Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Cămăruța pentru rugăciune


Mi-am dat seama că nu avem așa ceva în apartamentul nostru. O cămăruță pentru rugăciune, la care să închizi ușa după tine și să te rogi Domnului fără nici o întrerupere și în taină.

Avem o debara dar acolo abia încape aspiratorul. Cămara de la bucătărie este deja ocupată de frigider. Stau și mă gândesc unde aș putea să mă refugiez. Și nu am nici o idee. Dilema mea devine și mai dramatică când îmi aduc aminte că mai avem și doi băiețași care se pare că sunt dotați cu un fel de radar capabil să depisteze orice persoană din apartament care se bucură de un pic de liniște și intimitate. Când crezi că ai ajuns să găsești o oază de liniște, apare el, băiețelul meu, cu întrebarea: „ce faci aici?” Din acel moment, nu mai fac nimic, se înțelege.

Și uite așa, a trebuit să-mi găsesc o altă cămăruță pentru rugăciune. La momentul acesta am vreo trei cămăruțe pe care le folosesc în funcție de circumstanțe.

Prima cămăruță este biroul de la biserică. Pot merge oricând să am câteva ore de liniște și meditație. La momentul acesta, acolo este și locul preferat de studiu. Trebuie să fiu atent însă la orele de repetiție ale fanfarei 🙂

A doua cămăruță de rugăciune este mașina. Un drum la Densuș și înapoi, este o ocazie superbă de a sta de vorbă cu Domnul fără nici un fel de bruiaj.

Mai am o cămăruță, dar m-am gîndit acum să nu vă spun despre ea, ca nu cumva să mă trezesc că se aglomerează 🙂

Cum arată cămăruță ta?

Single Post Navigation

2 thoughts on “Cămăruța pentru rugăciune

  1. …inteleg si eu am doi baieti. cand erau mici imi ziceam ca mari vor intelege, dar nu e chiar asa …si mai e si sotul care vrea sa-mi spuna ceva interesant tocmai cand e sa ma asez pe genunchi, si mai vine si mama duminica, si se supara daca nu-i acord atentie. Si ce sa faci cand nu ai un birou, sau o masina?, Bunica mea se refugia de harmalaie cand se ducea la vale sa ia apa si acolo se ruga. Dar daca stai intre „padurea” de betoane?? E dificil si asa vrad nevand rugaciunea se scurteaza. Mai nou merg o jumatate de ora cu microbuzul spre servici si uneori inchid ochii si ma rog in gand cand e liniste. Dar uneori si aici se da drumul la radiou ori muzica ori stiri, sau se gasesc unii sa faca galagie din te miri ce fleac. M-am gandit eu si cred ca solutia cea mai eficienta ar fi sa ma culc devreme si sa ma scol noaptea cand dorm ceilalti. Si astfel ar fi si liniste si nu as fi presata de timp …Daca mai intrevedeti si alte solutii impartasitile poate ne sunt si noua de folos…

  2. ambasadorul on said:

    Carmen,

    bine ai venit.
    soluția cu sculatul de dimineață este cea mai eficientă. Dar nu și cea mai ușoară.
    Au fost momente când eu și soția ne trezeam și la 4 dimineața pentru a ne ruga și citi din Scriptură. Acum încercăm să avem timpul de citire din Biblie și rugăciune împreună cu băieții noștri în diferite momente ale zilei. Este nevoie de multă energie și creativitate să le captăm atenția și concentrarea. Computerul și televizorul sunt inamicii care trebuiesc puși la tăcere, pentru ca Biblia și rugăciunea să prindă culoare în viața lor.
    Domnul să fie cu tine!

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: