Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the month “martie, 2010”

Creștinii de spectacol


Fariseii i-au cerut Domnul să-i certe pe ucenici. Replica Mântuitorului a fost:

Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.

Această expresie este îndrăgită de cei pasionați de decibeli. Este un fel de scuză de a striga și urla oricând și oricum „pentru Domnul”. Nimic mai greșit.

Această expresie nu are de-a face cu reacția de astăzi a credincioșilor conservatori, maturi și biblici care se împotrivesc circului muzicii deșănțate din bisericile noastre. A compara împotrivirea fariseilor la laudele aduse Domnului cu împotrivirea celor duhovnicești la cele carnale și lumești care dau buzna cu obrăznicie în biserică, este de la cel rău! Fariseii nu erau frământați cu stilul laudelor, ci cu faptul că nu erau EI centrul laudelor. Aceasta a avut   de-a face de asemenea cu conținutul mesajului: mesajul era evident mesianic. Fariseii nu voiau să-L recunoască pe Isus ca MESIA. Patosul laudei nu are de-a face cu cât de tare țipă cineva sau cu cât de ritmic cântă altcineva. Pasiunea pentru Domnul are de-a face cu relația de răscumpărare și cu închinarea adevărată a vieții înaintea Lui. În mulțimea de la Ierusalim erau și oameni care nu aveau de-a face cu Cristos. Prezența în mulțime a entuziaștilor naționaliști nu a făcut din aceștia închinători adevărați.

Avem și astăzi, creștini de carnaval. Le place să fie frumos la biserică. Și în timpul programelor și ei îl laudă pe Domnul. Dar când trebuie să aibe o poziție fermă în viața lor pentru Cristos, tăcere. Sau chiar un strigăt de împotrivire.

Lauda din ziua când a intrat Isus în Ierusalim nu este un model sau tipar pentru lauda creștină. Lauda creștină este un rezultat nu al speranțelor mesianice naționaliste, ci un rezultat al răscumpărării prin Cristos, a vieții transformate a credinciosului prin lucrarea nașterii din nou și aceea a sfiniri realizate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, precum și a speranței creștine vii a revenirii lui Cristos în glorie.

Cum este viața ta în afara programului de la biserică? Mai stai lângă Isus și atunci când muzica a încetat?

Familia și emigrația


Sâmbata trecută am purces la drum spre Arad. Adunarea Generală a Cultului Baptist a avut loc în biserica baptistă din Curtici. Istoria îndelungată a acestei biserici se putea observa lejer cu ochiul liber. Pe drum spre Arad, am fost blocați 3 ore de un accident în care au fost implicate patru mașini și un camion. Trei morți. S-a format o coloană kilometrică. În fața noastră era o mașină mică, cred că era Renault cu număr de Spania. În fața acestei mașini un autocar cu destinația …  Spania.

O altă imagine s-a deschis însă înaintea ochilor mei.

Din Renault s-a dat jos o familie: tata, mama și fetița care nu avea mai mult de 1 an. Tata a început a se juca cu fetița în timp ce mama urmărea totul cu atenție și era grijulie la reacțiile fetiței. Din când în când, tata o aducea pe fetița la mama pentru un scurt pupic. Și apoi, din nou o porție de râs în așteptarea mișcării coloanei de mașini parcă încremenită.

Din autocar s-a dat jos un alt grup.  Un grup de bărbați. Aveau cam același stil de îmbrăcăminte: tricouri mulate, blugi și adidași albi sau pantofi de lac. Țigările erau prezente în gura fiecăruia. Unul dintre ei, a dus celularul la ureche și a început să vorbească, probabil cu soția, logodnica sau prietena: „Făăă, tu, iubito, hai că te mai sun io, altădată. Nu auzi, fă, iubito? Bine, hai că te pup!”

Aceeași destinație. Dar ce contrast!!!!

Nu-i înțeleg pe cei care pleacă lăsându-și familiile în urmă. Și asta nu doar pentru o săptămână sau o lună.

Ani de zile!

Credeți că poate exista vreun motiv pertinent pentru o astfel de decizie?

sursa pozelor aici

De ce a plâns Domnul Isus?


Mântuitorul a plâns în trei situații. La mormântul lui Lazăr ( moartea fizică ), în Ghețimani ( moartea eternă ) și la intrarea în Ierusalim (moartea spirituală ).

Când Domnul vede irosirea de către Israel a vizitării divine, plânge.

Când vede ignoranța față de cele spirituale, plânge.

Când vede împotrivirea față de cercetarea Duhului, plânge.

El încă mai plânge! Sper că nu și pentru tine!

Fratele Sebi Pădurean


Am scris pe Twitter despre fratele păstor Pădurean Sebastian de la Petroșani și operația la care urma să fie supus la Institutul Parhon din capitală.

Am primit ieri acest mesaj:

Dragi frati colegi,

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu ne-am intors acasa la Petrosani. Operatia a avut loc marti si a decurs bine. Eu sunt bine, in recuperare, ca dupa operatie. (cu o glanda minus si niste dureri de cap dupa o anestezie totala). Vreau sa va multumesc inca odata pentru rugaciunile inaltate pentru mine si familie; Dumnezeu sa va rasplateasca. Va rog sa multumiti in Numele Domnului din partea noastra tuturor fratilor si surorilor din bisericile pe care le slujiti care s-au rugat pentru noi. A fost o incurajare extraordinara sa stim ca un nr. atat de mare de frati si surori se roaga pentru noi.

Va dorim tuturor sarbatori binecuvantate impreuna cu Cel ce este Invierea si Viata.

Sebi si Carmen

Deranj în casă


În dimineața acesta copiii au plecat la țară. Și s-a așternut dintr-o dată tăcere și liniște în apartament. Ce relaxare! Dar am rămas cu toate jucăriile, mașinuțele, pernele, creioanele, hăinuțele aruncate aiurea. Asta pentru că înainte de a pleca, Lucas se credea Tarzan iar Elisei era Goliat. Tarzan cu Goliat împreună în aceeași cameră? Aș fi vrut să vă pot reda cel puțin sonorizarea scenei 🙂

M-am apucat să-mi citesc Biblia. Și am citit Exod 38; Ioan 17; Proverbe 14 și Filipeni 1.

De câteva ori m-am gândit și m-am întrebat când voi ajunge momentul să mă așez la „masa de lucru” și să nu găsesc pe scaunul meu vreo jucărie, haină sau biscuite? Când?

Și iată un verset care a răsunat într-un mod special în mintea mea și de care nu pot scăpa:

Unde nu sunt boi, ieslea rămâne goală … ( Prov.14:4a )

Unde nu sunt boi, ieslea este curată, miroase frumos și totul este în ordine. Acolo unde sunt … este deranj.

Cred că prefer o iesle plină și cu deranj, decât una goală și frumos dichisită. Știu că va veni momentul când „vițelușii” mei își vor lua zborul 🙂 și ieslea mea va rămâne fără mașinuțe și fără biscuiți aruncați pe jos.

Offf, începe să-mi fie dor deja de Tarzan și Goliat … Până seara mai este un pic 🙂

O sâmbătă plină de har vă doresc.

Pastorii de la țară


Citesc cartea lui Mark Dever, Nouă semne ale unei biserici sănătoase. O lectură obligatorie pentru orice păstor interesat serios de binele bisericii locale.

Iată câteva idei care mi-au rămas înfipte în minte.

Cu siguranță, nici o biserică nu este perfectă. Dar, slavă Domnului, multe biserici imperfecte sunt sănătoase.

…iar, cele două caracteristici fundamentale ale secularizării din SUA, care pot fi recunoscute cu ușurință, sunt entuziasmul pentru numere și tehnică.

Păstorii de la țară se trudesc în biserici ai căror membrii sunt din ce în ce mai puțini, dar fac această lucrare la chemarea lui Dumnezeu.

Avem nevoie de biserici în care indicatorul cheie al succesului să nu fie dat de rezultatele vizibile, ci de credincioșia față de Cuvânt.

Asta e părerea mea, ce vreți?


Trăim vremuri interesante. Iată o ştire pe care am citit-o de pe nethttp://seattletimes.nwsource.com/html/localnews/2003751274_redding17m.html Rev. Ann Holmes Redding este preot la biserica Episcopală St. Mark din Seattle. A absolvit Brown University, are două masterate si un Ph.D. în Teologia Noului Testament de la Union Theological Seminary din New York. Se declară a fi şi creştină şi musulmană. Musulmană este de 15 luni. Creştină de peste 20 de ani. Vă las să citiţi voi ştirea din Seattle Times. Eu însă vreau să mă dumiresc un pic.

Cum poţi fi şi creştină şi musulmană? În acelaşi timp? Cum a ajuns Ann Holmes Redding la această situaţie contradictorie? În primul rând a declarat că ea nu a crezut în divinitatea lui Isus. Iar apoi, nu a crezut în păcatul originar şi în poluarea pe care a adus-o în viaţa fiecăruia. Aceste două mari erezii, au condus-o la islam care nu crede că Isus este divin şi nu crede că oamenii se nasc păcătoşi, ci ei se nasc cu o înclinaţie de supunere faţă de Allah. În Islam, Adam şi Eva au păcătuit dar apoi s-au rugat pentru iertare şi Allah i-a iertat. Adam a fost primul profet al lui Allah. Această „păstoriţă” a bisericii episcopale nu a putut accepta aceste două adevăruri care sunt fundamentale în creştinism.

Soluţia?

Este aceeaşi pe care mulţi o aleg şi astăzi. Mergem la super-market şi ne cumpărăm ce vrem. Punem în coş un pic şi din creştinism, şi din islam, şi din păgânism, şi de la carismatici, şi ceva dulce, şi ceva acru, şi ce amar….că doar Biblia spune „cercetaţi toate lucrurile şi alegeţi ce este bun”. Şi dacă cineva „îndrăzneşte” să ne spună că nu se potriveşte „perele” cu „murăturile”…..intrăm în defensivă şi îi spunem pe un ton tăios: „ce vreţi? aşa îmi place mie!” iar în faţa acestui argument, ne aşteptăm să nu mai fie nici o replică! Este argumentul suprem! Astăzi, religia nu este un set de credinţe despre ceea ce este adevărat şi fals. Religia este o preferinţă, o alegere. Noi credem în ce ne place. Credem ce vrem să credem. Când nu există adevăruri absolute, intelectul face loc voinţei. „Îmi place cântarea asta!” …. de ce oare ? „Nu îmi place predica asta!”…de ce oare? Religiile postmoderne nu cer evidenţe sau dovezi. Dacă îţi place şi vrei să fie adevărat pentru tine, acesta este singurul criteriu în alegerea religiei. Moralitatea este o chestiune de dorinţă. Ce aleg eu şi ce îmi place mie, nu este numai adevărat ( pentru mine) dar este şi corect (pentru mine). Nimeni nu are dreptul să „judece” alegerile mele. Avem o generaţie care nu mai este interesată de argumente cerebrale, gândire liniară, sisteme teologice…ci vor experienţe, senzaţii. Avem tot mai multe opinii personale. „asta e părerea mea, frate” „Dar, uite ce spune Biblia…” „poate aşa o fi… dar asta e părerea mea”.

Nu avem nevoie de păreri personale . Avem nevoie de CONVINGERI! iar convingerile sunt bazate pe Adevărul care nu se schimbă a Scripturilor. Pentru că nu ştim ADEVĂRUL, de aia avem atât de multe opinii personale. Nu poţi fi şi creştin şi musulman. Nu poţi crede în Biblie şi în reîncarnare. Nu poţi merge şi în cor şi la discotecă. Nu poţi merge şi după Dumnezeu şi după lume.

DA! Pur şi simplu NU SE POATE!

Şi nici nu contează ce părere ai despre asta! Contează însă ce spune Biblia: „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altăEvangheliei. Nu dor că este o alăt Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de ceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” ( Galateni 1:6-8 ). Doamne, nu ne lăsa să avem opinii. Ajută-ne să avem ….CREDINŢĂ! CREDINŢA CARE NU DĂ ÎNAPOI!

(preluare de pe blogul meu cel vechi )

Prima întrebare din Biblie


Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: să nu mâncați din toți pomii din grădină?

Este o întrebare construită de diavol. Acest ucigaș, împotrivitor și dușman al Domnului și a tot ce este dumnezeiesc. Primele lui cuvinte au fost îndreptate împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.

“Oare a zis Dumnezeu?” – este prima întrebare înregistrată pe paginile Bibliei. Unde Dumnezeu a pus punct, diavolul l-a trasnformat în semn de întrebare.

Cu aceeași retorică demolatoare, diavolul pune și astăzi sub semnul întrebării autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, acuratețea lui, relevanța lui, puterea lui, seriozitatea lui, aplicabiltatea lui. Diavolul deschide loc pentru discuții, interpretări, sugestii acolo unde Dumnezeu nu dezbate.  Diavolul supune Cuvântul clar și autoritar al lui Dumnezeu analizei, judecății, sarcasmului, bășcăliei poporului.

Îl și aud șoptindu-ne: Doar nu credeți că se întâmplă vreo nenorocire după toată tărășenia asta? Noooo! Stați liniștiți! Vă cereți iertare, dați vina unul pe altul și o luăm de la capăt! Doar nu credeți în chestiunea cu autoritatea în familie? Doar nu credeți în restricțiile sexuale ale Bibliei? Doar nu credeți TOT ce spune Biblia?

Ba da! Eu cred! Și iată ce mai cred:

Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.

Îmi este teamă că istoria se va repeta …


Atenție: o sectă nouă în Timișoara


I-am întâlnit în București pe când eram seminarist. Se numeau „copiii Domnului” sau „Biserica Iubirii”. În aprinderea poftelor sexuale, folosesc textul din Fapte 2:44 pentru a trăi în curvie și spurcăciune.

Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște.

Ciudat este că nu au citit și versetele 41, 42, 43, 45, 46 și 47.

Evenimentul zilei are aici un articol despre acești „misionari”. Iată și unul din motivele pentru care fac alergie când aud că noi, baptiștii, suntem sectanți!

Probleme chiar și în Eden?


Am crede că dacă ne-am transfera cu familia pe o insulă exotică, departe de vâjâitul enervant la orașelor, am avea parte de o viață liniștită. Și dacă am scăpa și de toate taxele și impozitele care ne stresează în fiecare lună, ar fi super. Cum ar fi dacă nu am avea nici grija hainelor și a mâncării. Totul să fie gratis și pe săturate. All inclusive. Ehehehe … asta da viață de familie!
În Geneza 3 întâlnim o grădină sădită chiar de Dumnezeu, un loc paradisiatic. Un parc plin de bogăție, frumusețe, spendoare și varietate în care Domnul Dumnezeu l-a așezat pe om. O destinație perfectă pentru Adam și Eva. Iată o familie „norocoasă”.
Mai aflăm însă o știre senzațională: în Eden apar necazurile și problemele. În Eden? Se pare că da! Cum este posibil să dai de necaz în Eden ?
Este posibil pentru că diavolul este prezent și el acolo.
Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu.
De când este șarpele cel mai șiret animal? Mai șiret decât vulpea?
Muzeul Național “Grigore Antipa” din București  a alcătuit o listă cu cele mai șirete animale. Animale care construiesc cele mai spectaculoase capcane pe care le folosesc pentru a prinde prada. M-am uitat după șarpe și nu l-am găsit nici măcar în primle 5 poziții. Pe primul loc se află, păianjenul. Cel mai iscusit făuritor de capcane în formă de cruce, spirală, zigzag pe care le țese cu mare măiestrie.
Nu cred că Eva vorbea cu un șarpe obișnuit. Șarpele devenise cel mai șiret, pentru că diavolul se scunsese în el. Satan nu i-a făcut cunoscut Evei că el era cel care vorbea prin șarpe. Aceeași strategie o folosește Satan și astăzi. Continuă să se ascundă și să-și deghizeze activitățile.
Parte din blestemul rostit asupra șarpelui pentru disponibilitatea lui de a fi folosit de diavolul, a fost și târârea cu burta pe pământ. Asta înseamnă că înainte de blestem, șarpele nu se târa. Se pare că era o făptură frumoasă și plăcută. Eva nu are nici o teamă să stea la taclale cu șarpele.
Diavolul este preocupat și astăzi de distrugerea familiilor. Vrea să transforme „colțul de rai” într-un colț de bai.
O capcană folosită cu mare măiestrie în grădina Edenului, este subminarea autorității imediate.
El a zis femeii: …
De ce a vorbit cu femeia? De ce nu cu Adam? Adam era responsabil de grădină, de protecția ei, de rânduiala de acolo. Adam a fost cel care a primit de la Dumnezeu instrucțiunile. Eva era „un ajutor potrivit”, nu purtătorul de cuvânt pentru Adam.
De ce nu cu Adam? Pentru că diavolul știe foarte bine că inversarea rolurilor în familie este ușă deschisă pentru necazuri.
Este o altă discuție de ce Adam nu intervine? Unde este Adam când Eva discută teologie cu diavolul? Poate era la pescuit.
Dar diavolul vrea să o convingă pe Eva că și ea este la fel de bună în decizii ca și Adam. Că nu-i nici o diferență între ea și el. Că are încredere în capacitatea ei de … lideriță! Ce credeți că s-ar fi întâmplat dacă Eva l-ar fi oprit pe șarpe spunându-i: „numai un pic, să-mi chem bărbatul și să vorbiți cu el. El este cel care a pus numele tututor animalelor și tot el este responsabil de ce se întâmplă pe aici. Adaaaaaaaam. Vino un pic, te rog. Cineva pune un semn de întrebare, acolo unde Dumnezeu a pus punct.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: