Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “martie 29, 2010”

Creștinii de spectacol


Fariseii i-au cerut Domnul să-i certe pe ucenici. Replica Mântuitorului a fost:

Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.

Această expresie este îndrăgită de cei pasionați de decibeli. Este un fel de scuză de a striga și urla oricând și oricum „pentru Domnul”. Nimic mai greșit.

Această expresie nu are de-a face cu reacția de astăzi a credincioșilor conservatori, maturi și biblici care se împotrivesc circului muzicii deșănțate din bisericile noastre. A compara împotrivirea fariseilor la laudele aduse Domnului cu împotrivirea celor duhovnicești la cele carnale și lumești care dau buzna cu obrăznicie în biserică, este de la cel rău! Fariseii nu erau frământați cu stilul laudelor, ci cu faptul că nu erau EI centrul laudelor. Aceasta a avut   de-a face de asemenea cu conținutul mesajului: mesajul era evident mesianic. Fariseii nu voiau să-L recunoască pe Isus ca MESIA. Patosul laudei nu are de-a face cu cât de tare țipă cineva sau cu cât de ritmic cântă altcineva. Pasiunea pentru Domnul are de-a face cu relația de răscumpărare și cu închinarea adevărată a vieții înaintea Lui. În mulțimea de la Ierusalim erau și oameni care nu aveau de-a face cu Cristos. Prezența în mulțime a entuziaștilor naționaliști nu a făcut din aceștia închinători adevărați.

Avem și astăzi, creștini de carnaval. Le place să fie frumos la biserică. Și în timpul programelor și ei îl laudă pe Domnul. Dar când trebuie să aibe o poziție fermă în viața lor pentru Cristos, tăcere. Sau chiar un strigăt de împotrivire.

Lauda din ziua când a intrat Isus în Ierusalim nu este un model sau tipar pentru lauda creștină. Lauda creștină este un rezultat nu al speranțelor mesianice naționaliste, ci un rezultat al răscumpărării prin Cristos, a vieții transformate a credinciosului prin lucrarea nașterii din nou și aceea a sfiniri realizate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, precum și a speranței creștine vii a revenirii lui Cristos în glorie.

Cum este viața ta în afara programului de la biserică? Mai stai lângă Isus și atunci când muzica a încetat?

Familia și emigrația


Sâmbata trecută am purces la drum spre Arad. Adunarea Generală a Cultului Baptist a avut loc în biserica baptistă din Curtici. Istoria îndelungată a acestei biserici se putea observa lejer cu ochiul liber. Pe drum spre Arad, am fost blocați 3 ore de un accident în care au fost implicate patru mașini și un camion. Trei morți. S-a format o coloană kilometrică. În fața noastră era o mașină mică, cred că era Renault cu număr de Spania. În fața acestei mașini un autocar cu destinația …  Spania.

O altă imagine s-a deschis însă înaintea ochilor mei.

Din Renault s-a dat jos o familie: tata, mama și fetița care nu avea mai mult de 1 an. Tata a început a se juca cu fetița în timp ce mama urmărea totul cu atenție și era grijulie la reacțiile fetiței. Din când în când, tata o aducea pe fetița la mama pentru un scurt pupic. Și apoi, din nou o porție de râs în așteptarea mișcării coloanei de mașini parcă încremenită.

Din autocar s-a dat jos un alt grup.  Un grup de bărbați. Aveau cam același stil de îmbrăcăminte: tricouri mulate, blugi și adidași albi sau pantofi de lac. Țigările erau prezente în gura fiecăruia. Unul dintre ei, a dus celularul la ureche și a început să vorbească, probabil cu soția, logodnica sau prietena: „Făăă, tu, iubito, hai că te mai sun io, altădată. Nu auzi, fă, iubito? Bine, hai că te pup!”

Aceeași destinație. Dar ce contrast!!!!

Nu-i înțeleg pe cei care pleacă lăsându-și familiile în urmă. Și asta nu doar pentru o săptămână sau o lună.

Ani de zile!

Credeți că poate exista vreun motiv pertinent pentru o astfel de decizie?

sursa pozelor aici

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: