O poezie primită care m-a încurajat
Cel instruit in scoala suferintei
E-un intelept ce stie multe graiuri;
Pricepe clar limbajul neputintei
Si vorba celor ce-o rostesc prin vaiuri.
In mana slaba-ntinsa tremuranda,
El pune perla mangaierii sfinte ;
Alina plansul, arsita flamanda,
Rostind oricui, pe limba-i, dulci cuvinte.
Sub mari poveri, de mult, cu greu carate,
El, generos, spinarea si-oncovoaie
Si, din sperante-n cioburi sfaramate,
Cladeste-n soare-a vietii valvataie…
Aluneci des si cazi sub greaua-ti cruce ?
Priveste-n Sus : ce-aproape ti-e calvarul !
Si-ajuns acolo, vei putea conduce
Pe toti cati dau ‘napoi primind amarul.
Tu, rastignit cu Domnul impreuna,
Partas cu El durerii invierii,
Vei fi cerescul sol trimis sa spuna
Ce har se-ascunde-n spatele durerii.
Vei trambita divina vindecare,
Dar si speranta slavei care vine…
Ca sa-mplinesti sublima ta chemare,
A suferintei limba-nvat-o bine !
Prelucrare de Const. Moisa dupa un poem anonym din limba engleza.
Ambasadorul 