Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Pocăiții pot schimba cursul națiunii


Dar nu votul este arma principală!

Doar două gânduri:

Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh; ci, să cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoașteți după aceasta: orice duh care mărturisește că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu. ( 1 Ioan 4:1,2 )

Doar așa, mă gândeam la tătarii din România care nu au vrut să-l voteze pe Traian Băsescu în primul tur pentru că s-a lăudat cu fapta sa “creștinească”. A creștinat un copil musulman. Nu discutăm aici cum poți creștina un copil, ci mă întreb cu cine vor vota musulmanii români pe 6 decembrie. Și domnul Geaonă și domnul Băsescu au primit o Biblie. Geoană chiar și-a făcut cruce spunând: “așa să-mi ajute Dumnezeu”. Poate trebuia să se gândească la asta domnul Turcescu și să le ofere și Coranul. Nu? Se puteau sprijni cu cealaltă mână pe Coran. Ar fi fost asta suficient? Se pare că atunci când s-au epuizat argumentele logice, apelăm la misticism și sentimente religioase. Cred că numărul domnului Turcescu a fost doar unul de imagine, și nu a avut nici măcar pentru domnia sa vreo încărcătură spirituală. Mă așteptam, dacă tot a apelat la această metodă, să dea la final și un verdict.

Scriptura mai spune:

“…dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga și va căuta fața Mea, și se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara.”

Dorim tămăduirea țării?

Dorim conducători curați și cinstiți?

Vrem ca “da”-ul rostit să fie da?

Vindecarea națiunii trebuie să înceapă cu poporul Domnului. Cu noi, pocăiții. Înainte să aștept de la domnul Geoană sau domnul Băsescu să spună adevărul sau să-și recunoască păcatele, eu trebuie să o fac cel dintâi. Dacă eu, pocăitul, mint cu Biblia în mână, ce pretenții am de la Geoană sau Băsescu? Dacă eu, pocăitul spun neadevărul cu zâmbetul pe buze, ce așteptări să am de la ei? Dacă copiii noștri nu mai au frică de Dumnezeu și nici rușine de oameni, de ce ne lamentăm din cauza tineretului de pe bulevardele țării?

Dacă “poporul Meu” …

Atâta vreme cât poporul Domnului se mulțumește să bălteze în cloaca păcatelor, în minciună, în ipocrizie, nu vom vedea vindecarea națiunii noastre, oricât de mult am vota pentru politicienii de pe afișe.

Votează duminică în inimă și pocăința ta!

Anunțuri

Single Post Navigation

3 thoughts on “Pocăiții pot schimba cursul națiunii

  1. De un an și jumătate aștept să-ți ceri scuze publice pentru minciuna din 31 mai 2008, cînd ai scris:

    „Biserica Penticostală Elim din Timişoara s-a retras din acest eveniment.” – Festivalul Speranței.

  2. laurentiu on said:

    si care ma rog…sunt acesti pocaiti???
    Cine se identifica cu acest nume.

  3. ambasadorul on said:

    Dragă laurențiu,

    ești deja trecut la spam pentru cele 8 mesaje cu conținut vulgar și injurioase.
    Domnul să te te cerceteze și pe tine!

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: