Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Un pian îl laudă pe Domnul?


Un tânăr pianist cântă în biserică două piese. Înainte de a le interpreta, face o mică introducere prezentându-ne un scurt dialog între el și un alt păstor:

Frate păstor, vă rog să mă puneți și pe mine în program cu o cântare, dar să căutați un timp mai potrivit pentru că piesa pe care vreau să o cânt la pian este de cercetare.

„Dacă nu are cuvinte, cum poate fi de cercetare?”- a fost replica păstorului.

Tânărul a încercat să ne convingă că ne putem închina și cu pianul chiar dacă nu sunt cuvinte. Sentimentele celui ce a compus piesa, redate de pianist, pot reprezenta și pentru noi un act de închinare.

Oare?

Sunt „cântecele fără cuvinte” acte de închinare înaintea Domnului?

Anunțuri

Single Post Navigation

16 thoughts on “Un pian îl laudă pe Domnul?

  1. MAI ALES cîntecele fără cuvinte pot fi acte de închinare înaintea lui Dumnezeu.

    Din păcate, mediocritatea (ideatică) din bisericile evanghelice e binecunoscută (alături de fudulie).

    Am mai scris cu alte ocazii despre faptul că pocăiții, neobișnuiți cu ideile muzicale dezvoltate de o sonată sau de o simfonie, nu gustă creații ample (precum oratoriile, de exemplu) și le lipsește răbdarea și competența de a înțelege ideile MUZICALE.

    Ca să nu mai vorbesc de lipsa contextualizării istorice a credinței creștine.

  2. Pingback: Mai ales cîntecele fără cuvinte… « România Evanghelică

  3. Pingback: Muzica fără cuvinte – act de închinare? « Andrei Jităreanu

  4. cornelia on said:

    “Inchinarea a devenit intr-adevar un ghiveci…Fara indoiala, atitudinea noastra fata de inchinare este problema cea mai importanta cu care se confrunta astazi bisericile biblice, si iata de ce. Putem observa sase stiluri de inchinare , noi si defectuoase, amestecate toate la un loc. Exista inchinarea placerii personale, care aseaza placerea inchinatorului pe primul loc, in locul dorintei lui Dumnezeu. Exista inchinarea de tip lumesc, care imprumuta muzica de divertisment a lumii contemporane impreuna cu ritmurile, instrumentele, actiunile si prezentarea ei de tip showbiz, fara sa acorde atentie avertismentelor Bibliei referitoare la iubirea lumii. Exista inchinarea estetica, cea care isi imagineaza ca orchestrele, fanfarele si solourile instrumentale sunt expresia autentica a inchinarii, ca si cum Dumnezeu e adorat prin aceste lucruri, desi Hristos a spus: “Dumnezeu este Duh si cine se inchina Lui , trebuie sa i se inchine in duh si in adevar”.Exista inchinare extatica, in care oamenii cauta sa ajunga in stari deosebit de emotionale, chiar semi-hipnotice, in timp ce Scriptura spune ca trebiue sa ne rugam si cantam totdeauna cu mintea. Exista inchinare superficiala, care reduce cantarile la refrene ce exprima doar una sau doua idei elementare , pentru ca nu se doresc temele spirituale solide. Exista inchinare informala, in care liderii ocazionali, glumeti, cu un limbaj trivial, transforma bisericile in saloane, privandu-L pe Domnul de demnitatea, reverenta, maretia si slava Lui.
    Se pare ca bisericile evanghelice au contactat sase virusi in acelasi timp…Cum poate poporul lui Dumnezeu sa se pastreze neintinat in aceasta lume, daca lumea a cucerit inchinarea? Cum putem chema suflete pierdute din lume, daca noi suntem la fel ca lumea?
    Prima deviere, pe care o discutam , este cea a inchinarii estetice, preferata cerintei Domnului, ca inchinarea sa aiba loc exclusiv „in Duh si in adevar.” „In Duh”, face ca inchinarea sa fie o chestiune a inimii si a sufletului. Prin contrast, inchinarea estetica reprezinta ideea ca lucrurile care sunt frumoase, interpretate artistic si cu indemanare trebuie aduse lui Dumnezeu ca o expresie a inchinarii. Inchinatorii estetici…presupun ca Dumnezeu este un „estet”, sezand in ceruri si privind cu apreciere la maiestria si frumusetea cu care ne infatisam inaintea Lui.Putem sa-I aducem muzica palpitanta, aranjamente inteligente, instrumentalism stralucit si cantare emotionanta , care Il vor satisface. Putem sa ne inchinam (se presupune)nu numai prin cuvinte pline de inteles, ci si cu ofrande care nu implica in mod necesar cuvinte….Ideea de inchinare estetica este total opusa standardelor Mantuitorului si reprezinta esenta catolicismului medieval. Biserica Catolica, cu toate mesele, imaginile , procesiunile, vitraliile, robele sale costisitoare si pline de culoare, cu toata arhitectura impunatoare, muzica bogata, cantecele gregoriene si ritualurile sale complexe ofera o inchinare prin aceste lucruri. Gigantii spirituali ai Reformei s-au intors la Biblie, imbratisand in unanimitate principiul ca adevarata inchinare inseamna cuvinte intelese (si conforme cu Scriptura)…Noi credem ca Domnul ne-a incredintat muzica si instrumentele, pentru a acompania cantarea laudelor, dar acestea in sine nu exprima inchinare. Ele sunt secundare. Ele nu sunt create dupa chipul lui Dumnezeu, nu au suflete si nici nu sunt mantuite….Cuvintele si inimile inchinatorilor sunt cele dupa care tanjeste Dumnezeu…Inchinarea trebuie sa fie in mod exclusiv in „Duh si in adevar”…Cum s-a facut ca atatia crestini evanghelici au adoptat ideea ca inchinarea include prezentarea frumusetii si indemanarii artistice? Motivul evident este ca „miscarea de crestere a Bisreicii” a adoptat spectacolul muzical drept metoda principala pentru atragerea celor din afara, iar aceasta muzica trebuie justificata ca parte a inchinarii…In SUA , inclusiv seminariile teologice si colegiile crestine mai sanatoase si-au largit departamentul de muzica prin cursuri pentru ” lideri de inchinare”…
    Este folositor sa observam ca C.H,Spurgeon nu a dorit sa aiba o orga la biserica Metropolitan Tabernacle in zilele sale, deoarece a vazut ca unele biserici mai mari au fost fermecate de instrumentele lor magnifice si de talentele iesite din comun ale pianistilor lor…El a fost ingrijorat de faptul ca oamenii vor merge la biserica pentru a fi intretinuti, si nu ca sa se inchine, dar, intr-un mod si mai serios el a vazut ca arta si frumusetea muzicii au fost considerate in sine un act de inchinare si o ofranda adusa lui Dumnezeu…Inchinarea nu inseamna exersarea darurilor noatre, ci exersarea inimii si mintii noastre. …Acesta este elementul genial pierdut al inchinarii, ca inchinarea nu este prezentarea indemanarii sau frumusetii inaintea lui Dumnezeu, ci comunicarea sufletului cu Dumnezeu, exclusiv prin meritele Domnului Nostru Isus Cristos si prin imputernicirea Duhului Sfant. …Dorinta de „exprimare a darurilor noastre” la inchinare deschide calea spre elitism, deoarece putini oameni se bucura de talent muzical…De-a lungul anilor, au fost adoptate inconsecvete care au fost pe placul bisericilor nonconformiste :..imnuri minunate interpretate de coruri au ajuns sa confere o noua estetica tot mai accentuata a inchinarii.. solouri cantate in timpul serviciilor de inchinare…mai tarziu.. devenite doar interpretari instrumentale, astfel incat adunarile primeau „cantece fara cuvinte” si au fost invatate sa le considere ca acte de inchinare. Asemenea practici au avut un aport la erodarea conceptului biblic de inchinare…, iar discernamantul credinciosilor a devenit unul total confuz.”

    Fragmente din „Inchinarea, un ghiveci?”-Peter Masters, Ed. Spurgeon, Arad 2005

  5. Daca inteleg bine este vorba de „in biserica”.

    Eu am fost mereu sceptic cu privire la muzica in Biserica (muzica, nu cantare). Calitatea cantarii este altceva. Desi s-ar merita discutat si la acest nivel, cum, sub steagul calitatii, unii isi etaleaza propriul sine, talentul, capacitatea, familia etc.

    De cercetare? Hm… Ce anume sa ne cerceteze si ce anume sa fie cercetat in noi? Sa ne fie cercetata capacitatea de a intelege muzica, trezita la o interpretare buna la pian? Cred ca sensul precizat in articol are de-a face cu cercetarea in sens crestin, inspre pocainta inaintea lui Dumnezeu, caz in care, o interpretare la pian nu ne poate cerceta. Desigur, eu pot cunoaste cantarea si o pot canta in gand, iar cuvintele sa ma cerceteze. Dar, nu interpretarea ma cerceteaza, ci faptul ca stiu cuvintele imi ofera ocazia sa le iau in serios si sa-mi cercetez viata. Si aceasta doar daca acea cantare este justificata de faptul ca e impregnata de mesajul Scripturilor, intr-un fel sau altul.

    Mediocritatea din biserici nu este legata de muzica, in primul rand (si cel care conteaza), ci de viata crestina, traita de pe buze adeseori. Domnul ne-a dat porunci privitoare la asemanarea cu El, pe care le-a si scris in inimile unora. Dar nu ne-a dat despre muzica. Desigur, daca tot cantam, sa o facem cat mai bine. Dar nu aceasta este esentialul care ne lipseste, inainte de toate.

  6. Brainerd on said:

    Muzica este inspirata de Dumnezeu, nu cuvintele. El ne-a dat melodia, cuvintele vin dupa masura inspiratiei personale, in relatia cu Dumnezeu. Noi obisnuim sa numim muzica crestina, doar daca suna potrivit cu educatia si gusturile personale. Ma gandesc la David cand canta sa plece duhurile, oare ce cuvinte folosea? Si totusi era multa putere in muzica aceea cantata de el. Poate sa fie multa cercetare intr-o muzica cantata la pian, atunci cand degetele pianistului, sunt degetele unui fiu al lui Dumnezeu. Si fara-ndoiala ca un copil al Domnului, va interpreta in Casa Domnului, o cantare spre lauda Domnului. Mediocritatea in Biserica este legata si de muzica, chiar daca in al doilea, sau al treilea rand,(nu conteaza).

  7. ambasadorul on said:

    De acord cu mediocritatea în domeniul muzical. Dar să nu ne grăbim. Dumnezeu a creat melodia? Cred că mai degrabă Dumnezeu a creat sunetul. Cred că Dumnezeu a creat o ordine și OMUL este cel care compune cântecul care conține: sunet, melodie, armonie, cuvinte.
    CE înseamnă „poate să fie multă cercetare într-o muzică cântată la pian”?
    Dacă am în biserică un ascultător, un pianist care cântă în restaurante, ce fel de cercetare va cunoaște el când va asculta pe pianistul pocăit?

  8. Brainerd on said:

    Frate Adi, dupa cum am spus, daca la pian va canta un frate credincios,o cantare cunoscuta de Biserica, va fi de bun augur.Cercetarea nu va fi intotdeauna pentru toata lumea. Daca aveti acel ascultator, si va canta un membru din Biserica, o cantare cu cuvinte, nu un pianist, dar daca ascultatorul stie viata acelui om ca este ca si a lui, ca este lipsit de caracter, nu va fi nici asa cercetare. Ceea ce vreau sa spun este ca sunt exceptii, cand cercetarea poate veni si doar cantata la pian, si poate sa nu vina si atunci cand este cantata prin cuvinte. Nu credeti?

  9. ambasadorul on said:

    Cred că este lucrarea Duhului să aducă cercetare în viața ascultătorilor. Dar mai cred că cercetarea care duce la mântuire vine prin Cuvânt. Dacă un pianist reușește să aducă fără cuvinte „cercetare” probabil că și un pictor creștin poate să o facă printr-o mică expoziție în fața bisericii.
    Înțelepciunea care duce la mânturire vine în urma Cuvântului și prin lucrarea Duhului.

  10. @ „Muzica este inspirata de Dumnezeu, nu cuvintele. El ne-a dat melodia, cuvintele vin dupa masura inspiratiei personale, in relatia cu Dumnezeu. Noi obisnuim sa numim muzica crestina, doar daca suna potrivit cu educatia si gusturile personale.”

    Din ce folclor depasit atat de extravagant de adevar v-ati inspirat? Muzica e inspirata de Dumnezeu si cuvintele nu? Ma faceti sa zambesc prelungit. 🙂

    Apoi aratati ca noi alegem muzica (din obisnuinta) conform cu gustul personal. Pai, daca e de la Dumnezeu, cum am putea?

    David trimitea Psalmi (cuvinte) gata compuse (primite de la Domnul) din cand in cand cu mentiunea: „catre mai marele cantaretilor”. Si specifica cum sa se cante, cu ce instrumente, uneori ca ce cantare stiuta deja, uneori nu. Nu trimitea note, dar zicea ca e o cantare de jale, poate, sau una potrivit a se canta cu anumite instrumente. Deci, in acest exemplu, cuvinte de la Domnul, muzica de la oameni (in anumite limite).

    Cantarea din Apocalipsa – o cantare noua. Dar cei care cantau „ziceau”. Hm…

  11. @ „MAI ALES cîntecele fără cuvinte pot fi acte de închinare înaintea lui Dumnezeu.”

    De ce ar putea fi MAI ALES cantecele fara cuvinte acte de inchinare inaintea lui Dumnezeu? Absurd. Daca exprimarea era „MAI ALES cîntecele fără cuvinte SUNT acte de închinare înaintea lui Dumnezeu.” atunci era discutabila, dar macar corecta in logica.

  12. Brainerd on said:

    Tu zambesti, ascultareacredintei ptr ca nu ai inteles despre ce este vorba aici. Am spus ca muzica si nu cuvintele au fost inspiratia divina, referindu-ma la origine nu la secolul xxi. Stie toata lumea crestina ca cercetarea vine in special prin Cuvant si prin Duhul Sfant, dar aici vorbeam strict despre articolul cu pianistul.Stiu si eu ca David canta Psalmi, dar cum canta langa Saul, si fugeau duhurile? Nu contrazic ceea ce spui, ci spun ca uneori si prin simpla muzica la pian, mai ales daca este interpretata o cantare „crestina”, poate sa fie de cercetare. De ex. daca cineva canta cantarea „fa-ma sfant, asculta-ma”, la pian, dar fara cuvinte, vreti sa spuneti ca rammaneti rece si indiferent, ca nu va puteti inchina doar pentru ca nimeni nu rosteste cuvintele? Sunt convins ca ati cantat multa muzica cu cuvinte pe care nu Dumnezeu le-a inspirat, stiu ce am spus si nu m-am inspirat dintr-un folclor depasit, mai usor cu afirmatiile acuzatoare, pentru ca si eu pot sa fiu dur.Un om ca fratele Nicolae Moldoveanu, poate compune o cantare cu cuvinte inspirate de Dumnezeu, dar unul ca Alin Timofte de exemplu, poate fi pus sub semnul indoielii. Asa ca nu toate cuvintele sunt inspiratia divina.

  13. Nu am fost acuzator, draga Brainerd. Va cred ca puteti fi dur, dar nu ma tem :). Am scris despre folclor tocmai pentru ca mi-am adus aminte ca eu insumi am crezut o chestiune legata de Mical (sotia lui David) ca si cum asa ar fi (biblic), desi Scriptura nu spune asa clar. Folclor periculos. Dupa cum si astazi umbla vorba ca muzica e neutra.

    Dovediti-mi ca muzica este inspirata de Dumnezeu si nu cuvintele.

    Dvs. ati schimbat conotatia comentariului la care eu am facut observatii, in acesta ultim, la care raspund acum partial.

    Nu stiti de ce zambesc eu. Poate zambesc pentru ca am simtul umorului… Sau pentru ca nu-l am 🙂 si incerc din rasputeri sa va fac sa credeti ca-l am.

    Ce e muzica, ce e cantarea, ce sunt cuvintele? Care e sensul si rostul fiecareia in inchinare? Ponderea?

    Ma intorc la ideea de la inceput – este muzica de la Dumnezeu si cuvintele nu? Explicati-mi, va rog, la ce va referiti.

  14. Brainerd on said:

    Draga ascultare,
    nu uita te rog ca suntem pe blogul fratelui Adi Condrea, dumnealui poate schimba discutia daca doreste. Observatiile dumneavoastra pot fi pertinente sau nu, nu conteaza, insa eu am facut comenteriul asupra discutiei initiate de fratele Adi. Va multumesc

  15. ambasadorul on said:

    Brainerd,

    clarificările din acest comentariu sunt importante și bine venite. Deci, înțelegem că atunci când vorbim despre muzică creștină ne referim la melodie, cuvinte și cântăreț. Toate trei trebuiesc puse la dispoziția Domnului. Este important să avem discernământ și în ceea cântăm: sursa cântărilor, cine le-a compus, careeste conținutul teologic, se potrivește acesta cu melodia, sunt întrebări pe care orice slujitor din bisericile noastre trebuie să le pună cu curaj!

    fiți binecuvântați!

  16. Da, si eu comentez la acelasi articol, prin care s-a initiat o discutie. Discutam, asadar?

    @ „Muzica este inspirata de Dumnezeu, nu cuvintele.”

    Aceasta afirmatie este gresita. Eventual, reformulati in coformitate cu ce ati vrut sa spuneti.

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: