Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the month “iulie, 2009”

Tabăra de vară


Anul acesta, tinerii bisericii noastre vor merge aici în tabără. Un drum lung până acolo dar sperăm să merite.
Ne întâlnim în seara aceasta la biserică pentru a discuta câteva detalii și principii în legătură cu tabăra.

mult har tuturor!

Obama la o bere


Președintele Americii a intrat într-un mod penibil într-o dispută rasială. Încercând să dreagă busuiocul, președintele i-a invitat pe cei doi protagoniști ai conflictului la Casa Albă. Bineînțeles că au fost invitați pentru câteva minute și ziariștii și reporterii pentru a vedea tot poporul cât de „normal” este Obama.
Au servit bere.
Un conflict atât de mediatizat și Obama îi invită la o … bere. Era mai americănesc să-i invite la o Coca-Cola sau la un punch!
Cu o bere nu se rezolvă conflicte.
Cu o sticlă de șampanie nu se trăiește mai bine și mai frumos.

Cum ar fi fost dacă Obama i-ar fi chemat la un moment de rugăciune?
Cum ar fi fost dacă Omaba i-ar fi invitat pe cei doi la un studiu biblic?
Cum ar fi fost … ?

Ar fi fost un vis! Știu!

Dar oare nu întâlnim același scenariu în viețile noastre?
La casele noastre albe.

Un conflict între soț și soție. Soluția: o masă la restaurant!
Un conflict între părinți și copii. Soluția: o jucărie pentru fiecare.
Un conflict între membrii bisericii. Soluția: plecăm în concediu să scăpăm de ei!

„Barmanul” de serviciu ne oferă fiecăruia un pahar de bere. E rece! Dar nu e soluția! E păcăleala!

Soluția este Scriptura și rugăciunea.

Mare dreptate avea un alt fel de președinte al Americii, când spunea:

„The spirit of man is more important than mere physical strength, and the spiritual fiber of a nation than its wealth. The Bible is endorsed by the ages. Our civilization is built upon its words. In no other book is there such a collection of inspired wisdom, reality, and hope.”-Dwight Eisenhower (Term as President: 1953-1961)

Civilizația noastră este clădită pe cuvintele Scripturii și nu pe taclalele de la o bere cu băieții!

Îl vreau pe Domnul… și atât!


August fără blog!


Pe 1 august voi închide blogul.
Ne pregătim să plecăm în vacanță.
Primul concediu în 4 al familiei Condrea!
Rugați-vă pentru noi!

Domnul să vă însoțească pe toți!

Poruncesc duhului de tensiune mare să plece!


Cred că fiecare avem câte un „beteșug” în corp. Mai mare sau mai mic, e acolo!
Cine l-a pus și de unde vine? Cu ce rost? Pentru cât timp?
Sunt întrebări care ne bântuie atunci când suntem bolnavi! Am întâlnit săptămâna aceasta un credincios cu un handicap destul de sever. Mergea în cârje.
Duminica viitoare vom avea cu ajutorul Domnului în biserică la serviciul divin de la Cina Domnului mai mulți frați cu handicapuri fizice destul de serioase. Unul dintre ei a avut un accident în vremea combinatului din Hunedoara.
De ce vor fi prezenți la biserică?
Să ne spună cum Dumnezeu poate folosi un handicap sau o boală severă spre slava și onoarea Lui. Că Dumnezeu are resurse inimaginabile pentru noi ca să rezistăm frumos în cea mai cumplită boală! Să ne spună că versetul „prin rănile Lui suntem tămăduiți” este valabil și atunci când boala nu dispare!

Este absolut normal ca să vrei să te rogi pentru cineva care este bolnav. Și suntem bucuroși când Dumnezeu răspunde acestor rugăciuni. Sunt unii însă care duc această dorință un pic și mai departe. Puterea rugăciunii se pare că nu produce întotdeauna vindecare, așa că ei caută o putere mai mare. Ei spun că această putere mai mare este a lor pentru că Domnul le-a dat „darul vindecării”.

Vreau să spun foarte clar că sunt convins că Dumnezeu mai face și astăzi minuni. Sunt ferm convins că în urma rugăciunii Dumnezeu poate să vindece orice boală dacă asta e voia Lui. Cât despre „darul vindecării” cred că el nu mai există astăzi!

Darul vindecării este menționat în 1 Corinteni 12:9, 28, 30 dar nu este definit în aceste versete. Darul vindecării este foarte clar descris prin lucrarea de tămăduire a Domnului Isus și a apostolilor. Când comparăm vindecările din vremea noastră cu cele din vremea apostolilor și a Domnului suntem uimiți de marile diferențe.

Unii din „vindecătorii” ambulanți au fost demascați ca fiind adevărați șarlatani care s-au îmbogățit pe spinarea bolnavilor și a naivilor. Dar nu toți sunt așa. Peter Wagner și John Wimber nu cer bani pentru vindecările lor. Ei spun că Duhul Sfânt este același și le-a dat și lor darul vindecărilor precum le-a fost dat și apostolilor.
Că Duhul Sfânt este același. Corect!
Că Dumnezeu nu se schimbă. La fel de corect!
Darul de astăzi este același cu cel din Noul Testament doar dacă are aceleași caracteristici, iar eu observ din Scripturi că între darul tămăduirilor din vremea apostolilor și a Mântuitorului și cel practicat de „vindecătorii” care ar fi niște bufoni mai degrabă, sunt mari deosebiri!

Este lucrarea apostolilor și a Domnului Isus reînființată astăzi printre noi?
A dat Dumnezeu bisericii de astăzi aceași slujire de vindecare așa cum a dat-o apostolilor?

O primă caracteristică a lucrării de vindecare a Domnului Isus a fost că toți bolnavii aduși la El au fost vindecați!
Nici unul nu a fost respins că nu a avut suficientă credință.
Nici unul nu a plecat pe același scaun cu rotile.

Isus nu a fost selectiv. I-a vindecat pe toți în liniște și fără spectacol. Fără strigături și fără acompaniament muzical pentru pregătirea atmosferei.
Cu Isus prezent nu este cazul să strigi, să implori, să ridici mâinile și să dai din cap.
Isus pur și simplu i-a vindecat!
Nu așa se întâmplă astăzi la serile de vindecare!

„Vindecătorul” contemporan își alege cu grijă „pacienții” și mulți dintre ei pleacă la fel de bolnavi pentru că nu au avut suficientă credință. Domnul Isus nu le-a cerut celor bolnavi să se pregătească mărturisindu-se în zile de post și rugăciune. Pur și simplu a vindecat bolnavii!

Astăzi nu mai întâlnim așa ceva!

În ziua aceea …


În ziua aceea vor zice; „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam; acum, să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui. ( Isaia 25:9 )

Tătucul sau Mămuca?


Este foarte ușor să te aliniezi în spatele unui „lider” și să execuți la indigo mai toate mișcările lui. Asta e ușor.
Mai greu este să explici de ce le faci.
Când ești copil, imitarea este ok. Dar când ești adult, imitarea poate fi un sigur și bine meritat ko.

Mărturisesc că la începutul pastoralei mele am încercat și „jocul” acesta. La scurt timp, am obosit însă și m-am hotărât să fiu EU. Să predic folosindu-mi vocea mea, să îmi formez propriul stil. Să fiu mulțumit de felul cum m-a creat Dumnezeu și să „înflăcărez darul” pe care L-a pus în mine. Fiecare cu darul lui.

Am citit la comentariile unui binecunoscut blog creștin că „tătucul” ar fi în spatele a nu știu ce manevre și reacții.
Mi-am amintit că și eu am fost acuzat de câteva ori că aș fi „omul lui X” sau că aș ” promova” linia lui Y.

Problema nu e nouă.
Apostolul Pavel ne ajută să ne clarificăm cu ce oameni să ținem și ce linii să promovăm.

Nimeni să nu se fălească, dar, cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre, și voi sunteți ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu ( 1 Corinteni 3:21-23 ).

Atenție!
Pavel, Apolo și Chifa predicau aceeași Evangheliei. Același mesaj.
De ce au ajuns să fie așezați în clasamente?
De ce corintenii s-au aliniat fiecare în spatele unuia dintre ei?
După ce criterii au făcut-o?

Unul singur: personalitatea acestor „lideri”.

Probabil că auzeai prin biserici și comunități, ceva de genul:
„Mie îmi place mai mult de Pavel. Pare un om smerit!”
„Frate, eu pe Apolo îl votez, că vorbește bine!”
„Petru este preferatul meu, că are multe relații și spune multe povestioare cu Isus!”

Personalitatea predicatorilor sau a liderilor noștri nu trebuie să ne dezbine. Trebuie să-i privim ca niște administratori. Ispravnici. Sunt ai noștri. Toți! Și Pavel este al nostru, și Apolo este al nostru, Petru, tot al nostru este, și X este al nostru, și Y este al nostru. Sunt toți ai noștri.

Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște slujitori ai lui Cristos și ca niște ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui. ( 1 Cor.4:1,2 )

Aaa, în cazul în care am în fața mea pe fratele x și pe fratele y și este foarte clar că y este un mincinos, imoral, nu cunoaște Biblia, nu are integritate și nu trăiește în sfințenie, atunci fără nici o ezitare mă atașez cu toată ființa mea de fratele x. Și o fac public. Fratele x iubește Cuvântul, îl predică, îl trăiește și dă dovadă de integritate în lucrarea și trăierea lui. Stau lângă el și îl susțin fără nici o problemă. Mai mult de atât, fratele y trebuie mustrat conform Matei 18 și 1 Timotei 5:19,20.

Dar și aici, cu toate că apreciez viața, slujirea, predicarea, familia fratelui x, mă abțin să emit judecăți finale. De ce? Pentru că nu-i treaba mea! Cu asta se ocupă Domnul. El oferă calificativul final și real. Așa spune Biblia:

De aceea, să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu. ( 1 Corinteni 4:5 )

Numai Domnul cunoaște inima și motivațiile ei.
De ce predică pastorul meu?
Care sunt motivațiile nefardate ale fratelui z care merge în politică?
De ce fratele s este așa de activ?

Eu văd doar ce se vede. Și aud doar ce se aude. Astea le pot judeca.
Dar ce nu pot judeca este INIMA și de ce-urile ei!
Într-o zi, Domnul le va descoperi și ce maaaaaari surprize vom vedea!

Până atunci, mă întrebați, pe cine susțin?
Ce linie promovez?

Eii bine, voi sta lângă acei frați care mă învață să nu trec peste „ce este scris”.

Fraților, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine și la Apolo, ca prin noi înșine să învățați să nu treceți peste „ce este scris”: și nici unul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt. ( 1 Corinteni 4:6 )

Mult har vă doresc și o duminică binecuvântată în prezența TATĂLUI CERESC!

Vine noaptea peste noi.


Istoria Evului Mediu demonstrează că atunci când o societate se îndepărtează de cuvântul scris, vulturii lipsei de civilizație și ai iraționalității încep să dea târcoale. Lucrul acesta este valabil și astăzi, la fel ca în trecut.

Cuvântul pe cale de dispariție, de Arthur W.Hunt III. Editura Făclia.

Ce este păcatul?


„Depinde!”

Acesta este răspunsul cel mai probabil pe care l-am primi astăzi.
Dar Biblia spune foarte clar

Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu…

Păcatul este tot ce nu corespunde standardului perfect al lui Dumnezeu. Am spus TOT! Asta înseamnă că păcat nu este doar violul, crima, furtul și homosexualitatea. Păcatul este și atitudinea inimii care nu este conformă voii lui Dumnezeu.
Biblia compară păcatul cu o boală. Unele boli sunt vizibile, alte nu se văd cu ochiul liber.
După ce am terminat liceul m-am îmbolnăvit de hepatită. În două zile, toată lumea știa că am hepatită. Eram galben ca o lămâie. Era ceva vizibil. Eram bolnav!
Dar dacă ai ulcer? Asta nu se vede. Ești roșu în obraji, înalt și frumos, zâmbești larg și te îmbraci elegant și nimeni nu știe de ulcerul tău.

Cine este mai bolnav? Cel cu hepatită? Sau cel cu ulcer?
Amândoi! Corect!

Păcatul este păcat! NU există un păcat mai păcat decât alt păcat!
Există însă consecințe diferite! Și pe acestea nu le poți alege! Ele vin la pachet cu păcatul săvârșit!

Dacă ți-am furat un stilou, am păcatuit? Sigur că da!
Dar dacă ți-am furat nevasta. Am păcătuit? Absolut!

Amândouă păcatele sunt păcate, dar cu efecte și consecințe diferite!

Imaginează-ți că îmi pare rău, regret și mă pocăiesc de ambele păcate!
Asta înseamnă și să dau înapoi ce am furat. Pot da înapoi stiloul furat și încă patru noi nouțe ca să mă asigur de iertare.
Hmm, dar este însă o altă chestiune în al doilea caz, așa-i?

Păcatul poate fi de comitere sau de omitere.
Și dacă ai știut să faci un bine și nu l-ai făcut, Biblia spune că ai păcătuit!

Ce păcate de OMITERE vă sunt mai cunoscute?

Exemple:

– să nu dai cinste și întâietate altui frate ( Rom.12:10 )
– să nu fim cu luare aminte la învățătura pe care o dăm altora ( 1 Tim.4:16 )

1 Corinteni 2:9


Am citit astăzi 1 Corinteni 2.

Iată ce spune versetul 9

Dar, după cum este scris: Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.

Nu-i așa că foarte mulți cred că acest verset se referă la cer? Acest verset este deseori citat când se vorbește despre ceea ce Dumnezeu ne pregătește în cer.
Dar textul nu vorbește despre cer. Ci despre înțelepciunea Evangheliei. Înțelepciunea creștină.
Interesant este că cei care spun că nu putem descrie cerul pentru că acolo sunt lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, uită să citeze și continuarea textului, versetul 10

Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: