Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “iunie 10, 2009”

Frate, nu-l supăra pe musafir!


Tocmai ce m-a sunat un coleg păstor care era tare tulburat.
A fost invitat la o conferință undeva prin sudul țării unde a asistat la câteva prelegeri. Iată și câteva din învățăturile oferite de musafirii veniți tocmai din Statele Unite:
– nu poți face din Biblie normă de viață, trebuie să te lași călăuzit de Duhul Sfânt.
– nu contează dacă păcătuiești, tot fiu și fiică rămâi.
– țigara și paharul de băutură nu te duc în iad.

Colegul meu se pare că nu a mai suportat, s-a ridicat și a pus câteva întrebări luând astfel atitudine.
A fost pe loc mustrat și acuzat că face dezbinare. Colegul și-a luat bagajul și a plecat….

Ce mi s-a părut interesant este că în pauzele de cafea au fost câțiva păstori care și-au exprimat șușotind nemulțumirea cu astfel de învățături, dar nimeni din cei aproximativ 40 de păstori și participanți nu a îndrăznit să o facă la modul deschis. Alții chiar l-au felicitat în privat, după întâlnire, pe colegul păstor.

Dar de ce au făcut-o în ascuns?

Ca să nu se supere „frații” musafiri!

Să mai spună cineva că românii și-au pierdut spiritul de o$pitalitate….

Haine noi? Nu, mulțumesc!


Cred că Hans Christian Andersen a scris superb basmul despre împăratul căruia în plăceau tare mult hainele ( Emperor”s New Clothes ).

Pentru că nu avem timp de citit 😦 hai să ne uităm peste un filmuleț:

Pastorul Rick Holland a folosit în introducerea sa acest basm pentru a vorbi într-un colegiu despre îmbrăcăminte. Preiau ideea și întreb:

…. nu credeți că basmul a devenit realitate la noi în România?

Merg prin oraș și încep să realizez foarte repede că mulți sau mai bine zis multe au fost înșelate de cei doi croitori șarlatani: diavolul și lumea.
Se plimbă domnișorelele prin oraș cu capul sus și pline de aroganță aproape goale dar crezând din toată inima că de fapt ele poartă cele mai frumoase și fine hăinuțe.
Atât de convingătoare este și opinia publică încât am impresia că singurul „stupid” sunt eu! Sau poate nu sunt demn de poziția în care mă aflu?
Și de frică, tac! Să nu râdă ceilalți de mine, și să nu fiu etichetat ca fiind legalist sau înapoiat.

Dar prind așa un curaj când văd că mai sunt în jurul meu „copii nevinovați” care strigă în gura mare: „dar nu are mai nimic pe ea” și îmi dau seama că „dioptriile” mele sunt în limite normale.

Așa că, mă întreb, cum au reușit acești croitori șmecheri să ne îmbrace atât de caraghios?
Unde a dispărut modestia?
De ce nu mai roșesc fetele noastre ca și împăratul din basm și să dea fuga fuga în dormitor să se îmbrace?

Domnul cu voi!

voi continua subiectul modestie…

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: