Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the month “ianuarie, 2010”

Un gând de dimineață: ce fac când sunt mânios?


Citesc acum din cartea Estera. În capitolul 7 Haman este dat de gol.
Împăratul Ahașveroș ne învață o lecție simplă dar importantă.
Ce să fac când simt că nivelul mâniei este tot mai ridicat?
Ce să fac atunci când ceva mă enervează la culme?
Ce să fac atunci când cineva m-a scos din sărite?
Ce să fac atunci când o veste mă face să văd negru în fața ochilor?
Care a fost primul lucru pe care l-a făcut împăratul Ahașveroș când s-a mâniat?

Și împăratul, în mânia lui, s-a sculat și a părăsit ospățul, și s-a dus în grădina casei împărătești.

Un împărat puternic, dar stăpân pe sine. În mânie s-a sculat și a plecat în grădină.

E ușor să dai frâu liber sentimentelor, vorbelor, deciziilor când mânia te răvășește. Dar de cele mai multe ori vei regreta. Ridică-te, și du-te în grădină la o mică plimbare. Nu ai grădină? Du-te în cealaltă cameră.  Nu lua decizii și nu spune cuvinte când sângele este fierbinte. Calmează-te. Vei vedea lucrurile mult mai clar. Vei avea un ton al vocii mult mai curat.

Mulțumim pentru lecție, împărate Ahașveroș!

Mărturia noastră și peste 50 de ani


De multe ori, ca și pocăiți vrem rezultate acum și aici. Suntem descurajați când cei de lângă noi nu se întorc la Domnul. Suntem dezamăgiți când spunem, facem, postim, și nimic.

Dar chemarea noastră este să fim și să rămânem „martori” ai LUI.

Oricând și oriunde.

Ascultați-l pe pastorul John MacArthur jr. povestindu-ne următoarea mărturie:

John MacArthur – Study Video from Together for the Gospel (T4G) on Vimeo.

Profesorul Harul


Charles Hodge a dat următoarea definției harului:

Harul este marele dar asigurat prin lucrarea lui Cristos, fără de care răscumpărarea Sa nu ne-ar fi valabilă nouă spre mântuire.

Domnul Isus ne-a adus harul, acest dar nemeritat pentru noi. Acest har L-a costat nespus de mult. Ne bucurăm de o iertare care este gratis, prin har, dar uităm adesea că ea a fost plătită scump, foarte, foarte scump.

Dar acest har de care ne bucurăm nu este doar un cadou, un gest mărinimos cu care să faci ce crezi tu că este bine.

Fiți atenți la următoarele versete:

Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Cristos. ( Tit 2:11,12 )

Harul este un profesor care ne învață. Când ne-am pocăit și am gustat din harul lui Dumnezeu, am intrat într-o clasă de studiu, de antrenament, de instruire, de sfințire și de învățare. Nu am ajuns încă la serbarea de absolvire. Harul ne învață să o rupem cu poftele lumești și cu păcatele păgânilor. Rupere înseamnă despărțire definită. S-a rupt podul dintre noi și păgânitate. Gata! Ajunge!

Fratele Petru Popovici scrie într-una din cărțile lui următoarea întâmplare:

Mi-aduc aminte că pe la vârsta de 9 ani, tata ne-a cumpărat o vioară, la care Alexa și eu am învățat să cântăm. Odată cineva a spart vioara lui Bulgăr, care cânta la hora satului, și a venit la tata să-i împrumute vioara. Dar tata i-a spus: “Vioara e cumpărată să cânte laudă Domnului, iar tu acolo nu cânți laudă Domnului, așa că nu ți-o pot împrumuta.” Vioara lui Sima pocăitul nu putea cânta la hora satului.

Viața mea este cumpărată de Dumnezeu. Nu pot face ce vreau cu ea și nu pot să o trăiesc „la hora satului”.

Dă-ne nouă astăzi „laptele și cornul”


Am o nedumerire. În cadrul bisericii noastre funcționează o grădiniță creștină. Avem două grupe. Despre grădinița noastră altă dată vă voi povesti mai multe. Dar, acum Consiliul Județean ne bâzâie să acceptăm programul „laptele și cornul”.

Din mai multe motive, grădinița noastră nu are nevoie de acest program oferit de CJ.

Întrebarea și nedumerirea mea: acest program este obligatoriu? Adică, suntem obligați să bem laptele oferit și să mestecăm cornul promis?

Ne-au sunat cei de la CJ și ne-au spus că părinții trebuie să decidă. Nu-i suficient doar consiliul de administrație să stabilească în legătură cu laptele și cornul. Interesant?!?

Mă gândeam așa astăzi, ce s-ar întâmpla dacă statul ne-ar da o doză de bere pentru fiecare copil. Și culmea! Părinții ar spune …. de acord!

Am fi obligați să acceptăm?

Echipă sau gașcă?


Am discutat astăzi cu cineva despre spiritul de echipă. Mai ales în domeniul conducerii. Cred că noi românii nu știm sau nu ne place să lucrăm în echipă.

„Lucrul în echipă”, sună frumos, dar nu este atât de simplu pe cât se crede. Echipa de lucrători o întâlnim în Vechiul Testament la Moise și la cei 70 de bătrâni ( Numeri 11:16-17 ). Noul Testament vorbește la plural despre conducerea unei biserici locale. Domnul Isus a chemat la El, ucenici. Apostolul Pavel a avut tovarăși de lucru.

Multă vreme nu am crezut, dar am început să le dau dreptate americanilor care vorbeau de un „chemistry” în echipă. De o anume sudare, legătură, simpatie între membrii echipei. Da, este importantă compoziția unei echipe. Contează personalitatea, experiența de viață, situația familială, calitățile și domeniul în care Dumnezeu ne-a înzestrat într-un mod special. Este important să știm cine face parte din „echipa operativă”.

Nu-i suficientă însă doar chimia în păstrarea unei echipe puternice. Avem nevoie de ascultare, deschidere, claritate, respect, discreție și regularitate. Și ce este cel mai important: încrederea. Încrederea între membrii echipei. Ca unul care am lucrat și lucrez într-o echipă, am învățat că aceasta este vitală pentru o echipă eficientă și puternică.

Cum pot construi încrederea între membrii echipei mele?

Păstrând principii. Aceste principii sunt non-negociabile pentru membrii echipei.

Doar câteva:

– dacă aveți o problemă cu mine, veniți la mine personal. Fiți sinceri.

– dacă eu am o problemă cu tine, voi veni personal! Voi fi sincer cu tine.

– dacă cineva are o problemă cu mine și vine la tine, trimite-l la mine! Dacă nu vrea să vină, vino împreună cu el. Și eu voi face la fel.

– dacă un lucru este confidențial, nu-l spune! Principiul confidențialității este sfânt! Da, am spus: sfânt!

– când am o întrebare sau o îndoială, voi pune întrebări!

– nu voi manipula, nu mă voi lăsa manipulat de alții și nu-i voi lăsa pe alții să te manipuleze.

– nu voi întări „voievodatul meu” în detrimentul celuilalt.

Mai sunt și altele, dar vă las să meditați la acestea. Dacă membrii unei echipe ar păstra aceste principii, multe din probleme, frustrări și crize ar dispărea ca prin minune.

Mult har și atenție la echipă!

Mâine o zi încărcată


Mâine dimineață voi predica despre harul lui Dumnezeu. Ce onoare să poți spune și altora despre un astfel de har. Mărețul har.

Apoi imediat după serviciul divin voi pleca spre Baia de Aramă unde voi predica la două servicii de evanghelizare. Rugați-vă pentru noi. Voi sluji alături de grupul Biruința. Ne rugăm să ne-o dea Domnul din belșug și mâine.

Rugați-vă pentru noi!

Când fratele a căzut și plânge.


Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fi ispitit și tu.” ( Gal.6:1 )

Ce să fac când fratele meu a căzut într-o greșeală? A căzut dintr-o dată! Nu a plănuit cum să cadă, ci din ne-veghere a căzut. Și acum, plânge! Vrea să fie ridicat. Nu-i place acolo. Îi pare rău și îi este rușine.

Ridicarea unui frate căzut este o lucrare mult neglijată în bisericile noastre. Discutam cu trei bărbați din biserica noastră despre cum să slujești confruntând și ridicând pe cei căzuți.

Grea slujire!

Evităm să ne ridicăm unii pe alții. Evităm să ne avertizăm asupra pericolului care se află înainte.

Dar, de ce?

În primul rând, pentru nimănui nu-i place confruntarea. Nici copiilor mei nu le place să le spun că nu au voie să facă anumite lucruri. Nici nu le place să le spun că trebuie să se mute din locul respectiv în altă parte. Reacția? Ochi dați peste cap, expresii de genul „iaaaaaaară nu am voie?” și alte priviri încăpățânate. Dar ce să mai vorbim cu oamenii adulți, mult mai versați și experimentați în ale firii pământești.

Un alt motiv pentru care nu ne place să confruntăm este că nu știm ce să spunem dacă vom fi întrebați: „de ce?” Cum adică nu am voie? Cum adică am greșit? Unde scrie în Biblie că nu am voie să fumez? 😦 Și decât să mă apuc de teologie, mai bine îl las „în plata Domnului”.

Alt motiv pentru pasivitatea noastră în confruntarea creștinească este și spaima de a fi etichetați ca fiind „judecători” sau „critici”. Cine sunteți voi să-mi spuneți ce să fac? Mda, chiar cine suntem?

Și încă un alt motiv pentru care nu mă bag să-l ridic din groapa lui, este că știu foarte bine că și eu am groapa mea. Și dacă cumva știe de ea? Nu mai bine mă fac că nu-l văd, și așa sper că și el să se facă că nu mă vede. Și până la urmă nu-i problema mea, e a comitetului! 😦

Fraților, lucrarea de încurajare și confruntare în duhul blândeții a celui căzut este lucrarea fiecăruia. A tututor celor ce sunt duhovnicești, maturi și care umblă în Duhul. Recunosc că această lucrare nu este ușoară, dar este extraordinar de importantă pentru sănătatea unei biserici. Ca să putem confrunta și ridica pe cel căzut, eu trebuie să stau în picioare. Un orb nu poate călăuzi pe un al orb. Vor cădea amândoi. Și au nevoie de cineva care să vadă pentru a fi scoși din groapa lor. Ca să putem ridica pe aproapele, este nevoie și de o examinare atentă a ochiului nostru, ca nu cumva în el să fie o bârnă care să ne încurce în scoaterea lucrurilor mult mai fine din ochii altora.

Cine sunt îngerii? – 4


În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfățișeze la judecată, Petru dormea între doi ostași, legat de mâini cu două lanțuri; și niște păzitori păzeau temnița la ușă.

Și iată,

un înger al Domnului a stat lângă el pe neașteptate,

și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis:

Scoală-te iute!”

Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini. ( Fapte 12:6,7 )

O altă lucrare a îngerilor este și aceea de a ne deștepta în timpul nopții.

Dumnezeu m-a binecuvântat cu un somn profund. Când dorm, dorm. Dar uneori, mă trezesc în timpul nopții. Nu mi-e sete, nu mi-e foame, nu sunt bolnav, nu-i nici un zgomot, dar eu sunt treaz. Și nu mai pot adormi imediat. Mintea mea este proaspătă.

Multă vreme am crezut că am o insomnie sau că pur și simplu trebuie să mă chinui să adorm înapoi. Credeam că mintea meu se poartă ciudat.

Nu mai cred asta acum. Studiind despre lucrarea îngerilor, am aflat că uneori ei ne trezesc din somnul nostru profund.

De ce?

Acum când scriu aceste rânduri este noapte afară. Soția și copiii dorm. Iar eu sunt treaz. M-am trezit așa dintr-o dată. Cred că în astfel de cazuri ar trebui să stăm înaintea Domnului în tăcere și să-l întrebăm:

„Ce vrei să fac? Care este mesajul Tău pentru mine? Pentru cine vrei să mă rog? Ce vrea să-mi spună Cuvântul Tău?

Îmi voi citi Biblia și mă voi ruga acum și pentru voi!

Festus și ratarea vieții lui


Fapte 24:24-25

După câteve zile a venit Felix cu nevastă-sa Drusila care era iudeică, l-a chemat pe Pavel și l-a ascultat despre credința în Cristos Isus. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare și despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te. Când voi mai avea prilej, te voi chema.”

A avut ocazia să-l asculte pe marele predicator Pavel. Felix este mișcat de mesajul Evangheliei. Știa că fiecare cuvânt al apostolului este adevărat. Felix este păcătosul care are oportunitatea să stea liniștit și să asculte Evanghelia predicată de un mare apostol și când predica s-a terminat, Felix decide să stea în continuare în dragostea lui pentru plăcere și păcat!

Când voi mai avea prilej, te voi chema.

Ce trist! Ce ratare! Nu putem fi mântuiți când vrem noi și când ne este nouă convenabil. Nu poți fi mântuit atunci când crezi că ești cel mai pregătit. Timpul mântuirii este astăzi. Acum.

Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceți așa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Căci El zice: La vremea potrivită, te-am ascultat, în ziua mântuiri, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii. ( 1 Cor.6:1,2 )

De ce au murit cei din Haiti?


S-a pus întrebarea aceasta de prea multe ori şi de prea mulţi. Continuăm să mijlocim înaintea Domnului pentru acest popor. Veștile care ne vin de acolo sunt pline de dramatism.

Pentru a afla mai multe puteți intra aici.

De ce au murit toți acești oameni ?

Pentru că plata păcatului este moartea. Pentru că nouă, oamenilor ne este rânduit să murit o dată. Toți cei care au murit la acest cutremur, urmau să moară într-o zi oricum.

De la acest cutremur din Haiti și până în seara aceasta, sute de oameni au continuat să moară în lumea noastră. Pentru ei ai plâns?

Sigur că ne simțim mul mai bine când murim unul câte unul. Nu ne place când mor 100.000 de oameni odată. E tragic!

Dar știați că alcoolul provoacă anual peste 100.000 de decese premature? Și asta doar în America. Fumatul cauzează tot în America, 400.000 de decese anual.

Cred că întrebarea corectă nu este de ce Dumnezeu a îngăduit să moară acești oameni din Haiti, ci întrebarea majoră este de ce Dumnezeu a îngăduit să mai trăim noi?

De ce mai trăiec eu?

De ce mai trăiești tu?

Nu suntem cu nimic mai bun decât ei, și totuși stăm liniștiți în fața unui computer, într-o cameră cu căldură, cu burta împlinită și pregătindu-ne să ne culcăm într-un pat cu cearceafuri curate.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: