Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “decembrie 19, 2009”

Mi-e frică să mă rog cu voce tare


Am observat cu toții că atunci când este vorba să ne rugăm cu voce tare în biserică, uneori se face o pauză și se așterne tăcere. O tăcere rece și grea. Și toată lumea se întreabă: „Ia să vedem cine va sparge gheața?” Unii chiar încearcă să ghicească și să facă pronosticuri în minte cine o să fie curajosul sau curajoasa. Până la urmă cineva o sparge și apoi …. iară îngheață.

De ce oare ne este frică să ne rugăm cu voce tare? De ce sunt unii în bisericile noastre pe care nu i-am auzit niciodată înălțându-și glasul în rugăciunea colectivă a poporului lui Dumnezeu? De ce suntem atât de tăcuți și liniștiți la rugăciune, iar când se termină serviciul divin de rugăciune, glasurile prin viață și decibelii se înmulțesc cu spor. De ce?

Unii spun că sunt timizi. Dar doar la rugăciune?  Este asta o scuză pertinentă? Timizii sunt scutiți de la rugăciune? Unii spun că nu vor să spună vorbe oamenilor, ci doar lui Dumnezeu. Mă întreb câte vorbe spun aceștia lui Dumnezeu despre oameni. Alții spun că le este frică să nu-i audă diavolul, preferând să-i șoptească lui Dumnezeu planurile lor și dorințele lor, cu grijă mare ca dușmanul să nu tragă cu urechea.

De ce nu ne rugăm cu voce tare în biserică?

Eu cred că un posibil motiv este că nu ne rugăm cu voce tare nici în cămăruța noastră. Nu suntem obișnuiți cu vocea noastră în rugăciune. Ne este frică să ne auzim rugându-ne. Cred că atunci când ne rugăm acasă, în privat, trebuie să facem acest exercițiu de a ne ruga cu voce tare. Gândurile le putem ordona mult mai bine și suntem mult mai atenți la ce spunem și cum spunem. Este un dialog pe care trebuie să îl construiești cu Tatăl Ceresc. Atunci când te rogi în gând, foarte ușor gândurile sunt amestecate și risipite de alte și alte gânduri. Somnul este mult mai ispititor și amin-ul este foarte repede găsit.

Roagă-te acasă cu voce tare și în propoziții scurte. Nu uita că stai de vorbă cu Tatăl tău din ceruri. Isus este Mijlocitor iar Duhul Sfânt este prezent cu tine să-ți dea curaj și să te învețe cum să te rogi. Ești într-o companie excelentă. Și apoi în biserică ești înconjurat de frați și surori pe care îi conduci înaintea lui Dumnezeu prin scurta ta rugăciune.

Atunci când vorbesc cu tata la telefon, nu încep conversația cu ceva de genul, ” Ooooo, tată minunat, care ești la Dorohoi, tatăl lui Adrian și al Ralucăi, mă proștern înaintea feței tale și te rog să mă asculți câteva minute.” Nu! Ci cu respect, relaxare, dar curaj vorbesc cu el lucruri mici dar și importante știind că el mă va asculta și înțelege. E tata, nu? Mă cunoaște chiar și atunci când spun că sunt bine… și nu sunt!

Ne auzim la rugăciune!

Albumul de fotografii al Domnului Isus – 4


A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”

De ce avem nevoie de un Mântuitor?

Pentru că Vasilică nu are dreptate.

Vasilică a scris o scrisoare lui Moș Crăciun. El a scris cam așa: dragă Moș Crăciun, la noi acasă suntem trei băieți. Petrică are doi ani, David are patru și Vasilică are șase. Petrică este cuminte câteodată, David este și el cuminte câteodată. Vasilică este cuminte tot timpul. Eu sunt Vasilică! 🙂

Știți care este problema cu această povestioară? Nici unul din noi nu este Vasilică. Știm că nu suntem perfecți. Dacă am afișa pe un ecran în centrul orașului, gândurile care ne trec prin minte, cum ne-am simți?

Cerul lui Dumnezeu este perfect. Nimic imperfect nu poate intra acolo. Atunci avem o mare problemă, așa-i? Așa este! Dar Dumnezeu are și soluția: Mielul care ne ajută să ne întâlnim cu acest Dumnezeu perfect: Isus Cristos!

Chinezii baptiști din București


Vă invit să citiți acest articol scris de Mădălina Șchiopu în Dilema Veche.

Cămăruța pentru rugăciune


Mi-am dat seama că nu avem așa ceva în apartamentul nostru. O cămăruță pentru rugăciune, la care să închizi ușa după tine și să te rogi Domnului fără nici o întrerupere și în taină.

Avem o debara dar acolo abia încape aspiratorul. Cămara de la bucătărie este deja ocupată de frigider. Stau și mă gândesc unde aș putea să mă refugiez. Și nu am nici o idee. Dilema mea devine și mai dramatică când îmi aduc aminte că mai avem și doi băiețași care se pare că sunt dotați cu un fel de radar capabil să depisteze orice persoană din apartament care se bucură de un pic de liniște și intimitate. Când crezi că ai ajuns să găsești o oază de liniște, apare el, băiețelul meu, cu întrebarea: „ce faci aici?” Din acel moment, nu mai fac nimic, se înțelege.

Și uite așa, a trebuit să-mi găsesc o altă cămăruță pentru rugăciune. La momentul acesta am vreo trei cămăruțe pe care le folosesc în funcție de circumstanțe.

Prima cămăruță este biroul de la biserică. Pot merge oricând să am câteva ore de liniște și meditație. La momentul acesta, acolo este și locul preferat de studiu. Trebuie să fiu atent însă la orele de repetiție ale fanfarei 🙂

A doua cămăruță de rugăciune este mașina. Un drum la Densuș și înapoi, este o ocazie superbă de a sta de vorbă cu Domnul fără nici un fel de bruiaj.

Mai am o cămăruță, dar m-am gîndit acum să nu vă spun despre ea, ca nu cumva să mă trezesc că se aglomerează 🙂

Cum arată cămăruță ta?

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: