Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “iunie 29, 2009”

Anabaptiștii și carismaticii (2)


A existat şi un grup de anabaptişti extremişti care credeau că darurile din biserica primară au fost reactivate ca şi un semn pentru vremurile din urmă. Felix Mantz a avut în închisoare câteva vise şi viziuni cu epistolele pauline.

Chiar dacă alţi anabaptişti, precum Grebel sau Blaurock nu au pretins astfel de viziuni, ei nu au exclus posibilitatea de a primi astfel de manifestări.

Sattler avertizează asupra pericolului folosiri acestor revelaţii subiective şi a pericolului mândriei ca rezultat al acestor manifestări. Dar nici el, nu le condamnă total. Aceşti anabaptişti, considerau că aceste minuni nu fac decât să confirme Cuvântul.

În anul 1531, Pilgram Marpeck scria că el nu poate „exclude minunile divine şi semnele, pentru că nici Scriptura nu conține această concluzie. Dumnezeu are mână liberă chiar şi în aceste zile de pe urmă.” Același Marpeck spunea că Dumnezeu încă mai face minuni şi „astăzi” şi unii chiar sunt martorii unor învieri din morţi. Profeţii însă nu trebuiesc recunoscuţi după „semnele miraculoase, ci după roade” iar „cineva ar trebui să creadă Scriptura cu sau fără semne.”

Unii din cei mai de seamă lideri anabaptişti din acest grup extremist au fost Thomas Muntzer, Melchior Hofmann şi chiar Hans Hut.
Părerile extremiste a acestor lideri au dus gruparea la poligamie, execuţii şi masacrul de la Munster.

Melchior Hofmann a făcut unele predicţii şi a afirmat mai multe „viziuni şi revelaţii” avute.
Realitatea faptului că unele din previziunile lui s-au împlinit, a dus la creşterea numărului celor care îl urmau şi la continuarea convingerii că el va conduce o armată de predicatori cu „puteri, semne şi minuni şi cu toată puterea Duhului căruia nu-i poate nimeni sta împotrivă.”

Iată ce spune unul din contemporanii lui Hofmann:

Una din profetese a profeţit – printr-o viziune – că Melchior este Ilie. Ea a văzut o lebădă albă înotând într-un râu frumos, iar lebăda cânta extraordinar de frumos. Asta a interpretat ea că se aplică lui Melchior ca fiind adevăratul Ilie. A avut de asemenea o altă viziune a multor capete moarte aşezate pe zidurile cetăţii Strassburg. Când s-a întrebat dacă capul lui Mechior se află printre ele şi s-a uitat cu mai multă atenţie, a observat că este şi capul lui Melchior. În timp ce se uita, capul lui Melchior a început să râdă şi după el au început să râdă toate capetele de pe zid. Astfel de viziuni şi altele asemănătoare au fost aduse la lumină numai fraţilor. Ce folos sau profit au toate acestea, eu nu ştiu.

Acelaşi autor notează unele din ciudatele viziuni ale lui Ursula Joosten. Hofmann a editat revelaţiile şi viziunile profetice ale acestei femei cât şi a soţului ei, Leinhard. Hofmann a atribuit acestor viziuni valoarea şi autoritatea celor scrise de Isaia sau Ieremia.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: