Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “decembrie 8, 2009”

„Ne-am luat din dragoste grozavă”


Sora Mali și fratele Fănel. Născuți în aceași zi din an: 28 noiembrie. Fratele a împlinit 85 de ani, sora Mali 80 de ani. Sunt căsătoriți de 63 de ani.

Se miscă încet din cauza bătrâneții și a bolilor. Dar prospețimea dialogului și a povestirilor ne-a făcut să uităm măsura timpului. Împreună cu Cora și Elisei i-am vizitat și ne-am desfătat povestind, cântînd și rugându-ne împreună.

Vă împărtășesc doar câteva momente din timpul petrecut împreună cu ei.

Frate Fănel și sora Mali, ce sfat le-ați da unor tineri proaspăt căsătoriți?

Sora Mali: Ce sfat? Le-aș spune să nu aibă dedesupturi unul față de altul. Să fie sinceri și să-și păstreze patul curat. Să se iubească unul pe altul și pe Dumnezeu.

V-ați certat vreodată?am continuat eu micul meu „interviu”.

Sigur că da! Ne-am certat. ( s-au privit unul pe altul cu dragoste )

Și care a fost metoda de împăcare?

Sora Mali răspunde: Mi-am cerut iertare chiar dacă nu eram eu cea greșită.

Ce părere aveți de divorț?

Reacția celor doi a fost instantanee și în duet: Iiiiii, vai de mine!

Fratele Fănel continuă: Cum o fi aia? Păi, ne-am luat din dragoste grozavă. Dragostea e mai tare decât moartea. Singurul divorț la care ne gândim este moartea.

Am plecat de la sora Mali și fratele Fănel, amintindu-mi de versetul din Psalmul 92:

„Cei sădiți în Casa Domnului, înverzesc în curțile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade și la bătrânețe, sunt plini de suc și verzi, ca să arate că Domnul este drept, El, Stânca mea, în care nu este nelegiuire.”

Aaa, era să uit … să vă spun și că duminica trecută dimineața, fratele Fănel a condus mașina având-o pe sora Mali în drepta și au venit ca de obicei la biserică. Apoi, au mers și au … votat! Bravo!

„Aduc roade și la bătrânețe”

🙂

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: