate de pastorul… |
Ambasadorul 