Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “octombrie 22, 2009”

Ospitalitatea și Biden


Știm cine este Joe Biden. Vicepreședintele Americii! Number 2 în America.

Dar știți cine este Bogdan Aurescu? Este cel care l-a așteptat la aeroport pe number 2 din administrația americană.

Bogdan Aurescu este un simplu secretar de stat în ministerul afacerilor externe.

Cred că este o mare gafă din partea autorităților române. Eroare diplomatică gravă! Să nu mai vorbim de lipsa de politețe.

Se vede în ce haos politic ne aflăm dacă politicienii noștri nu au avut timp să-l aștepte pe Joe Biden la aeroport.

Sper că la plecare lui din România nu vor trimite doar cu un șofer de taxi!

De ce nu Dansez pentru tine? – 1


La vremea când scriu acest post aflu că la sfârșitul unei tabere creștine, organizată de creștini evanghelici, a avut loc o „probă de foc”.

Probă de dans!

Am înțeles că această probă a fost apreciată de participanți ca fiind foarte „fun”. Adică, multă distracției, râs și voie bună! Până aici, de acord! Să pui niște evanghelici, obișnuiți cu cor, poezii și duete să danseze diferite genuri de dans, îmi imaginez ce de strâmbături și eschibiții caraghioase au putut să-ți vadă ochii.

Dar, îmi trece repede pofta de râs când mă gândesc de unde le-a venit tinerilor noștri idea cu dansul. Se prea poate ca Protv-ul nostru cel de toate zilele să fie bun și la idei pentru tabere creștine. Se poate?

Dansul este introdus tot mai mult în cadrul bisericilor evanghelice. Am auzit și am văzut fotografii în care mesenii erau invitați la „dansul miresei”. De unde le-a venit și idea asta? De ce nu s-a inventat la nunțile noastre, „rugăciunea miresei” sau „cântarea miresei”. Ori „mărturia miresei”. De ce nu ne vin idei din astea?

Totul a început prin anii 1960 odată cu apariția mișcării carismatice care justifică dansul ca fiind o exprimare a bucuriei prin intermediul trupului. Bineînțeles că marele argument este David care a dansat în fața chivotului.

Unde găsim dansul în Scriptură?

După înecarea armatei lui faraon ( Exod.15:20-21 )

Observați vă rog că inițiativa dansului o are Maria. Probabil, deoarece dansul face apel la simțuri, iar înclinația feminină este mai mare pentru aceasta, vedem că femeile „explodează” mai ușor și mai repede în a-și manifesta bucuriile. Maria și femeile au dansat. Moise? Nu dansează! Aron? Nici el. Ceilalți bărbați? Ca de obicei, stau și privesc!

O altă situație în care se dansează este imediat după biruința câștigată de Iefta ( Jud.11:32-34 )

Din nou, o fată dansează! Ghinionul ei! Nici tata și nici mama nu sunt fericiți de gestul ei!

Ah! fata mea! Adânc mă lovești și mă tulburi!

Un alt moment de dans, găsim după ce David l-a ucis pe Goliat ( 1 Sam.18:6-7 )

Din nou, femeile nechemate și neinvitate, le-a apucat dansul. Nu vedem nici un bărbat să danseze cu ele, și nici pe David.

Concluzia:

la poporul evreu, exprimarea bucuriei în cazuri de biruință, prin intervenția divină, era o manifestare național-religioasă.

Data viitoare vom continua cu acele cazuri de dans total neacceptate de Dumnezeu. Aici, vom găsi și bărbați dansând.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: