Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “iunie 28, 2009”

Chemarea Siberiei


Astăzi la biserică i-am avut pe Marius și Adriana.
P6280057

Au plecat din Alba Iulia în decembrie 2006 spre Buryatia. Este o regiune în Siberia, parte din Federația Rusă.
Sunt peste 600.000 de buryați, aproape 90% dintre ei sunt budiști tibetani, iar 10% sunt șamaniști.
Sunt aproape 400 de creștini, majoritatea lor convertiți în ultimii ani.

Din România până în Siberia sunt aprox.8.000 km.

Mult ocultism și jertfe aduse diferitelor spirite. Unii aduc țigări și vodcă acestor duhuri. Întrebați de ce fac asta, au răspuns: ” dacă nouă ne place vodca, credem că și duhurilor le aduce plăcere”.

S-au adaptat destul de repede la clima foarte rece. Iarna se ajunge la temperaturi de -40*C. Dar în Siberia este și vară. În luna iulie sunt temperaturi de +30*C.

Motive de rugăciune:
– pentru obținerea vizei pe termen lung sau reședință temporară.
– pentru a-și perfecționa limba rusă și a învăța limba buryată.
– pentru cosntrucția noii biserici.
– pentru biserici și credincioșii din România care să devină parteneri cu ei.

Mulțumim Domnului pentru ei și ne rugăm ca Domnul să scoate mai mulți lucrători la secerișul LUI.

Loc de adunare


Pentru mulți dintre noi, „locul de adunare” înseamnă biserica.

Știați că și la magazinul PLUS este un „loc de adunare”? 🙂

Iată semnul care atestă acest lucru:

P6260053

„Casa Mea se va chema o casă de rugăciune” … acolo nu se face shopping.

Anabaptiștii și carismaticii (1)


A existat în rândul quakerilor, un personaj carismatic, James Nylor.
El este promotorul „marşurilor de laudă” prin oraşe. În anul 1656 el a chemat oamenii să se alăture „războiului mieilor”. A mărşăluit pe un măgar prin oraşul Bristol, în timp ce alţii fluturau ramuri de finic pe marginea drumului. Evenimentul era menit să ilustreze „venirea spirituală a lui Cristos în inimă.” Simbolismul lui Naylor a fost neînţeles de către populaţia oraşului Bristol, care a considerat gestul lui o blasfemie. L-au biciuit, au scris pe fruntea lui litera „B”, iau găurit limba şi l-au aruncat în temniţă.

În încercarea de a demonstra că „semnele şi minunile” nu sunt un fenomen nou, promotorii mişcării carismatice fac adesea referire la un grup din istorie numit „shakers”.

Grupul a fost iniţiat prin anul 1758 de o femeie, Ann Lee. Secta era caracterizată de practicarea căderilor în stări de transă şi extaz din timpul închinării şi de un stil de viaţă extrem de pietist.
Este interesant că shakerii aveau o legătură spirituală strânsă cu montaniştii, considerându-i ca fiind „înaintaşii unei noi dispensaţii.”

Iată o descriere a modului lor de închinare:

În întâlnirile lor, shakerii nu erau implicaţi în predicare, rugăciune sau alte forme cunoscute de închinare. Ci, fiecare făcea ce dorea, adeseori neţinându-se seama de ceilalţi: unul stătea cu mâinile ridicate, altul stătea în poziţii ciudate, pe care ei le numeau semne, altul dansa, iar câteodată săreau de pe un picior pe celălalt. Alţii se învârteau pe loc atât de tare încât dacă era femeie hainele erau ridicate de curentul de aer. Altul stătea întins pe podea, alţii gemeau; alţii tremurau puternic: alţii se purtau ca şi când toţi nervii au intrat în colvulsii, alţii îşi învârteau mâinile atât de tare încât ai fi crezut că îşi iau zborul, etc.

(Edward Deming Andrews, The people called shakers, (Oxford University Press, 1953 ), pag.28

Întâlnirile lor nu erau caracterizate doar de cântare şi dans, dar şi de tremurături şi strigături. Ei pretindeau că vorbesc şi în limbi, profeţesc şi folosesc toate darurile folosite în Biserica primară.

Întâlnirile au devenit atât de intense încât Anee Lee a fost încarcerată pentru profanarea zilei de Sabat. În timp ce era în închisoare, ea a avut o serie de viziuni în care pretindea că a avut câteva conversaţii cu Isus.

Ca urmare a acestor „conversaţii” cu Cristos, ea a aflat că ea „reprezintă aspectul feminin al naturii duale al lui Dumnezeu. Ea este a doua încarnare a lui Cristos.”

Datorită persecuţiei din Anglia, Ann Lee şi un mic grup de shakeri au emigrat în America în 1774. S-au aşezat într-un sat izolat, „departe de răutăţile lumii” şi au stabilit „Legile Mileniului” care cerea o separare extremă a sexelor. Bărbaţii, femeile şi copiii locuiau separat iar bărbaţii şi femeile ieşeau din clădiri prin uşi diferite.

O aşa numită „trezire” în anul 1780 a făcut ca această comunitate de shakeri să crească. Populaţia sectei a ajuns să numere cel mai mult în timpul celei de a “Doua mare trezire sprituală”, când existau 18-21 de sate de shakeri şi între 4.000 şi 6.000 de membrii. Secta s-a dizolvat ca şi rezultat al practicării celibatului. În final au mai rămas doar nouă shakeri în două micuţe sate din Noua Anglie.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: