Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Nu a murit, ci doarme!


Aseară am fost la rugăciune. La Păucinești. 20 de minute de la Hațeg. Ne-am adunat în jurul Cuvântului care ne-a vorbit despre frământarea care l-a făcut pe Iair să cadă în genunchi la picioarele Domnului. Ne-am rugat pentru cei care ajung la capătul puterilor și cred că nu mai este nici o șansă. Ne-am rugat pentru cei care ajung să spună: „nu mai are nici un rost să-l supăr pe Învățătorul”. Ne-am rugat pentru cei care strigă din tot sufletul lor: „ai milă de fica mea, trage să moară”. Ne-am rugat pentru cei care trec prin mari și grele încercări. O seară specială alături de frați și surori scumpi înaintea Domnului.

În timp ce mă îndreptam spre mașină, am răspuns la telefon și mi s-a spus că fratele Liviu, un membru al corului nostru și frate care a slujit ca și prezbiter în biserica noastră câțiva ani este la Urgență și doctorii încearcă să-l resusciteze. 54 de ani! Am sunat-o pe soția fratelui Liviu și am asigurat-o că mă rog pentru ei și mijlocesc înaintea Domnului pentru viața și sănătatea soțului ei. M-am oprit direct la spital. În fața Urgenței erau adunați soția, rude și toți frații și surorile fratelui Liviu. Înlăcrimați și cuprinși de teamă. Familia Onescu este o familia mare și unită. Ne-am adunat acolo, în fața spitalului și ne-am plecat capetele în rugăciune, ținundu-ne de mână unii pe alții. Am strigat din toată inima spre Domnul nostru! Am lăsat să cadă lacrimile noastre știind că Dumnezeu le vede și le simte. Când am deschis ochii, cineva a ieșit din camera de urgență și ne-a făcut un semn cu mâna, șoptind: „E gata!”

Durerea a devenit insuportabilă pentru câteva secunde. „Domnul este Adăpostul nostru” au fost cuvintele pe care soția alături de fiul și fiica lor le-a repetat cu glasul sfâșietor în auzul tuturor care erau acolo!

În seara aceasta voi merge la priveghi. O seară în care voi plânge cu cei care plâng și printre lacrimi vom privi la Cuvântul Dumnezeului oricărei mângâieri. O seară când ne vom aminti mesajul Mântuitorului nostru: „copila nu a murit, ci doarme”.

Fratele Liviu nu a murit.

A adormit! Se odihnește și așteaptă învierea.

Rugați-vă pentru soția și familia fratelui Liviu O.

Anunțuri

Single Post Navigation

6 thoughts on “Nu a murit, ci doarme!

  1. FRATELE MIHAI & SORA ANY on said:

    Prea Iubitilor,

    L-am intalnit ultima data in piata orasului de langa blocul in care locuim. Era vesel, bucuros si plin de viata. Multumit ca Dumnezeu il binecuvinteaza impreuna cu intreaga lui familie.

    Vestea ca Fratele Liviu „si-a ispravit alergarea” a fost pentru noi ca un tsunami. S-a intamplat dupa un sfert de ora de la anuntul medicilor. Am stat in tacere si am asteptat sa treaca valul de durere care ne-a atins si pe noi, mai ales ca relatiile noastre cu familia Onescu sunt si relatii de rudenie.
    Linistea s-a instalat din nou in inimile noastre, Duhul aducandu-ne aminte de ciobanasul David care a inteles ca „chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei morii nu ma tem de nici un rau, caci TU esti cu mine.”

    Da ! Il pastram pe Liviu cu aceiasi imagine cu care ne-am despartit: vesel, implinit si binecuvantat. Acum toate astea sunt la modul superlativ, acolo SUS in Glorie impreuna cu Sfintii si cu Mantuitorul pe care L-a iubit si L-a slujit.

    Si cum ramane cu Sora Marinela si copiii lor ? Asa cum spune CUVANTUL prin profetul Ieremia:”Lasa pe orfanii tai!Eu Ii voi tinea in viata. Si vaduvele tale sa se increada in Mine !”

    De aici din Arizona suntem alaturi de Marinela si de copiii ei precum si de toti cei ce simt durerea despartirii, atat in familia Onescu, cat si in familia Valean. Ne unim „sa plangem cu cei ce plang” si sa cerem ca Parintele Mangaierilor sa atinga cu dragostea Lui orice inima aflata in doliu si in durere.

    Va iubim si va imbratisam cu dragoste sincera dorind ca slujba de inmormantare sa fie o adevarata sarbatoare in care Cuvantul lui Dumnezeu sa fie proclamat cu putere si toti cei prezenti sa fie provocati la mantuire si viata vesnica !

    PS: Daca se poate transmite acest mesaj la inmormantare … va multumim !

  2. Dumnezeu sa-si dea mangaierea Sa!

  3. ascultareacredintei on said:

    Eram in holul bisericii, Duminica, dupa terminarea intalnirii noastre.

    M-am intalnit cu tati. Trecea fratele Liviu si l-am salutat. „Pace”. Mi-a zambit cordial, cu multa pace in ochi, o pace care mi-a atras atentia. L-am intrebat ce mai face. Mi-a spus ca „Foarte bine”. Ne-am despartit tot cu „Pacea Domnului”.

    Luni am aflat vestea – „fratele Liviu a murit”, mi-a spus Vio. Imediat mi-am amintit de ziua precedenta. Am inteles ca, atunci, ne-am luat „la revedere”.

    Dumnezeu mi-a dat ocazia sa imi iau la-revedere de la un om al Lui, chiar inainte sa plece Acasa. Vorbeam cu un prieten, cu Bogdi, si am invatat impreuna sa nu trecem nepasatori pe langa frati. S-ar putea ca salutul si vorbirea aceea sfanta sa fie ultima, sa fie un „bun ramas”.

    Am mai invatat ca nu e timp de flecarii cand ne intalnim si vorbim. Poate e ultima intalnire, poate un pretios moment al imbratisarii pentru ultima oara, aici, „in partea aceasta de cer”.

    Pacea Domnului Isus sa fie in voi, fratilor.

  4. ambasadorul on said:

    Frate Mihai și sora Any,

    voi încerca mâine să transmit din partea dumneavoastră aceste gânduri.
    Domnul să vă dea har în slujire și familie!

  5. ambasadorul on said:

    ascultareacredinței,

    Florian Pitiș era pe moarte. Și printre ultimele cuvinte pe care le-a rostit față de cei apropiați, au fost și acestea: trăiți fiecare clipă ca și când ar fi ultima.

    Apostolul Pavel ne spune că harul ne învață să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând…

  6. ambasadorul on said:

    Dragilor,

    astăzi a fost înmormântrea fratelui Liviu. Mulțumim Domnului pentru ușa larg deschisă pentru predicarea Evangheliei. Cred că au fost aprox. 400-500 de oameni prezenți la serviciul de înmormântare. Continuăm să ne rugăm pentru familie și în special pentru Paul, băiatul fratelui Liviu!

    Prețuiți timpul petrecut cu părinții, cu copiii. Prețuiți casa Domnului și părtășia cu frații!

    Domnul cu voi toți!

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: