Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “iunie 26, 2009”

Michael tace; Sanford nu.


Michael Jackson a murit. Ni se spune că lumea este în stare de șoc și îl jelește. Eu nu am fost șocat și nici nu-l plâng prea tare.
Las morții să-și îngroape morții.

Despre un alt american vreau să scriu. Unul viu și care nu a putut tăcea. A fost considerat un bun contracandidat pentru Obama la alegerile din 2012.
Dar cu lacrimi în ochi și-a cerut iertare pentru aventura amoroasă cu o femeie din Argentina. A mărturisit în fața familiei și a colegilor minciuna în care a trăit vreme de un an.

Pentru o săptămână toată lumea a crezut că s-a pierdut prin Apalași, dar Miercurea trecută a dezvăluit unde a fost de fapt. La Maria în Argentina.

Concluzia este că am fost necredincios soţiei mele. Îi cer scuze lui Jenny şi celor patru băieţi pe care îi avem, pentru că i-am dezamăgit. Totul a început foarte inocent, cum bănuiesc că se întâmplă în astfel de cazuri, de la câteva schimburi amicale de e-mailuri. Dar în ultimul an a devenit mai mult decât o joacă. Drept consecinţă, v-am rănit pe toţi. Mi-am rănit soţia. Mi-am rănit băieţii. Mi-am rănit prietenii… o grămadă de oameni. Am greşit. Punct. Final de poveste.

Dar nu despre Sanford vreau să vorbesc, ci despre mine, despre noi.

1. Cea mai mare problemă a noastră nu este cultura postmodernă, internetul prin cablu sau circumstanțele dificile. Marea noastră problemă este ÎN noi. Fiecare din noi suntem niște potențiali păcătoși de zile mari. Samson nici nu și-a imaginat vreodată că va ajunge de râsul filistenilor. Și a ajuns!
Atenție la firea care se luptă ÎN noi.

Do not feed it! Răstignește-o!

2. Atenție la prieteniile care se pot lega foarte ușor și repede. Atenție, păstorilor pe cine consiliați și despre ce subiecte vorbiți.
Fiți gata să dați socoteală oricând de aceste discuții (private sau pe internet).
Facebook-ul este o unealtă utilă pentru a vedea prieteni sau rude pe care nu i-ai văzut de ani de zile. Dar fiți atenți la inima care este nespus de rea și ÎNȘELĂTOARE.
Păcatul îl distruge și pe republican cât și pe democrat. Păcatul nu ține seama că ești păstor sau student.

3. Păcatul are consecințe. Îți poți alege cum să păcătuiești, dar nu poți să-ți alegi și consecințele.
Păcatul nu este o chestiune privată. Rănește și pe alții. Întrebați-o pe soția lui Stanford. Pe băieții lui.

Sanford a făcut un lucru curajos și apreciabil: a recunoscut că a greșit.
În politică, asta nu se face. Onestitatea se plătește scump. Ca să reziști în politică trebuie să spui onestități false.

Când vom vedea și în România noastră, astfel de „mărturisiri” și lacrimi?
Când vom vedea un politican care se retrage din viața publică pentru că și-a înșelat nevasta și și-a rănit copiii?
Dar un păstor care se retrage din pastorală pentru că nu mai este „bărbatul unei singure neveste”?

Michael Jackson cânta odată că „cerul poate să aștepte”

Tell the angels no,
I dont wanna leave my baby alone
I dont want nobody else to hold you
Thats a chance Ill take
Baby Ill stay, heaven can wait
No, if the angels took me from this earth
I would tell them bring me back to her
Its a chance Ill take, maybe Ill stay
Heaven can wait
Youre beautiful.

Eu cred că e prea „beautiful” cerul ca să-l pierzi din cauza drăguței de „baby”.

Dacă cerul așteaptă acum, așteaptă pocăință, pentru că odată ajuns acolo…..This is it!

PS.

Iată câteva articole interesante despre pericolul și consecințele imoralității. Aici, aici, aici.

Dumnezeu nu se grăbește


Noi suntem tare grăbiți în fapte și în gândire. Așteptăm ca Dumnezeu să lucreze după graba noastră și nu după planurile Lui veșnice. Dar, vedem surprinși că morile lui Dumnezeu merg încet, apele Lui curg lin, și vântul Lui nu este un uragan, ci o adiere liniștită. Vocea Lui nu esta tare și puternică când se adresează omului, ci e atât de fină încât un copil mic ca Samuel o găsește dulce și plăcută.
De aceea, e bine să ne luăm încet și liniștiți după Dumnezeu și să nu ne grăbim prea tare, ca nu cumva să mergem singuri, grăbiți spre nimicire.

Perle și Comori de Marcu Nichifor.

Ce este greşit cu vorbirea în limbi?


Am postat cu multă vreme în urmă un document preluat de pe internet despre mişcarea carismatică. Documentul este intitulat „Mişcarea carismatică.”

Iată cum începe acest articol:

Pe la începutul secolului 20 a luat fiinţă Mişcarea penticostală, care pune accentul pe „vorbirea în limbi“ şi pe „vindecarea miraculoasă“. Nereuşita lor de a împărţi drept Cuvîntul adevărului a dus la multe învăţături false referitoare la lucrarea Spiritului Sfînt şi a produs confuzie în mintea multor credincioşi şi necredincioşi.

Eu cred că afirmaţia este corectă.

Din 1997 am intrat în lucrarea pastorală şi nu mi-am imaginat atunci că voi ajunge să văd felul atât de persuasiv al mişcării carismatice de a pătrunde în rândurile noastre. La insistenţele unor fraţi din biserică am fost de acord să găzduim o conferinţă de „post şi rugăciune” în biserica noastră. Am realizat apoi că postul şi rugăciunea erau doar pretexte pentru a chema oamenii la întâlniri unde vor avea loc aşa zise vindecări, minuni, profeţii şi alte semne miraculoase. În săptămânile care au urmat acestei conferinţe, o parte din membrii bisericii au fost derutaţi şi debusolaţi. O avalanşă de întrebări au năpădit în mintea lor:
Oare de ce în bisericile noastre nu se practică astfel de lucruri?
De ce pastorii noştri nu ne încurajează la a căuta semne şi minuni cu Domnul? De ce nu vedem în fiecare zi câte o minune din partea lui Dumnezeu?
De ce noi nu vorbim în alte limbi? De ce nouă Dumnezeu nu ne mai vorbeşte aşa cum a vorbit în vechime proorocilor?

Cu toate că am predicat în următoarele duminici despre aceste lucruri, arătând clar ce spune Scriptura despre profeţi, vindecări, evanghelizarea prin semne şi minuni, vorbirea în limbi, unii au înţeles aceste mesaje ca fiind o lovitură fraţilor noştri pe care ar trebui să-i iubim. Am înţeles repede că suntem în pericolul de a sacrifica adevărul de dragul acceptării altora şi a unei înţelegeri superficiale. Cineva spunea despre mesajele predicate de mine în biserică că „ele sunt biblice, dar le lipseşte duhul.” O astfel de gândire este gata să renunţe la discernământul spiritual de care suntem datori şi să accepte orice învăţătură de dragul unităţii.

Aşa s-a şi întâmplat. Unii au plecat din biserică deranjaţi de lipsa noastră de toleranţă faţă de astfel de „învăţături noi” căutând un loc în care să continue să caute o „putere proaspătă” de la Dumnezeu.

Stăteam de vorbă cu unul din aceşti fraţi în biroul pastoral şi după ce mi-a povestit toată experienţa lui şi toate simţămintele pe care le-a trăit în aceste întâlniri, m-am întins după Biblia de pe birou dorind să-i explic ce spune Scriptura despre aceste experienţe. Reacţia fratelui a fost: „frate Adi, lasă Scriptura că nu vorbim acum din ea.”

O astfel de atitudine a pătruns din păcate în sânul bisericii lui Cristos. Nu mai vorbim din Biblia, ci din experienţă. Nu mai avem nevoie de principii biblice, ci de trăiri înalte. Atunci când cineva se „încăpăţânează” să stea lângă adevărul Biblie, este imediat etichetat ca fiind duşmănos, lipsit de dragoste, având un spirit de dezbinare.

De aceea, cred că este o datorie a noastră să analizăm diferenţele doctrinale în lumina Scripturilor. Nu sunt condus de un spirit de dezbinare atunci când exprim dezacordul cu învăţătura altcuiva. Chemarea noastră nu este de a evita adevărul care este controversat, ci să vorbim adevărul în dragoste ( Efes.4:15 ).

Cred că una din cele mai mari şi mai subtile provocări ale Bisericii de azi este mişcarea carismatică.

Învăţătura acestei mişcări, numită şi neo-penticostalism, nu este propagată doar de bisericile declarate carismatice. Vom întâlni învăţuri carismatice chiar în sânul celorlalte biserici evanghelice. De aceea, cred că este imperios necesar să ne dezvoltăm discernământul spiritual în faţa tuturor învăţăturilor străine de cuvântul Scripturilor.

Vreau să declar foarte clar că am convingerea că în bisericile carismatice sunt mulţi credincioşi sinceri şi devotaţi lui Dumnezeu. La fel cred că şi în bisericile penticostale sunt credincioşi care iubesc pe Domnul şi sunt pasionaţi de trăirea conform Cuvântului lui Dumnezeu. Şi chiar dacă suntem în dezacord în anumite doctrine fundamentale îi consider fraţii mei în Domnul Isus.

Biblia trebuie însă să rămână „firul cu plumb” cu care ne măsurăm trăirea de zi cu zi şi învăţătura pe care o dăm altora.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: