Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “iulie 29, 2010”

O viață ascunsă


Titanicul a fost zdrobit în 1912 de un fenomen frumos. Dar și foarte periculos: icebergul. Imaginea acelui bloc imens de gheață este spectaculoasă. Mi-aș dori să stau față în față cu ghețar. Dar ceea ce se vede nu-i totul. Cea mai mare parte a ghețarului este sub apă. E partea care nu se vede. Ei bine, și acea parte este partea periculoasă. Colțoasă. Tăioasă. Este partea care a scufundat Titanicul. Avem și noi o parte frumoasă a vieții. Este partea care se vede: soție, soț, copii, casă, serviciu, colegi, prieteni, biserică, cor, predicare, vacanțe, cumpărături. Dar, oare cum arată viața de „dedesubtul apei”? Acolo este adevărata noastră viață! O viață ascunsă de ochii aproapelui. O viață care nu este văzută de ceilalți din biserică. Acela sunt adevăratul eu!  Colțurile acestei vieți secrete sfâșie deseori relația dintre soț și soție, dintre copii și părinți, dintre creștin și biserică.

De aceea, este esențial să lăsăm pe cineva de încredere, cineva care să ne spună ÎNTOTDEAUNA adevărul.  Să facă câte o fotografie a acestei vieți secrete. Să-l lăsăm să ispecteze cu dragoste și fermitate acele colțuri periculoase pentru noi, pentru familia noastră și pentru ceilalți din jurul nostru.

Avem nevoie de acel mentor, prieten, frate, care știe să ne pună întrebările importante. Acolo „sub apă” sunt adevăratele noastre lupte și frământări: gânduri negre, priorități, scopuri, ambiții, motivații, relația cu Domnul, cu familia; folosirea timpului și a banilor; mândria, mânia, invidia, suferința, descurajarea, frica, lăcomia și alte de felul acesta, toate sunt acolo! Dacă aceste colțuri rămân neșlefuite, mai devreme sau mai târziu ele vor sparge corabia vieții noastre.

„Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune” ( Evrei 10:24 )

Model de amvon ( 3 )


Iată alte două modele de amvon.

Mulțumesc prietenului meu Cristi pentru fotografii.

Aranjarea priorităților


Nu mă refer la cine să fie primul: Dumnezeu, biserica sau familia? Cred această ordine variază în funcție de multe aspecte. Sunt situații când familia vine înaintea bisericii. Dacă băiatul meu are nevoie urgentă de tratament voi alerga la spital și nu la ședința de comitet de la biserică! E clar că pe primul loc, în acel moment, este familia. Dar sunt și situații când familia îmi cere ceva și biserica are prioritate.

Mă refer la relații! La cei din jurul nostru, la frați, surori, mamă, tată, soție, soț, membrii în biserică, prieteni, cunoscuți, vecini, colegi, relații, parteneri, verișori, cumnați, clienți, etc. Toți vor timpul nostru la un moment dat. Vor să vorbească cu noi. Vor să aibe o relație cu noi. Și mă întreb: cine este prioritar? Pe cine aleg și care-mi sunt criteriile de alegere?

Iată o eventuală soluție pe care am găsit-o „întâmplător” în cartea The man in the mirror, scrisă de Patrick Morley. Această soluție, se pare că i-a salvat de fapt familia.

Cuvintele lui P.M:

Why not prioritize everything we do on the basis of who is going to be crying at our funeral?

Traducerea mea: de ce nu am ordona tot ce facem după persoanele care vor plânge la înmormântarea noastră?

Cu siguranță că acest principiu ar aduce ceva schimbări în viață, așa-i?

E bun sau rău?

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: