Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “februarie 22, 2010”

„Manelizarea” evanghelizărilor – 1


Este perioada evanghelizărilor. Frații de la sat spun că acum este „vara sufletului”. Se înțelege oare că vara este „iarna sufletului”? Sper să nu fie așa.

În perioada aceasta, am harul să călătoresc predicând Evanghelia în diferite biserici. Mari, mici, la sat sau oraș este pentru mine o onoare să-i slujesc pe frații cu predicarea Cuvântului. Este o cinste pe care Domnul mi-o face. Îmi amintesc în timp ce scriu aceste cuvinte de cântarea „În îndurarea Domnului, cum a ajuns, nu știu…” Cred că este o cântare pe care fiecare predicator ar trebui să o fredoneze înainte de a urca la amvon.

Dar altceva vreau să împărtășesc cu voi. Ajung în biserica la care sunt invitat să predic și începând din stradă, unde mi-am parcat mașina, aud muzică. Vorba lui Moise când cobora de pe munte:

…ce aud eu este glasul unor oameni care cântă.

Și asta este bine. Numai că muzica din biserică, de acolo din stadă nu se deosebește nu nimic de muzica de vis-a vis, de la taverna care este deschisă non-stop. Manele. Și într-o parte și în alta. Aaaaa, da, numai când intru în biserică, realizez că este o deosebire: cuvintele. Dar muzica, aceeași.

Scopul acestui post nu este de a intra în detaliile teologice ale subiectului închinării prin cântare. Ci este acela de a trage un semnal de alarmă, că suntem în pericolul de a ne maneliza serviciile divine. Nu o problemă generală, dar este tot mai des întâlnită.  Argumentul cântăreților acestei lumi care au îmbrățișat manelele sub uimirea fanilor, este același argument pe care-l aud la frații din biserică: frate, dar asta le place aici. Asta se cere.

Te afli într-o bisericuță de sat, unde sora și fratele de 80 de ani nu au nici o problemă să se roage și să cânte fără stație, fără microfon și toată lumea îi aude. Dar când intră „trupa” sau „grupul” invitat au nevoie de 15 minute să-și instaleze sculele. O soră dintr-un astfel de grup a făcut o introducere la o cântare spunând că-și dorește ca fiecare cântare să străpungă inimile noastre. Recunosc, cântările au străpuns, dar nu inima ci … timpanele noastre.

Dragii mei cântăreți, folosiți mai des buton pe care scrie „volum”. Gândiți-vă și noi. Lăsați volumul mai încet pentru că bisericile noastre sunt pline de oameni cu un auz foarte fin și sensibil. Sunt obișnuiți cu ascultarea și cu cântarea. Nu-i nevoie de decibeli mulți ca să te faci auzit. Poate pe stadion este mai dificil, dar nu în bisericuțele noastre.  Decibelii sunt însă partea cea mai ușor de rezolvat.

Numai că simt acum că am nevoie de o pauză 🙂

Voi continua subiectul …

Apropo, rugați-vă pentru mine, voi predica în seara aceasta la o evanghelizare. Și am uitat să-l întreb pe fratele păstor ceva foarte important: cine va cântă în seara asta?

Așa că îmi voi lua oricum dopurile de urechi.

Just in case 🙂

Ce faci după ce pleci de la biserică?


Acesta a fost mesajul biblic adus de fratele Cornel Peleașe, duminică seară la Hațeg.

Textul biblic: Exod 32:1-29.

O seară când am înțeles că nu putem avea parte de binecuvântări, de har bogat și răspunsuri la rugăciuni dacă nu înțelegem că nu-i totul să „stai pe munte cu Domnul”. Trebuie să cobori în vale. Și ce faci după ce cobori de pe munte?

Moise a luat cu el Cuvântul lui Dumnezeu. Nu a fost un lucru ușor. La 80 de ani să cobori muntele cu table de piatră, nu a fost simplu. Ar fi putut să zică: Nu-i nevoie Doamne, să car tablele cu mine, că le am în inimă. Moise a luat Cuvântul în vale.

Moise este hotărât să trăiască conform Cuvântului, nu după lumea pe care o vede în jurul său. El nu face ce fac cei mai mulți. Moise își exercită autoritatea pe care o are și face praf vițelul de aur. Părinții au autoritate asupra copiilor. Tv și internetul înseamnă moartea ochilor, a minții și a timpului.

O întrebare interesantă a fost pusă înaintea noastră? Moise a ars vițelul, l-a prefăcut în cenușă, a pus cenușa în apă și a dat poporului să o bea. De ce?

Moise provoacă pe păcătoși la pocăință! Chiar și pe Aron.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: