Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Cine sunt îngerii? – 2


Vă mai amintiți cu ce se ocupa Larry King de la CNN după moartea lui Michael Jackson?

Se pare că spiritul lui MJ umblă fără odihnă prin camerele de pe domeniul Neverland. Asta vor să creadă fanii lui MJ. Dar cei ce iubesc Scripturile spun cu toată convingerea pe care o dă Cuvântul că ÎNGERII NU SUNT SUFLETELE CELOR CARE AU MURIT. Biblia ne spune că îngerii sunt fiinţe spirituale create de Dumnezeu. Îngerii fac parte din universul pe care Dumnezeu l-a creat.

Neemia 9:6

Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor, și toată oștirea lor...

Coloseni 1: 16

Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin EL și pentru El.

Atunci când citim pasajul din Psalmul 8:4-5 înțelegem că îngerii sunt creați într-un statul mai presus de acela al omului. Și pentru că sunt creaturi create de Dumnezeu, ei nu pot fi omniprezenți, omnipotenți sau omniștienți.

Nu sunt omniprezenți. Ei se găsesc într-un singur loc la un anumit timp.

Luca 1:26

În luna a șasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea, numită Nazaret.

Daniel 10:12-13

El mi-a zis: Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi când ți-ai pus inima să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum. Dar căpetenia împărăției Persiei mi-a stat împotrivă 21 de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor și am ieșit biruitor acolo, lângă împărații Persiei.

Deci, stați liniștiți, sufletul lui MJ este la loc …. sigur.

Anunțuri

Single Post Navigation

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: