Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “noiembrie 11, 2009”

De ce nu dansez pentru tine? – 2


Emisiunea „Dansez pentru tine”. Mi-au trebuit câteva minute să-mi dau seama despre ce este vorba. De dragul aproapelui, o pereche dansează pentru a câștiga ceva. Să nu ne înșelăm. Nu-i vorba de caritate și nici de binefacere. Este show. Un „spectacol armonios și dramatic de dans”. Și divertisemtul aduce bani, și nu puțini.

Am aflat că în spatele cortinei, „sacrificiile” celor care dănțuiesc pentru binele semenului au fost considerabile: căderi de calciu, probleme cu genunchii, entorse, întinderi de ligamente, nevralgii intercostale, vânătăi, perfuzii și calmante.

Și pentru ce? Pentru că show-ul „must go on”.

Când am auzit ultima dacă că cineva din bisericile noastre are probleme cu genunchii de la statul în rugăciune?

Să auzi că cineva a făcut o entorsă mergând pe dealurile României cu Evanghelia?

Să „ne lăudăm” cu vânătăi luate pentru că am vestit pe Cristos, și pe El răstiginit.

Căderi de calciu pentru că am stat în mijlocire și post pentru aproapele nostru care se îndreaptă spre iad.

Nu, nu sunt adeptul terapiei prin durere. Dar toate aceste sacrificii depe ringul de dans sunt demne de o cauză mai nobilă și mai dumnezeiască.

S-a dansat și în Exod 32

Poporul a șezut de a mâncat și a băut; apoi s-au sculat să joace. ( v.6b )

Contextul dansului nu este postul, rugăciunea, predicarea Cuvântului, ci muzica dată la maxim, mâncarea și băutura. Cred că dansul de aici nu a fost un îndemn divin, ci unul cu o alcoolemie cam ridicată. Rezultatul dansului și a încăpățânării poporului: mânia și judecata lui Dumnezeu.

Este mai ușor să te bâțâi pretinzând că-i „sărbătoare în cinstea Domnului” decât să stai și să aștepți în răbdare și credincioșie coborârea lui Moise de pe munte. E mai ușor să transpiri la dans, decât să amorțești pe genunchi. E mai ușor să închini un pahar „în cinstea Domnului”, decât să-ți închini trupul Domnului ca o jertfă vie. E mai ușor să te scuzi, decât să admiți că ai rămas fără frâu. E mai ușor să spui că alții sunt de vină, decât să admiți că râd vrășmașii Domnului de noi.

E mai ușor, dar nu mai plăcut Domnului.

Cutia


Nu am timp să mă uit la filme și nici la TV. Și chiar dacă aș avea, cred că cu greu aș găsi un film care să merite timpul meu.

Dar am dat peste un review al unui film interesant.

The box. Cutia.

Ideea filmului: primești o cutie cu un buton. Apeși pe buton și o persoană din lumea asta, moare. Dar tu primești 1 milion de dolari. Ai 24 de ore să te decizi.

Cum ți se pare „afacerea” asta?

Cine moare? Nu se știe. Un chinez sau poate un copil din Somalia sau chiar vecinul de lângă tine. Poate un criminal în serie sau o persoană care chiar și-ar dori să moară și nu poate.

Dar tu primești 1.000.000 dolari.

Ai bate palma?

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: