Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “iunie 15, 2009”

O mare strâmtorare


Ai fost vreodată într-un așa de mare stres și impas încât ai plâns până nu ai mai putut plânge?

David a fost acolo.

Atunci David și poporul care era cu el au ridicat glasul și au plâns până nu au mai putut plânge. David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fetelor lui.

În călătoria noastră prin viața asta, sunt situații în care îngrijorarea și frica ne cuprind ca un piton care încet, încet se încolocește în jurul gâtului și simțim că nu mai avem aer.

Ne întrebăm în astfel de momente de ce Dumnezeu lasă furtuni așa de grele să ne lovească? Cât va dura furtuna? Care este prețul?

Uneori Dumnezeu folosește furtuna pentru a ne călăuzi. Ne așezăm atât de confortabil încât nu-L mai auzim pe Domnul vorbindu-ne sau chemîndu-ne să-L urmăm. Așa că, Domnul aprinde un foc sub noi. Și încep să ne ardă călcâiele și începem să ne mișcăm și să căutăm un alt loc. În astfel de momente suntem gata să luăm decizii și să ne schimbăm direcția vieții. Alteori, Dumnezeu folosește necazurile pentru a ne proteja de ceva mult mai grav și periculos. Gândește-te la Iosif. Frații lui ai crezut că-i fac un mare rău, dar Dumnezeu era acolo să-i facă un mare bine.

Nu știu care este scopul furtunilor din viața ta, dar te îndemn să faci ce a făcut David. În cele mai cumplite momente ale vieții lui, când nici lacrimi nu mai avea să plîngă, Biblia spune

Dar, David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se de Domnul Dumnezeul lui.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: