Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Ce vrea să ne spună Eyjafjallajokull?


Eyjafjallajokull.

Știți cine e dânsul?

Locuiește în Islanda și de curând s-a trezit la viață și a creat panică în întreaga lume. Este vulcanul despre care vorbește toată lumea.

Norul de cenușă este doar un indicator. Un semn de avertizare. Acest nor negru care ne acoperă are un mesaj pentru noi.

Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul cu tot ce este pe el, va arde. ( 1 Petru 3:10 )

Vulcănelul acesta din Islanda nu este decât un mic mesager care ne spune foarte clar că ne apropiem de MAREA JUDECATĂ a lui Dumnezeu. ZIUA DOMNULUI. Niciodată Dumnezeu nu trimite o judecată fără să nu ne avertizeze despre ea.

Dacă privim în Geneza 6, acolo unde vedem starea oamenilor dinaintea potopului vom pricepe foarte repede că suntem în aceeași situație. O intensă activitate demonică, răutate, preocupare obsesivă după sex, nud, plăceri, distracție, o imaginație coruptă, poligamie, adulter. Toate acestea reprezintă o măsură a nelegiuirilor care se tot umple. Și când s-a umplut măsura, Dumnezeu judecă!

Apostolul Petru ne întreabă:

Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?

Ca și în vremea lui Noe, Dumnezeu și astăzi a pregătit o cale se salvare. Dumnezeu a proiectat pentru tine și pentru mine, o „barcă de salvare” ca să nu pieri sub mânia lui Dumnezeu în acea zi mare și înfricoșată!

Aleargă în această corabie cât mai este timp!

Anunțuri

Single Post Navigation

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: