Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Mi-e frică să mă rog cu voce tare


Am observat cu toții că atunci când este vorba să ne rugăm cu voce tare în biserică, uneori se face o pauză și se așterne tăcere. O tăcere rece și grea. Și toată lumea se întreabă: „Ia să vedem cine va sparge gheața?” Unii chiar încearcă să ghicească și să facă pronosticuri în minte cine o să fie curajosul sau curajoasa. Până la urmă cineva o sparge și apoi …. iară îngheață.

De ce oare ne este frică să ne rugăm cu voce tare? De ce sunt unii în bisericile noastre pe care nu i-am auzit niciodată înălțându-și glasul în rugăciunea colectivă a poporului lui Dumnezeu? De ce suntem atât de tăcuți și liniștiți la rugăciune, iar când se termină serviciul divin de rugăciune, glasurile prin viață și decibelii se înmulțesc cu spor. De ce?

Unii spun că sunt timizi. Dar doar la rugăciune?  Este asta o scuză pertinentă? Timizii sunt scutiți de la rugăciune? Unii spun că nu vor să spună vorbe oamenilor, ci doar lui Dumnezeu. Mă întreb câte vorbe spun aceștia lui Dumnezeu despre oameni. Alții spun că le este frică să nu-i audă diavolul, preferând să-i șoptească lui Dumnezeu planurile lor și dorințele lor, cu grijă mare ca dușmanul să nu tragă cu urechea.

De ce nu ne rugăm cu voce tare în biserică?

Eu cred că un posibil motiv este că nu ne rugăm cu voce tare nici în cămăruța noastră. Nu suntem obișnuiți cu vocea noastră în rugăciune. Ne este frică să ne auzim rugându-ne. Cred că atunci când ne rugăm acasă, în privat, trebuie să facem acest exercițiu de a ne ruga cu voce tare. Gândurile le putem ordona mult mai bine și suntem mult mai atenți la ce spunem și cum spunem. Este un dialog pe care trebuie să îl construiești cu Tatăl Ceresc. Atunci când te rogi în gând, foarte ușor gândurile sunt amestecate și risipite de alte și alte gânduri. Somnul este mult mai ispititor și amin-ul este foarte repede găsit.

Roagă-te acasă cu voce tare și în propoziții scurte. Nu uita că stai de vorbă cu Tatăl tău din ceruri. Isus este Mijlocitor iar Duhul Sfânt este prezent cu tine să-ți dea curaj și să te învețe cum să te rogi. Ești într-o companie excelentă. Și apoi în biserică ești înconjurat de frați și surori pe care îi conduci înaintea lui Dumnezeu prin scurta ta rugăciune.

Atunci când vorbesc cu tata la telefon, nu încep conversația cu ceva de genul, ” Ooooo, tată minunat, care ești la Dorohoi, tatăl lui Adrian și al Ralucăi, mă proștern înaintea feței tale și te rog să mă asculți câteva minute.” Nu! Ci cu respect, relaxare, dar curaj vorbesc cu el lucruri mici dar și importante știind că el mă va asculta și înțelege. E tata, nu? Mă cunoaște chiar și atunci când spun că sunt bine… și nu sunt!

Ne auzim la rugăciune!

Anunțuri

Single Post Navigation

14 thoughts on “Mi-e frică să mă rog cu voce tare

  1. NicuMeister on said:

    Vă invităm la câteva şedinţe de terapie rugativă la cea mai apropiată biserica penticostală! Vă aşteptăm cu drag.

  2. Mai este o chestie. Exista o teama de a fi barfit de ceilalti cu privire la ceea ce ai zis in rugaciune. Stiu ca nu poate sta in picioare ca scuza, dar poate fi intimidanta. Multi frati au pretentia sa stii sa te rogi cu formule elevate, sa folosesti termeni alesi, cred ca stii despre ce vorbesc aici.
    Stiu ca pozitia corecta este aceea expusa de tine la final,chiar mi-a placut paralela intre o discutie cu „Tatal” si „tatal”.

  3. De prea multe ori rugăciunile noastre sunt “ornate inutil” pentru a suna bine oamenilor de lângă noi, dar sunt lipsite de sinceritate, credinţă sau autoritate. Tradiţia îşi face uşor loc chiar şi între evanghelici 😦 . Suntem interesaţi să “ne facem norma”, să sune bine pentru cei din jur, dar OARE ADUC RUGĂCIUNILE NOASTRE SCHIMBARE ÎN LUMEA SPIRITUALĂ?

  4. Pingback: Despre rugaciune « Priveste In Sus …

  5. ambasadorul on said:

    Frate Nicu,

    de câte ședințe credeți că am nevoie? 🙂
    Mulțumesc de invitație. Ieri seară am rămas câteva ore după întâlnirea de tineret, să mai stărui în rugăciune alături de alți tineri doritori să persevereze în rugăciune și să mijlocească pentru alții. Tineri baptiști, dacă vă vine să credeți 🙂

  6. ambasadorul on said:

    Liana Morar,
    cred că este un timp și un loc pentru acele motive delicate pentru care ai vrea să te rogi. Atunci când Iacov vorbește despre rugăciunea pentru cel bolnav, astenic, din Iacov 5:14, îndemnul este să cheme pe prezbiteri. De ce pe prezbiteri și nu o rugăciune în plină biserică? Cred că e nevoie uneori să ai lângă tine la rugăciune oameni maturi, duhovnicești, puternici spirituali pentru a se ruga și mijloci alături de tine. Aceștia nu te vor bârfi.

    mult har!

  7. ambasadorul on said:

    este păcatul fariseilor care bolboroseau aceleași lungi cuvinte doar pentru urechile ascultătorilor.
    Auditoriul nostru este în primul rând Domnul și apoi frații și surorile care vor fi cu siguranță zidiți și încurajați atunci când rugăciunea este sinceră și curată.

  8. NicuMeister on said:

    Minunat, felicitări! Cred totuşi că în aceste vremuri noi penticostalii nu ne mai putem lăuda cu focul mijlocirilor de altă dată.Este o realitate pe care o simt pe propria piele(biserică).

  9. ambasadorul on said:

    Frate Nicu,

    focul trebuie reaprins și putem schimba realitatea asta.
    Să vă dea Domnul har în toate.

  10. ascultareacredintei on said:

    La ce ne foloseste sa ne laudam singuri cu penticostalii nostri, sau cu baptistii nostri, frate Nicu?

    Nu cred ca bisericile penticostale sunt toate perfecte, asa ca s-ar putea ca cea mai apropiata biserica de unii sa fie chiar una falsa, adormita, moarta etc. Sper ca nu crede nimeni ca anumite grupari detin monopolul locurilor in cer…

    Mai degraba sa ne smerim pe noi insine, daca chiar credem ca stam in picioare (ca suntem mai buni decat altii cazuti), sa luam bine seama sa nu cadem. Mai bine sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu, asteptand ca El sa ne inalte, cand vrea (la vremea potrivita).

    In ce priveste rugaciunea, postul, studiul Scripturilor, umblarea cu Dumnezeu de zi cu zi… cred ca e o problema reala a zilelor noastre: nu se mai prea practica, indiferent de numele adaugat dupa „crestin”. Parca nu traim si noi astazi, si nu vedem realitatea. E crunta si e trista. Scria cineva tocmai pe acest blog ca nu mai cauta tinerii astazi asemenea valori. Si nu cred ca e necesar sa spun ca si la penticostali se intampla asta, pentru ca este evident. Sa nu ne imbatam cu apa rece. Mai bine sa cautam mila lui Dumnezeu spre inflacarare si pocainta noastra in vederea vremurilor de inviorare.

    Si eu cred ca focul poate fi reaprins si ca noi putem schimba realitatea de astazi. Dar nu cu ieftinisme, ci prin sacrificiu si viata crestina autentica. Am vazut tot ce s-a propus pe „piata” la ora actuala in vederea trezirii spirituale. Nu merge. Valorile spirituale nu se schimba. Acolo trebuie noi sa ne intoarcem. Numai ca la rugaciune nu ne prea inghesuim…

    Un prim pas ar fi sa ne reglam viata la aceste valori, practicandu-le tot mai mult si mai atent, calitativ si plini de viata.

  11. Brainerd on said:

    Ascultareacredintei, te-ai rugat astazi? Sfatuire mai putina incearca sa ingenunchezi mai mult.

  12. Cornelia on said:

    Brainerd, nu cred ca atacul la persoana, cand nu iti place ce ti se spune, este calea de rezolvare a gravei probleme legata de slujba rugaciunii.

  13. ascultareacredintei on said:

    Multumesc de sfatul de-a ingenunchea mai mult. Sa inteleg ca am ajuns la capitolul in care ne intrebam unii pe altii cum stam cu rugaciunea? Daca da, atunci am lasat sa se inteleaga in comentariul meu atat cat am crezut ca e necesar.

    In ce priveste sfatuirea, faptul ca cineva sfatuieste cu o anumita intensitate nu inseamna ca se roaga invers proportional. Si nici reciproca nu e adevarata. Asa ca, nu vad legatura.

    Subliniez inca odata ce am vrut eu sa zic, pentru a nu da castig de cauza incercarii de a deturna ideea: realitatea de astazi este ca rugacinea, postul, partasia cu Dumnezeu in Scriptura, ne lipseste tot mai mult. Dar puteam sa schimbam situatia. Numai ca… in practica.

  14. Brainerd on said:

    Iertare daca a sunat asa dur. Nu am intentia de a te ataca, ascultareacredintei, dar ideea mea subinteleasa, este ca obisnuim sa teoretizam foarte mult, in schimbul hotararii evidente de a pune in practica, cum ai subliniat si tu la sfarsit. Daca imi permiti, ti-as recomanda sa incerci sa singularizezi exprimarea, pentru ca atunci cand spunem, „ne lipsesc tot mai mult rugaciunea…etc”, evitam intentiont sa constatam ca este o problema mai degraba personala. Nu stiu daca ai observat, la ora de rugaciune, dupa ce un frate a prezentat un Cuvant din partea Domnului, de cercetare, fratii cand se roaga zic: „Iarta-ne Doamne asa este, suntem plini de nevoia schimbarii”, cand mai degraba rugaciunea singulara nu la plural, ar fi sunat: „Iarta-ma Doamne, asa este, sunt plin de nevoia schimbarii, ai mila de mine”.Lucrul acesta am vrut sa ti-l subliniez. Fii binecuvantat ascultareacredintei.

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: