Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Mai avem oleacă și plecăm


Iată că și șederea noastră în Moldova la părinții noștri de pe aceste meleaguri s-a terminat. Mâine dimineață ne vom îndrepta cu ajutorul Domnului spre Eforie Nord. Întotdeauna când vin aici, trăiesc fiecare zi cu intensitate. Chiar dacă nu las să se vadă lucrul acesta, trăiesc fiecare clipă. Sunt amintiri, locuri, oameni, chiar mirosuri care-mi trezesc stări interesante. De aceea, nu am scris nimic în perioada aceasta. M-am așezat de câteva ori să scriu dar nu am putut din cauza sentimentor prea puternice. Voi lăsa timpul să mă ajute să-mi așez olecuță gândurile în ordine și apoi vă voi povesti câte ceva despre timpul petrecut aici.

Mâine avem drum lung spre Dobrogea și avem nevoie de rugăciunile voastre. Vă mulțumim și Domnul să vă dea har în tot ce faceți!

( Fotografia este făcută ieri. Eram împreună cu familia în parcul Cholet din Dorohoi iar cerul arăta superb în aceste culori ).

Anunțuri

Single Post Navigation

2 thoughts on “Mai avem oleacă și plecăm

  1. Adi, imi cam imaginez ce trairi te incearca atunci cand esti la Dorohoi… e probabil cam ceea ce simt si eu cand vin la Hateg.

  2. ambasadorul on said:

    Mima,

    m-am născut în Constanța, dar când aveam 10 ani ne-am mutat la Dorohoi. După vârsta de 10 ani cred că încep adevăratele aventuri și peripeții.
    Da, mă leagă de Dorohoi multe amintiri și trăiri. Amintirile le pot lua cu mine dar … părinții rămân!
    Domnul să vă dea harul de care aveți nevoie atunci când vă este tare dor de părinți, prieteni, țară, biserică.

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: