Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “ianuarie 22, 2010”

Când fratele a căzut și plânge.


Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fi ispitit și tu.” ( Gal.6:1 )

Ce să fac când fratele meu a căzut într-o greșeală? A căzut dintr-o dată! Nu a plănuit cum să cadă, ci din ne-veghere a căzut. Și acum, plânge! Vrea să fie ridicat. Nu-i place acolo. Îi pare rău și îi este rușine.

Ridicarea unui frate căzut este o lucrare mult neglijată în bisericile noastre. Discutam cu trei bărbați din biserica noastră despre cum să slujești confruntând și ridicând pe cei căzuți.

Grea slujire!

Evităm să ne ridicăm unii pe alții. Evităm să ne avertizăm asupra pericolului care se află înainte.

Dar, de ce?

În primul rând, pentru nimănui nu-i place confruntarea. Nici copiilor mei nu le place să le spun că nu au voie să facă anumite lucruri. Nici nu le place să le spun că trebuie să se mute din locul respectiv în altă parte. Reacția? Ochi dați peste cap, expresii de genul „iaaaaaaară nu am voie?” și alte priviri încăpățânate. Dar ce să mai vorbim cu oamenii adulți, mult mai versați și experimentați în ale firii pământești.

Un alt motiv pentru care nu ne place să confruntăm este că nu știm ce să spunem dacă vom fi întrebați: „de ce?” Cum adică nu am voie? Cum adică am greșit? Unde scrie în Biblie că nu am voie să fumez? 😦 Și decât să mă apuc de teologie, mai bine îl las „în plata Domnului”.

Alt motiv pentru pasivitatea noastră în confruntarea creștinească este și spaima de a fi etichetați ca fiind „judecători” sau „critici”. Cine sunteți voi să-mi spuneți ce să fac? Mda, chiar cine suntem?

Și încă un alt motiv pentru care nu mă bag să-l ridic din groapa lui, este că știu foarte bine că și eu am groapa mea. Și dacă cumva știe de ea? Nu mai bine mă fac că nu-l văd, și așa sper că și el să se facă că nu mă vede. Și până la urmă nu-i problema mea, e a comitetului! 😦

Fraților, lucrarea de încurajare și confruntare în duhul blândeții a celui căzut este lucrarea fiecăruia. A tututor celor ce sunt duhovnicești, maturi și care umblă în Duhul. Recunosc că această lucrare nu este ușoară, dar este extraordinar de importantă pentru sănătatea unei biserici. Ca să putem confrunta și ridica pe cel căzut, eu trebuie să stau în picioare. Un orb nu poate călăuzi pe un al orb. Vor cădea amândoi. Și au nevoie de cineva care să vadă pentru a fi scoși din groapa lor. Ca să putem ridica pe aproapele, este nevoie și de o examinare atentă a ochiului nostru, ca nu cumva în el să fie o bârnă care să ne încurce în scoaterea lucrurilor mult mai fine din ochii altora.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: