Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “ianuarie 18, 2010”

Nu mai am fise!


Mai țineți minte când dădeam telefoane cu fise. Se prindea beculețul galben, trebuia să mai pui o fisă pentru a putea continua. Nu mai aveai, la beculețul roșu, convorbirea se oprea.

Și acum am momente când mă tot mir de vremea în care am ajuns să trăim.

Mi-amintesc și timpul când aveam celular dar nu puteam vorbi decât câte un minut, pentru ca să nu plătesc cu tot salariul acea convorbire. Era un adevărat stres să port o conversație la celular având mereu în minte factura viitoare.

Eiiii, acum, vorbim nu că am avea ceva de spus, ci pentru că „avem minute”. Pierdem minute vorbin la telefon, doar ca să nu pierdem minutele din abonament.

Îmi amintesc că de multe ori când o sunam pe soție, prima întrebare era: „De unde suni? De pe celular? Aoleu! Și încă nu-i trecut de ora 18.00! Hai închide repede!”

Și cam asta era toată convorbirea 🙂

Acum, o sun, doar așa, să văd dacă mai avem acasă pâine! O mai sun încă o dată, dar, am uitat ce vroiam să-i spun!

Mie mi se pare un lucru extraordinar și skype-ul!

Eu îl folosesc. Dacă „nu mai aveți minute”, dar aveți internet și o cameră web puteți vorbi fără nici o problemă cu altcineva. Cu condiția ca și celălalt să fie pe skype.

Dragilor, e mare har!

Prețuiți aceste vremuri și vorbiți între voi! Atenție însă ce vorbiți. Nu uitați psalmii, cântările de laudă și cântările duhovnicești.

Biserica din Hațeg este plină de sfinți


Cuvântul “sfințenie” este un cuvânt care ne jenează. Ne sperie. Avem cumva percepția că sfințenia nu-și va găsi niciodată locul în viața noastră sau în casele noastre, în bisericile noastre, în birourile noastre sau în școală, liceu, facultă. Credem că sfințenia este doar un accesoriu al altarelor și a unor mănăstiri. Sfințenia este o caracteristică a lui Marcu Nichifor, Wurbrand și marele apostol Pavel. Sfințenia nu se potrivește cu viața reală a anului 2010. Cine poate să fie sfânt astăzi? Nuu, e imposibil.

Când privim însă la Scriptură, aflăm cu mare bucurie că această chemarea din ceruri la sfințenie nu este un mandat care să aibe scopul de a băga panică în noi. Dumnezeu nu intenționează să ne sperie și să ne tulbure, cu invitația la sfințenie. Dumnezeu nu strigă la noi ceva de genul: „hai, voi de acolo, să vă văd, puteți să fiți sfinți ca Mine? Hai, să văd cât puteți rezista?”

Nicidecum!

Apostolul Pavel când se adresează bisericii locale din Corint, iată cum le scrie:

către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfințiți în Cristos Isus, …

Cei care sunt în Cristos, sunt declarați de Dumnezeu: sfinți!

Ooo, ce imaginea frumoasă a bisericii Domnului. O adunare de oameni sfinți. Sfinți pentru că s-au îmbrăcat cu Cristos. Aceast statut, de sfânt în Cristos, nu îl poate schimba absolul nimeni și nimic. Această etichetă este permanentă! Dumnezeu este cel ce ne asigură această sfințenie. Iată ce spune Biblia în 1 Corinteni 1:30

Și voi, prin El, sunteți în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare.

Sfințenia noastră este păstrată și desăvârșită de Dumnezeu.

1 Tes. 5:23-24

Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel ce va chemat este credincios și va face lucrul acesta.

    1 Ioan 3:2

    Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este.

    Frumoasă poziție avem în Cristos. Dar trăirea noastră trebuie să se asorteze cu eticheta.

    Să-ți uiți copilul


    Isaia 49:15

    Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip.

    De cele mai multe ori, plec printre ultimii de la biserică. Aseară, am mai întârziat după terminarea serviciului divin, povestind cu câteva persoane. Apoi, mi-am strâns familia în holul bisericii, gata fiind de plecare. Elisei, fugea printre picioarele noastre și ale altora. Lucas era cu mine. Cora vorbea cu cineva. Eu am ieșit cu Lucas din biserică și ne-am îndreptat spre mașină. La mașină m-am întâlnit cu Cora. Am intrat în mașină, dar …… prea multă liniște! Asta nu e de bine! Ne-am uitat în spate și am realizat că de pe banchetă lipsește Elisei.

    Cora a crezut că este cu mine. Eu am crezut că este cu ea. Și uita așa, Elisei a rămas în biserică. Am fugit înapoi și l-am găsit în brațele lui Denis, un tânăr din biserică. Elisei nu era deloc panicat și nici speriat.

    Dumnezeu nu ne uită niciodată! El nu este prea distrat, prea ocupat, prea obosit ca să ne uite.

    Cu nici un chip, Tata nu ne uită!

    Ce bine!

    Post Navigation

    %d blogeri au apreciat: