Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “octombrie 1, 2009”

Bine zis


Un prieten al lui J.Oswald Sanders a spus cu o anumită ocazie:

Nu-i așa că e o experiență umilitoare să-ți vezi propriile slăbiciuni alergând în jurul tău pe două piciorușe!

Legalizăm orice?


Sunt multe voci care susțin legalizarea prostituției și a consumului de droguri ușoare. Cu argumente, cu explicații, cu garanții.

Ca și Biserică, am devenit mai toleranți, mai permisivi cu lucrurile lumești. Ne face asta mai civilizați? Mai buni? Mai eficienți?

Trăim într-0 societate permisivă spiritual și moral și mă întreb cum vom arăta peste 10 sau 15 ani. Suntem ca și pocăiți tot mai toleranți în relații, în familie, în probleme financiare, în folosirea timpului. Mai toleranți până și cu Dumnezeu.

Neemia a fost confruntat cu aceeași permisivitate în poporul lui Dumnezeu.

Tobia amonitul, locuiește în templu. În mod normal nu are ce căuta acolo. Dar au trecut anii și oamenii s-au obișnuit cu el acolo. Ce-i de făcut acum? Lucrul cel mai fireșsc și ușor este să legalizăm șederea lui. Să-i facem actele. Doar are și rude printre noi iar numele lui sună a pocăit: „Domnul este bun”. Deci, trebuie să-l iubim și pe el!

Neemia e de o altă părere. Nici vorbă de permis așa ceva. Afară cu Tobia. E clar Cuvântul care zice că  un moabit nu are ce căuta acolo.

Evreii au început să facă afaceri în ziua Domnului. Afacerile merg bine. Tirienii au pești și mărfuri din cele mai bune. Se pare că banii cei mai mulți se câștigă în Ziua Domnului. Ce facem? Ca să nu mai avem probleme: legalizăm și asta. Ne putem închina în altă zi.

Habotnicul de Neemia, din nou are o altă părere: închidem porțile și nu mai avem ce căuta la piață în ziua Domnului. Punem paznici dacă trebuie, dar Cuvântul trebuie păstrat.

Cred că este foarte ușor să văd greșelile altora și să fiu orb la permisivitatea din viața mea. În lumina Cuvântului, stau și cuget și mă întreb unde am alunecat. Îmi scanez viața și motivațiile mele. Ele trebuiesc aduse în armonie cu voia lui Dumnezeu.

În fața permisivității trebuie luate atitudini ferme. Permisivitatea este o problemă continuă. Ea trebuie depistată cu Cuvântul și confruntată direct.

E mult mai ușor să legalizezi dușmanul, decât să te lupți cu el.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: