Motiv de rugăciune

Am aflat că fratele Ştefănic şi sora Maia au fost implicaţi sâmbătă într-un accident destul de grav în Oradea. Ceva fracturi de bazin plus alte fracturi mai minore. Am vorbit cu fratele Ştefănic la telefon şi nădăjduim că se vor întoarce acasă cât de curând.  Mulţumim Domnului că le-a salvat vieţile şi continuăm să ne rugăm pentru o însănătoşire şi recuperare grabnică.

Mulţumesc Bri pentru telefon!

Mult har!

Principii pentru planificare

1. Ia în considerare forţele care se opun planificării. Cea mai des întâlnită forţă care acţionează este frica oamenilor de a planifica. O altă forţă este acomodarea oamenilor cu rutina. Dar şi frica de a pierde influenţa este o altă forţă care acţionează.
2. Încurajează câţi mai mulţi să participe.
3. Uită-te la ţelul pe care îl ai.
4. Priveşte la potenţial, nu numai la probleme.
5. Nu complica planificarea. Păstrează-ţi planul simplu dar atractiv.
6. Menţine abilitatea de a fi flexibil.

Cine au fost „fiii lui Dumnezeu”?

Într-una din duminici am predicat din Geneza 6. Despre judecata și salvarea lui Dumnezeu. Versetul 2 este unul controversat și creează și astăzi discuții pasionale. Cine sunt aceștia?

Iată care sunt câteva din variantele de răspuns:

1. Fiii lui Dumnezeu din Geneza 6 sunt îngeri, pentru că până în timpul acela nu este amintit că Dumnezeu să fi făcut o alegere între oameni.
2. Fiii lui Dumnezeu sunt descendenți direcți din Adam și Eva, pentru că atunci când Luca redă genealogia Domnului Isus, sfârșește în felul următor: „fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu”.
3. O altă interpretare propusă de câțiva rabini, este că fiii lui Dumnezeu reprezentau regii, împărații și stăpânitorii din vremea acea. Oameni cu rang înalt.
4. Fiii lui Dumnezeu reprezintă îngerii căzuți. Demonii. Expresia „fiii lui Dumnezeu” face referire la îngeri în VT ( Iov 1:6; Ps.29:1 ).
5. Fiii lui Dumnezeu sunt setiții poioși, adică urmașii lui Set.

Mai sunt și altele?

Aveți o părere formată despre indentitatea lor?

Evaluarea conducătorului

J.Oswald Sanders oferă câteva întrebări pentru a ne putea evalua potențialul de conducere:

1. Ai biruit vreodată un obicei rău? Trebuie să fii stăpân pe tine însuți.
2. Poți folosi dezamăgirile în mod obiectiv?
3. Te descurci în situații dificile și delicate?
4. Ești prea dependent de lauda sau de aprobarea altora?
5. Te simți nestânjenit în prezența superiorilor sau a străinilor?
6. Ai tact? Poți anticipa efectul unei afirmații înainte de a o face?
7. Îți este ușor să-ți asumi responsabilitatea?

Cred în evoluția computerelor.

Știți când a fost inventat primul computer? Vă mai amintiți de primul d-voastră computer? De ce râdeți? Ah, nu prea seamănă cu cel pe care îl dețineți acum. Știu.  Am găsit un articol interesant despre evoluția computerelor. Este în engleză și îl găsiți aici.

De ce e plină inima de răutate?

Ieri am mers cu un frate mai bătrân în mașină spre serviciul de înmormântare. Ne-am oprit la semafor pentru că era roșu. Iar fratele m-a întrebat: „de ce oamenii sunt gata să se oprească la roșu, dar nu vor să asculte de poruncile Domnului?”

Bună întrebare, așa-i?

Iată răspunsul Bibliei care mi-a venit în minte în acele momente:

Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorința să facă rău.” ( Eclesiastul 8:11 )

Chiar dacă nu se întâmplă acum nimic, totul este înregistrat de radarul lui Dumnezeu. Și vine o zi, când Domnul va judeca TOATE faptele noastre.

M-a chemat Domnul să fac asta! ( 1 )

De câte ori ați auzit această afirmație? Unii o pot folosi ca și „imunitate parlamentară”. Și nu este! Și cel chemat de Domnul la o anumită lucrare este pasibil de greșeli și falimente. Alții, cred că această „formulă” este un fel de permis de a face ce vor ei! Și nu este! Când Domnul ne cheamă să facem ceva, ne cheamă să facem ce vrea El, când vrea El, cum vrea El, cât vrea El și cui vrea El!

Ce este până la urmă chemarea Domnului?

Cred că Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare credincios să lucrăm ceva! Este chemarea generală a Domnului de a evangheliza, de a spune și altora despre El, de a dărui Domnului și Împărăției Lui din timpul și energia noastră. Dar unii dintre noi, primesc o chemare specială. Domnul ne cheamă să spunem și să învățăm pe alții Cuvântul într-un mod special. Ne cheamă să dăruim 100% din timpul nostru și energia noastră Domnului și poporului Lui. Mă uit la mine și îmi amintesc foarte clar cum Domnul a început să lucreze în viața mea și să mă cheme la lucrare. Totul a început cu mersul la biserică de când eram mic. Eram de vreo 6, 7 ani și stăteam în bancă în biserică Duminica seară și doream un singur lucru: să se termine biserica ( asta e o dorință a multora și astăzi ) și să ajung la amvon! Era o împlinire sufletească să fiu la amvon în timp ce mai sunt încă persoane în biserică. Atunci era o joacă, acum știu că era doar „încălzirea”. În timpul săptămânii, tata și mama mă anunțau că se duc până în oraș să facă ceva cumpărături. Bucuria mea! Avem încă o dată prilejul să mă juca „de-a biserica”. Imediat după ce auzeam cheia în broasca ușii, așezam biserica. Mai precis, amvonul 🙂 Puneam trei scaune unul lângă altul în fața oglinzii. Lângă „amvon” așezam „corul” bisericii. Adică, un casetofon cu o casetă înregistrată cu corul bisericii din Constanța. La vremea aceea un cor care cânta superb. Mă ridicam și pentru că eram singurul la amvon în duminica aceea, trebuia să conduc eu tot programul 🙂 Făceam introducerea, salutam musafirii, conduceam rugăciunea și apoi invitam „corul bisericii să-L laude pe Domnul cu o cântare”. Mă puneam jos și apăsam butonul „play”. Stăteam liniștit până ce cântarea se termina. Și apoi continuam cu un scurt mesaj și apoi din nou, corul. Și apoi din nou corul. Avem un cor foarte activ 🙂

Am crescut mai mare și ca adolescent am ajuns în bisericuța din Dorohoi unde frații mă puneau să spun o poezie fără să mă mai întrebe dacă am. Se știa „din oficiu” că Adi Condrea are o poezie în fiecare duminică. Era dorința mea și singura posibilitate să pot sluji ceva în biserică. Apoi, după botez am putut lua cuvântul și la studiul biblic sau am fost invitat să merg la amvon pentru scurte intervenții la programul tinerilor. Într-o zi, unul din păstorii prezenți ( și nu era tata sau unchiul ) m-a întrebat dacă nu m-am gândit să merg la seminar. I-am răspuns rapid că nu! De ce? Pentru că eu știam demult unde vreau să merg: Iași! Să mă fac inginer. Tocmai asta era și ideea pentru care am făcut Liceul electro-tehnic. Dar, am observat că după poeziile citite în biserică, după scurtele intervenții de la studiul biblic, de fiecare dată aproape, veneau la sfârșit frați prezbiteri sau persoane din biserică și îmi aduceam cuvintele de încurajare. De cele mai multe ori chiar că aveam nevoie. Așa că, am început ușor, ușor să i-au în considerare toate aceste „îndemnuri” de a mă gândi la slujire, la seminar, la predicare într-un mod serios. Am început să mă rog mai specific. Dar, dorința de a deveni inginer nu a dispărut. Am continuat însă să spun poezii și să slujesc oriunde aveam ocazia.

Cred că aș putea trage acum câteva concluzii:

1) Chemarea specială a lui Dumnezeu pentru cineva la slujire, la păstorire, vine în multe forme și diverse variante. Felul cum Dumnezeu m-a chemat pe mine este diferit de felul cum Dumnezeu te poate chema pe tine. Dar întotdeauna, Duhul Sfânt este Cel care face chemarea.

2) Chemarea specială pentru slujire, vine în urma dorinței personale de a fi implicat. Totul începe cu o preocupare pentru lucrurile lui Dumnezeu. O preocupare pentru studiul Biblie, pentru adunarea sfinților, pentru programele de la biserică, pentru bunul mers al bisericii în general.

2) Chemarea la slujire este irezistibilă. Nu poți refuza slujirea. Indiferent că este vorba de poezie, de amvon, de cântare, de a mătura curtea bisericii, de a sterge praful de pe bănci, sau de a face evanghelizare în piață, aceast imbold la slujire este de neoprit!

3) Cei chemați special de Dumnezeu la slujirea de păstorire a bisericii Domnului, nu sunt persoane handicapate profesional.  Adică, pentru că nu știu să facă altceva, de aia s-au făcut popi! Aș fi putut foarte bine să devin un bun inginer electronist. Îmi plăcea acest lucru și cu ajutorul Domnului puteam să îmi realizez acest vis. Dar, chemarea de a intra în lucrarea Domnului a fost mult mai puternică!

4) Poate cea mai importantă concluzie: liderii spirituali ai bisericii sunt cei care deschid subiectul chemării la slujire. Ei sunt cei care au responsabilitatea de a căuta în mod regulat călăuzirea Domnului în această problemă. Nu cred că este o altă biserică mai pregătită să confirme chemarea unei persoane la slujirea de păstorire și predicare decât biserica unde a crescut acea persoană!

Dacă Domnul va vrea, vom continua!

Mersul regulat la biserică e dăunător copiilor?

Am auzit că nu ar fi bine să ne luăm copiii la biserică în mod regulat și consecvent, pentru a nu le induce o anumită repulsie pentru biserică care să se manifeste mai târziu în viață. Mă refer la copiii de vârsta preșcolară în sus. Se pot da și exemple, de prunci care au fost „obligați” de către părinții să meargă la biserică și când au crescut mari, nu au mai vrut să audă de ea. Sigur că putem veni și cu celelalte exemple; odrasle care au fost aduse ani de zile la biserică de către părinți și bunici, iar când au fost mari, au rămas „cu drag” în biserică.

E vorba de noroc?

Dacă copilul spune, „nu vreau să merg la biserică, vreau Tom & Jerry”? Ce ar trebui să fac ca să-i fie bine acum dar și în viitor? Să-l las acasă în seama lui Tom, de frică să nu prindă ciudă de Adunare? Sau să-i spun: „Astăzi e Duminică! Mergem la biserică și nu se negociază”!

Ce credeți?

De ce unii copii rămân în biserică, iar alții nu?

Citat din John Piper

Învățăm să ne lăudăm cu crucea și să ne bucurăm de cruce atunci când suntem pe ea. Și până nu ne-am răstignit pe noi înșine pe această cruce, lauda noastră va fi în noi înșine….( John Piper, Nu-ți irosi viața.)

Vreți rezultate în evanghelizare?

Iată o școală pragmatică care vă garantează rezultate vizibile 🙂